ICCJ. Decizia nr. 3656/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamantul M.A.I., cetățean camerunez, fiul lui E.K. și C.N., născut la data de 15 august 1975 în Kumba, Camerun, aflat în custodie publică în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică Otopeni, a formulat în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, plângere împotriva măsurii luării în custodie publică, dispusă prin rezoluția procurorului anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Prin sentința civilă nr. 5650 din 5 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins plângerea formulată de reclamantul M.A.I., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că alin. (2) al art. 97 din OUG nr. 194/2004 prevede că "Măsura luării în custodie publică se dispune de către procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pe o perioadă de 30 de zile, la solicitarea Oficiului Român pentru Imigrări, în vederea îndeplinirii tuturor demersurilor necesare îndepărtării sub escortă."
Instanța de fond a mai constatat că reclamantul nu a părăsit benevol teritoriul României în termenul menționat în decizia de returnare, iar datorită faptului că nu poseda pașaport și mijloace financiare, nu a putut fi îndepărtat de pe teritoriu în termenul de 24 de ore prevăzut de art. 88 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2004, cu modificările și completările ulterioare, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru dispunerea măsurii luării în custodie publică a reclamantului pentru o perioadă de 30 de zile.
împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul M.A.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea recursului recurentul susține că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că nu i-a fost asigurat dreptul la asistență juridică, neținând cont de prevederile art. 99 pct. 4 din OUG nr. 194/2002 ultima teză potrivit căruia "motivul luării în custodie publică precum și drepturile și obligațiile străinilor cazați în centre le vor fi comunicate în scris de către persoanele desemnate să conducă aceste centre", ceea ce nu s-a întâmplat.
De asemenea, a mai susținut recurentul, instanța de fond nu a avut în vedere că motivele luării în custodie, trebuiau să-i fie comunicate în scris în limba maternă și nu a analizat plângerea prin prisma documentelor existente la dosar care fac dovada faptului că nu i-au fost respectate drepturile, că autoritățile custodiale au abuzat de faptul că acesta nu cunoaște limba română și nu i-au fost aduse la cunoștință drepturile pe care le poate exercita în apărarea în mod legal, precum și obligațiile ce-i revin.
în motivarea recursului se mai susține că au fost încălcate următoarele drepturi:
-dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentelor inumane ori degradante;
-dreptul la libertate și siguranță;
-dreptul la un proces echitabil și
- dreptul la un recurs efectiv.
Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, înalta Curte constată că recursul a rămas fără obiect.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
în cauză recurentul reclamant a formulat plângere împotriva măsurii luării în custodie publică dispusă prin rezoluția procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Prin Rezoluția nr. 2240/II-5 din 23 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus luarea în custodie publică a pârâtului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 septembrie 2011 până la data de 22 octombrie 2011, acesta fiind depus în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică Otopeni, reținându-se că măsura returnării nu a putut fi dusă la îndeplinire în termenul de 24 de ore prevăzut de art. 88 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar reclamantul nu se află în niciuna dintre situațiile de interzicere și suspendare a îndepărtării de pe teritoriul României, potrivit art. 92 și art. 921din actul normativ menționat.
Ulterior, în temeiul dispozițiilor art. 97 alin. (2) din OUG nr. 194/2004, recurentul-reclamant a fost îndepărtat de pe teritoriul României, sub escortă.
Prin urmare, obiectul acțiunii judiciare nu mai subzistă.
în consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul, ca rămas fără obiect.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3658/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3652/2012. Contencios → |
|---|
