ICCJ. Decizia nr. 4223/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4223/2012
Dosar nr. 12626/2/2010
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în fața primei instanțe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 12626/2/2010, reclamantul N.I. a chemat în judecată pe pârâta A.N.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010, prin care s-a dispus respingerea cererii de redobândire a cetăţeniei române.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a depus cerere de redobândire a cetăţeniei române în luna martie 2009, în temeiul art. 11 din Legea nr. 21/1991, la care a anexat actele solicitate de pârâtă, respectiv: cazier judiciar din România şi Republica Moldova, actele de stare civilă ale părinţilor şi bunicilor, în copie legalizată, precum şi, în copie, buletinul şi paşaportul.
Reclamantul a mai arătat că i-a fost comunicat la data de 12 decembrie 2010, prin scrisoarea nr. 25314/ ANC din 30 noiembrie 2010, faptul că cererea de redobândire a cetăţeniei române i-a fost respinsă prin Ordinul nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010, pe motiv că cererea nu întruneşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată.
În concluzie, reclamantul a apreciat că respingerea cererii de redobândire a cetăţeniei române în temeiul art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 este neîntemeiată şi nu corespunde realităţii, astfel că solicită anularea ordinului privind respingerea cererii de redobândire a cetăţeniei române.
La data de 02 iunie 2011, reclamantul a formulat cerere de modificare şi completare a acţiunii introductive, în sensul că a înţeles să se judece în contradictoriu şi cu Preşedintele A.N.C., în calitate de emitent al ordinului contestat, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa:
- să se constate că cererea de redobândire a cetăţeniei române îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 21/1991, respectiv cele prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e);
- să se dispună anularea Ordinului nr. 236/ P din data de 30 noiembrie 2010 emis de Preşedintele A.N.C., prin care s-a respins cererea sa de redobândire a cetăţeniei române;
- să se dispună obligarea Preşedintelui A.N.C. să emită un nou ordin de redobândire a cetăţeniei române într-un termen rezonabil;
- cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea formulată la data de 02 iunie 2011, pârâta A.N.C. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 5127 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâţii A.N.C. – C.P.C., şi Preşedintele A.N.C., a anulat Ordinul nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010 emis de Preşedintele A.N.C., a obligat Preşedintele A.N.C. să emită un nou ordin de redobândire a cetăţeniei române pentru reclamant și a obligat pârâţii la plata sumei de 8,6 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010 emis de Preşedintele A.N.C. s-a respins cererea de redobândire a cetăţeniei române, formulată de reclamantul N.I.
Comisia pentru cetăţenie a avizat negativ cererea reclamantului, reţinând faptul că reclamantul nu îndeplineşte condiţia impusă de art. 8 lit. b) din Legea nr. 21/1991, respectiv „nu dovedeşte prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român”.
Examinând legalitatea ordinului contestat, prin raportare la dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1991, Curtea a reţinut că faptele aduse la cunoştinţa Comisiei pentru cetăţenie de M.A.I. şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad evidenţiază existenţa pe rolul Judecătoriei Arad a dosarului penal nr. 4477/55/2008 în care reclamantul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 276 alin. (4) teza a II-a raportat la alin. (3) teza I şi alin. (1) C. pen.
Existenţa pe rolul instanţei a acestui dosar penal, în care nu era pronunţată o soluţie definitivă la data emiterii ordinului de respingere a cetăţeniei române, nu este de natură să evidenţieze, dincolo de orice îndoială, lipsa de loialitate a reclamantului faţă de statul român, întrucât numai o hotărâre definitivă a instanţei penale face dovadă cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Prin urmare, Curtea a constatat că în mod eronat s-a reţinut neîndeplinirea de către reclamant a condiţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 şi, implicit, neîndeplinirea cumulativă a cerinţelor art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e) din acest act normativ, astfel că urmează să dispună, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, admiterea acţiunii, astfel cum a fost modificată şi precizată, anularea Ordinului nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010 şi obligarea Preşedintele A.N.C. să emită un nou ordin de redobândire a cetăţeniei române pentru reclamant.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., s-a dispus obligarea pârâţilor la plata sumei de 8,6 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâţii A.N.C. şi Preşedintele A.N.C. au declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă susţine că în mod greşit instanţa de fond a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 11, respectiv art. 8 alin (1) lit. b), c) şi e) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, întrucât Comisia pentru Cetăţenie a avizat negativ cererea intimatului-reclamant, întocmind şi înaintând preşedintelui A.N.C., raportul motivat prin care propunea respingerea cererii de redobândire a cetăţeniei române formulate de către petentul N.I., constatând că acesta nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 8 lit. b), respectiv „nu dovedeşte prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român” şi nu pe cea prevăzută la lit. e).
Prin urmare, acordarea cetăţeniei române, reprezintă o facultate şi nu o obligaţie pentru statul român, reprezentat în cadrul procedurii legale de acordare sau redobândire a cetăţeniei române de autoritatea abilitată în acest sens. Acesta este motivul pentru care Legea nr. 21/1991, republicată, prin dispoziţiile art. 16 alin 2, prevede posibilitatea Preşedintelui Comisiei pentru cetăţenie, „de a solicita relaţii de la orice autorităţi cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. 1 lit. b) şi e)”. Chiar posibilitatea contestării Ordinului de respingere, prevăzută de legiuitor prin dispoziţiile art. 19 alin. (4), în termen de 15 zile de la data comunicării, vizează exclusiv verificarea legalităţii acestuia.
Or, în cauza dedusă judecăţii, aşa cum rezultă din raportul motivat al Comisiei pentru cetăţenie, din data de 20 septembrie 2010, intimatul-reclamant N.I. nu a îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de lege din Legea cetăţeniei române, respectiv cerinţele impuse la lit. b). Această constatare a Comisiei pentru cetăţenie, asumată; şi de preşedintele A.N.C., s-a întemeiat pe relaţiile, „solicitate de la orice autorităţi cu privire la îndeplinirea condiţiilor legale”, la care face referire art. 16 alin. (2) din aceeaşi lege.
Aşadar, susțin recurenții, legiuitorul a impus, dincolo de ipoteza specifică a existenţei unei condamnări, chiar necesitatea ca solicitantul să „dovedească prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate..” şi mai mult decât atât să fie,, cunoscut cu o bună comportare” [ (art. 8 lit. e) teza I)]. Or, în speţă îşi găseşte neîndoielnic eficienţă principiul de drept „qui potest plus, potest minus”.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin Ordinul nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010 emis de Preşedintele A.N.C., s-a respins cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată de reclamantul N.I.
La emiterea ordinului s-a avut în vedere Raportul depus de Comisia pentru cetăţenie în temeiul art. 17 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată şi s-a constatat că cererea nu întruneşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată.
Comisia pentru cetăţenie a avizat negativ cererea reclamantului, reţinând faptul că reclamantul nu îndeplineşte condiţia impusă de art. 8 lit. b) din Legea nr. 21/1991, respectiv „nu dovedeşte prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român”.
Acest aspect reţinut de Comisia pentru cetăţenie a fost însuşit prin ordinul contestat, la care s-a adăugat constatarea rezultată în urma aplicării art. 11 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e) din acest act normativ.
Instanţa de fond a apreciat cu justeţe - în opinia Înaltei Curţi, că se impune anularea Ordinului nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010 emis de Preşedintele A.N.C., în condiţiile în care existenţa pe rolul instanţei a unui dosar penal, în care nu era pronunţată o soluţie definitivă la data emiterii ordinului de respingere a cetăţeniei române, nu este de natură să evidenţieze, dincolo de orice îndoială, lipsa de loialitate a reclamantului faţă de statul român, întrucât numai o hotărâre definitivă a instanţei penale face dovadă cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Cum soluţiile pe care instanţa penală le poate adopta pot fi şi de achitare, pe motiv că faptele nu există [(art. 10 lit. a) C. pen.)], sau că nu au fost săvârşite de inculpat [(art. 10 lit. c) C. pen.)], nici Comisia pentru cetăţenie şi nici Preşedintele A.N.C. nu puteau reţine săvârşirea de către reclamant a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, fapte pe care să le califice, ulterior, ca reprezentând dovezi în privinţa lipsei de loialitate faţă de statul român.
Prin urmare, criticile formulate de autoritățile recurente privind obligarea A.N.C. la emiterea unui nou ordin de redobândire a cetățeniei române sunt nefondate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.N.C. şi Preşedintele A.N.C. împotriva sentinţei civile nr. 5127 din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4213/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 4231/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
