ICCJ. Decizia nr. 3798/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3798/2012
Dosar nr. 12673/2/2010
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat constatarea calităţii pârâtului S.A. de lucrător al Securităţii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că sunt îndeplinite condiţiile impuse art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că pârâtul a avut gradul de locotenent colonel în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Alba, Serviciul 2 şi, în această calitate, a aprobat realizarea de măsuri privind dirijarea informatorilor şi contactarea anturajului persoanei urmărite sau a acesteia în scopul compromiterii persoanelor vizate.
A susţinut că pârâtul, prin activităţile desfăşurate, a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale, garantate de legislaţia din acea vreme, în speţă dreptul la viaţă privată şi dreptul la secretul corespondenţei.
Reclamantul a mai arătat că verificarea pârâtului a fost solicitată prin cererea nr. P2769/07 din 09 februarie 2009, formulată de către V.S., cu privire la ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor la care petenta a avut acces, în speţă Dosarul nr. 11212.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4963 din 8 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului, şi, în consecinţă, a constatat calitatea pârâtului S.A. de lucrător al Securităţii.
Pentru a hotărî astfel, examinând înscrisurile cauzei, prima instanţă a apreciat, în esenţă, că prin activitatea desfăşurată, pârâtul, în calitate de ofiţer al fostei Securităţi, a suprimat drepturi şi libertăţi fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, şi anume dreptul la secretul corespondenţei şi dreptul la viaţă privată, fiind, astfel, întrunite condiţiile avute în vedere de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, recurentul - pârât a arătat că, în calitatea sa de ofiţer în Departamentul Securităţii Statului - Compartimentul de contrainformaţii în sectoarele economice, a avut numai atribuţii legate de apărarea economiei naţionale, nu a suprimat sau îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi nu a desfăşurat activităţi în dosarul informativ în privinţa căruia s-a formulat cererea de verificare în speţă, anexând, în acest sens, adresa nr. A1. din 13 ianuarie 1978, emisă de Inspectoratul Judeţean Alba al Ministerului de Interne, în care apar numele altor ofiţeri care au solicitat şi încuviinţat măsuri în dosarul respectiv.
Criticile formulate în cadrul motivelor de recurs au fost detaliate, în privinţa chestiunilor de fapt, prin notele scrise depuse ulterior la dosar, la data de 11 iunie 2012.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul - pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, soluţia pronunţată de judecătorul fondului fiind legală.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul - reclamant C.N.S.A.S. a învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător a recurentului - pârât, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere nota de constatare nr. CO1. din 29 octombrie 2010.
Verificările au fost efectuate ca urmare a cererii formulate de V.S., persoană vizată de măsurile informative întreprinse în Dosarul nr. 11212/2, avându-l ca titular pe soţul său, V.V.G., în condiţiile în care recurentul - pârât a fost identificat ca fiind unul dintre ofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului, semnând unele materiale în calitatea sa de locotenent - colonel, şef serviciu la Inspectoratul Judeţean Alba al Ministerului de Interne, aşa cum arată el însuşi în motivele de recurs („Eu am pus unele rezoluţii sau am semnat «De acord»”) şi în notele scrise („…am avut cunoştinţă e existenţa acestui dosar de urmărire informativă şi am semnat unele materiale aflate în dosar”). Art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 foloseşte sintagma „ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului”, fără a detalia conţinutul sau amploarea „contribuţiei”.
Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect, pe baza documentaţiei prezentate de C.N.S.A.S., că recurentul - pârât a avut calitatea de ofiţer în cadrul Securităţii şi că, prin activitatea desfăşurată, a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, conform definiţiei cuprinse în art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Susţinerile recurentului - pârât, în sensul că activitatea pe care a desfăşurat-o s-a încadrat în atribuţiile normale de serviciu, care vizat în principal prevenirea unor acţiuni de sabotaj şi contraspionajului în domeniul economic, sunt infirmate prin înscrisurile depuse la dosarul de fond, care demonstrează implicarea în acţiuni de natură să aducă atingere dreptului la viaţa privată, incluzând şi secretul corespondenţei, drept protejat normativ şi în perioada anterioară anului 1989.
În acest sens, cu titlu de exemplu, sunt relevante notele de studiu şi de analiză şi alte documente aprobate de recurentul - pârât în dosarul de urmărire informativă „L.N.”, având cota I 2455, în Dosarul nr. R 1025, titular B.M. sau în Dosarul nr. R 938, titular RV - Şt, descrise pe larg în nota de constatare şi depuse, în copie, la dosarul primei instanţe.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere că dezlegarea dată fondului cauzei reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 în raport cu probele cauzei, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi al art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de S.A. împotriva sentinţei civile nr. 4963 din 8 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3692/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3799/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
---|