ICCJ. Decizia nr. 372/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 372/2012
Dosar nr.4610/2/2010
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Reclamanta C.M. a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună obligarea pârâtei să emită deciziile conţinând titlul de despăgubire pentru imobilul - teren în suprafaţă de 11.240 mp situat în Bucureşti, sector 6, în valoare de 11.240.000 euro precum şi la plata unei penalităţi de 50 de RON pe zi de întârziere până la aducerea la îndeplinire a hotărârii rămase definitive şi irevocabile.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că terenul sus-menţionat a fost cumpărat de A. şi A.M., bunicii săi, prin licitaţie publică, potrivit Sentinţei nr. 490 din 5 aprilie 1937 a Tribunalului Ilfov, sentinţă ce ţine loc de act de vânzare-cumpărare.
Prin Decizia nr. 6603 din 12 iunie 2009, Înalta Curte, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, constatând că reclamanta este persoana îndreptăţită în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, pentru suprafaţa de 11240 mp, a dispus restituirea prin echivalent a imobilului în limitele valorii de 11.240.000 euro, echivalentul în RON.
2.Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 4247 din 2 noiembrie 2010, a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, pârâta a făcut demersuri în vederea transmiterii dosarului, emiţând în acest sens o adresă către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, însă nu s-a dovedit că entitatea notificată s-ar fi conformat celor solicitate.
3. Recursul reclamante.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs reclamanta C.M., întemeindu-şi criticile pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-reclamantă a arătat că judecătorul fondului a încălcat grav, prin hotărârea pronunţată, prevederile Constituţiei României, ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi ale art. 13, 14 şi 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
În opinia recurentei-reclamante, textele invocate sunt menite să susţină teza unicităţii procedurilor administrative şi judiciare instituite pentru repararea nedreptăţilor regimului comunist, astfel că aprecierea termenului rezonabil trebuie să fie făcută în raport cu data formulării notificării pentru restituirea imobilului în litigiu, în cursul anului 2001.
De aceea, prevederile Legii nr. 247/2005, care condiţionează emiterea deciziei privind titlul de despăgubire de existenţa unei decizii emise de entitatea deţinătoare (Serviciul Special de Telecomunicaţii), în condiţiile în care, în contradictoriu cu aceasta, a obţinut o hotărâre judecătorească irevocabilă, sunt contrare art. 6 din Convenţia europeană.
În fine, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 13 şi 14 din Legea nr. 10/2001, care pun pe acelaşi plan hotărârile judecătoreşti cu deciziile sau dispoziţiile emise de entităţile notificate, şi nu a ţinut seama de faptul că niciun text de lege nu prevede retrimiterea cauzei la entitatea a cărei atitudine a fost cenzurată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
4. Apărările intimatei
Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus la dosar note scrise, prin care a reluat apărările formulate la judecarea în fond a cauzei, arătând, în esenţă, că nu se pune problema refuzului nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, de vreme ce dosarul aferent notificării reclamantei nu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deşi s-au făcut demersuri la entitatea notificată în acest sens.
5. Procedura derulată în recurs
În temeiul art. 305 C. proc. civ., în recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia recurenta-reclamantă a depus la dosar, în copie, încheierea pronunţată la data de 13 mai 2011 în dosarul nr. 7240/1/2008/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin care s-a lămurit dispozitivul Deciziei nr. 6603 din 12 iunie 2009, în sensul că apelanta-reclamantă este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul litigios, în valoare de 11.240.000 euro, o adresă către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor, prin care, ca răspuns la solicitarea transmisă prin adresa nr. 42034/R.G. din 10 octombrie 2011, recurenta-reclamantă a trimis o serie de înscrisuri necesare soluţionării dosarului de despăgubire, şi adresa nr. RG 6986 din 23 mai 2011, prin care Direcţia de Contencios şi pentru Coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a comunicat că dosarul întocmit în baza notificării recurentei-reclamante a fost analizat în vederea parcurgerii procedurii reglementate în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor de a emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 11.240 m.p. situat în Bucureşti, sector 6, pentru echivalentul în RON al sumei de 11.240.000 euro, stabilite prin Decizia civilă nr. 6603 din 12 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Acţiunea în contencios administrativ a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 26 mai 2010, în condiţiile în care, potrivit susţinerilor cuprinse în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta s-a adresat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 22 aprilie 2010, dar nu a primit nici un răspuns.
Apărarea constantă a intimatei-pârâte, în sensul că, până la data învestirii instanţei, entitatea notificată potrivit Legii nr. 10/2001 nu a înaintat dosarul aferent, conform art. 16 alin. (1) sau (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu a fost infirmată prin niciuna dintre probele cauzei. Dimpotrivă, pe parcursul judecării în fond a litigiului, intimata-pârâtă a făcut dovada că, prin adresa nr. 32238/34197/RG/9575/10047/L10 din 14 iunie 2010, s-a solicitat Serviciului de Telecomunicaţii Speciale să se comunice stadiul soluţionării notificării şi motivul pentru care nu a fost urmată procedura administrativă reglementată în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Este adevărat că obiectul raportului juridic litigios impune ca verificarea respectării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, garanţie a dreptului la un proces echitabil, să aibă în vedere nu numai durata procedurilor judiciare propriu-zise, cât şi pe cea a procedurilor administrative.
Dar ceea ce poate sancţiona instanţa de contencios administrativ, în limitele învestirii sale, este refuzul explicit sau întârzierea nejustificată a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de parcurgere a procedurii administrative reglementate în art. 16 din Legea nr. 247/2005 - conduită care, după cum corect a apreciat şi instanţa de fond, nu poate fi reţinută în speţă, de vreme ce entitatea notificată nu a înaintat dosarul aferent notificării.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că prin înscrisurile noi depuse la dosarul de recurs s-a făcut dovada că, ulterior pronunţării sentinţei curţii de apel, dosarul întocmit în baza notificării recurentei-reclamante (între timp înregistrat) a fost analizat în vederea parcurgerii procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În aceste condiţii, cu atât mai puţin se poate vorbi de un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sau despre o conduită de pasivitate culpabilă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h), i) şi n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de C.M. împotriva Sentinţei civile nr. 4272 din 2 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 354/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 377/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
