ICCJ. Decizia nr. 408/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia Nr. 408/2012
Dosar nr.14488/3/2009
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul S.B.A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 297 din 5 martie 2009 emisă de Direcţia Resurse Umane din cadrul acestui minister, prin care i s-a comunicat faptul că a încasat necuvenit suma de 22.344 RON în perioada 01 mai 2007 - 31 ianuarie 2009.
Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin Sentinţa civilă nr. 4552 din 27 mai 2010 având în vedere că litigiul vizează funcţionarii publici, iar autoritatea pârâtă este una centrală.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar prin Sentinţa civilă nr. 2343 din 25 martie 2011 a fost anulată cererea reclamantului ca netimbrată, pentru că, deşi a fost citat cu menţiunea timbrării acţiunii, aceasta nu a fost timbrată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul S.B.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se arată că, în mod nelegal, a fost respinsă cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului reclamantului, pe motivul că adeverinţa medicală nu a fost certificată pentru conformitate cu originalul.
Cererea de amânare depusă de apărătorul recurentului a fost formulată la primul termen de judecată şi a fost motivată în fapt şi în drept şi dovedită cu adeverinţa medicală ataşată.
Chiar dacă adeverinţa nu a fost certificată pentru conformitate, sancţiunea aplicată este contrară dispoziţiilor C. proc. civ.
Se mai susţine că potrivit art. 112 - 114 C. proc. civ., obligaţia certificării subzistă pentru părţi, în cazul acelor documente folosite în dovedirea cererii de chemare în judecată sau a unor aspecte ce vizează fondul cauzei, or, cererea de amânare a fost făcută în nume personal de apărător şi viza un aspect tangenţial cauzei.
Mai mult decât atât, chiar dacă instanţa de fond ar fi apreciat că există şi în acest caz, obligaţia certificării înscrisului, trebuia să procedeze în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în sensul că ar fi trebuit să acorde un termen scurt în cadrul căruia să pună în vedere apărătorului să certifice înscrisul sau să prezinte originalul adeverinţei medicale.
Se mai arată că în ciuda acestor dispoziţii legale expuse, instanţa de fond a apreciat că lipsa menţiunii „conform cu originalul", adeverinţa nu poate fi luată în considerare. Urmare a respingerii cererii apărătorului, instanţa de fond a anulat cererea reclamantului ca netimbrată.
Consideră recurentul că, prin respingerea cererii apărătorului său, formulată la primul termen de judecată, împuternicit şi cu depunerea taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, instanţa de fond i-a provocat o vătămare gravă prin restricţionarea unui drept fundamental, respectiv cel al accesului liber la justiţie.
În final a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că analiza timbrajului este o chestiune care precede oricărui act procedural efectuat în cauză şi nu implică cercetări asupra admisibilităţii cererii de amânare, întrucât, anterior timbrajului, instanţa nu poate admite nicio cerere a părţilor.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a anulat ca netimbrată cererea reclamantului pentru că nu a respectat prevederile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Însă, pentru termenul din 25 martie 2011, la care s-a soluţionat cauza de către instanţa de fond, apărătorul reclamantului a formulat cerere de amânare a cauzei pentru motive medicale, fiind depusă o copie a unei adeverinţe medicale.
În prealabil, instanţa de fond a respins cererea de amânare pentru că adeverinţa medicală nu era certificată pentru conformitate.
Prin soluţia pronunţată, Înalta Curte apreciază că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este recunoscut de art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Dreptul la un proces echitabil nu este definit ca atare în legislaţia internă, dar prin acesta se înţelege dreptul de a fi judecat cu respectarea unor principii fundamentale ale procesului civil cum ar fi contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea.
Chiar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a recunoscut conţinutul acestui drept la un proces echitabil, iar recunoaşterea şi facilitarea dreptului la apărare este una dintre componentele sale esenţiale.
Dacă aprecia că cererea de amânare a cauzei nu este justificată pentru că nu a fost temeinic motivată (nu a fost luată în considerare adeverinţa medicală depusă), atunci instanţa de fond era obligată sa respecte procedura art. 156 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit acestui text „Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise".
Acest text reprezintă o transpunere a principiului respectării dreptului la apărare, care, însă, nu a fost respectat de instanţa de fond.
Cu toate acestea, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor excepţia de netimbrare a cererii şi chiar a procedat la anularea cererii ca netimbrată, deşi nu a fost respectat dreptul la apărare al reclamantului.
Pe de altă parte, pentru a evita încălcarea acestui drept al reclamantului, prima instanţă avea posibilitatea să facă aplicarea dispoziţiilor art. 114 alin. (2) C. proc. civ., în sensul de a pune în vedere apărătorului reclamantului să complinească lipsurile cererii formulate şi a dovezii acesteia, cu atât mai mult cu cât reprezentantul legal al autorităţii pârâte nu s-a opus solicitării de amânare a cauzei, după cum rezultă din practicaua sentinţei recurate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de S.B.A., împotriva Sentinţei civile nr. 2343 din 25 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 403/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 409/2012. Contencios. Litigiu privind regimul... → |
|---|
