ICCJ. Decizia nr. 3692/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3692/2012
Dosar nr. 4106/2/2011
Şedinţa publică de la 21 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta I.D.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligarea acesteia la: (1) redactarea şi comunicarea sentinţei penale nr. 1805 din 15 noiembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 8049/1/2010; (2) acordarea unui termen şi judecarea cu celeritate a recursului promovat la data de 17 noiembrie 2010; (3) daune morale în sumă de 50.000 euro; (4) daune cominatorii în favoarea statului în cazul în care aceasta nu va pune în aplicare sentinţa ce urmează a fi pronunţată.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 5845 din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantei I.D.V. ca nefondată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, la data de la data de 21 septembrie 2011 i-a fost comunicată reclamantei sentinţa nr. 1805 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală, în Dosar nr. 8049 din 20 octombrie 2011, reclamanta renunţând ulterior la judecarea acestui capăt de cerere.
Argumentele reclamantei subsumate celui de-al doilea capăt de cerere au fost apreciate ca neîntemeiate, în condiţiile în care pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, este înregistrat încă din data de 05 octombrie 2011 (anterior deci termenului de judecat din prezenta cauză) Dosarul nr. 7876/1/2011 având ca obiect plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art. 2781 C. proc. pen.) - (Sent. 1805/2010 - Înalta Curte, secţia penală), cu prim termen de judecată 12 decembrie 2011 privind pe recurenta I.D.V. şi pe intimata C.L., stadiu procesual recurs.
Instanţa de fond a mai arătat, în esenţă, că ţine de organizarea fiecărei instanţe primirea acţiunilor, fixarea termenelor de judecată, dispunerea măsurilor legale în vederea soluţionării cauzelor, aspecte a căror stabilire ţine de o serie de factori obiectivi şi subiectivi cu privire la care nu poate aprecia un alt organ judiciar, iar în eventualitatea în care s-ar aprecia că un termen este prea îndelungat, părţile au posibilitatea legală a formula cerere de preschimbare (în condiţiile art. 153 C. proc. civ.).
Cererea reclamantei privind daunele morale a fost apreciată ca neîntemeiată, cu motivarea că, pe de o parte, reclamanta nu a arătat care sunt daunele morale suferite, iar, pe de altă parte, cererea nu a fost dovedită.
Prin prisma soluţiei date capetelor anterioare de cerere, Curtea a respins cererea reclamantei privind daunele cominatorii, motivând şi că instituţia daunelor cominatorii nu are incidenţă în prezenta speţă.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 5845 din 12 octombrie 2011 a declarat recurs în termen legal reclamanta I.D.V., solicitând modificarea acesteia şi, pe fond, admiterea acţiunii sale cu acordarea de daune morale în cuantum de 50.000 euro pentru daunele morale pe care aceasta i le-a produs prin neîndeplinirea obligaţiei de a redacta şi a-i comunica recurentei, în termen legal şi util, sentinţa penală nr. 1868 din 19 noiembrie 2010.
În motivarea recursului, s-a susţinut, în esenţă, că în mod nejustificat şi nelegal prima instanţă a respins cererea reclamantei întrucât recursul acesteia nu fusese înregistrat de către pârâtă nici la data formulării acţiunii, dar nici la data pronunţării sentinţei recurate, iar termenul de judecată a fost acordat abia la 05 octombrie 2011.
Recurenta a mai criticat soluţia de respingere a cererii sale privind daunele morale, arătând că, prin neîndeplinirea obligaţiei de a redacta şi a-i comunica recurentei, în termen legal şi util, sentinţa penală nr. 1868 din 19 noiembrie 2010, pârâta i-a cauzat prejudicii constând în discriminare, lezarea dreptului la un proces judecat în termen rezonabil, împiedicarea sa de a face plângere la C.E.D.O., precum şi în deteriorarea stării sale de sănătate.
Soluţia instanţei de recurs
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte constată că reclamanta-recurentă a solicitat, în esenţă, instanţei de contencios administrativ obligarea unei alte instanţe de judecată să redacteze şi să-i comunice o sentinţă penală, precum şi să-i acorde termen şi să judece cu celeritate un recurs formulat de aceasta.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Dispoziţiile articolul 2 lit. o) din legea susmenţionată definesc dreptul vătămat ca fiind „ orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ”.
Înalta Curte apreciază că cererea reclamantei nu se circumscrie prevederilor legale mai sus citate, nici sub aspectul subiectului de sezină, nici sub aspectul obiectului acţiunii - care nu este un act administrativ.
Î n speţă, cererile cu care recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ nu se referă la acte administrative proprii sau asimilate, întrucât redactarea unei hotărâri judecătoreşti şi comunicarea acesteia uneia din părţi, la cerere, fixarea termenului de recurs şi soluţionarea acestuia sunt circumscrise sferei actelor de procedură judiciară.
În situaţia în care recurenta ar reclama aspecte de neregularitate sau nelegalitate privind aceste acte şi îndeplinirea sau neîndeplinirea lor, criticile respective ar putea fi valorificate numai în cursul căilor de atac disponibile, potrivit legii.
Argumentele recurentei nu sunt întemeiate nici în ceea ce priveşte soluţia dată de către instanţa de fond capetelor de cerere privind daunele morale şi cele cominatorii.
Astfel, recurenta nu a depus nici o dovadă a prejudiciului suferit, simpla susţinere în acest sens fiind insuficientă pentru a forma convingerea instanţei de judecată cu privire la certitudinea, întinderea şi cauza acestuia, iar, pe de altă parte, nu poate fi reţinută incidenţa nici unei dispoziţii legale care ar îndreptăţi recurenta la daune cominatorii, mai ales prin prisma considerentelor anterioare referitoare la inadmisibilitatea valorificării pretenţiilor sale pe calea contenciosului administrativ.
Pentru aceste considerente, neexistând motive pentru casarea sau modificarea hotărârii instanţei de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prezentul recurs va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de I.D.V. împotriva sentinţei civile nr. 5845 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3685/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3798/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
