ICCJ. Decizia nr. 3256/2012. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3256/2012
Dosar nr. 830/2/2010
Şedinţa publică de la 27 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa civilă nr. 4.102 din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta Societatea Română de Televiziune în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În fapt, prin Decizia CNA nr. 194 din 21 ianuarie 2010 s-a decis adresarea unei somaţii publice reclamantei Societatea Română de Televiziune pentru postul de televiziune T. şi s-a dispus intrarea de îndată în legalitate, reţinându-se încălcarea prevederile art. 15 alin. (2) lit. b) raportate la cele ale art. 27 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
În acest sens se reţine că membrii Consiliului au constatat că în cadrul ştirilor cu privire la "cazul B.", difuzate în zilele de 16, 17 şi 18 ianuarie 2010 de postul T., au fost oferite detalii privind tehnici criminale, la o oră la care copiii au acces neîngrădit la programele de televiziune (respectiv de la ora 20.00), fapt ce contravine prevederilor invocate.
Analizând argumentele reclamantei, prin raportare la considerentele deciziei şi apărările formulate de către pârât, instanţa de fond a apreciat că acestea nu sunt incompatibile, însă reclamanta omite faptul că avea obligaţia, deopotrivă, de a asigura o corectă informare şi avertizare a publicului avizat - adulţi şi tineri - asupra aspectelor relevante ce rezultau din cazul prezentat, dar şi de a proteja dezvoltarea fizică şi morală a copiilor, prin modalitatea de prezentare şi conţinutul informaţiilor transmise la ore la care copiii au acces neîngrădit la vizionarea programului.
Astfel, se reţine că pârâtul nu contestă nevoia de informare a publicului, ci sancţionează modalitatea în care informarea este făcută în intervale orare când accesul la sursa de informare este neîngrădit, cu consecinţa unui dezechilibru major, între atingerea scopului informativ şi afectarea dezvoltării fizice şi morale a copiilor.
În acest context instanţa de fond a apreciat că prin afirmaţii precum "victima a fost ucisă cu lovituri repetate, în cap, cu un ciocan" ori "victimele au fost îngropate de vii sau aruncate în haznale sau în Dunăre după ce au fost lovite cu ciocanul" sau "drogaţi, iar mai apoi îngropaţi de vii, la trei metri sub pământ, acoperiţi cu un strat gros de beton pentru a li se pierde urma"; "bătuţi cu bestialitate, loviţi cu ciocanul în cap şi aruncaţi în Canalul Dunăre-Marea Neagră", reclamanta a încălcat obligaţiile instituite de dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Codul audiovizualului, iar argumentele sale referitoare la aplicarea exagerată a sancţiunii, comparativ cu alţi radiodifuzori, cărora li se îngăduie să difuzeze filme care abundă în "tehnici criminale", nu pot constitui argumente de nelegalitate sau netemeinicie şi nici măcar de reindividualizare a sancţiunii.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva Sentinţei nr. 4.102 din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea Română de Televiziune, în temeiul art. 304 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut, în esenţă, următoarele:
Printr-un set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine recurenta că hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, consideră recurenta că o aplicare tale quale a textului art. 15 alin. (2) lit. b) din Decizia 187/2006, fără o apreciere a interesului public al difuzării anumitor programe, face ca măsura sancţionării de către CNA a postului T., pe motiv că aceste avertismente trebuiau difuzate numai în timpul nopţii, este vădit exagerată atât timp cât şi posturilor de televiziune, de regulă private, li se îngăduie să difuzeze în intervalul orar 06.00 - 22.00, filme ori telenovele care abundă în realitate de tehnici criminale, fără ca nimeni să considere că aceste filme încalcă principiul interesului superior al copilului.
Mai arată recurenta că este neîntemeiată şi argumentarea instanţei de fond potrivit căreia expresiile folosite în cadrul respectivei emisiuni de ştiri de la ora 20, ar fi afectat grav dezvoltarea fizică şi morală a copiilor, în condiţiile în care respectivele expresii erau de natură a reda explicaţiile obţinute de la autorităţile statului cu privire la activitatea criminală a unui grup infracţional.
În aceste condiţii, consideră recurenta că, comentariile aferente bazate pe explicaţiile primite de la aceste autorităţi prin purtătorul lor de cuvânt, şi includerea lor în principala emisiune de ştiri a postului, a fost de natură să avertizeze publicul, inclusiv pe tineri, şi nu să creeze un dezechilibru major, între atingerea scopului informativ, de avertizare şi afectarea dezvoltării fizice şi morale a copiilor.
Se susţine că o cenzurare a acestor ştiri ori expedierea lor în programele de noapte, când populaţia activă a României, inclusiv elevii şi studenţii, ar fi însemnat practic anularea efectului de avertizare asupra unei realităţi noi cu care România se confrunta.
De aceea, apreciază recurenta că instanţa de fond reţine cu multă uşurinţă că aceste avertizări ale populaţiei, despre care recunoaşte că sunt necesare, trebuiau date către populaţie, în cadrul unor ştiri difuzate la o astfel de oră, întrucât publicul aflat în pericol, şi în special cel tânăr, să nu aibă acces la aceste avertizări.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele dosarului, motivele de nelegalitate a hotărârii atacate invocate de recurenta-reclamantă şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.
În primul rând Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta-reclamantă procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs, în sensul art. 304 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate, exercitat de instanţa de contencios administrativ, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 93 din Legea nr. 504/2002, privind audiovizualul, Decizia nr. 194 din 21 ianuarie 2010, prin care a fost sancţionată cu somaţie publică pentru încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) lit. b) raportate la art. 27 alin. (1) din Decizia CNA nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Soluţia primei instanţe de respingere a contestaţiei împotriva deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 194/2010, este legală, în cauză fiind incidente dispoziţiile normative invocate.
Astfel, în cauză recurenta-reclamantă nu contestă că postul de televiziune T. a difuzat, în cadrul ediţiilor emisiunilor informative T. din zilele de 16, 17 şi 18 ianuarie 2010, ştiri ce au conţinut detalii privind modul de comitere a unor crime, condiţii în care este fără echivoc încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. b) din Decizia CNA nr. 187/2006 potrivit cărora în intervalul orar 06.00 - 22.00 nu pot fi difuzate emisiuni care conţin demonstraţii sau detalii importante privind tehnici criminale.
Faţă de caracterul imperativ al normei legale redate, este de necontestat că nu este permisă nici o derogare de la obligaţia instituită în sarcina operatorilor de televiziune, prin prisma interesului public al difuzării unor astfel de programe, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs, aşa încât vor fi înlăturate criticile referitoare la greşita interpretare a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. b) din Decizia CNA nr. 187/2006.
Totodată, faptul că recurenta-reclamantă a încălcat în mod repetat dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. b), prin difuzarea în perioada 16 - 18 ianuarie 2010, a unor ştiri ce au conţinut detalii privind modul de comitere a unor crime, nu poate fi justificat prin invocarea faptului că altor radiodifuzori le este îngăduit să difuzeze filme care abundă în tehnici criminale, în intervalul orar reglementat. O astfel de apărare a recurentei-reclamante este cel puţin neserioasă şi nu poate pune în discuţie legalitatea actului administrativ contestat, cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond.
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din acelaşi act normativ potrivit cărora programele de ştiri şi de actualităţi se supun cerinţelor de protecţie a copiilor şi vizionării în familie, nu pot fi primite susţinerile recurentei-reclamante care încearcă să prezinte o justificare prin prisma dreptului la informare a publicului, fără a ţine însă cont de faptul că-i incumbă în permanenţă obligaţia legală de a asigura un echilibru între dreptul la informare al publicului, care nu este un drept absolut, şi principiului general al interesului copilului, care impune măsuri concrete de selecţie a programelor difuzate aşa încât să nu fie afectată dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor.
Este fără îndoială că difuzarea unor ştiri cu prezentarea detaliată a modului în care au fost ucise mai multe persoane de către un grup infracţional, la o ora la care minorii aveau acces la programele respective, a fost de natură a afecta interesele generale ale minorilor şi nu poate fi justificată în mod rezonabil, prin atingerea scopului informativ, de avertizare a publicului cu privire la modul de săvârşire a unui nou tip de infracţiuni, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Nu pot fi primite nici susţinerile referitoare la faptul că respectivele informaţii au fost redate în forma în care au fost primite de la autorităţile judiciare în condiţiile în care recurenta-reclamantă avea obligaţia de a asigura informarea publicului cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la asigurarea protecţiei copilului, fiind aşadar, direct răspunzătoare pentru formatul în care a inclus informaţiile primite în emisiunile informative redate pe postul de televiziune T., aşa încât vor fi înlăturate şi criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect.
Prin urmare, constatând că în mod corect instanţa de fond, a concluzionat în sensul că prezumţia de legalitate, veridicitate şi autenticitate a actului administrativ atacat în cauză, respectiv Decizia CNA nr. 194 din 21 ianuarie 2010 nu a fost răsturnată, Înalta Curte va înlătura toate criticile formulate pe fondul cauzei.
În contextul prezentat, Înalta Curte constată că, hotărârea atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a tuturor prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, neexistând motive pentru casarea/modificarea sentinţei recurate şi văzând dispoziţiile art. 312(1) C. proc. civ. şi art. 20(1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Societatea Română de Televiziune, împotriva Sentinţei civile nr. 4.102 din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2012 .
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3/2012. Contencios. Anulare act administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 3291/2012. Contencios → |
|---|
