ICCJ. Decizia nr. 825/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 825/2012
Dosar nr. 1229/44/2011
Şedinţa publică de la 17 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.C., în contradictoriu cu A.N.V., a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ individual, respectiv Ordinul nr. 6979 din 2 august 2011.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că, potrivit ordinului arătat mai sus, începând cu data de 08 august 2011, a fost eliberat din funcţia de inspector vamal, grad profesional asistent, cu consecinţa încetării raporturilor de muncă, însă apreciază măsura luată ca fiind abuzivă şi nelegală.
Astfel, reclamantul a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 în sensul că Ordinul a cărei anulare o solicită nu a fost publicat în M. Of., cât şi dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, întrucât postul său nu s-a ocupat în proporţie de 50%.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 295 din 11 octombrie 2011 a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul C.C.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că ordinul a cărui suspendare se solicită şi-a produs efectele din luna august 2011 şi, că la acest moment se poate discuta doar anularea sa.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamantul C.C.
Recurentul a susţinut că prin hotărârea pronunţată instanţa de fond a reţinut că actul administrativ a cărei suspendare a solicitat-o şi-a produs efectele, putându-se discuta doar de anularea sa, motivare care vine în contradicţie cu intenţia legiuitorului, care dă posibilitatea instanţei judecătoreşti să se pronunţe asupra legalităţii unui act administrativ în condiţii echitabile pentru ambele părţi.
A mai susţinut că în mod greşit instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât în cauză s-a făcut dovada existenţei atât a cazului bine justificat prin argumentele aduse în susţinerea operaţiei nelegalităţii actului administrativ criticat, cât şi a existenţei prejudiciului material viitor şi previzibil născut ca urmare a disponibilităţii sale.
Recursul este nefondat.
Recurentul-reclamant C.C. a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere ce vizează suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Ordinul nr. 6979 din 2 august 2011 emis de A.N.A.F. prin care începând cu data de 8 august 2011 a fost eliberat din funcţia de inspector vamal, grad profesional asistent, cu consecinţa încetării raporturilor de muncă.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 prevăd că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională care poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare).
Totodată, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. s) din lege rezultă că menţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
Executarea unui act administrativ nu poate însă să fie considerată prin ea însăşi producătoare a unei pagube iminente ci trebuie dovedită de persoana lezată.
În cauză instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, cazul bine justificat, nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea ordinului contestat, întrucât acestea ţin de fondul actului care se analizează, numai în cadrul unei acţiunii în anulare.
În ce priveşte prevenirea unei pagube iminente, condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării unui act administrativ urmează a se constata, pe de o parte, că aceasta nu se prezumă şi, pe de altă parte, că recurentul nu a făcut dovada existenţei acesteia.
Este adevărat că în cauză prin eliberarea reclamantului din funcţia deţinută, acesta a pierdut drepturile salariale corespunzătoare, însă, câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, pierderea respectivă are la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Lege.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a reţinut că susţinerile făcute de reclamant pot fi analizate în cadrul acţiunii privind anularea ordinului incriminat, necesitând admiterea şi a altor probe în afară de cele depuse la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.C. împotriva sentinţei civile nr. 295 din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 711/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2634/2012. Contencios → |
|---|
