ICCJ. Decizia nr. 4316/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4316/2012
Dosar nr. 9940/1/2011
Ședința publică din 23 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta R.V. a chemat în judecată A.N.R.P. şi Statul Român prin C.C.S.D., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună obligarea acestora la desemnarea unui evaluator /societate de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare şi transmiterea dosarului către acestea.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza Legii nr. 10/2001 şi urmare a notificării, Primarul Mun. Botoşani a emis Dispoziţia din 2007.
A mai arătat că, până la această dată dosarul nu a fost soluţionat de către pârâtă, întrucât prin adresa din 2 februarie 2009 A.N.R.P. a informat-o că acesta nu a fost atribuit unui consilier din cadrul A.N.R.P. în vederea analizării şi transmiterii către un evaluator autorizat pentru evaluare şi acordarea titlului de despăgubire.
La data de 8 martie 2011 pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. în contradictoriu cu reclamanta R.V. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei să facă dovada calităţii de moştenitor de pe urma foştilor proprietari, respectiv L.T., L.V. şi L.I.
În situaţia în care reclamanta nu face dovada calităţii de moştenitor a celorlalţi coproprietari, Comisia Centrală a apreciat că nu poate fi obligată la emiterea unei decizii în care să fie consemnată şi valoarea aferentă acestor construcţii, obligaţie ce se situează în afara codului legal reglementat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
La data de 4 martie 2011 aceeaşi pârâtă, C.C.S.D., a formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei Mun. Botoşani prin primar, pentru ipoteza căderii pârâtei în pretenţii.
Prin întâmpinarea formulată, la data de 8 martie 2011, pârâta A.N.R.P. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, privind obligarea la desemnarea unui evaluator/societate de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare precum şi transmiterea dosarului către evaluator sau societatea de evaluare desemnată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4639 din 4 iulie 2011 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., respingând acţiunea faţă de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, a respins cererea de chemare în garanţie a Primăriei Botoşani ca nefondată şi cererea reconvenţională ca inadmisibilă.
Totodată, a admis în parte acţiunea reclamantei R.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. şi a obligat pârâta C.C.S.D. la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
- Excepţia lipsei calităţii procesuale a A.N.R.P. este întemeiată, în raport de dispoziţiile H.G. nr. 361/2005 modificată şi completată prin H.G. nr. 1068/2007 pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, care constată că în cadrul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire este atribuit C.C.S.D.
- Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, formulată de C.C.S.D. se constată temeinicia acesteia în raport de dispoziţiile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, întrucât este îndreptată împotriva dispoziţiei Primarului Mun. Botoşani, dispoziţie care nu este un act administrativ şi nu poate face obiectul unei cereri în contenciosul administrativ.
- Cât priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de C.C.S.D. s-a considerat că este neîntemeiată, deoarece între C.C. şi Primăria Botoşani nu există un raport juridic, Primăria nefiind parte în cauză iar dispoziţia primarului nu este un act administrativ.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea C.C.S.D. la desemnarea unui evaluator sau societate de evaluare pentru întocmirea raportului e evaluare şi trimiterea dosarului către evaluator desemnat s-a reţinut că cererea este întemeiată, întrucât obligaţia de a transmite dosarul evaluatorului sau societăţii de evaluare desemnate îi revine C.C.S.D. care în baza raportului de evaluare, urmează să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.
S-a mai reţinut că, din modul în care autoritatea a procedat, solicitând alte relaţii reclamantei, rezultă intenţia de tergiversare ori, prin faptul că legiuitorul nu a înţeles să stabilească un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluţionare a cererilor de retrocedare şi de emitere a deciziei, nu reprezintă o justificare din partea pârâtei de a nu soluţiona cererea într-un termen rezonabil.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Statul Român prin C.C.S.D., susţinând, în esenţă, următoarele critici.
- Instanţa de fond în mod greşit a respins cererea reconvenţională ca inadmisibilă.
Astfel, recurenta susţine că potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora, cât şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptăţite.
În situaţia în care reclamanta nu face dovada calităţii de moştenitor de pe urma celorlalţi coproprietari, recurenta susţine că nu poate fi obligată la emiterea unei decizii, obligaţie situată în afara cadrului legal reglementat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Referitor la cererea de chemare în garanţie, recurenta a susţinut că Primăria Mun. Botoşani prin Primar, în calitate de entitate care a soluţionat notificarea reclamantului, în procedura administrativă instituită de Legea nr. 10/2001, avea obligaţia legală să trimită dosarul aferent notificării, însoţit de actele prevăzute la pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta a susţinut că sentinţa recurată este neîntemeiată, întrucât în urma analizării dosarului de despăgubire s-a constatat că există o situaţie de coproprietate la preluare şi, că dosarul trebuia completat cu o serie de înscrisuri, fiind remis Primăriei Mun. Botoşani pentru completarea şi lămurirea aspectelor semnalate.
Conchizând, recurenta susţine că etapa evaluării este condiţionată de completarea dosarului cu înscrisurile mai sus menţionate, de retransmiterea dosarului de către entitatea investită cu soluţionarea notificării precum şi de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor.
Recursul este nefondat.
În fapt, prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta a chemat în judecată A.N.R.P. şi C.C.S.D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligate pârâtele la desemnarea unui evaluator/societate de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare şi transmiterea dosarului către evaluatorul sau societatea de evaluare desemnată.
Astfel, reclamanta a arătat că prin notificarea din 2001 atât ea, cât şi sora acesteia C.V., în calitate de moştenitoare a părţilor lor, L.T. şi L.P., au solicitat restituirea în natură a terenului părţilor lor L.T. şi L.P. a cărei valoare au estimat-o la 60.000 dolari SUA, precizând că imobilele au fost proprietatea părţilor, fiind preluate abuziv prin Decret nr. 467/1979.
Urmare notificării depusă în baza Legii nr. 10/2001 Primarul Mun. Botoşani a emis Dispoziţia din 2007, dispoziţie care împreună cu dosarul au fost înregistrate la Secretariatul C.C.S.D., dar care nu au fost atribuite unui consilier din cadrul A.N.R.P. pentru a fi analizat şi avizat de către un evaluator.
Recursul pârâtei C.C.S.D. Bucureşti declarat împotriva sentinţei nr. 4639 din 4 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti prin care a fost obligată să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare nu cuprinde critici propriu-zise cu privire la soluţia primei instanţe, ci reia susţinerile şi argumentele prezentate în întâmpinarea depusă la fond, ce vizează complexitatea şi etapele procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, inexistenţa unei culpe a autorităţii în derularea acesteia şi pe cale de consecinţă concluzionează că nu există nici un refuz nejustificat al soluţionării solicitării intimaţilor, de desemnare a unui evaluator.
Deşi argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005, care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entităţi (organe investite cu soluţionarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depăşirea termenului rezonabil de rezolvare a situaţiei litigioase a intimatei R.V.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptăţeşte autoritatea publică de a determina discreţionar acest interval de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie parcurse într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 par. 1 C.E.D.O.
Termenul rezonabil priveşte atât durata procedurilor administrative preliminare, cât şi timpul necesar finalizării procedurilor judiciare propriu-zise şi de executare a hotărârilor judecătoreşti, astfel că Statul român avea obligaţia de a organiza astfel funcţionarea puterilor sale, încât să răspundă acestor cerinţe şi persoanele îndreptăţite să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 C.E.D.O.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite discreţionare, de pasivitate, a autorităţilor publice.
Atunci când Statul Român şi-a asumat obligaţia de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri şi care astfel au devenit posesoarele unui „bun” în sensul art. 1 din C.E.D.O.
În speţă, raportat la perioada îndelungată care a trecut de la data declanşării procedurii de restituire a imobilului luat abuziv de statul comunist de la intimaţi, respectiv de la emiterea notificării din 2001, prima instanţă a concluzionat în mod corect că pârâta intenţionează să tergiverseze finalizarea cererii de retrocedare.
Sunt nefondate criticile recurentei prin care s-a susţinut că documentaţia dosarului aferent Dispoziţiei nr. 3628/2007 ar fi fost incompletă şi din acest motiv nu putea fi înaintat evaluatorului, deoarece de la momentul emiterii dispoziţiei primarului nr. 3628/2007 dosarul reclamantei nu a mai parcurs nici o etapă din procedura administrativă fiind evidentă intenţia pârâtei de a tergiversa soluţionarea cererii reclamantei.
Se constată că în mod corect s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de recurenta – pârâtă C.C.S.D., faţă de Primăria Botoşani, care nu are atribuţii potrivit Legii nr. 247/2005, în raport cu obiectul cererii introductive (desemnare evaluator şi emitere titlu despăgubire) acestea revenind numai recurentei, conform Titlului VII din actul normativ indicat anterior.
Pe de altă parte, dispoziţia primarului nefiind act administrativ, nu poate fi atacată în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Cât priveşte cererea reconvenţională prin care recurenta – pârâtă a solicitat ca reclamanta să facă dovada calităţii de moştenitor corect a fost respinsă ca inadmisibilă de către instanţa de fond, în raport de dispoziţiile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, fiind îndreptată împotriva dispoziţiei emisă de Primarul Mun. Botoşani, dispoziţie care nu întruneşte condiţiile unui act administrativ şi prin urmare nu poate face obiectul unei acţiuni civile în temeiul Legii nr. 10/2001.
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate,
Respinge recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva Sentinţei civile nr. 4639 din 4 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Cu opinia separată a doamnei judecător I.R., astfel:
Admite recursul, modifică sentinţa recurată, în sensul obligării autorităţii pârâte la desemnarea unui evaluator şi întocmirea raportului de evaluare în 30 de zile de la 15 mai 2013.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4332/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4293/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
