ICCJ. Decizia nr. 4138/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4138/2012
Dosar nr. 117/57/2012
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1.Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC E.D. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 74 din 19 decembrie 2011 şi în parte, a măsurilor dispuse prin Raportul de inspecţie fiscală, cap. VI, Sinteza Constatărilor, pentru care s-au constituit obligaţii fiscale suplimentare, în cuantum total de 6.103.163 RON, până la soluţionarea cauzei pe fond.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 61 din 28 februarie 2012 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă şi pe cale de consecinţă a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 74/2011 până la pronunţarea instanţei de fond, respingând în rest cererea.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că este întrunită condiţia de admisibilitate impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aceea de a exista o contestaţie care reprezintă plângerea prealabilă, cât şi aceea a achitării cauţiunii impusă de art. 215 C. proc. fisc.
De asemenea, s-a considerat că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, ca o aparenţă de nelegalitate a actului de control fiscal, prin prisma abordării diferenţiate în timp în actele de reglementare, cât şi în actele de proiectare a sistemului de producere transport şi distribuţie a energiei termice, a caracterului pierderilor pe durata transportului în funcţie de care respectiva pierdere este calificată ca lipsă în gestiune, livrare impozabilă sub aspectul TVA, respectiv cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit.
Sub aspectul pagubei iminente, instanţa de fond a apreciat că aceasta din urmă se justifică, având în vedere cuantumul sumei de executat, obligaţiile reclamantei către furnizori, contractele de credit în derulare, care într-adevăr ar pune în pericol desfăşurarea activităţii acesteia, ar conduce la consecinţe iremediabile prin încetarea activităţii, dar mai ales prin încetarea furnizării agentului termic către populaţie pe perioada anotimpului rece.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile pârâtei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei asupra soluţiei pronunţate, încălcându-se exigenţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
A mai învederat recurenta că sentinţa atacată s-a dat cu aplicarea greşită a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în cauză nefiind probate condiţiile legale impuse de textul art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea unei cereri de suspendare a actelor administrativ fiscale, nefiind dovedit nici "cazul temeinic justificat", nici "paguba iminentă".
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii.
2. Apărările intimatei
Intimata a depus la dosar întâmpinare în temeiul art. 308(2) C. proc. civ. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Prima critică formulată de recurenta-pârâtă care vizează nemotivarea sentinţei atacate este nefondată, întrucât hotărârea cuprinde toate elementele prevăzute de art. 261(1) C. proc. civ. sau împrejurarea că judecătorul fondului a prezentat sintetic argumentele de fapt şi de drept care l-au determinat să admită cererea reclamantei-intimate nu echivalează cu o "nemotivare" a soluţiei pronunţate, de natură să atragă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de reclamantă.
De altfel, motivarea unei hotărâri de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554 nu poate fi făcută decât succint şi cu maximă generalitate, pentru a nu antama fondul cauzei dedus judecăţii.
Cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat, deoarece în mod corect prima instanţă a apreciat că există în cauză "un caz bine justificat", în sensul textului art. 14 coroborat cu art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 esenţa litigiului constând în calificarea pierderilor de energie termică a reprezenta o "livrare de bunuri" la care se aplică TVA, potrivit art. 128 alin. (3), lit. e) şi alin. (4) lit. d) C. fisc., dar şi majorări şi penalităţi de întârziere, aşa cum au considerat organele fiscale, sau "bunuri pierdute" în sensul art. 128 alin. (8), lit. a), cum a apreciat intimata - reclamantă.
În funcţie de calificarea pierderilor tehnologice de transport a energiei termice, care urmează a forma obiectul cercetării judecătoreşti în acţiunea de fond, ţinând cont şi de succesiunea dispoziţiilor legale în materie şi de tratamentul fiscal al activităţii intimatei, respectiv dacă elementele de cheltuieli pot fi scindate în două activităţi distincte, una de producţie şi alta de transport a energiei termice, se va stabili deductibilitatea acestora.
Este îndeplinită şi cerinţa pagubei iminente, aşa cum este aceasta reglementată de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ţinând cont de cuantumul sumei de executat, de obligaţiile asumate de intimată faţă de furnizori şi prin contracte de credite în derulare, astfel încât executarea sumelor din decizia contestată ar conduce la perturbarea activităţi intimatei, dar şi la întreruperea furnizării agentului termic către populaţie în perioada de iarnă.
Alături de argumentele expuse mai anterior, Curtea are în vedere şi Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, precum şi Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, potrivit căreia executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.
Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştri instituie ca principiu posibilitatea autorităţii jurisdicţionale competente, respectiv a instanţei judecătoreşti, să ia măsuri provizorii corespunzătoare, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, particularilor, cărora li se aplică decizia şi când există argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului.
Soluţia suspendării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei, se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără a se aduce atingere principiului executării deciziilor autorităţilor administrative din oficiu, prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, expuse în prezenta hotărâre, de circumstanţele cauzei şi de recomandările Comitetului de Miniştri, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ reprezentat de decizia de impunere nr. 74 din 19 decembrie 2011 emisă de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este de natură a crea pagube serioase societăţii intimate, care pot avea consecinţe grave în patrimoniul acesteia din urmă.
Constatându-se îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea deciziei de impunere, aşa cum corect a concluzionat prima instanţă şi că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ şi art. 20(1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei civile nr. 61 din 28 februarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4124/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4149/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
