ICCJ. Decizia nr. 3664/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 457/F din 27 februarie 2012 Tribunalul Ialomița - secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu, precum și de către Universitatea S.H. București, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul I.I.C., în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. și chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin care solicita obligarea pârâtului la eliberarea diplomei de licență, în favoarea Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2680 din 23 aprilie 2012 a disjuns acțiunea formulată de reclamantul I.I.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului; a admis excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița - secția contencios administrativ și fiscal și constatând intervenit conflictul negativ de competență a înaintat cauza la înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
înalta Curte, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Ialomița.
Pentru a ajunge la această soluție, înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea unei diplome de licență și a altor acte de studii reclamantului.
în altă ordine de idei, nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în cauză, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H." din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.
Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifestă prin relație directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție.
în cauza de față, Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.
în mod evident, Universitatea "S.H." din București este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem național de învățământ, care nu poate fi asimilată unei autorități administrative autonome sau unui organ central al administrației publice.
Prin urmare, pârâta aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
în alți termeni, Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
în cauza de față, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.
în prezentul conflict negativ de competență sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care menționează următoarele: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Prin urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric.
în cauza de față este aplicabil primul criteriu enunțat anterior.
în plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H. din București este o autoritate publică locală.
Față de cele ce preced, înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3663/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3662/2012. Contencios → |
|---|
