ICCJ. Decizia nr. 403/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 403/2012
Dosar nr. 336/54/2011
Şedinţa de la 26 ianuarie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 25 noiembrie 2010 reclamantul V.C.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. obligarea acesteia să-i elibereze Diploma de Licenţă, ca urmare a absolvirii Facultăţii de Sociologie - Psihologie din Bucureşti din cadrul Universităţii S.H.
În fapt, a arătat că, în sesiunea iulie 2009 a susţinut şi promovat examenul de licenţă, în calitate de absolvent al Facultăţii de Sociologie - Psihologie din Bucureşti, programul de studii Psihologie, cu durata de 3 ani, 180 credite de studiu transferabile, ID, din cadrul Universităţii S.H., promoţia 2009, dobândind titlul de Licenţiat în Psihologie,, conform adeverinţei nr. 214 din 28 iulie 2010, eliberată de Universitatea S.H. - Instituţie de învăţământ superior particular acreditata prin Legea 443/2002.
A mai arătat reclamantul că în ciuda faptului că a trecut un an şi jumătate de la data promovării examenului de licenţă, Universitatea S.H. - fără niciun fel de motivare - nu a eliberat diplomele de absolvire, deşi conform Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, 2007, Publicat in M. Of., Partea I nr. 716 din 23/10/2007, Art. 11 alin. (1) Activitatea de completare a formularelor actelor de studii - referitoare la studii parţiale sau complete - se efectuează în termen de maximum 12 luni de la finalizarea studiilor, respectiv de doua luni de la confirmarea, prin ordin al ministrului, a titlului ştiinţific de doctor - in cazul diplomelor de doctor.
A precizat că diplomele îi sunt necesare în cel mai scurt timp posibil la unităţile şcolare la care este încadrată pe funcţia de profesor pentru învăţământul primar, unităţi cărora deşi a prezentat adeverinţele de dobândire a titlului de licenţiat care sunt valabile până la eliberarea diplomelor, i s-a solicitat prezentarea diplomelor de absolvire a studiilor superioare, având în vedere că a trecut mai mult de un an şi jumătate de la absolvirea acestor studii şi adeverinţele nu mai sunt suficiente.
La data de 12 ianuarie 2011 pârâta a depus la dosar concluzii scrise invocând excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dolj, iar în raport de Legea nr. 443 din 09 iulie 2002, competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ.
Prin sentinţa nr. 132 din 26 ianuarie 2011, Tribunalul Dolj a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei privind pe reclamantul V.C.P. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-au reţinut următoarele.
Obiectul acţiunii îl reprezintă contestaţia formulată de reclamantă împotriva refuzului pârâtei de a elibera diploma de licenţă.
În drept, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. „curţile de apel judecă în primă instanţă cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale", iar art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ stabileşte în sarcina secţiilor de contencios administrativ competenţa de soluţionare a litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale.
Prin urmare, s-a apreciat că instanţa competenţă se stabileşte în funcţie de rangul autorităţii care emite sau, după caz, este obligată la emiterea actului.
Potrivit art. 1 din legea 443/2002: Se înfiinţează Universitatea „S.H." din Bucureşti ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, cu sediul în municipiul Bucureşti".
Universitatea „S.H." din Bucureşti „face parte din sistemul naţional de învăţământ" (Ordinul nr. 4548/2008).
Instanţa a apreciat că, aparţine Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, - competenţa de soluţionare a litigiului având ca obiect cererea reclamantei Z. (V.) P.L. formulată în contradictoriu cu Universitatea S.H., prin care solicită obligarea pârâtei la emiterea unui act, dată fiind poziţionarea autorităţii publice chemate în judecată.
Pe rolul Curţii de Apel Craiova, acţiunea a fost înregistrată la data de 10 februarie 2011.
Pârâta Universitatea S.H. a formulat cerere de chemare în garanţie a M.C.T.S.
La termenul din 21 octombrie 2011 s-a pus în discuţia părţilor excepţia necompetentei materiale a Curţii de Apel Craiova în judecarea cauzei în primă instanţă.
Curtea a apreciat că excepţia necompetenţei materiale este întemeiată în considerarea următoarelor argumente.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă în calitate de absolvent al Facultăţii de Sociologie - Psihologie din Bucureşti, programul de studii Psihologie, cu durata de 3 ani, 180 credite de studiu transferabile, ID, din cadrul Universităţii S.H., promoţia 2009, dobândind titlul de Licenţiat în Psihologie, conform adeverinţei din 28 iulie 2010, eliberată de Universitatea S.H. - Instituţie de învăţământ superior particular acreditata prin Legea 443/2002.
Pârâta Universitatea „S.H." este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
În speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002 a fost înfiinţată Universitatea „S.H." din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Potrivit art. 1 din HG nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuţie.
În speţă, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
Prin urmare, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenţei materiale, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În speţă, s-a reţinut că este aplicabil primul criteriu enunţat anterior, în plus, s-a subliniat faptul că tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ, faţă de împrejurarea că Universitatea S.H. este o autoritate publică locală. De asemenea, s-au mai menţionat şi dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. d C. proc. civ.
În speţa de faţă, reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul său, astfel că nu s-a mai putut pune în discuţie competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea cauzei.
Referitor la cererea de chemare în garanţie care este o cerere incidentală, s-a apreciat că acesta va fi soluţionată, de către instanţa competentă să soluţioneze acţiunea principală.
Prin sentinţa nr. 493 din 21 octombrie 2011 Curtea de Apel Craiova a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ si fiscal.
Având în vedere soluţia de dezinvestire pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă, în temeiul art. 22 C. proc. civ, Curtea de Apel Craiova a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat instanţa superioară pentru soluţionarea acestui incident procedural.
În baza art. 20 alin. (1) pct. 2, art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă se face în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, în raport de considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
Aşa cum s-a prezentat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea unei diplome de licenţă reclamantului, în calitate de absolvent al Facultăţii de Sociologie - Psihologie din Bucureşti, programul de studii Psihologie, cu durata de 3 ani, 180 credite de studiu transferabile, ID, din cadrul Universităţii S.H., promoţia 2009.
În alt registru de idei, nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a Ii-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea „S.H." din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 din HG nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Aşadar, Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, nici un act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuţie.
În cauza de faţă, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prevede următoarele:
„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Prin urmare, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenţei materiale, articolul aflat în discuţie instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat anterior. în plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ, faţă de împrejurarea că Universitatea S.H. este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. l lit. d) C. proc. civ.
În altă ordine de idei, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
În speţa de faţă, reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuţie competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea cauzei.
De asemenea, se cuvine a observa art. 17 C. proc. civ., în temeiul căruia cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală, care va fi soluţionată de instanţa competentă să soluţioneze acţiunea principală.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul V.P., pe pârâta Universitatea „S.H." Bucureşti şi pe chematul în garanţie M.E.C.T.S., în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 398/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 408/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
