ICCJ. Decizia nr. 4355/2012. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4355/2012
Dosar nr. 729/42/2009
Şedinţa publică de la 25 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia de contencios administrativ, reclamanţii V.M. şi V.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, SC A.L.F. SA, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Ploieşti, Primarul Municipiului Ploieşti, Comisia Judeţeană Prahova de Aplicare a Legii nr. 18/1991, Prefectul Judeţului Prahova şi Agenţia Naţională de cadastru şi Publicitate Imobiliară - Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale având ca titular SC A.L.F. SA, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Ploieşti cu număr cadastral q şi suspendarea executării actului administrativ atacat în baza art. 14 şi următoarele din Legea nr. 554/2004, până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile de către instanţa de contencios administrativ.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că pârâta SC A.L.F. SA, în temeiul H.G. nr. 834/1991, a depus la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale documentaţia necesară întocmirii şi eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar aceasta, primind documentaţia înregistrată la nr. 1400/2001 la O.C.G.C.J. Prahova, a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Totodată, prin încheierea 30680 din 2 noiembrie 2005 s-a intabulat imobilul în Cartea Funciară nr. x a localităţii Ploieşti la nr. A.2 nr. cadastral q.
Au mai arătat reclamanţii că, odată cu eliberarea certificatului de atestare şi înscrierea în cartea funciară, terenul a intrat în circuitul civil, dobândirea de către pârâta SC A.L.F. SA căpătând o aparenţă de legalitate, beneficiarul atestării omiţând însă să precizeze că o parte din acest teren, 0,50 ha, este proprietatea reclamanţilor şi că terenul era în litigiu pe rolul instanţelor de judecată la data emiterii actului administrativ.
Au mai precizat reclamanţii că au formulat cereri privind restituirea acestui teren potrivit Legii nr. 10/2001, respectiv în temeiul art. 20 alin. (3), cererea fiind respinsă iniţial de Comisia Locală Ploieşti.
A fost înregistrat Dosarul nr. 9030/105/2006 pe rolul Tribunalului Prahova prin care petenţii au cerut anularea deciziei de restituire în natură a suprafeţei de 5000 mp situat în Ploieşti, Prelungirea Malu Roşu sat Nou, actualmente Şoseaua Vestului nr. 27, în care s-a şi pronunţat Sentinţa nr. 317/2007, dosarul fiind suspendat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti până la soluţionarea litigiului de fond funciar.
Beneficiind de prevederile Legii nr. 247/2005 care au modificat Legea nr. 18/1991, reclamanţii au depus cerere la Comisia Locală Ploieşti, solicitând reconstituirea pe vechiul amplasament, punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietatea, iar potrivit Hotărârii nr. 5370 din 25 mai 2007 emisă de Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a Legii nr. 18/1991, s-a aprobat reconstituirea pentru suprafaţa de 0,50 ha.
Au arătat reclamanţii că, în aceste condiţii, în care actele normative stabilesc ca principiu de bază restituirea în natură şi pe vechiul amplasament a tuturor imobilelor, terenuri şi construcţii, sunt prejudiciaţi prin atestarea dreptului de proprietate în favoarea unei societăţi comerciale care nu are niciun drept asupra terenului preluat abuziv de către stat, potrivit art. III din Legea nr. 18/1991, fiind nule de drept toate acele constituiri, reconstituiri, atestări ale dreptului de proprietate pentru persoane care nu sunt îndreptăţite.
S-a mai arătat că a fost parcursă procedura prealabilă cerută de Legea nr. 554/2004, însă pârâtul M.A.P.D.R. a răspuns că pentru reglementarea situaţiei trebuie să se adreseze instanţei de judecată.
Pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 3 alin. (1) C. proc. civ., şi a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti. De asemenea a invocat excepţia inadmisibilităţii pentru tardivitatea introducerii plângerii prealabile şi excepţia tardivităţii acţiunii raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, pe fond solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa nr. 399 din 30 iunie 2009 Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de către pârâta Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, reţinând că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/ 2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice central, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, la nr. 729/42/2009, care prin Sentinţa nr. 273 din 14 decembrie 2009, a admis excepţia tardivităţii plângerii prealabile şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Curtea de apel reţinând aplicabilitatea art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 109 alin. (2) C. proc. civ., a constatat că reclamanţii nu au îndeplinit în termen procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Prin Decizia nr. 3732 din 21 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul formulat de reclamanţi şi a fost casată Sentinţa nr. 273 din 14 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, fiind trimisă cauza spre rejudecare.
Înalta Curtea a reţinut că prima instanţă a luat în calcul în mod greşit termenul de realizare a procedurii prealabile de 30 zile şi nu pe cel de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (3), dată fiind calitatea de terţi faţă de certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de apel, administrându-se proba cu expertiză topografică, iar prin încheierea din data de 18 martie 2011, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Comisia Locală Ploieşti de aplicare a Legii nr. 18/1991, Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a Legii nr. 18/1991, Prefectul Judeţului Prahova, Primarul Municipiului Ploieşti şi a A.N.C.P.I. Prahova - Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova.
S-a reţinut sub acest aspect că faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, constatarea nulităţii parţiale a unui act administrativ - certificat de atestare a dreptului de proprietate, au calitate procesuală pasivă titularul actului, pârâta SC A.L.F. SA, şi emitentul acestuia, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Prin Sentinţa nr. 249 din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu Comisia Locală Ploieşti de aplicare a Legii nr. 18/1991, Primarul Municipiului Ploieşti, Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a Legii nr. 18/1991, Prefectul Judeţului Prahova, şi A.N.C.P.I. Prahova - Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, pârâţi faţă de care a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive prin încheierea pronunţată la data de 18 martie 2011, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Totodată, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea pentru constatarea nulităţii absolute parţiale şi suspendarea executării actului formulată împotriva pârâţilor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi SC A.L.F. SA, fiind obligaţi reclamanţii la 12.355 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC A.L.F. SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa fondului a reţinut că deşi au solicitat suspendarea executării, reclamanţii nu au invocat şi nu au făcut dovada unui caz bine justificat şi a pagubei iminente, condiţii cumulative, necesar a fi îndeplinite.
În ce priveşte cererea de constatare a nulităţii parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate s-a reţinut că potrivit adeverinţelor nr. 98516, 98519/1991, nr. 42501/2001, nr. 41615, 4145 din 5 aprilie 2007 eliberate de Primăria Municipiului Ploieşti, defunctul V.G., autorul reclamanţilor, a figurat înscris în Registrul agricol în 1959 cu 0,50 ha teren arabil în zona Malu Roşu - câmp.
Iniţial cererea reclamanţilor a fost respinsă de Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar, însă prin Hotărârea nr. 5370 din 25 mai 2007, Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a legii fondului funciar a admis contestaţia formulată de reclamanţi şi a aprobat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor.
S-a mai reţinut că potrivit procesului-verbal al şedinţei comisiei judeţene de fond funciar, s-a propus admiterea contestaţiei cu menţiunea că pe vechiul amplasament (din schiţa petenţilor) se află Societatea Legume şi Fructe, iar în cazul în care nu se poate identifica amplasamentul sau pune la dispoziţie un alt amplasament la aceeaşi valoare, se vor propune despăgubiri.
Totodată, prin adresa din 20 octombrie 2008 s-a adus la cunoştinţă reclamanţilor de către Compartimentul Evidenţa Bunurilor din Domeniul Privat Ploieşti că s-a aprobat cererea de reconstituire, dar nu pe vechiul amplasament, deoarece acesta este proprietatea SC A.L.F. SA, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 2005 emis de Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, fiind comunicată şi lista terenurilor disponibile pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe alte amplasamente.
În ce priveşte certificatul în speţă s-a reţinut că acesta a fost emis în temeiul H.G. nr. 834/1991 şi a Criteriilor de aplicare a ale Ministerului Economiei şi Finanţelor sub nr. 2665 din 28 februarie 1992, respectiv ale Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului sub nr. 1C/311/1992 şi completările nr. 21541 din 15 octombrie 1998 şi nr. 8392 din 15 octombrie 1998.
Legea nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991 reglementează procedura de stabilire şi evaluare a terenurilor care existau în patrimoniul unităţilor economice de stat cu titlu de administrare directă şi care trec în patrimoniul societăţilor comerciale rezultate în urma reorganizării, cu titlu de drept de proprietate, dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 prevăzând că bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu.
Astfel, pentru emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate este necesar ca terenurile să se fi aflat în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora şi să fie necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate.
În speţă, din documentaţia întocmită în vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a rezultat că SC A.L.F. SA s-a înfiinţat potrivit Legii nr. 15/1990, conform H.G. nr. 613 din 25 mai 1990 privind preluarea de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a activităţii de desfacere cu amănuntul de către întreprinderile comerciale de stat pentru legume şi fructe din subordinea Comerţului Interior şi H.G. nr. 46 din 17 ianuarie 1991 privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni prin reorganizarea întreprinderilor pentru legume şi fructe.
Totodată, terenul aflat în patrimoniul societăţii la data înfiinţării a fost dat în administrarea autoarei societăţii prin Dispoziţia nr. 91474 din 22 septembrie 1965 a Consiliului Superior al Agriculturii şi prin Ordinul nr. 601/1984 al Ministerului Comerţului Interior, prin care, în baza Decretului nr. 409/1955 şi Decretului nr. 446/1972, s-a transmis suprafaţa de 10305 mp din administrarea întreprinderii comerţului cu ridicata Ploieşti (ICRA) în administrarea întreprinderii pentru legume şi fructe.
S-au identificat şi evaluat terenurile aflate în patrimoniu la data înfiinţării, în baza planurile topografice şi documentaţiei de stabilire şi evaluare a terenurilor înregistrată la nr. 1400 din 12 noiembrie 2001 la Oficiul de Cadastru, Geodezie şi Cartografie al Judeţului Prahova şi avizată de Direcţia de urbanism şi amenajare a teritoriului din cadrul Consiliului judeţean, iar în baza documentaţiei întocmită conform H.G. nr. 834/1991 şi criteriilor comune date în aplicarea acesteia, a fost emis de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale certificatul nr. 3082/2005 de atestare în favoarea SC A.L.F. SA a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 36995 mp.
A apreciat judecătorul fondului că din probele administrate în cauză rezultă că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis în conformitate cu dispoziţiile legale prevăzute de H.G. nr. 834/1991 şi Criteriile de aplicare nr. 2665/1C/311/1992.
În raport cu criticile formulate de reclamanţi s-a constatat că dispoziţiile art. III din Legea nr. 169/1997 nu se aplică certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, acte administrative emise în baza H.G. nr. 834/1991.
În ce priveşte susţinerile referitoare la faptul că la data emiterii actului administrativ terenul de 0,50 ha era proprietatea reclamanţilor şi în litigiu pe rolul instanţelor de judecată, instanţa a apreciat că această împrejurare nu constituie motive de constatare a nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Astfel, pe de o parte, în ceea ce priveşte referirea la Legea nr. 10/2011, s-a constatat că reclamanţii nu au notificat în temeiul Legii nr. 10/2001 unitatea deţinătoare, pârâta SC A.L.F. SA, iar cererea de restituire formulată către Primăria Ploieşti a fost respinsă de către aceasta, la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate neexistând vreun litigiu pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Pe de altă parte, s-a mai reţinut că din probele administrate, înscrisuri, adeverinţe, fila registrului agricol, declaraţiile autentificate ale numitelor M.J. şi C.P.M., potrivit cărora terenul se afla în zona Malu Roşu Câmp, nu a rezultat amplasamentul terenului în suprafaţă de 5000 mp.
Sub acest aspect, s-a reţinut că potrivit raportului de expertiză topo efectuat în cauză şi răspunsului la obiecţiuni, amplasamentul terenului de 5000 mp nu poate fi stabilit în funcţie de actele existente la dosar, amplasamentul terenului solicitat de reclamanţi fiind reprezentat pe planul de situaţie conform precizărilor făcute de reclamant, iar suprapunerea prezentată în raportul de expertiză şi invocată de reclamanţi pentru admiterea cererii este rezultatul precizărilor făcute de aceştia privind amplasamentul terenului revendicat şi nu rezultatul suprapunerii din acte, nefiind prezentate acte sau schiţe de plan din care să rezulte dimensiunile laturilor, forma terenului, vecinătăţile şi amplasamentul.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii V.M. şi V.D., considerând-o netemeinică şi nelegală.
În motivarea căii de atac se menţionează că în mod greşit a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce-i priveşte pe pârâţii: Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, Primarul Municipiului Ploieşti, Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a Legii nr. 18/1991, Prefectul judeţului Prahova, A.N.C.P.I. Prahova - Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară Prahova, întrucât aceşti pârâţi au fost implicaţi în procedura de emitere a Certificatului nr. 3082/2005.
Cu privire la fondul cauzei, se susţine că soluţia pronunţată este nelegală întrucât nu s-a avut în vedere faptul că la momentul emiterii certificatului a cărui anulare se solicită fusese formulată cerere de reconstituire în baza Legii nr. 247/2005 pentru terenul de 5.000 m.p., înregistrată sub nr. 262B din 19 octombrie 2005, care a fost soluţionată favorabil prin Hotărârea nr. 5370 din 25 mai 2007 a Comisiei Judeţene Prahova pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.
Se menţionează şi faptul că în mod eronat, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. III din Legea nr. 167/1997 nu sunt incidente cauzei, deşi acestea conduc la nulitatea parţială a certificatului emis în favoarea intimatei-pârâte.
În altă ordine, criticile se referă la faptul că instanţa de fond nu a admis completarea raportului de expertiză cu privire la delimitarea vechiului amplasament al terenului ce se află în incinta SC A.L.F. SA, inclusiv cu toate variantele în care se poate identifica terenul liber, întrucât, în opinia recurenţilor, 3.500 m.p. sunt neafectaţi de construcţii, alei, etc, acest teren putând fi restituit.
În ceea ce priveşte soluţia care vizează cheltuielile de judecată, recurenţii susţin că acestea au fost acordate într-un cuantum exagerat, impunându-se chiar înlăturarea acestora în totalitate pentru a nu reprezenta un mijloc de constrângere pentru renunţarea la proces.
Intimata-pârâtă SC A.L.F. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală şi temeinică sentinţa recurată şi combătând criticile recurenţilor-reclamanţi.
Se apreciază că în mod corect a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată în cauză.
Se menţionează că Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis la 28 octombrie 2005 de M.A.D.R. cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de H.G. nr. 834/1991, iar din Hotărârea nr. 5370/2007 emisă de Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a Legii nr. 18/1991, nu rezultă că a fost admisă cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pe amplasamentul pentru care s-a emis certificatul care face obiectul prezentului litigiu, astfel că în mod corect a fost respinsă acţiunea reclamanţilor.
Referitor la cheltuielile de judecată, se susţine că acestea au fost determinate de acţiunea promovată de reclamanţi, iar culpa procesuală a determinat obligarea la plata acestora.
În cauză, a formulat întâmpinare şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciindu-se ca legală şi temeinică sentinţa recurată, întrucât actul atacat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, iar afirmaţiile recurenţilor-reclamanţi nu sunt de natură să conducă la nulitatea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 28 octombrie 2005.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi implicit respingerea acţiunii formulată în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, Primarul Municipiului Ploieşti, Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a Legii nr. 18/1991, Prefectul judeţului Prahova, A.N.C.P.I. Prahova - Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară Prahova, este corectă.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 28 octombrie 2005 emis de M.A.D.R. în favoarea SC A.L.F. SA.
Prin urmare, calitate procesuală pasivă în cauză au emitentul actului şi societatea beneficiară a certificatului a cărui anulare parţială se solicită, întrucât în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi pârâţi nu se poate reţine identitate între persoana acestora şi persoanele care ar avea obligaţii în virtutea raportului juridic dedus judecăţii.
În consecinţă, criticile sub aceste aspecte sunt nefondate.
În ceea ce priveşte soluţia pe fondul cauzei, se constată că toate criticile formulate vizează respingerea acţiunii referitoare la constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului menţionat, acestea fiind subsumate motivului de recurs de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se reţine că în raport de dispoziţiile H.G. nr. 834/1991 nu au fost indicate şi nici identificate motive de nelegalitate a certificatului menţionat prin cererea de recurs, criticile întemeindu-se, în principal, pe încălcarea dreptului de proprietate, astfel că sub acest aspect hotărârea recurată este legală şi temeinică.
Celelalte critici aduse de recurenţii-reclamanţi sentinţei atacate sunt nefondate.
Instanţa de recurs reţine că într-adevăr, s-a formulat de către recurenţii-reclamanţi cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 247/2005 înregistrată sub nr. 262B din 19 octombrie 2005 pentru suprafaţa de 0,50 ha, care iniţial a fost respinsă, iar urmare a contestaţiei formulate potrivit Hotărârii nr. 5370 din 25 mai 2007 a Comisiei Judeţene Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi forestiere şi anexelor acesteia a fost reconstituit pentru reclamanţi dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 0,50 ha.
Din înscrisurile de la dosarul cauzei rezultă că recurenţilor-reclamanţi pentru terenul pentru care li s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate în suprafaţă de 0,50 ha, conform Legii nr. 247/2005, potrivit Hotărârii nr. 5370/2007 a Comisiei judeţene de fond funciar Prahova, le-a fost comunicată lista terenurilor disponibile (22 de amplasamente) în vederea alegerii unui amplasament pe care să fie puşi în posesie.
La dosarul cauzei nu se regăseşte niciun înscris din care să rezulte că recurenţii-reclamanţi au fost puşi în posesie sau li s-a emis titlul de proprietate în care să fie evidenţiată şi identificată suprafaţa de 0,50 ha pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate, cu aceleaşi coordonate ale terenului pentru care intimatei-pârâte i-a fost emis certificatul a cărui anulare parţială se solicită, la momentul la care acest act administrativ a fost emis.
În consecinţă, la momentul emiterii certificatului a cărui anulare se solicită recurenţilor-reclamanţi nu le fusese admisă cererea privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 0,50 ha, nefiind puşi în posesie şi nici nu le fusese emis titlul de proprietate pentru această suprafaţă, iar cererea formulată şi înregistrată la nr. 262B din 19 octombrie 2005 mi le conferea decât o vocaţie şi nu o certitudine cu privire la dreptul de proprietate solicitat.
Cum toate argumentele recurenţilor-reclamanţi pentru anularea parţială a certificatului menţionat se bazează pe dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 0,50 ha şi întrucât, astfel cum s-a reţinut anterior, nu a fost dovedită existenţa unui asemenea drept la momentul emiterii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 28 octombrie 2005, în raport şi de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea reclamanţilor.
În altă ordine, sunt nefondate criticile recurenţilor-reclamanţi referitoare la emiterea actului administrativ atacat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi art. III din Legea nr. 169/1997.
Recurenţilor-reclamanţi nu le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 10/2001, cele reţinute de instanţa de fond cu referire la aspectele invocate de reclamant fiind corecte.
De asemenea, în raport de situaţia de fapt reţinută, cu referire la demersurile recurenţilor-reclamanţi în ceea ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate de 0,50 ha care a fost finalizată prin Hotărârea nr. 5370 din 25 mai 2007, ulterioară actului a cărui anulare se solicită, cât şi de faptul că temeiul legal al emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea intimatei-pârâte, îl constituie H.G. nr. 834/1991, în mod corect instanţa a reţinut că dispoziţiile art. III din Legea nr. 169/1997 nu sunt incidente în cauză.
În altă ordine, sunt nefondate criticile referitoare la proba cu expertiză, încuviinţată în cauză.
Astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, au fost admise obiecţiunile formulate de recurenţii-reclamanţi, completat raportul de expertiză cu răspunsul la obiecţiuni, în raport de documentele puse la dispoziţie în vederea efectuării expertizei.
După cum se constată, nu au fost indicate şi nici depuse la dosarul cauzei până la momentul judecării recursului, înscrisuri care ar fi putut avea relevanţă în ceea ce priveşte identificarea terenului în litigiu cu ocazia efectuării expertizei care să justifice criticile formulate.
Referitor la criticile ce vizează cheltuielile de judecată se reţine că acestea sunt nefondate, instanţa de fond făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, se reţine că nu este exagerat de mare cuantumul cheltuielilor de judecată, acestea având un caracter rezonabil, în raport de complexitatea cauzei, de faptul că aceasta a implicat mai multe cicluri procesuale cât şi administrarea de probe.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., reţine că recursul formulat este nefondat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.M. şi V.D. împotriva Sentinţei nr. 249 din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4313/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4482/2012. Contencios. Acţiuni împotriva... → |
|---|
