ICCJ. Decizia nr. 3/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3/2012
Dosar nr.9266/2/2009
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta N.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe solicitând să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantei privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi, pe cale de consecinţă, să fie obligat să îi primească cererea de redobândire a cetăţeniei române în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi să fie obligat pârâtul să îi acorde daune morale în cuantum de 1000 RON.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 30 martie 2009 s-a adresat cu o primă cerere Secţiei Consulare a Ambasadei României din Chişinău, instituţie competentă conform Legii cetăţeniei române nr. 21/1991 modificată şi republicată, să primească cererile de redobândire a cetăţeniei române din partea solicitanţilor (foşti cetăţeni români şi descendenţii acestora până la gradul II) care au domiciliul în Republica Moldova.
Prin Sentinţa civilă nr. 1145 din 5 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, cererea reclamantei N.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererii reclamantei privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, a obligat pârâtul să primească cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a prezentei hotărâri, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind plata daunelor morale şi, totodată, a obligat pârâtul la plata sumei de 4,3 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că nici Legea nr. 21/1991 republicată şi nici Legea nr. 554/2004 nu derogă de la termenul general de 30 de zile în care trebuie soluţionată o cerere. Legea nu face distincţie între autorităţile publice în privinţa termenului în funcţie de volumul activităţii lor.
Instanţa de fond a apreciat că s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată de către România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002 publicată în M. Of. al României Partea I nr. 490/09.07.2002 şi a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata daunelor deoarece reclamanta nu a făcut nici o dovadă privind suportarea vreunui prejudiciu prin neprimirea cererii sale.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că pentru instanţa de fond nu a avut relevanţă starea obiectivă de fapt invocată de Ministerul Afacerilor Externe deşi tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare sub potenţialul pe care MAE îl învedera şi pe care şi l-a dorit să se atingă în anii următori.
Recurentul mai arată că, la data prezentei, stadiul procesării cererilor de dobândire a atins un nivel satisfăcător faţă de anii anteriori, prin deschiderea unei locaţii a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău. Dar acumularea cererilor de intenţie a cetăţenilor moldoveni pentru redobândirea cetăţeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează şi astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanţelor acestor cetăţeni de a fi programaţi cât mai repede în vederea depunerii actelor.
În lipsa unei culpe administrative, pentru argumentele precizate, recurentul consideră că nu putea fi obligat, în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamanţilor dar care nu au formulat acţiune în instanţă), să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererea reclamanţilor.
Răspunsul a fost redactat şi transmis în interiorul termenului de 30 de zile care a început să curgă de la data recepţionării petiţiei la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău.
În aceste condiţii, recurentul consideră că nu sunt întrunite condiţiile existenţei unei împrejurări de a nu se fi răspuns solicitanţilor în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii sau aceea a unui refuz nejustificat.
Singurele elemente ce se impuneau a fi cercetate erau acelea de a se verifica emiterea unui răspuns al autorităţii publice în termen de 30 de zile de la data primirii cererii şi faptul ca acesta să nu încorporeze un refuz explicit. Or, această verificare ar fi condus cu uşurinţă la concluzia că, din această perspectivă, nu au fost încălcate normele contenciosului administrativ.
Pe de o parte, durata termenului rezonabil a fost decantată numai în jurisprudenţa CEDO dar, chiar şi aşa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condiţiile în care solicitanţii sunt rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului faţă de celelalte persoane în mijlocul cărora trăieşte în mod statornic şi care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetăţean, ipoteză în care nu se regăsesc reclamanţii.
Pe de altă parte, instanţa nu avea nici un temei legal pentru a obliga MAE la primirea cererii de redobândire a cetăţeniei "în termen de 30 de zile" iar sistemul românesc de drept, având origine continentală (franceză şi germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare a legii (conform dispoziţiilor normative scrise) şi este inacceptabil ca instanţa română să judece în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spaţiului anglo-saxon.
Interpretarea potrivit căreia aprecierea caracterului "rezonabil" al unui termen depinde de complexul circumstanţelor fiecărui caz în parte, şi nu doar de durata termenului, este constantă şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
În lipsa unui temei legal concret, recurentul consideră că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Recurentul mai menţionează că, la data de 19 noiembrie 2009, a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea OUG nr. 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991.
Potrivit acestei legi, cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei române vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcţiei Cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, astfel că nu se poate invoca lipsa de diligenţă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetăţeniei române.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele arătate:
Potrivit art. 101 din Legea nr. 21/1991 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 374/2009: "Persoanele care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie şi care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi descendenţii acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia română, cu posibilitatea păstrării cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e)."
Art. 12 alin. (2) stipulează că: "În cazul cererilor de redobândire a cetăţeniei române sau de acordare, întemeiate pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi art. 101, acestea pot fi depuse şi la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României. În cazul în care cererile au fost depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, acestea vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Direcţia cetăţenie".
De asemenea potrivit art. II din Legea nr. 354/2009 privind aprobarea OUG nr. 36/2009 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991: "Începând cu 1 ianuarie 2010, în vederea înregistrării cererilor de redobândire sau acordare a cetăţeniei române, formulate în temeiul dispoziţiilor art. 101 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se vor înfiinţa birouri teritoriale în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie".
Prin urmare, potrivit acestor reglementări, cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei române vor putea fi înregistrate, şi la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcţiei Cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, astfel că nu se poate invoca lipsa de diligentă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetăţeniei române.
Pe de altă parte, potrivit OUG nr. 5/2010, cetăţenii moldoveni categorie ce se încadrează în dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fără nicio restricţie în ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă.
Deci, ultimele modificări legislative oferă alternativă cetăţenilor moldoveni, în mod specific.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că acţiunea reclamantei, având în vedere modificările legislative intervenite este lipsită de obiect.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe, împotriva Sentinţei civile nr. 1145 din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge acţiunea reclamantei N.V., ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2965/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 300/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
