ICCJ. Decizia nr. 4207/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4207/2012
Dosar nr. 151/59/2011
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 151/59/2011, la data de 28 ianuarie 2011, reclamanţii H.F., C.I.T. şi S.M. au solicitat obligarea pârâtului S.R., reprezentat prin C.C.S.D. la emiterea de îndată şi fără trecerea unui termen a deciziei care să conţină titlul de despăgubire pentru imobilele la care se face referire în dispoziţiile nr. 431 din 7 aprilie 2009 şi nr. 432 din 7 aprilie 2009 emise de P.O. Curtici, pe baza raportului de expertiză ce va fi întocmit de evaluator, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamanţii au sesizat P.O. Curtici cu o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilele înscrise în CF nr. 2975 Curtici, fiind emise dispoziţiile nr. 431 din 7 aprilie 2009 şi nr. 432 din 7 aprilie 2009 emise de P.O. Curtici prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru terenurile ce nu puteau fi restituite în natură. Aceste dispoziţii au fost înaintate la C.C.S.D. însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate emis de I.P.J. Arad, împreună cu dosarele administrative care conţin şi expertize de evaluare întocmite de experţi autorizaţi, la solicitarea reclamanţilor.
Reclamanţii învederează că dispoziţiile menţionate au fost înaintate la secretariatul Comisiei încă din 18 august 2009, dar în ciuda solicitărilor repetate de soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor, nu se prevede posibilitatea stabilirii acestora printr-un titlu de despăgubire într-un termen rezonabil, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil al reclamanţilor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul S.R., reprezentat prin C.C.S.D. a solicitat respingerea cererii promovate ca neîntemeiată, învederându-se că în cazul dispoziţiilor emise în beneficiul reclamanţilor au fost parcurse etapele reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fiind parcursă etapa de transmitere şi înregistrare a dosarelor administrative, precum şi cea de verificare a legalităţii soluţiei de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului, constatându-se că dispoziţiile prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri) sunt legale.
În ce priveşte însă evaluarea imobilelor, pârâta precizează că aceasta se face în ordinea înregistrării dosarelor, potrivit dispoziţiilor din decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., în temeiul pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, că dosarele reclamanţilor au fost înaintate Comisiei după adoptarea O.U.G. nr. 81/2007, urmând deci a fi realizată procedura de evaluare a imobilelor abia după epuizarea dosarelor înregistrate anterior adoptării ordonanţei de urgenţă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 443 din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea promovată de reclamanţii H.F., C.I.T. şi S.M. împotriva pârâtului S.R., reprezentat prin C.C.S.D., a obligat pârâtul să procedeze la evaluarea imobilelor pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în beneficiul reclamanţilor prin Dispoziţiile nr. 431 din 7 aprilie 2009 şi nr. 432 din 7 aprilie 2009 emise de P.O. Curtici, a respins în rest cererea și, de asemenea, a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţiile nr. 431 din 7 aprilie 2009 şi nr. 432 din 7 aprilie 2009 emise de P.O. Curtici s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 în beneficiul reclamanţilor, pentru imobilele înscrise în CF nr. 9068 Curtici şi respectiv CF nr. 9198/a Curtici.
După cum rezultă din adresa emisă de I.P.J. Arad, cele două dispoziţii au fost predate la Secretariatul C.C.S.D. în baza procesului verbal nr. 12114 din 28 iulie 2009. Dosarul administrativ apare înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. începând cu data de 29 iulie 2009.
Instanţa a constatat că după data înregistrării nu au fost efectuate în dosarul administrativ demersuri pentru desemnarea unui evaluator, pentru aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În privinţa operaţiunii de evaluare a imobilelor, instanţa a constatat, potrivit susţinerilor reclamanţilor, că refuzul de soluţionare a cererii lor este nejustificat.
Instanţa a constatat că legiuitorul nu a instituit un termen în care, după constatarea legalităţii operaţiunii de respingere a cererii de restituire în natură a unui imobil, Secretariatul C.C.S.D. are obligaţia de a înainta dosarul administrativ pentru efectuarea procedurii de specialitate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. Dimpotrivă, analiza gramaticală a normei din art. 16 alin. (5) teza a doua din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pare să conducă la concluzia că înaintarea dosarelor administrative către evaluatorul sau societatea de evaluatori, pentru întocmirea raportului de evaluare trebuie să fie realizată de îndată după finalizarea etapei de analiză a legalităţii propunerilor de acordare a despăgubirilor.
Or, din actele dosarului rezultă că reclamanţii au solicitat în mod repetat întocmirea rapoartelor de evaluare pentru imobile, respectiv, emiterea deciziilor reprezentând titlurile de despăgubire pentru acestea, fără a primi un răspuns favorabil, putându-se considera în acest mod că pârâta nu a răspuns în termen legal cererii acestora.
Din acest punct de vedere, instanţa a constatat că nu pot fi reţinute apărările pârâtei, care vizează, în esenţă, numărul mare al dosarelor administrative pe care le gestionează în procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum şi necesitatea soluţionării lor în ordinea stabilită prin reglementări de natură internă, adoptate prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., în temeiul pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Termenul rezonabil la care se face referire apare depăşit în cauză, în condiţiile în care s-a dovedit că dosarul administrativ format pentru soluţionarea cererilor reclamanţilor a fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. încă din data de 29 iulie 2009, în urmă cu mai bine de 2 ani, fără a se fi întocmit vreun act în cuprinsul lor.
Astfel fiind, instanţa a conchis că pârâta refuză în mod nejustificat să parcurgă procedura de evaluare a imobilelor pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, prin dispoziţiile nr. 431 din 7 aprilie 2009 şi nr. 432 din 7 aprilie 2009 emise de P.O. Curtici, motiv pentru care, admiţând în parte cererea de chemare în judecată, urmează să dispună obligarea pârâtului să procedeze la evaluarea imobilelor pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în beneficiul reclamanţilor, luând act de faptul că reclamanţii nu au solicitat stabilirea unui termen de executare a acestei obligaţii, în condiţiile art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
În ce priveşte, însă, cererea de obligare a pârâtului la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobile, instanţa a constatat că nu poate fi considerat nejustificat refuzul la care fac referire reclamanţii, pe de o parte dat fiind faptul că legiuitorul a stabilit, prin art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 că doar „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda … la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire”, rezultând astfel că emiterea acestui act administrativ este condiţionată de parcurgerea procedurii de evaluare.
Pe de altă parte, instanţa a observat faptul că, potrivit art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „în baza raportului de evaluare C.C.S.D. va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare”. Prin urmare, C.C.S.D. îşi păstrează un drept de apreciere, în limitele prescrise de menţionatul Titlu VII al Legii nr. 247 /2005, în cadrul cărora, este îndreptăţită să analizeze dacă este îndreptăţită şi în acelaşi timp obligată să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, raportat la conţinutul raportului de expertiză.
Ar fi, deci, prematur a se dispune obligarea sa la acest moment să emită decizia în discuţie, căci obligaţia sa de a emite un atare act nu ar putea fi analizată decât prin luarea în considerare a concluziilor raportului de evaluare, act ce nu a fost întocmit până la acest moment.
În baza art. 274 C. proc. civ., a luat act că pârâtul se află în culpă procesuală, urmând ca acesta să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu avocaţial, împrejurarea că C.C.S.D. nu are alocat un buget propriu şi nici personalitate juridică nefiind de natură să o exonereze de răspundere, aceasta având capacitate specială de drept administrativ, ca organ emitent al actului administrativ asimilat, ce face obiect al judecăţii.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâta C.C.S.D. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, autoritatea recurentă susţine că instanţa de fond, în mod nelegal, a obligat pârâta să procedeze la evaluarea imobilelor, precizând că, în cauza dedusă judecăţii, etapa transmiterii dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarele privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, în sensul că dosarele aferente Dispoziţiilor nr. 431 şi 432 din 7 aprilie 2009 au fost transmise de P.O. Curtici, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 45012/CC şi 45013/CC.
Totodată, dosarele amintite mai sus au fost analizate în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilelor notificate.
Referitor la etapa evaluării, recurenta subliniază faptul că această etapă este condiţionată de ordinea de soluţionare a dosarelor, astfel cum prevede Decizia nr. 2815/2008 a C.C.S.D.
În aceste condiţii, nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat din partea C.C.S.D. cu privire la soluţionarea dosarului privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamanţilor.
În ceea ce priveşte aspectele reţinute de instanţa de fond potrivit cărora urmarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, ar depăşi termenul rezonabil de soluţionare a cauzei, autoritatea recurentă susține că acestea sunt neîntemeiate, întrucât instituirea procedurii administrative are ca raţiune asigurarea unei proceduri unice şi corecte pentru toate persoanele aflate în situaţii similare. Astfel, această procedură este pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică şi incertitudine pentru subiectele de drept vizate, fără ingerinţa unor factori externi, care să determine soluţii diferite în situaţii similare.
Pe de altă parte, recurenta precizează că autoritatea pârâtă reprezintă S.R. în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și, pe cale de consecinţă, aceasta nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată. Aceste aspecte nu vizează o împotrivire din partea Comisiei la acţiune, ci doar faptul că nu există un buget pentru plata cheltuielilor de judecată.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluţiei pronunţate de prima instanţă, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi inexistenţa unei culpe a autorităţii în derularea acesteia.
Însă, intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv conferă consistenţă concluziei instanţei de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.
Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, în mod întemeiat, a reţinut că, prin conduita manifestată în soluţionarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă C.C.S.D. a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 par. 1 din C.E.D.O., a cărui incidenţă nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea C.C.S.D. şi desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor nu conferă suport susţinerilor autorităţii publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituţia României, normele naţionale cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să contravină principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par. 1 din Convenţie, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci şi în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi element al dreptului la o bună administraţie, drept fundamental al cetăţeanului U.E. consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. şi care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivităţii autorităţii publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activităţi de executare a legii şi stabilirii ordinii soluţionării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil şi a celorlalte garanţii ale bunei administrări.
Deşi argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entităţi (organe învestite cu soluţionarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depăşirea termenului rezonabil de rezolvare a situaţiei litigioase a intimaților.
Aşa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancţionat instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative şi prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din C.E.D.O., cât şi dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Toate aceste elemente conturează cu pregnanţă caracterul nejustificat al refuzului de soluţionare a cererii reclamanţilor de către C.C.S.D., în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Pe de altă parte, Înalta Curte reține faptul că, în mod corect, instanţa de primă jurisdicţie a constatat că pârâta C.C.S.D. nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege, motiv pentru care a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În condiţiile în care obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la desemnarea unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, care nu a fost efectuat nici până la această dată, precum și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, iar autoritatea pârâtă a încercat să argumenteze că nu a refuzat nejustificat să soluţioneze cererea reclamantei, nu se poate vorbi despre o recunoaştere clară, necondiţionată şi neechivocă a „pretenţiilor” reclamantei în sensul art. 275 C. proc. civ., astfel că instanţa de fond a făcut corect aplicarea art. 274 alin. (1) din acelaşi cod.
În ceea ce privește etapa procesuală a recursului, din actele şi lucrările dosarului rezultă, fără putinţă de tăgadă, că intimaţii-reclamanţi au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, depunând la dosar dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 600 de lei.
Având în vedere soluţia pronunţată de către instanța de control judiciar, devin incidente dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cărora Înalta Curte le va da eficienţă, ca urmare a reţinerii culpei procesuale a autorităţii recurate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta C.C.S.D., ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentei, Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata către intimaţi a sumei de 600 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 443 din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata în favoarea intimaţilor H.F., C.I.T. şi S.M. a sumei de 600 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4206/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4213/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
