ICCJ. Decizia nr. 377/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 377/2012
Dosar nr.5175/83/2010
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. "D.S.G.N.O." Satu Mare a chemat în judecată, în calitate de pârâtă, Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Dispoziţiei nr. 27985 din 28 octombrie 2009, a Deciziei de impunere nr. 241 din 28 octombrie 2009 privind măsurile şi obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de organele de inspecţie fiscală şi a bazei de impunere stabilită suplimentar prin Decizia de impunere nr. 241/2009 şi nr. 277/2010 privind soluţionarea contestaţiei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat cu privire la taxa pe valoarea adăugată şi majorările de întârziere stabilite suplimentar că în baza contractelor de comision/prestări servicii încheiate între reclamantă şi partenerii cu care a desfăşurat raporturi contractuale, obligaţia de achitare a cheltuielilor privind, transportul, corespondenţa etc. revin reclamantei, în calitate de beneficiar al serviciilor prestate.
Astfel contrar celor reţinute de inspectorii fiscali, reclamanta a arătat că deţine facturi fiscale emise în conformitate cu prevederile art. 115 Cod fiscal şi, că în baza contractelor încheiate, aceste cheltuieli privind cazarea, transportul sau alte cheltuieli realizate în vederea îndeplinirii mandatului, revin în sarcina sa.
Referitor la data faptului generator şi a exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată s-a arătat că aceasta este reprezentată de data realizării vămuirii efective înscrisă pe ştampila biroului vamal şi nu de numărul de înregistrare primit de la biroul vamal, aşa cum greşit au reţinut inspectorii fiscali.
Reclamanta a mai arătat că, atât condiţia faptului generator, cât şi aceea a exigibilităţii, au fost îndeplinite pentru toţi anii fiscali, în conformitate cu prevederile art. 136 şi 146 din Legea nr. 571/2003.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 69 din 11 martie 2011 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. "D.S.G.N.O." Satu Mare.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele considerente:
- În ceea ce priveşte deducerea sumei de 1.544 RON reprezentând TVA instanţa a reţinut că organele fiscale au constatat că în mod corect aceasta nu a fost legal dedusă, întrucât serviciile achiziţionate nu au fost destinate utilizării în scopul operaţiunilor sale taxabile, cum prevăd dispoziţiile fiscale în această materie.
- Referitor la suma de 187.754 RON reprezentând majorări de întârziere aferente TVA dedusă anticipat cu o lună, s-a reţinut de către instanţă că au fost legal calculate.
- Referitor la suma de 328 RON cu privire la care a fost desfiinţată în parte Decizia de impunere, instanţa a constatat că această măsură este legală, organele de inspecţie fiscală nefăcând aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (12) din HG nr. 44/2004.
S-a mai reţinut că atâta vreme cât reclamanta nu a invocat nici un motiv pentru care măsurile stabilite de organele fiscale sunt nelegale, actul administrativ fiscal care cuprinde aceste măsuri se bucură de prezumţia de legalitate.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamanta S.C. "D.S.G.N.O." Satu Mare.
Recurenta a susţinut, în principal, necompetenţa materială a Curţii de Apel Oradea în soluţionarea cauzei, având în vedere soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de suspendare a reclamantei, precizând că actele administrative a căror anulare o solicită sunt aceleaşi cu cele a căror suspendare a cerut-o în faţa Curţii de Apel Oradea şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că nu datorează acele sume stabilite prin Decizia de impunere nr. 241 din 28 octombrie 20009.
Astfel, referitor la pct. 3 lit. a) din raportul de inspecţie fiscală recurenta a susţinut că obligaţia de achitare a cheltuielilor privind cazarea, transportul corespondenţa etc, revin în totalitate reclamantei, în calitate de beneficiar al serviciilor prestate iar deducerea TVA-ului aferent acestor servicii este pe deplin justificată.
În ceea ce priveşte pct. 3 lit. B1 din raportul de inspecţie fiscală, recurenta a susţinut că reţinerea în sarcina sa a obligaţiei suplimentare de plată a sumei de 187,754 RON cu titlu de majorări de întârziere este nejustificată, impunându-se anularea ei, întrucât condiţiile privind exigibilitatea şi data faptului generator au fost îndeplinite.
Recursul este fondat şi va fi admis, cu trimiterea cauzei la Tribunalul Satu Mare, pentru următoarele motive:
Înainte de a analiza motivele de recurs privind fondul cauzei, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată de recurente constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Satu Mare, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
În privinţa competenţei materiale, legea stabileşte două tipuri de competenţă, în raport cu natura juridică a actului administrativ atacat, mai exact dacă actul are sau nu ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora sau, cu alte cuvinte, dacă este sau nu vorba de un act administrativ fiscal.
Astfel, dacă nu este vorba de un act administrativ fiscal, competenţa materială se stabileşte în raport cu rangul local sau central al autorităţii emitente, potrivit prevederilor art. 2 şi 3 C. proc. civ., litigiul urmând să fie soluţionat de instanţa de contencios administrativ a tribunalului, când actul atacat aparţine unui organ sau instituţii locale şi respectiv, instanţei de contencios administrativ a Curţii de apel, când actul atacat aparţine unui organ sau instituţii centrale, cu competenţă naţională.
Dar, dacă obiectul litigiului îl formează un act administrativ fiscal, competenţa materială va aparţine instanţei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului sau a Curţii de apel, după cum actul contestat priveşte o valoare mai mică sau egală cu 5 miliarde ROL, ori o valoare mai mare de 5 miliarde ROL (500.000 RON).
În concluzie, în cazul actelor administrative fiscale, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ este atrasă în mod exclusiv de criteriul valoric, după cum valoarea contestată este mai mică sau egală cu 500.000 RON, ori este mai mare de această sumă.
Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".
Faţă de dispoziţiile legale invocate şi având în vedere şi cuantumul sumei contestate, în prezenta cauză, respectiv 191.207 RON cu titlu de TVA şi majorări de întârziere aferente TVA, rezultă că instanţa competentă este Tribunalul Satu Mare, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauze spre competentă soluţionare la Tribunalul Satu Mare, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de S.C. "D.S.G.N.O." Satu Mare împotriva Sentinţei civile nr. 69/CA din 11 martie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la Tribunalul Satu Mare, secţia de contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 372/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 38/2012. Contencios → |
|---|
