ICCJ. Decizia nr. 4095/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4095/2012
Dosar nr. 7316/2/2011
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la 16 august 2011, reclamanta D.A.M.M. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Oficiul Român pentru Drepturile de autor (ORDA), solicitând constatarea faptului că preavizul acordat reclamantei în perioada 24 aprilie - 28 mai 2011 s-a suspendat în mod legal până la data de 04 iulie 2011, în baza certificatelor de concediu medical şi, pe cale de consecinţă, să se dispună: anularea Deciziei nr. 136 din data de 28 aprilie 2011 emisă de ORDA privind eliberarea din funcţia publică a reclamantei; obligarea ORDA la emiterea unei decizii, în termen de 10 zile de la pronunţarea hotărârii, având ca obiect eliberarea din funcţia publică de expert a reclamantei începând cu data de 05 iulie 2011 şi operarea acestor modificări în Registrul de evidenţă al salariaţilor (REVISAL); s-a solicitat, totodată, obligarea pârâtelor la plata taxelor şi impozitelor pentru veniturile salariale cuvenite reclamantei până la data de 05 iulie 2011; obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri egale cu drepturile salariale neîncasate de către reclamantă până la încetarea efectivă a raporturilor de muncă; obligarea pârâtelor la plata unor daune morale în cuantum de 10.000 RON; obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru şi onorariu de avocat.
Prin întâmpinarea depusă la data de 7 octombrie 2011, pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, solicitând admiterea acestei excepţii şi respingerea acţiunii ca fiind neprecizată şi promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca lipsită de obiect şi nefondată faţă de această instituţie.
Prin întâmpinarea depusă la data de 17 noiembrie 2011, pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a invocat excepţiile lipsei procedurii plângerii prealabile şi tardivităţii introducerii plângerii prealabile.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de anulare a Deciziei nr. 136 din 28 aprilie 2011 a Directorului General al ORDA şi, pe cale de consecinţă, celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.
Prin Sentinţa nr. 667 din 1 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional; a respins acţiunea formulată de reclamanta D.A.M.M., în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepţia lipsei procedurii prealabile; a admis excepţia tardivităţii procedurii prealabile şi în consecinţă a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele considerente:
Reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 136 din data de 28 aprilie 2011 emisă de pârâtul ORDA, cu consecinţa obligării acesteia la emiterea unei noi decizii, precum şi plata drepturilor salariale neîncasate de către reclamantă până la încetarea efectiva a raporturilor de muncă şi a unor daune morale.
Având în vedere această situaţie factuală precum şi prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a reţinut că, o calitate procesuală pasivă în prezenta cauză justifică doar emitentul Deciziei nr. 136 din data de 28 aprilie 2011, respectiv pârâtul ORDA, nu şi pârâtul MCPN, cu care reclamanta nu se află în vreun raport juridic, pentru a beneficia de o acţiune directă împotriva acestuia.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei procedurii prealabile, în cadrul acţiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul ORDA, Curtea a constatat că este neîntemeiată, având în vedere existenţa cererii şi a dovezilor din dosar, din care rezultă că plângerea prealabilă, prin care reclamanta a solicitat emiterea unei noi decizii cu acelaşi obiect (cu modificarea datei încetării raportului de serviciu), ceea ce implică revocarea celei contestate, a fost primită de autoritatea pârâtă la data de 20 iunie 2011, fiind înregistrată sub nr. 9032.
Referitor la excepţia tardivităţii plângerii prealabile, Curtea a reţinut că în raport cu data primirii Deciziei nr. 136 din 28 aprilie 2011 şi prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", reclamanta a formulat plângerea prealabilă peste termenul de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile legale enunţate, respectiv la data de 19 iunie 2011.
Totodată, Curtea a apreciat că motivul invocat de reclamantă, acela al internărilor succesive, ca reprezentând un motiv temeinic, nu poate fi reţinut drept beneficiu al termenului de prescripţie prevăzut la art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că reclamanta a primit decizia de eliberare din funcţie la data de 28 aprilie 2011 şi nu a arătat niciun motiv temeinic pentru care nu a acţionat în intervalul de 24 zile, până la data de 23 mai 2011 (data primului concediu medical eliberat de medicul de familie pentru cod diagnostic "Dorsalgii"), dacă aprecia că decizia nu este legală.
S-au apreciat ca fiind irelevante, sub aspectul justificării depăşirii termenului de 30 zile de depunere a plângerii prealabile, susţinerile reclamantei referitoare la suspendarea de drept a contractului de muncă şi la prelungirea preavizului, ori la concluziile raportului de control depus la dosar, referitor la încălcarea prevederilor legale în aceste privinţe.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta D.A.M.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs au fost subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi art. 3041 C. proc. civ., apreciindu-se că pentru greşita dezlegare dată excepţiei tardivităţii plângerii prealabile se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care urmează a se pronunţa asupra fondului litigiului.
În acelaşi timp recurenta a arătat că în mod greşit instanţa fondului a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), care chiar dacă nu este emitentul actului contestat este totuşi ordonator principal de credite şi asigură coordonarea şi finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) conform art. 2 din H.G. nr. 401 din 29 martie 2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor ORDA.
Referitor la excepţia tardivităţii procedurii prealabile, recurenta a apreciat că instanţa a înţeles şi a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, aplicând greşit art. 7 (7) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care pe de o parte la data la care reclamanta a primit decizia de eliberare din funcţie (28 aprilie 2011) nu putea anticipa problemele de sănătate care s-au ivit şi care au necesitat internări succesive probate cu concediu medical începând cu 23 mai 2011, în interiorul termenului de preaviz de 30 de zile acordat prin Decizia nr. 136/2011 şi au continuat inclusiv în perioada în care acest termen de preaviz, din punct de vedere legal, era suspendat; pe de altă parte reclamanta nu putea anticipa refuzul ORDA de a suspenda termenul de preaviz pe durata concediilor medicale, refuzul ORDA de a înregistra ultimul certificat medical, respectiv refuzul de emitere a unei noi decizii cu respectarea dispoziţiilor legale.
Plângerea prealabilă a fost formulată la data de 19 iunie 2011 (data poştei) după un număr de 9 zile de la refuzul ORDA de primire şi înregistrare a certificatului medical seria CCMAE nr. 0143151 şi de 19 zile de la eliberarea adeverinţei ORDA nr. 8106 prin care i s-au recunoscut reclamantei doar un număr de 5 zile de concediu medical din cele 9 zile cum era firesc şi legal.
S-au făcut şi aprecieri asupra fondului pricinii, subliniindu-se că susţinerile ORDA menţionate în răspunsul la plângerea prealabilă sunt neîntemeiate, fără o legătură cu situaţia aplicabilă speţei şi cu ignorarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 188/1999, lege specială care reglementează raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici.
Intimaţii MCPN şi ORDA şi-au prezentat prin întâmpinări apărările faţă de recursul declarat de reclamantă, apreciind că sentinţa pronunţată de Secţia contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este temeinică şi legală.
Examinând cauza din perspectiva celor două critici principale referitoare la excepţiile invocate de autorităţile pârâte în faţa primei instanţe, a normelor legale incidente, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge în consecinţă, pentru cele ce vor fi punctate în continuare, cu precizarea că aspectele legate de fondul pricinii nu mai pot face obiectul vreunei evaluări faţă de soluţia asupra căreia instanţa de control judiciar se opreşte.
Se observă că în aplicarea art. 137(1) C. proc. civ., judecătorul fondului a soluţionat cu prioritate excepţiile procesuale invocate de autorităţile pârâte şi că dezlegarea acestora este corectă şi legală, prin raportare atât la textele legale invocate pentru fiecare din cele două excepţii cât şi la situaţia de fapt evidenţiată de probatoriul administrat în cauză.
Obiectul acţiunii judiciare formulate de reclamanta D.A.M.M. a vizat constatarea faptului că preavizul ce i-a fost acordat în perioada 24 aprilie - 28 mai 2011 s-a suspendat legal până la data de 4 iulie 2011 în baza certificatelor medicale şi pe cale de consecinţă: anularea Deciziei nr. 136 din 28 aprilie 2011 emisă de ORDA privind eliberarea din funcţia publică; obligarea ORDA la emiterea unei noi decizii având ca obiect eliberarea din funcţia publică de expert a reclamantei, începând cu 5 iulie 2011 şi operarea acestor modificări în Registrul de evidenţă a salariaţilor (REVISAL); obligarea pârâţilor ORDA şi MCPN la plata taxelor şi impozitelor pentru veniturile salariale cuvenite reclamantei până la data de 5 iulie 2011; obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri egale cu drepturile salariale neîncasate de către reclamantă până la încetarea efectivă a raporturilor de muncă, precum şi plata de daune morale în cuantum de 10.000 RON.
Apărarea pârâtului Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional s-a axat în principal pe lipsa calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi, fiind considerată de instanţă ca pertinentă în condiţiile în care reclamanta nu se află în vreun raport juridic cu Ministerul şi având în vedere dispoziţiile art. 1(1), art. 8(1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată.
Înalta Curte împărtăşeşte abordarea primei instanţe, observând că pornind de la raportul juridic dedus judecăţii se impune, în privinţa pârâtului MCPN, a se verifica dacă acesta este obligat în acest raport. În mod evident, în speţă justifică o calitate procesuală pasivă doar emitentul actului administrativ contestat, respectiv ORDA, fiind nerelevante aserţiunile recurentei-reclamante privitoare la calitatea ministerului într-o eventuală fază de executare, prin invocarea art. 2 din H.G. nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor ORDA.
Referitor la excepţia invocată de pârâta ORDA privind tardivitatea plângerii prealabile s-au avut ca repere date necontestate de reclamantă şi anume: data de 28 aprilie 2011 ca dată la care i-a fost comunicată (a primit) Decizia nr. 136 din 29 aprilie 2011 emisă de Directorul general al ORDA (prin care începând cu data de 28 mai 2011 reclamanta se eliberează din funcţia publică de expert clasa I, grad profesional principal, gradaţia 3, clasa 54 salarizare, cu preaviz de 30 de zile calendaristice de la data deciziei); data de 19 iunie 2011 - data poştei - ca dată a formulării plângerii prealabile cerute de dispoziţiile art. 7(1) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 7(1) din Legea contenciosului administrativ: "Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există".
Faţă de reperele/datele prezentate mai înainte, recursul graţios a fost formulat peste termenul imperativ prevăzut de alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 109(2) şi (3) din C. proc. civ.
La această excepţie de fond invocată de pârâta ORDA, reclamanta s-a apărat prin invocarea art. 7(7) din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia: "Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie".
Instanţa fondului a înlăturat această apărare a reclamantei subliniind că numai în cazul existenţei unor "motive temeinice" partea poate beneficia de termenul de prescripţie de 6 luni la care face referire textul legal citat mai înainte şi, că, în speţă, astfel de motive nu au fost dovedite.
Susţinerile privitoare la imposibilitatea de a putea anticipa internările în spital, succesive, susţineri reiterate şi prin cererea de recurs, sunt nerelevante în contextul legal precis despre care s-a făcut vorbire mai înainte şi în condiţiile în care reclamanta nu a justificat temeinic motivul pentru care până la data primului concediu medical - 23 mai 2011 - nu a acţionat pentru anularea deciziei de eliberare din funcţie. De altfel, în motivele de recurs se precizează că la data eliberării actului administrativ "recurenta-reclamantă nu intenţiona să atace decizia pentru motive de nelegalitate".
În preocuparea primei instanţe s-a aflat şi analiza celorlalte aspecte invocate de reclamantă pentru a convinge de incidenţa art. 7(7) din Legea nr. 554/2004, însă în mod judicios acestea au fost considerate nerelevante (eventuala suspendare de drept a contractului de muncă şi prelungirea preavizului acordat, concluziile raportului de control depus la dosar).
În lipsa unor motive temeinice care să justifice formularea plângerii prealabile într-un termen de 6 luni şi nu în cel de 30 de zile de la emiterea actului administrativ, având în vedere că atât doctrina cât şi jurisprudenţa în materie de contencios administrativ au stabilit că procedura prealabilă administrativă a fost reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune şi este obligatorie, precum şi faptul că neîndeplinirea acestei condiţii conduce la sancţionarea cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă, Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.
Văzând şi dispoziţiile art. 312(1) C. proc. civ. şi art. 20(1) din Legea nr. 554/2004,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.A.M.M. împotriva Sentinţei nr. 667 din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4085/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4124/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
