ICCJ. Decizia nr. 3603/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3603/2012
Dosar nr. 25/43/2011
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, contestatoarea K.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş, anularea Hotărârii nr. 5244 din 29 noiembrie 2010 şi rejudecarea cererii, de recunoaştere a calităţii de refugiat, în sensul recunoaşterii acestei calităţi şi acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 180 din 22 septembrie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei K.M., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş, având ca obiect Hotărârea nr. 5244 din 29 noiembrie 2010.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a prezentat înscrisuri, a înţeles să facă dovada strămutării cu declaraţia autentică dată de martorii P.S. şi S.S., însă din conţinutul acestei declaraţii nu se poate deduce împrejurările în care aceasta, împreună cu familia, s-a refugiat în altă localitate decât cea de domiciliu. Se cunoaşte împrejurarea că, în perioada 1940 - 1945, populaţia civilă a fost nevoită ca pe timpul războiului să se refugieze în alte localităţi, însă aceste evacuări erau organizate de autorităţile Statului Român în cadrul unor operaţiuni de protejare a populaţiei, ca urmare a înaintării trupelor germane sau sovietice pe teritoriul României, în timpul operaţiunilor militare, şi de aceea se impune a se dovedi, că refugierea s-ar datora persecuţiilor etnice.
Împotriva hotărâri instanţei de fond, reclamanta K.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta susţine că în mod greşit nu i s-au acordat drepturile prevăzute de lege.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Recurenta-reclamantă a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
La dosarul cauzei au fost depuse hotărârile prin care li se recunoaşte martorilor: P.S. şi S.S., calitatea de persoană refugiată, iar instanţa, în cazul în care nu era pe deplin lămurită, cu privire la situaţia recurentei şi la aspectele consemnate în înscrisurile invocate, ar fi trebuit, în exercitarea rolului activ potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să pună în discuţie necesitatea administrării de noi probatorii, inclusiv să audieze martorii. Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează, aşadar, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor, şi, totodată, să audieze nemijlocit martorii.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi 2 C. proc. civ., recursul va fi admis iar sentinţa atacată va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de K.M. împotriva sentinţei nr. 180 din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3601/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3606/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
