ICCJ. Decizia nr. 4213/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4213/2012
Dosar nr. 11250/2/2010
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la data de 06 aprilie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub numărul 3236/2/2009, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S.N. pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate existenţa calităţii de colaborator a pârâtului în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâtul în calitatea sa de P.C. Grebănu judeţul Buzău a fost verificat din oficiu, conform art. 3 lit. b) – h) din O.U.G. nr. 24/2008 sub aspectul colaborării cu organele de Securitate, în sensul dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Din cuprinsul notei de constatare nr. S/DI/I/3058 din 28 octombrie 2008 rezultă că pârâtul a fost recrutat în calitate de colaborator la data de 20 martie 1986 şi la aceeaşi dată a semnat angajamentul olograf preluând numele conspirativ de colaborator „S.G.”.
În perioada colaborării cu organele de securitate, care a durat până în anul 1989, pârâtul a furnizat periodic informaţii privind persoane, fapte, atitudini aflate în baza de lucru în comuna Turcoaia, fiind îndeplinit scopul pentru care a fost recrutat în calitate de colaborator: „pentru supravegherea informativă a locuitorilor comunei Turcoaia”.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3720 din 5 noiembrie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamant, şi a constatat calitatea de colaborator al securităţii a pârâtului, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2010.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamantul S.N.
În motivarea recursului, s-a arătat în esenţă, că în mod nelegal instanţa de fond nu a admis cererea de probatoriu a recurentului prin care a solicitat audierea de martori, înscrisuri şi administrarea probei cu expertiză tehnică grafologică.
Înalta Curte a reţinut că prin întâmpinarea formulată de pârâtul - recurent S.N., la instanţa de fond, acesta a solicitat administrarea probei cu 2 martori, depunerea de înscrisuri şi proba cu expertiză grafologică, pentru dovedirea netemeiniciei cererii de chemare În judecată.
A reţinut instanţa de control judiciar că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor cererea de probatorii, nu a motivat dacă această cerere de probatorii este sau nu utilă, pertinentă său concludentă soluţionării cauzei.
În consecinţă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursurile, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, urmând ca, in rejudecare, instanţa de fond să pună în discuţia părţilor, cererea de probatorii formulată de pârâtul recurent, să aprecieze în concret în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, utilitatea şi concludenţa acestora, pe care le va analiza ca relevante sau nu pe fondul cererii, în cadrul apărării pârâtului.
Astfel fiind, la data de 10 noiembrie 2010, pe rolul Curții de apel a fost reînregistrată cauza sub nr. de dosar 11250/2/2010 privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul S.N., prin care s-a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se constate existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul S.N., în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Prin întâmpinarea formulată, existentă la dosar nr. 3236/2/2009 pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând în esenţă că înscrisurile avute în vedere de reclamantă, la momentul întocmirii dosarului de constatare a calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii nu provin în nici un mod de la el, că „angajamentul” redactat şi semnat în data de 20 martie 1986 şi celelalte „materiale ce furnizau informaţii cu valoare operativă” ca fiind provenite de la el, sunt rezultatul unei conspiraţii venite din partea unor persoane ce serveau interesele Securităţii în perioada de dinainte de 1989.
În dovedirea apărărilor, pârâtul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, martori şi efectuarea unei expertize criminalistice a scrisului.
Respectând dispoziţia din decizia de casare a instanţei de control judiciar potrivit căreia:
„instanţa de fond va pune în discuţia părţilor cererea de probatorii formulată de pârât, va aprecia în concret în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, utilitatea, şi concludenţa acestora, pe care le va analiza ca relevante sau nu pe fondul cererii, în cadrul apărării pârâtului”, la termenul din 24 ianuarie 2011 Curtea a pus în discuţia părţilor cererea de probatoriu formulată de pârât, a încuviinţat proba cu înscrisuri, a respins proba testimonială solicitată ca nefiind utilă, pertinentă şi concludentă în soluţionarea cauzei în raport de teza probatorie propusă ce se viza a fi demonstrată, respectiv împrejurările în care pârâtul l-a cunoscut pe numitul (l. Col.) O.I., şi obiectul dedus judecăţii, şi a prorogat discutarea probei cu expertiza criminalistică a scrisului pârâtului, punând în vedere reclamantului să identifice cu nr. de pagini, materialele informative despre care se pretinde că au fost scrise şi semnate de pârât.
La termenul din 21 martie 2011, reclamantul conformându-se dispoziţiilor instanţei a identificat şi depus în copie, notele informative avute în vedere, note care vizează activitatea pârâtului de colaborare cu organele forţei Securităţii în anul 1986.
Astfel fiind, instanţa a pus în vedere pârâtului, ca pentru a putea lua în discuţie posibilitatea, administrării în cauză a expertizei criminalistice a scrisului, să depună documentele olograf întocmite de la acea vreme/epocă date în faţa autorităţilor statului la acel moment.
La termenul din 30 mai 2011, Curtea a constatat că, cele două înscrisuri prezentate (unul din 1989, iar nu din 1986, iar altul din 1976 acesta din urmă fiind de fapt un formular completat cu majusculă la câteva rubrici) nu sunt suficiente şi nici apte pentru a putea conduce la încuviinţarea administrării acestei din urmă probe, fiind practic imposibil de administrat.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4187 din 14 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul S.N., a constatat existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul S.N., în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, analizând condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, a reţinut că în ceea ce priveşte „furnizarea informaţiilor” pârâtul S.N., la acea dată şofer la I.C.H. Constanţa secţia de cariere Turcoaia, a fost recrutat în 1986 pentru supravegherea informativă a locuitorilor com. Turcoaia.
La aceiaşi dată a semnat şi angajamentul olograf, preluând numele conspirativ de S.G.
Curtea a reţinut că, în anul 1986 pârâtul a furnizat un număr de aproximativ 13 note informative care au vizat numeroase persoane precum:
I.G. despre care scria: „am auzit că ascultă emisiuni în limba română la posturile de radio „E.L.” şi „V.A.” şi după aceea le comentează cu prietenii şi vizitatorii”, arătându-se nemulţumit şi influenţat de acele posturi”;
I.C. despre care relata aceleaşi aspecte legate de ascultarea posturilor de radio străine, iar apoi „pune în discuţie unele idei despre politica internaţională a statului nostru”;
M.N. care în prezenţa sa, dar şi a altor persoane a început să înjure politica partidului şi pe unii conducători ai partidului;
S.M. şi O.G. care a încercat să atragă mai multe persoane la adunări mistico-religioase, fiind ţinută o adunare la familia numitului S.M. etc.
Curtea a mai constatat că, potrivit adresei cu Nr. I/01/00 din 26 august 1986 emisă de D.S.S. – I.J. Tulcea, numitul S.N. (…) a fost recrutat de organele noastre în calitate de colaborator în problema P.F.A.P.P. în comuna Turcoaia, cu numele conspirativ „S.G.”.
În acelaşi raport cu propunere de reînregistrare în calitate de informator în problema, „P.F.A.P.P.” a pârâtului S.N. din com. Turcoaia sunt consemnate următoarele:
„În procesul colaborării cu organele noastre, S.N., dovedindu-se abil, sincer, principial şi cu posibilităţi de pătrundere în rândul unor elemente aflate la locul de muncă, treptat a fost dirijat şi pe lângă numiţii: I.G., M.N., B.Şt., O.D., precum şi pentru verificarea unor candidaţi la recrutare şi surse aflate în legătura noastră, furnizând informaţii cu valoare operativă, care au condus la clarificarea cazurilor respective. S.N. şi-a dezvoltat calităţile de informare, are largi posibilităţi de a ne furniza date despre persoanele aflate în baza de lucru în comuna Turcoaia, cât şi despre alte persoane ce fac obiectul muncii de securitate.
Astfel, în perioada 1986-1987, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, pârâtul a furnizat un număr de 14 materiale, din care 7 în Evidenţa Generală, 3 în S.I.P. şi 4 în U.I.
Totodată, potrivit Notei de raport din 30 septembrie 1989, sursa S. a furnizat în perioada 30 noiembrie 1988 - 30 septembrie 1989 un nr. de 10 informaţii din care 4 verbale, 3 V.I. şi 2 D.U.I.
În raport de cele menţionate, Curtea a constatat că, împrejurarea ce s-a dorit a fi dovedită de pârât potrivit căreia notele informative şi materialele prezentate de reclamant în general nu ar fi fost scrise de el, este lipsită de relevanţă câtă vreme, pe de o parte, textul de lege nu impune ca aceste note să fie scrise de colaborator, fiind suficient pentru îndeplinirea acestei condiţii, ca informaţiile să fie furnizate şi sub forma unor relatări verbale consemnate de lucrătorul de securitate, iar pe de altă parte, din rapoartele de analiză şi adresele mai sus menţionate rezultă nu doar colaborarea „fructuoasă” a pârâtului cu organele fostei Securităţi, dar şi faptul că, acesta a dat temeinicie şi suficiente dovezi de loialitate, organului de represiune câtă vreme, trecerea sa la categoria informatorilor a avut loc la numai un an de la recrutare.
Referitor la conţinutul informaţiilor furnizate, Curtea reţine că acestea au vizat fapte şi persoane determinate în legătură cu politica de stat şi partid văzută de persoane care ascultau posturi de radio străine precum E.L. şi V.A., atitudini la locul de muncă, convingeri religioase, comportamentul în societate etc. şi care, au dus la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâtul S.N. a declarat recurs.
În motivarea căii de atac, recurentul susţine că sentinţa civilă nr. 4187 din 14 iunie 2011 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 11250/2/2010, după admiterea cererii sale de recurs de către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în primul ciclu procesual, nu face altceva decât sa îi încalce din nou dreptul la apărare si de asemenea sa nesocotească principiile reglementate in cuprinsul art. 6 a C.E.D.O.
Tocmai în acest sens, reiterând solicitarea de administrare a probatoriilor, a pus la dispoziţia instanţei, astfel cum i-a fost solicitat în cuprinsul citaţiei, o serie de înscrisuri cu scopul de se verifica in concret, în cuprinsul unei expertize tehnice de specialitate, dacă scriitura conţinuta de rapoartele depuse de reclamanta îi aparţine sau nu.
Pornind de la aceasta premisa, instanţa de fond a considerat ca înscrisul completat de pârât în anul 1976 şi de asemenea cel din 1989 nu ar putea fi avute în vedere de către un expert tehnic doar pentru motivul ca el nu corespunde perioadei 1986-1988 (distanta în timp de un an de zile fiind din punctul său de vedere una nesemnificativa) si in concluzie apreciind ca proba cu expertiza ar fi „practic imposibil de administrat”.
În definitiv, aprecierea asupra suficientei cantitative a scriiturii de comparaţie este apanajul exclusiv al expertului tehnic si nu al instanţei de judecata, de vreme ce înscrisul completat de pârât in 1989 conţinea pe parcursul unei pagini întregi scrisul său personal. Aşadar, consideră recurentul în continuare ca probele cu înscrisuri si cu expertiza tehnica sunt în măsura sa stabilească existenta în cauza a calităţii sale de colaborator în sensul dispoziţiilor art. 2, lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, si aceasta funcţie de cum s-ar putea concluziona asupra împrejurării daca înscrisurile conţinute în dosarul C.N.S.A.S. sunt sau nu opera sa.
Aşa fiind, solicită instanţei de recurs sa dispună admiterea prezentei cereri, cu consecinţa casării sentinţei recurate si a trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond in vederea administrării efective a probelor solicitate.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Recurentul-pârât S.N. a fost supus verificărilor din oficiu efectuate de către C.N.S.A.S. sub aspectul existenţei calităţii de colaborator al Securităţii, în considerarea funcţiei sale de P.C. Grebănu jud. Buzău, în temeiul art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Examinând documentaţia amplă prezentată de C.N.S.A.S. în sprijinul acţiunii judiciare, prima instanţă a ajuns la concluzia că în cazul pârâtului sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.
Această concluzie este împărtăşită şi de instanţa de recurs.
Astfel, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securităţii este” persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie”.
Deci, cu alte cuvinte, din interpretarea textului de lege mai sus citat, rezultă că, pentru constatarea calităţii de colaborator al fostei Securităţi se cer a fi îndeplinite, în mod cumulativ, 2 condiţii, textul prevăzând totodată şi 2 excepţii.
Cele 2 condiţii sunt:
1) – persoana să fi „ furnizat informaţii, indiferent sub ce formă;
2) – prin informaţiile furnizate să fi fost denunţate activităţi, sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Cele 2 excepţii se referă la:
1) împrejurările în care au fost furnizate acele informaţii, respectiv în timpul anchetei, procesului în stare de libertate, de reţinere ori de arest şi la motivele pentru care persoana respectivă a fost cercetată/judecată/condamnată, respectiv pentru motive politice, legiuitorul prevăzând că informaţiile furnizate în împrejurările mai sus descrise şi pentru motivele arătate să fie considerate informaţii ca făcând parte a propriului dosar;
2) iar cea de-a doua excepţie se referă la persoanele care la data colaborării cu Securitatea nu îndepliniseră 16 ani.
Or, în cauza de faţă, în mod corect a constatat instanţa de fond îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii şi inaplicabilitatea excepţiilor menţionate.
Prima instanţă a analizat în detaliu atât conţinutul mai multor Note informative şi a făcut trimitere la multe altele, ca şi notele ofiţerului de securitate prin care au fost evaluate şi valorizate informaţiile furnizate de recurent, după cum rezultă şi din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, şi pe baza acestor elemente a stabilit calitatea de colaborator a pârâtului, din perspectiva prevederilor legale incidente.
Totodată, instanţa de fond, examinând şi apărările pârâtului formulate prin întâmpinare, a înfăţişat motivele pentru care argumentele referitoare la mijloacele şi metodele de lucru ale reprezentanţilor fostei securităţi din acea perioadă, conduc la respingerea acţiunii, nefiind de natură a înlătura forma de răspundere instituită prin O.U.G. nr. 24/2008.
Înalta Curte împărtăşeşte această interpretare şi apreciază că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată în funcţie de situaţia faptică atestată.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentului în sensul casării sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a respectat dispoziţia din decizia de casare a instanţei supreme referitoare la administrarea probelor şi a pus în vedere pârâtului că, pentru a lua în discuție posibilitatea administrării în cauză a expertizei criminalistice a scrisului, trebuie să depună documentele olograf întocmite la acea epocă și date în fața autorităților statului la acel moment. La termenul din 30 mai 2011, Curtea de apel a constatat că cele două înscrisuri prezentate (unul din 1989, iar nu din 1986, iar altul din 1976, acesta din urmă fiind de fapt un formular completat cu majusculă la câteva rubrici) nu sunt suficiente şi nici apte pentru a putea conduce la încuviinţarea administrării acestei din urmă probe, aceasta fiind practic imposibil de administrat.
De altfel, Înalta Curte va înlătura argumentele invocate de recurentul-pârât ce tind a proba o cauză exoneratoare, în sensul că notele informative şi materialele deţinute de reclamant nu ar fi fost scrise de recurent, întrucât este lipsită de relevanţă această împrejurare câtă vreme, pe de o parte, textul de lege nu impune ca aceste note să fie scrise de colaborator, fiind suficient pentru îndeplinirea acestei condiţii, ca informaţiile să fie furnizate şi sub forma unor relatări verbale consemnate de lucrătorul de securitate, iar pe de altă parte, din rapoartele de analiză şi adresele aflate la dosar rezultă nu doar colaborarea „fructuoasă” a pârâtului cu organele fostei Securităţi, dar şi faptul că acesta a dat temeinice şi suficiente dovezi de loialitate organului de represiune, deoarece trecerea sa la categoria informatorilor a avut loc la numai un an de la recrutare.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză , ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.N. împotriva sentinţei civile nr. 4187 din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2012 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 4207/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4223/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
