ICCJ. Decizia nr. 4312/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Suspendare executare act administrativ. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4312/2012
Dosar nr. 963/83/2011
Şedinţa de la 23 octombrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamanta Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea încheierii nr. VI.9 din 14 ianuarie 2011 a Curţii de Conturi, anularea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 20/2010 şi a Procesului-verbal nr. 2672/2010 a Camerei de Conturi Judeţene Satu Mare cu privire la stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata sporurilor salariale reprezentând: indemnizaţia de dispozitiv, spor de mobilitate, spor de confidenţialitate, drepturile speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii şi ajutor financiar pentru achiziţionarea de îmbrăcăminte şi cu privire la dispunerea măsurilor pentru recuperarea sumelor privind sporurile şi premiile acordate şi să dispună suspendarea executării actelor administrative contestate
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin Sentinţa nr. 3384 din 14 decembrie 2011, Tribunalul Satu Mare a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României în nume propriu şi pentru Camera de Conturi Satu Mare, în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Satu Mare a reţinut, în esenţă, că prin acţiune se solicită în principal anularea încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor prevăzută la pct. 213 din H.C.C. nr. 130/2010 cu privire la contestaţia formulată de către reclamanţi împotriva deciziei şi a procesului-verbal de constatare emise de Camera de Conturi Satu Mare pentru valorificarea actelor de control întocmite de aceasta.
În acest context, Tribunalul a mai reţinut că potrivit pct. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, apreciind că nu are competenţă materială în soluţionarea cauzei, în primă instanţă, competenţa revenind Curţii de Apel de la domiciliul reclamantei.
Prin Sentinţa nr. 178 din 22 mai 2012, Curtea de Apel Oradea a a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Satu Mare.
Totodată, Curtea de apel a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Oradea a reţinut că actul administrativ vătămător pentru reclamantă, care stabileşte în sarcina acesteia obligaţia îndeplinirii anumitor măsuri şi care este susceptibil de executare este decizia emisă de Camera de Conturi Satu Mare, instituţie care exercită în plan local atribuţiile de control financiar prevăzute de Legea nr. 94/1992.
Prin urmare, Curtea de apel a apreciat că trebuie avut în vedere ca argument inclusiv faptul că dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, care stabilesc în favoarea Curţii de Apel competenţa de soluţionare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, nu pot contraveni normelor de competenţă stabilite de art. 10 din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 20 din 13 august 2010 emisă de Curtea de Conturi a României şi încheierii nr. VI/9 din 14 ianuarie 2011 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României emisă în soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei menţionate anterior.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care "suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluţionarea contestaţiei la decizie intervine desfiinţarea/anularea deciziei emise de structura Curţii de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluţionare a contestaţiei, care se substituie astfel deciziei structurii judeţene, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât, în această situaţie, actul administrativ care produce efecte juridice şi "dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice", fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcţionează în cadrul Curţii de Conturi a României, autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile referitoare la excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinţei civile nr. 112/2011 a Curţii de Apel Bacău prin care s-a admis excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze.
Cum în cauză, contestaţia împotriva Deciziei nr. 20 din 13 august 2010 emisă a Camerei de Conturi Satu Mare a fost respinsă prin Încheierea nr. VI.9 din 14 ianuarie 2011, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Satu Mare, secţia contencios administrativ şi fiscal.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României în nume propriu şi pentru Camera de Conturi Satu Mare, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4306/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4313/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
