ICCJ. Decizia nr. 3640/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3640/2012
Dosar nr. 9090/2/2009
Şedinţa publică de la 20 septembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pârâtul B.R.F., pentru ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că pârâtul B.R.F. este consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Cluj.
Acesta a fost recrutat la data de 19 ianuarie 1977 sub numele conspirativ <A.>, „în vederea cunoaşterii şi prevenirii oricăror aspecte negative ce prezintă interes pentru organele de securitate", precum şi pentru acoperirea informativă anului II de studiu al Liceului real C.T., la data recrutării pârâtul având vârsta de 16 ani şi 5 luni, motiv pentru care nu subzista niciunul dintre cazurile de exonerare statuate la art. 2 lit. b) teza a III-a.
În cauză, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, întrucât nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii sale de colaborator al securităţii.
Prin sentinţa civilă nr. 3567 din 24 septembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul B.R.F., ca neîntemeiată şi a obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 2900 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 colaboratorul securităţii este definit ca fiind „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securităţii, prin care se denunţau activităţile şi atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Din conţinutul înscrisurilor analizate, Curtea de Apel a apreciat că nu se poate reţine întrunirea cumulativă a condiţiilor rezultate din textul art. 2 lit. b), pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al fostei securităţi, în accepţiunea data de legiuitor.
Prin sentinţa civilă nr. 6080 din 21 octombrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 3567 din 24 septembrie 2010 formulată de petentul B.R.F., în contradictoriu cu intimatul C.N.S.A.S., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 3567 din 24 septembrie 2010, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. şi a obligat reclamantaul la plata sumei de 2.900 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel a apreciat că prin sentinţa civilă anterior menţionată instanţa a înţeles să facă aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Aşadar, instanţa a acordat în întregime cheltuielile de transport, a redus cuantumul onorariului avocaţial la 2.000 RON, şi a obligat reclamantul la plata sumei de 2.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Deci, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 281 indice 2 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei civile nr. 3567 din 24 septembrie 2010 atât reclamantul C.N.S.A.S. cât şi pârâtul B.R.F. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. C.N.S.A.S. în motivarea recursului arată că acţiunea s-a întemeiat pe conţinutul art. 2 lit. b) şi art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, precum şi pe împrejurarea că domnul B.R.F., sub acoperirea numelui conspirativ „A.", a informat Securitatea despre faptul că mai mulţi colegi ai săi ascultau şi făceau comentarii referitoare la postul de radio E.L.
Potrivit Raportului privind efectuarea recrutării colaboratorului „A.", din 20 ianuarie 1977, domnul B.R.F. „a relatat că mai sunt colegi care ascultă emisiunile de muzică de la posturile de radio străine şi în mod deosebit «M.» [emisiune difuzată la Radio E.L., n.n.] dar se feresc să facă vreun comentariu pe marginea acestei audiţii de teama criticii colegilor şi a dirigintelui, mai grav este înmulţirea în liceu a elevilor proveniţi din familii de sectanţi şi acum se duce o luptă acerbă pentru influenţarea lor pozitivă, sau limitarea oricăror posibilităţi de atragere a altor tineri spre secte religioase".
Recurentul consideră că informarea securităţii cu privire la astfel de situaţii - în mod special a celei referitoare la ascultarea postului E.L. - este suficientă pentru reţinerea calităţii de colaborator al securităţii, astfel cum este aceasta definită de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Este îndeplinită atât prima condiţie de fond, cu privire la denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, cât şi cea de a doua condiţie, referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale (cea de a doua condiţie fiind chiar depăşită).
Regimul comunist încerca să limiteze prin orice mijloace (bruiajul era cel mai cunoscut dintre ele) audierea emisiunilor acestui post.
De asemenea recurentul precizează că legiuitorul, în cuprinsul definiţiei date noţiunii de colaborator al securităţii, a stabilit că persoanele care, la momentul transmiterii informaţiilor către securitate, împliniseră vârsta de 16 ani au calitatea de colaborator al securităţii, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii legale.
Cu privire la vârsta celor denunţaţi de intimat, recurentul consideră că acest aspect face cu atât mai grave delaţiunile, cu cât cei care ar fi putut resimţi repercusiunile denunţului erau mai tineri şi ar fi suportat mai greu sancţiunile autorităţilor (cercetări, mustrări, etc.).
Este adevărat că intimatul relata securităţii faptul că unii dintre colegii săi ascultau emisiunea muzicală a Radio E.L., dar este imposibil de crezut că ignorau complet tot ceea ce se difuza înainte şi după programul muzical.
În plus, din perspectiva autorităţilor comuniste toate emisiunile difuzate de E.L. erau în mod egal interzise.
Bruiajul la care era supus postul anticomunist nu înceta pe parcursul emisiunilor muzicale.
Mai mult, emisiunea M. a postului E.L. era urmărită de români tocmai pentru că difuza piese pe care nu le puteau asculta la posturile oficiale din ţară, datorită mesajului antitotalitar al respectivelor piese sau - în alte cazuri - pentru că artiştii care le interpretau părăsiseră definitiv România. Este evident că dacă muzica difuzată la postul E.L. ar fi fost disponibilă şi la posturile oficiale din ţară, nimeni nu ar mai fi ascultat o emisiune puternic bruiată de autorităţile din România şi s-ar fi orientat către emisiunile posturilor agreate de regim.
II. B.R.F. prin motivele de recurs formulate susţine că instanţa de fond a fost investită de C.N.S.A.S. cu judecarea unei acţiuni în constatarea calităţii de colaborator al securităţii. Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat sentinţa recurată prin care a dispus respingerea cererii, soluţia instanţei de fond fiind una corectă, însă motivarea este una care nu corespunde adevărului, Curtea reţinând în mod greşit faptul că a furnizat informaţii fostei securităţii.
Desigur, instanţa de fond a argumentat soluţia de respingere a cererii prin faptul că informaţiile furnizate nu erau de natură a determina îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului întrucât nu se denunţau activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar.
În aceste condiţii, motivarea instanţei de fond este în contradicţie cu un principiu fundamental al procesului civil, anume principiul aflării adevărului consacrat de art. 129 alin. (5) din C. proc. civ.
Împotriva hotărârii nr. 6080 din 21 octombrie 2011 pârâtul B.R.F. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Pârâtul susţine că prin sentinţa civilă recurată instanţa de fond a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 3567/2010 a Curţii de Apel Cluj.
Argumentul invocat de către Curtea de Apel Bucureşti pentru a adopta aceasta soluţie vizează faptul că instanţa care a pronunţat sentinţa civilă nr. 3567/2010 a înţeles să aplice dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. reducând cuantumul onorariului avocaţial de la suma de 4000 RON la suma de 2000 RON.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte va admite recursul declarat de B.R.F. împotriva sentinţei civile nr. 3567 din 24 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va obliga C.N.S.A.S. la plata în favoarea acestuia a sumei de 4900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva aceleiaşi sentinţe şi va respinge recursul declarat de B.R.F. împotriva sentinţei civile nr. 6080 din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit nu a acordat în totalitate cheltuielile de judecată ocazionate de pârât cu susţinerea intereselor în cauză.
Pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenţii, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru şi de procedură, plata experţilor, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfăşurare a judecăţii.
Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanţă, partea care a câştigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susţinerea intereselor în faţa instanţei de fond, însă aceasta în mod greşit nu le-a acordat în totalitate, având în vedere că acţiunea reclamantului a fost respinsă.
Dacă ar fi aplicat dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instanţa era obligată să facă această precizare în considerentele hotărârii.
Prin urmare, sentinţa va fi modificată în sensul că reclamantul va fi obligat la plata sumei de 4.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârât.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate atât de reclamant cât şi de pârât sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond în mod temeinic şi argumentat a respins acţiune reclamantului.
Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 colaboratorul securităţii este definit ca fiind „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securităţii, prin care se denunţau activităţile şi atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Din conţinutul înscrisurilor analizate, Curtea de Apel a apreciat că nu se poate reţine întrunirea cumulativă a condiţiilor rezultate din textul art. 2 lit. b), pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al fostei securităţi, în accepţiunea data de legiuitor.
În acest sens, s-a apreciat că materialele informative pe care îşi sprijină acţiunea reclamantul nu pot fi considerate ca atingând cerinţele legale.
Examinând documentele propuse cu titlu probatoriu al calităţii de colaborator al securităţii a pârâtului de către reclamantul C.N.S.A.S. ca atestând transmiterea de informaţii relevante către securitate nu se poate concluziona că informaţiile furnizate de pârât denunţau activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar, reclamantul furnizând doar o informaţie referitoare la colegi care ascultau emisiuni „de muzică” la posturi de radio străine, observându-se că nu a făcut referire la postul E.L.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului-reclamant C.N.S.A.S. sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de B.R.F. împotriva sentinţei civile nr. 3567 din 24 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va obliga C.N.S.A.S. la plata în favoarea acestuia a sumei de 4900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva aceleiaşi sentinţe. De asemenea, va respinge recursul declarat de B.R.F. împotriva sentinţei civile nr. 6080 din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de B.R.F. împotriva sentinţei civile nr. 3567 din 24 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă C.N.S.A.S. la plata în favoarea recurentului a sumei de 4.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate.
Respinge recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 3567 din 24 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de B.R.F. împotriva Sentinţei civile nr. 6080 din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3620/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3649/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
