ICCJ. Decizia nr. 3514/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3514/2012
Dosar nr. 343/35/2011
Ședința public din 14 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) cererea de chemare în judecată
Reclamanta R.A.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Bihor să se constate nelegalitatea inspecţiei fiscale şi a actelor administrative efectuate la data de 27 ianuarie 2010 de organele de inspecţie ale pârâtei, ca fiind abuzive, cu încălcarea prevederilor art. 95 şi următoarele C. proc. fisc., privind întinderea competenţei organului fiscal de a efectua inspecţia fiscală şi anularea ca nelegale şi neîntemeiate a Deciziei de impunere nr. 71013 din 27 ianuarie 2010, a Dispoziţiei de măsuri nr. 71105 din 28 ianuarie 2010, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 71012 din 27 ianuarie 2010 emise de Activitatea de Inspecţie Fiscală Bihor.
În motivare, reclamanta a arătat că împotriva actelor administrative a căror anulare se solicită, a formulat contestaţie pe cale administrativă în temeiul art. 209 C. proc. fisc., înregistrată la organul fiscal sub nr. 30089 din 19 februarie 2010, completată cu înscrisuri doveditoare prin adresa nr. 76548 din 27 mai 2010, la care organul fiscal nu i-a răspuns până la data de 21 mai 2011. Ca urmare, a depus în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, notificare de renunţare la jurisdicţia administrativă înregistrată sub nr. 91795 din 31 mai 2011. Astfel, a apreciat că dreptul său la acţiune se întemeiază pe prevederile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
b) întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta D.G.F.P. Bihor a solicitat respingerea acţiunii, în principal ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată şi menţinerea actelor administrative atacate, ca temeinice şi legale.
În motivarea întâmpinării, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
Astfel, art. 6 din Legea nr. 554/2004 pe care îşi întemeiază acţiunea reclamanta se referă la actele administrative jurisdicţionale şi la jurisdicţiile administrative speciale.
Decizia de impunere este un act administrativ fiscal, potrivit art. 86 pct. 1 C. proc. fisc. Procedura de contestare a actelor administrative fiscale şi de soluţionare a acestora este reglementată de art. 205 şi urm. C. proc. fisc., care prevede că „împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii”.
S-a mai apreciat că decizia de impunere este un act administrativ fiscal emis de un organ administrativ şi care se contestă obligatoriu la organul emitent în 30 de zile de la comunicare.
Reclamanta nu a respectat prevederile legale referitoare la parcurgerea procedurii prealabile, astfel că acţiunea este inadmisibilă.
c) Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 200/CA/ 2011 Curtea de Apel Oradea a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta D.G.F.P. Bihor şi a respins acţiunea formulată de reclamanta R.A.L. împotriva pârâtei D.G.F.P. Bihor, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă este întemeiată.
A arătat prima instanţă că procedura reglementată în cuprinsul art. 205-218 C. proc. fisc., nu reprezintă o jurisdicţie specială administrativă în sensul art. 6 din Legea nr. 554/2004, la care se referă şi art. 21 din Constituţie. Această procedură are caracter obligatoriu şi nu facultativ, cum au jurisdicţiile speciale administrative.
Instanţa de fond a motivat că prin Decizia nr. 409/2004, Curtea Constituţională a decis că în C.proc. fisc. nu sunt instituite jurisdicţii speciale administrative în sensul art. 21 alin.(4) din Constituţie, republicată. Textele C. proc. fisc. reglementează procedura de recurs administrativ prin care se lasă posibilitatea organului care a emis actele administrative atacate sau organelor superioare ale acestuia de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege.
S-a explicat în sentinţa atacată că ceea ce se contestă în instanţa de contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., este decizia de soluţionare a contestaţiei, pronunţată în temeiul prevederilor art. 210 alin.(1). Prin urmare, actul supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, fiind numai decizia de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, instanţa nu poate fi sesizată direct cu cererea de anulare a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală.
În speţă, reclamanta, renunţând la contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere, care este în baza prevederilor art. 86 pct. 1 C. proc. fisc. un act administrativ fiscal, trebuia să urmeze procedura specială prevăzută de C. proc. fisc. şi numai împotriva deciziei emise de organul fiscal în soluţionarea contestaţiei sale să formuleze contestaţie la instanţa de contencios administrativ.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta-reclamantă R.A.L.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs s-a susţinut că în speţă sunt aplicabile cu prioritate dispoziţiile de ordin general ale art. 6 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora partea poate să renunţe la calea administrativ jurisdicţională şi să atace actul direct la instanţa de contencios administrativ după ce notifică organul administrativ jurisdicţional.
S-a mai precizat că O.G. nr. 92/2003 este un act normativ inferior Legii nr. 554/2004 şi ca urmare, nu poate fi derogatorie de la Legea nr. 554/2004.
A susţinut recurenta că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 trebuie astfel analizate încât să nu aducă atingere liberului acces la justiţie şi dreptului la un proces echitabil.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, intimata D.G.F.P. Bihor a solicitat respingerea recursului, întrucât sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică.
c) Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte examinând motivele de recurs, sentinţa primei instanţe, starea de fapt existentă în cauză şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul este nefondat conform considerentelor ce se vor expune în continuare.
Obiectul acţiunii judiciare l-a constituit anularea Deciziei de impunere nr. 71013 din 27 ianuarie 2010, a Dispoziţiei de măsuri nr. 71105 din 28 ianuarie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 71012 din 27 ianuarie 2010.
Înalta Curte arată că prin C. proc. fisc. s-au instituit reglementări speciale privind contestarea actelor administrative fiscale.
Potrivit art. 205 alin. (1) C. proc. civ., împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie care este o cale administrativă de atac.
Contestaţia se soluţionează prin decizie sau dispoziţie motivată, aşa cum rezultă din prevederile art. 210 alin. (1) C. proc. fisc.
Potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., obiectul acţiunii judiciare la instanţa de contencios administrativ îl constituie deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor.
Aşadar, în cazul actelor administrative fiscale, printr-o normă de drept specială, s-a stabilit obiectul acţiunii judiciare la instanţa de contencios administrativ, respectiv, decizia emisă în soluţionarea contestaţiei, iar nu direct actul administrativ fiscal.
În privinţa actului administrativ fiscal este necesară parcurgerea procedurii administrative reglementate în art. 205 şi următoarele C. proc. fisc.
Astfel, potrivit textului menţionat, persoana care se consideră lezată în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal poate formula împotriva acestuia contestaţie, care este o cale administrativă de atac, organul fiscal competent pronunţându-se prin decizie.
Ca natură juridică, contestaţia administrativă are caracterul recursului prealabil şi nu poate fi confundată cu jurisdicţiile administrative.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 554/2004, jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative şi gratuite, însă procedura de contestare a actelor administrative fiscale nu face parte din categoria jurisdicţiilor administrative speciale.
Aşa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004 prin jurisdicţie administrativă specială se înţelege activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă, care are competenţa legală de a soluţiona un conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi al independenţei respectivei autorităţi.
În cazul actelor fiscale, contestaţia are caracterul plângerii prealabile prin care se solicită reexaminarea actului fiscal în sensul revocării sau modificării lui, fiind astfel un recurs administrativ.
Procedura de soluţionare a contestaţiilor introduse de persoanele interesate este atribuită emitentului actului atacat sau organului ierarhic superior şi ca urmare, nu întruneşte elementele definitorii ale activităţii de jurisdicţie, caracterizată prin soluţionarea de către un organ independent şi imparţial.
În concluzie, procedura de soluţionare a contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale reglementată în C. proc. fisc. este o procedură administrativă prealabilă şi nu o procedură administrativ-jurisdicţională.
Această procedură constituie o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contenciosul administrativ a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea acţiunii.
Textul art. 6 din Legea nr. 554/2004 nu este aplicabil în cazul plângerii sau contestaţiei administrative formulate împotriva unui act administrativ pentru care legiuitorul a instituit o procedură prealabilă, fără caracter jurisdicţional.
Respingerea acţiunii reclamantei, ca inadmisibilă, pe motiv că nu s-a formulat plângere prealabilă, nu se constituie într-o cauză de nesocotire a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care instituie dreptul la un proces echitabil, noţiune care cuprinde şi dreptul de acces la justiţie.
Înalta Curte precizează că Legea nr. 554/2004 asigură, în mod evident, dreptul persoanelor fizice sau juridice, ce se pretind vătămate într-un drept sau interes,de a se adresa justiţiei.
Reglementarea unor proceduri prealabile introducerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ, sub forma recursului administrativ
Ierarhic sau graţios nu îngrădeşte accesul la justiţie, pentru că după parcurgerea acestei etape procedurale, partea ce se pretinde vătămată este în drept să se adreseze justiţiei.
Trebuie precizat că nicio dispoziţie constituţională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional, aşa cum s-a pronunţat instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 39 din 27 ianuarie 2005 şi alte decizii ulterioare.
Excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile este o excepţie de fond, întrucât priveşte o cerinţă, o condiţie pentru declanşarea procedurii judiciare.
Efectul admiterii excepţiei lipsei procedurii prealabile care este o excepţie peremptorie, dirimantă, îl constituie respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
O astfel de sancţiune nu contravine dreptului la un proces echitabil sau dreptului de acces la justiţie.
Condiţiile exercitării acţiunii în această materie, între acestea fiind şi aceea referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile fiind atributul legiuitorului naţional.
d) Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.A.L. împotriva Sentinţei civile nr. 200/ CA din 3 octombrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4261/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3427/2012. Contencios → |
|---|
