ICCJ. Decizia nr. 3845/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3845/2012
Dosar nr. 1030/46/2011
Şedinţa publică de la 2 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi procedura derulată în primă instanţă.
Prin acţiunea înregistrată la 2 septembrie 2011, reclamanţii A.L. şi B.T.D. au chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P. pentru a fi obligată să emită pe numele fiecăruia dintre ei titluri de plată pentru suma de 64.123,55 lei, să vireze în conturile anexate cererilor de opţiune această sumă şi să plătească daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere.
În motivare s-a arătat că, în urma unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, în favoarea reclamanţilor s-a emis Decizia nr. 5171/2009 de către C.C.S.D., decizie ce reprezintă titlu de despăgubire pentru suma de 128.247,11 lei şi care nu a fost atacată într-o procedură judiciară.
După stabilirea dreptului de creanţă al reclamanţilor, aceştia au optat pentru emiterea titlurilor de plată şi achitarea efectivă a despăgubirilor, însă pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi revin în condiţiile în care lipsa disponibilităţilor băneşti nu poate justifica o astfel de poziţie.
Pârâta A.N.R.P. - D.A.D.N. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurității acțiunii.
Sub aspectul fondului, a susţinut că achitarea despăgubirilor se face în ordinea cererilor de opţiune şi aceasta în condiţiile în care este suspendare emiterea titlurilor de plată, iar reclamanţii nu au solicitat despăgubiri în acţiune.
2. Hotărârea Curţii de Apel.
Curtea de Apel Pitești, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 411 din 5 octombrie 2011 a respins ca prematură acţiunea reclamanților.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamanții, în baza cererilor de opțiune înregistrate la 02 septembrie 2009 au optat pentru titlu de plată în numerar pentru suma de 1.282.471 lei (64.123,55 lei/fiecare).
Instanţa a apreciat că faţă de situaţia concretă a reclamanților şi soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil, în speţă, devin incidente dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010 care prevăd expres că „pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. Pe perioada de suspendare prevăzută la alin. (1), valorificarea titlurilor de despăgubire emise de C.C.S.D. se va face doar prin conversia lor în acţiuni emise de F.P., corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea".
O.U.G. nr. 62/2010 a intrat în vigoare la data publicării lor în M. Of., respectiv 1 iulie 2010, moment de la care au început să curgă cei doi ani de suspendare a emiterii titlurilor de proprietate.
Reţinând că acţiunea de faţă a fost introdusă la 2 septembrie 2011, deci în perioada suspendării la care se referă dispoziţiile legale precitate, instanța a apreciat că acţiunea este prematură şi, în concluzie, ea urmează a fi respinsă.
Această concluzie nu poate fi infirmată de dispoziţiile art. 110 alin. (3) C. proc. civ., dispoziţii potrivit cărora „ Preşedintele mai poate încuviinţa, în general, înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligaţiuni, ori de câte ori va socoti că cererile sunt îndreptăţite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului.”
Instanţa a apreciat că nu se impune să se dea eficienţă acestor prevederi legale, pe de o parte, pentru că nu s-a formulat o cerere expresă în acest sens iar, pe de altă parte, pentru că nu s-a dovedit că reclamanţii ar suferi o pagubă însemnată aşteptând împlinirea termenului. Aprecierea are în vedere faptul că în măsura în care s-ar admite acţiunea în condiţiile art. 110 alin. (3) C. proc. civ., s-ar fixa drept termen de emitere a titlului de plată, data de 1 iulie 2012, deci obligaţia ce revine pârâtei ar deveni executabilă după acest moment, chiar dacă printr-o hotărâre judecătorească ea a fost deja fixată în sarcina acesteia.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții A.L. și B.T.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a indica motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În memoriul de recurs, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea ca prematur formulată, fără să observe că s-a solicitat emiterea titlurilor de plată și plata efectivă a despăgubirilor, la momentul expirării perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1) al art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010.
Or, câtă vreme actele normative stabilesc ca moment al emiterii titlurilor de plată termenul de 15 zile de la data existenței disponibilităților financiare, după ce în prealabil a fost depusă cererea de opțiune privind valorificarea titlului de despăgubire, practic, se creează posibilitatea ca debitoarea să nu își execute niciodată obligațiile sau să le execute cu foarte mare întârziere, prevalându-se de inexistența disponibilităților financiare.
4. Apărarea intimatei
Prin întâmpinarea înregistrată la 28 septembrie 2012, intimata A.N.R.P. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând ca plata despăgubirilor urmează a fi reluată după încetarea aplicabilităţii O.U.G. nr. 62/2010 totodată făcând referire la prevederile articolului unic din O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII "Regimul stabilirii si plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii si justiţiei. precum şi unele măsuri adiacente, potrivit căruia se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII al acestui act normativ
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală pentru motivele care succed.
2. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurenții-reclamanți au supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul autorităţii pârâte de a emite titlurile de plată pentru suma de 1.282.471 lei reprezentând c/v despăgubirilor în numerar cuprinse în Decizia nr. 5171 din 23 aprilie 2009 emisă de C.C.S.D. pentru care au formulat cereri de opţiune înregistrate în evidențele D.A.D.N. din 02 septembrie 2009, iar până în prezent despăgubirile în numerar s-au efectuat, în limita fondurilor alocate, până la cererea de opţiune înregistrată la 29 aprilie 2008.
Prima instanţă pentru argumentele expuse la pct. 1.2, a reținut prematuritatea acțiunii, în raport de dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010, față de data introducerii acțiunii, respectiv 2 septembrie 2011, soluţie pe care instanţa de recurs o împărtăşeşte.
Prin art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010, publicată în M. Of. nr. 446 din 1 iulie 2010, emiterea titlurilor de plată prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost suspendată pentru o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă.
Prin art. 2 din Legea nr. 117/2012, publicată în M. Of. nr. 456 din 6 iulie 2012, a fost modificat art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010, în sensul că perioada de suspendare a emiterii titlurilor de plată prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost prelungită până la data de 15 mai 2013, ceea ce face ca acţiunea să fie prematură, condiţionată de termenul stabilit de legiuitor.
Termenul de suspendare, stabilit de legiuitor iniţial la 2 ani şi prelungit, ulterior, prin modificarea de către Legea nr. 117/2012 a dispoziţiilor O.U.G. nr. 62/2010, până la data de 15 mai 2013, nu este lăsat la aprecierea instanţei, fiind conform dispoziţiilor constituţionale.
În acest sens, prin Deciziile nr. 1242/2011, nr. 1365/2011, nr. 1602/2011, nr. 168/2012 şi nr. 499/2012, Curtea Constituţională a statuat că art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010 este constituţional, textul criticat neaducând atingere existenţei dreptului de proprietate, ci prevăzând o modalitate temporară de exercitare a acestui drept, ceea ce nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanţă asupra statului.
De asemenea, a mai argumentat Curtea Constituţională, măsura suspendării prevăzută de textul legal în discuţie nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanţă asupra statului, fapt ce ar contraveni dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, ci reprezintă reglementarea unei modalităţi de valorificare determinată de contextul economic actual, caracterizat prin restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar (în acest sens sunt şi Deciziile nr. 188/2010, nr. 872/2010 şi nr. 874/2010).
Aşadar, emiterea titlurilor de plată este condiţionată de termenul stabilit de legiuitor prin dispoziţii legale cu privire la care Curtea Constituţională, pronunţându-se, a statuat că sunt constituţionale, aşa cum s-a arătat mai sus.
În consecinţă, în absenţa disponibilităţilor băneşti ale statului şi având în vedere raţiunile financiare care au justificat instituirea respectivei proceduri de plată, care se menţin şi în prezent, raportat la dificultăţile prin care trece economia ţării, se apreciază că la acest moment s-ar impune intimatei-pârâte o obligaţie imposibil de realizat.
În contextul crizei economice existente în România, nu se poate face abstracţie de impedimentele de ordin financiar în sensul de a se impune o obligaţie imposibil de executat în sarcina unei autorităţi publice.
În cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, C.E.D.O. a luat act de sarcina foarte importantă pe care legislaţia în materia bunurilor imobile naţionalizate o reprezintă pentru bugetul de stat (parag. 227) şi a fost de acord că plafonarea despăgubirilor şi eşalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii.
În concluzie, raportat la data introducerii acțiunii, 2 septembrie 2011, instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală și temeinică, cu respectarea dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2010 şi termenul prevăzut la art. 3 din acest act normativ.
3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.L. și B.T.D. împotriva sentinţei nr. 411 din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Pitești, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2634/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3846/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
