ICCJ. Decizia nr. 4482/2012. Contencios. Acţiuni împotriva ordonanţelor guvernului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4482/2012
Dosar nr. 427/35/2011
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 179/CA/2011 din 19 septembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanţii M.M., G.I., A.V., B.F., B.I., O.M., C.L., H.V., U.O., M.M., T.M., C.D., S.F., F.E., S.F., V.E., U.V., M.V., B.I., M.M.A., N.S., L.F., I.M., A.D.F., M.I., D.S., N.E. şi B.G., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, prin care solicitau anularea în totalitate a O.U.G. nr. 59/2011 cu privire la menţiunile cuprinse în art. 1 lit. c)-lit. h) din Legea nr. 119/2010, precum şi a Normelor metodologice aferente şi care operează în sensul aplicării respectivei norme juridice, precum şi suspendarea executării actului normativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
De asemenea, instanţa de judecată a admis cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul Guvernului României de intervenientul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare de pârâtul Guvernul României, reţinând următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă”.
Dispoziţiile art. 9 alin. (5) prevăd că „acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.”
În temeiul art. 126 alin. (6) din Constituţia României, instanţele de contencios administrativ nu exercită un control de legalitate asupra ordonanţelor, ci sunt competente doar să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională.
Ordonanţele Guvernului nu sunt acte administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanţele de contencios administrativ, ele sunt acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării legislative, în temeiul art. 115 din Constituţia României, iar instanţa de contencios administrativ se poate pronunţa numai asupra efectelor vătămătoare ale unei ordonanţe.
Prin urmare, obiectul acţiunii în contencios administrativ nu poate fi anularea unei ordonanţe a Guvernului şi nici suspendarea executării ei.
Pentru aceste considerente au fost respinse ca inadmisibile acţiunea în anulare şi cererea de suspendare a executării O.U.G. nr. 59/2011.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate ridicată de reclamanţi cu privire la dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2011, s-a constatat că potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”.
S-a arătat că excepţia invocată trebuie să aibă legătură cu fondul cauzei deduse judecăţii, ori în speţă fiind inadmisibilă acţiunea, instanţa nu mai poate analiza legătura excepţiei de neconstituţionalitate cu cauza, astfel că este inutilă analizarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii M.M., G.I., A.V., B.F., B.I., O.M., C.L., H.V., U.O., M.M., T.M., C.D., S.F., F.E., S.F., V.E., U.V., M.V., B.I., M.M.A., N.S., L.F., I.M., A.D.F., M.I., D.S., N.E. şi B.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare de către instanţa de fond este total neîntemeiată, fiind lipsită de orice suport juridic şi nefondată, deoarece în motivarea privind această cerinţă a reclamanţilor nu se antamează aspectele esenţiale şi primordiale pe care textul de lege le prevede în conţinutul art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, în fapt neexistând o motivare a acestei soluţii.
Arată recurenţii că atât paguba iminentă ce se produce şi are efecte extensive ca perioadă, cât şi cazul bine justificat, sunt dezvoltate pe larg în cuprinsul cererii de suspendare şi cuantificate la suma de minim 60.418 RON/lună de zile, suma finală putând fi mult mai mare dacă acţiunea în instanţa se prelungeşte în timp, acesta fiind prejudiciul efectiv adus reclamanţilor, ca efect al nesuspendării actului administrativ unilateral atacat cu prezenta acţiune.
Mai arată recurenţii că, în speţă, cazul bine justificat este tocmai acest prejudiciu, ca pagubă iminentă ce se produce prin efectul nesuspendării O.U.G. nr. 59/2011, iar, în extenso, cazul bine justificat este situaţia socială care afectează într-un mod dramatic reclamanţii şi care planează asupra acestei categorii sociale cu un efect socio-economic greu de înlăturat.
Se mai arată în motivele de recurs formulate că O.U.G. nr. 59/2011 este un act administrativ unilateral şi, din acest punct de vedere, dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pot fi aplicate de instanţă fără nicio restricţie, neputând fi invocată excepţia inadmisibilităţii unor asemenea acţiuni în faţa instanţelor de contencios administrativ, precum şi faptul că practica judiciară a arătat că respectivele acţiuni sunt admisibile în cazul ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului şi chiar în cuprinsul art. 15 din Legea nr. 554/2004 se face aceeaşi referire la actul administrativ unilateral, care în situaţia de faţă este O.U.G. nr. 59/2011.
Se critică hotărârea pronunţată de către instanţa de fond, arătându-se că motivarea respingerii acţiunii este una ambiguă, fără fond şi cu un conţinut sumar, ce dă naştere la interpretări multiple, precum şi faptul că instanţa nu a permis punerea unor concluzii pe fond de către apărătorul reclamanţilor, nu a luat în discuţie cercetarea fondului în şedinţa de judecată, a dat cuvântul doar pe excepţiile invocate de pârâta de rândul 1 şi a rămas în pronunţare pe acestea.
Se mai arată că în motivarea sentinţei instanţa de fond antamează fondul cauzei, îl cercetează fără a respecta principiul fundamental al contradictorialităţii şedinţelor de judecată şi fără a permite punerea unor concluzii pe fondul cauzei, concluzii ce puteau fi puse doar în situaţia în care instanţa ar fi unit excepţiile cu fondul, după care ia hotărârea de a rămâne în pronunţare pe excepţiile invocate fără a discuta în şedinţa publică fondul cauzei şi cu atât mai mult posibilitatea conform textului de lege, de a trimite excepţia de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională, spre dreaptă şi competentă judecată.
Au motivat recurenţii că instanţa de fond trebuia să sesizeze Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2011, că potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004, admiterea sau respingerea acţiunii este condiţionată de soluţia pronunţată în cazul excepţiei de neconstituţionalitate şi că în speţă, instanţa s-a substituit Curţii Constituţionale.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că obiectul acţiunii judiciare din prezenta cauză l-a constituit anularea O.U.G. nr. 59/2011 şi suspendarea executării actului normativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Totodată s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii legale.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004, „(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.
(2) Instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond (…).
(5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative”.
Analiza legislaţiei aplicabile în materia dedusă judecăţii în prezenta cauză relevă că obiectul acţiunii judiciare îl poate constitui, în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, cererea privind anularea unui act administrativ şi/sau despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe declarate neconstituţionale.
În cauza de faţă, obiectul acţiunii îl constituie anularea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului şi nu anularea unui act administrativ sau obligarea la despăgubiri, acţiune în cadrul căreia s-a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a aceleiaşi ordonanţe de urgenţă.
Înalta Curte precizează că din dispoziţiile art. 115 din Constituţia României rezultă că ordonanţele Guvernului nu sunt acte administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, ci sunt acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării legislative.
Conform alin. (5) din art. 9 din Legea nr. 554/2004, obiectul litigiilor întemeiate pe dispoziţiile acestui articol îl reprezintă acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului sau anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Cu alte cuvinte, instanţa de contencios administrativ se pronunţă doar în privinţa efectelor vătămătoare ale unei ordonanţe sau dispoziţii a acesteia, declarate ca neconstituţionale de către Curtea Constituţională, în procedura constituţională.
Legile şi ordonanţele sunt acte normative care nu pot forma obiectul controlului instanţei de contencios administrativ, întrucât acestea constituie sorgintea dreptului pozitiv.
Judecătorul nu este în drept să judece modul de adoptare al unei legi sau ordonanţe guvernamentale care are caracter de lege în perioada cât este în vigoare, competenţa acestuia fiind aceea de a aplica şi interpreta legea.
Legile şi ordonanţele sunt supuse numai controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, care este garantul supremaţiei Constituţiei.
În conformitate cu art. 146 din Constituţia României, Curtea Constituţională are atribuţia de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor, atât înainte de promulgarea acestora, cât şi de a se pronunţa, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, asupra constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor.
În concluzie, instanţa de fond a respins în mod legal ca inadmisibilă acţiunea având ca obiect anularea unei ordonanţe de urgenţă de către instanţa de contencios administrativ.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a aceleiaşi ordonanţe, se constată că şi această cerere este inadmisibilă, iar criticile din recurs sunt nefondate.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţei de judecată sau arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă, care are legătură cu soluţionarea litigiului.
În raport de prevederea legală enunţată, se constată că instanţa de judecată sesizează Curtea Constituţională numai cu acele excepţii care au legătură cu soluţionarea litigiului, iar dacă excepţia nu îndeplineşte această condiţie, cererea se respinge ca inadmisibilă.
Inadmisibilitatea este o soluţie care se pronunţă de instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate atunci când constată neîndeplinirea unor anumite condiţii impuse de lege sau existenţa unor cauze ce fac imposibilă continuarea procedurii judiciare.
În cauză, în raport de obiectul acţiunii, acela de anulare a unei ordonanţe, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă pentru că nu are relevanţă în soluţionarea litigiului.
Dacă obiectul acţiunii l-ar fi constituit anularea unui act administrativ emis ca urmare a adoptării ordonanţei de urgenţă sau despăgubiri pentru pagubele cauzate prin ordonanţa de urgenţă, atunci se putea invoca excepţia de neconstituţionalitate a ordonanţei de urgenţă, iar instanţa trebuia să sesizeze Curtea Constituţională.
Cum obiectul acţiunii nu se circumscrie reglementării cuprinse în art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi cum excepţia are acelaşi obiect ca şi acţiunea, în mod legal instanţa a reţinut şi inadmisibilitatea excepţiei, întrucât nu are relevanţa în soluţionarea litigiului. Acţiunea, cu obiectul precizat de reclamanţi era inadmisibilă, astfel că şi excepţia urmează acelaşi regim juridic.
Prima instanţă a aplicat corect sancţiunea inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât sesizarea Curţii Constituţionale nu era oportună, excepţia neîndeplinind condiţiile legii, astfel că toate criticile formulate de recurenţi sunt nefondate.
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M., G.I., A.V., B.F., B.I., O.M., C.L., H.V., U.O., M.M., T.M., C.D., S.F., F.E., S.F., V.E., U.V., M.V., B.I., M.M.A., N.S., L.F., I.M., A.D.F., M.I., D.S., N.E. şi B.G., împotriva sentinţei nr. 179/CA/2011 din 19 septembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4355/2012. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 4483/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
