ICCJ. Decizia nr. 41/2012. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 41/2012
Dosar nr.1245/42/2010
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 septembrie 2007 şi precizată la 18 octombrie 2010 la Judecătoria Pogoanele, reclamantul C.C. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Comisia Judeţeană Buzău şi Comisia locală Padina pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Agenţia Domeniilor Statului, SC „A." SA şi SC „V.A." SRL Padina să se dispună anularea actelor întocmite de cele două comisii pentru înstrăinarea terenurilor către Agenţia Domeniilor Statului, să se constate nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi să se constate nulitatea actului de vânzare-cumpărare nr. 657/9 aprilie 2009.
Judecătoria Pogoanele a disjuns cererea de constatare a nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pentru care a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Prin Sentinţa nr. 72 din 1 martie 2011, Curte de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca tardivă, constatând că reclamantul nu a respectat dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, pentru motive temeinice, instanţa de contencios administrativ poate fi sesizată în termen de cel mult 1 an de la data comunicării sau luării la cunoştinţă de actul administrativ.
Cum reclamantul are calitatea de terţ în raport cu actul administrativ contestat, instanţa de fond a considerat că momentul luării la cunoştinţă este momentul transcrierii certificatului de atestare în registrul de transcripţiuni, când dreptul real al titularului a devenit opozabil erga omnes.
Susţinerea reclamantului că a luat cunoştinţă de certificatul contestat numai în anul 2010 a fost respinsă, cu motivarea că acesta cunoştea existenţa actului şi la data de 25 septembrie 2007. când s-a formulat cererea de chemare în judecată, ca urmare a numeroaselor litigii dintre părţi cu privire la terenul pentru care a fost atestat dreptul de proprietate al SC „S." SA Buzău.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică şi admiterea acţiunii, în sensul anulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat.
Recurentul a susţinut că prin hotărârea atacată i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra terenului pentru care a fost emis în mod nelegal certificatul atacat, despre care nu a avut cunoştinţă decât în anul 2010.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a soluţionat corect excepţia tardivităţii acţiunii în anulare formulată de recurentul-reclamant după expirarea termenului de 1 an de la data luării la cunoştinţă de actul administrativ contestat.
Conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, recunoaşterea dreptului şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni, iar pentru motive temeinice, în termen de cel mult 1 an de la data comunicării actului sau data luării la cunoştinţă, după caz.
Condiţia luării la cunoştinţă despre existenţa şi conţinutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost realizată prin transcrierea sub nr. 2245/6 martie 1996 în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni, cu respectarea formalităţilor impuse de regimul de publicitate imobiliară.
Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul funciar şi publicitatea imobiliară, înscrierile în cartea funciară îşi vor produce efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererii.
În consecinţă, prin efectul transcrierii efectuate, certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat a devenit opozabil erga omnes şi de la data transcrierii, a început să curgă termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ cu acţiunea în anulare.
În atare situaţie, se constată că este legală şi temeinică soluţia de admitere a excepţiei de tardivitate a acţiunii, astfel că, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate în acest sens, se va dispune respingerea recursului ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Susţinerea recurentului privind încălcarea dreptului său de proprietate asupra terenului nu poate fi examinată în recurs, întrucât se referă la fondul pricinii, care nu a fost soluţionat prin hotărârea atacată, ca urmare a admiterii excepţiei de procedură privind tardivitatea acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva Sentinţei nr. 72 din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 409/2012. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 439/2012. Contencios → |
|---|
Vezi și alte spețe de contencios administrativ:
Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 41/2012. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
