ICCJ. Decizia nr. 4332/2012. Contencios
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4332/2012
Dosar nr. 429/42/2011
Şedinţa publică din 25 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Mun. Ploieşti – S.P.F.L. Ploieşti, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi din Jud. Prahova, anularea Încheierii din 20 aprilie 2011 a Curţii de Conturi a României, a Deciziei nr. 55 din 19 noiembrie 2010 a Camerei de Conturi Prahova şi a Procesului verbal de constatare din 15 octombrie 2010 al Camerei de Conturi Prahova, precum şi anularea obligaţiilor de plată dispuse prin aceste acte.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, în urma unui audit financiar efectuat în perioada 6 septembrie - 15 octombrie 2010 la S.P.F.L., Ploieşti, având ca obiect stabilirea, colectarea, urmărirea veniturilor bugetului local pe anul 2009, s-a încheiat procesul verbal de constatare din 15 octombrie 2010, în baza căruia Camera de Conturi a emis Decizia nr. 55/2010, în care s-au înscris măsurile pe care trebuie să le aducă la îndeplinire.
Împotriva Deciziei nr. 55/2010, reclamantul a formulat contestaţie şi Curtea de Conturi a României a dispus respingerea contestaţiei, emiţând încheierea din 2011.
Reclamantul a criticat actele atacate, susţinând, în esenţă, că pârâta a reţinut o situaţie de fapt care nu corespunde realităţii şi a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale considerate ca incidente.
2. Hotărârea supusă recursului în prezenta cauză
Prin Sentinţa civilă nr. 271 din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantului S.P.F.L. Ploieşti şi, în consecinţă, a anulat în parte Încheierea din 20 aprilie 2011 a Curţii de Conturi a României, Decizia nr. 55/2010 a Camerei de Conturi Prahova şi Procesul verbal de constatare din 15 octombrie 2010 al Camerei de Conturi Prahova, cu privire la suma de 26.634 lei, reprezentând scutirea de la plata taxei pe clădiri acordată A.F. din Ploieşti a U.A.P.R., cu privire la suma de 17.839 lei, reprezentând acordarea de facilităţi fiscale la 115 persoane fizice şi cu privire la suma de 37.178 lei, reprezentând amenzile încasate în 48 de ore în baza proceselor verbale de contravenţie.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a apreciat că acţiunea reclamantului cu privire la măsura nr. 1 dispusă prin Decizia nr. 55/2010, este neîntemeiată, întrucât acesta nu a respectat cerinţele Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, prin înscrierea veniturilor proprii în buget fără fundamentarea adecvată a acestora.
În ceea ce priveşte facilităţile fiscale acordate în anul 2009 unui număr de 115 persoane fizice, care nu aveau C.N.P., Curtea a reţinut că aceste facilităţi s-au acordat de reclamant în baza declaraţiilor de impunere, a cererii şi a documentelor justificative depuse de contribuabili, neputându-se reţine în sarcina reclamantului faptul că s-au acordat facilităţi fiscale greşite, iar, pe de altă parte, reclamantul este în termenul legal de recuperare a creanţei fiscale, în condiţiile în care se consideră că facilităţile acordate nu au fost corecte.
În ce priveşte acordarea scutirii de la plata taxei pe clădiri a A.F. din Ploieşti a U.A.P.R., s-a constatat că pentru spaţiul expoziţional, în mod corect şi legal s-a acordat de către reclamant scutirea de la plata impozitului/taxă pe clădire.
În final, instanţa de fond a apreciat că facilitatea acordată de legiuitor cu privire la plata minimului amenzii ce trebuie achitată în 48 de ore nu este condiţionată de plata acesteia la domiciliul contravenientului, aceasta putând să se efectueze la oricare din instituţiile nominalizate de lege şi deci în mod incorect a fost angajată răspunderea reclamantului pentru aceste sume.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Prahova, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii în întregime a cererii reclamantului, pentru morive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, s-a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod greşit situaţia de fapt şi dispoziţiile legale incidente, în condiţiile în care s-au acordat facilităţi fiscale unor persoane care nu se regăseau în baza de date a S.P.L.C.E.P. Ploieşti; că A.F. din Ploieşti a U.A.P.R. a beneficiat în mod ilegal de scutiri de la plata impozitului pe clădiri; că, prin scăderea fără încasare a unor debite din amenzi, justificat de plata acestora în alte localităţi, s-au încălcat prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991; că intimata a încasat sume fără drept de creanţă şi le-a raportat ca venituri ale bugetului local, respectiv le-a scăzut din evidenţa operativă fără să fie stinse potrivit legii.
1. Soluţia instanţei de control judiciar.
Examinând actele şi înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., faţă de care va admite recursul şi va casa sentinţa instanţei de fond.
2. Motivele de fapt şi de drept care au dus la formarea convingerii instanţei de recurs.
Situaţia de fapt supusă analizei instanţei de contencios administrativ în prezenta cauză, potrivit susţinerilor reclamantei şi înscrisurilor aflate la dosar, poate fi rezumată astfel:
1. În perioada 6 octombrie 2010 - 15 octombrie 2010 a fost efectuat audit financiar la S.P.F.L. Ploieşti, având ca obiect stabilirea, colectarea, urmărirea veniturilor bugetului local pe anul 2009 .
2. Auditul s-a finalizat prin Procesul verbal de constatare din 15 octombrie 2010, prin care s-au constatat abateri de la legalitate care au determinat producerea de prejudicii.
3. În baza acestui proces-verbal, Camera de Conturi Prahova a emis Decizia nr. 55/2010, prin care s-au dispus, în sarcina conducerii S.P.F.L. Ploieşti, măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.
4. Împotriva acestei decizii entitatea auditată a formulat contestaţie.
5. Contestaţia a fost respinsă prin Încheierea din 20 aprilie 2011 a C.S.C. a Curţii de Conturi.
Înalta Curte constată că, pe de o parte, obiectul acţiunii în contencios administrativ îl reprezintă, în esenţă, actul prin care se dispun măsuri cu privire la entitatea verificată, în speţă Decizia nr. 55 din 19 noiembrie 2010 emisă de către Camera de Conturi Prahova.
Aceste măsuri şi constatări se circumscriu prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.
În conformitate cu prevederile art. 37 „În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate pe parcursul execuţiei bugetului la persoanele juridice prevăzute la art. 23 şi 24, rezultă fapte prin care au fost constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, valorificarea constatărilor se face potrivit prevederilor art. 33”.
Art. 33 alin. (3) prevede - „În situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt, stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii audiate”.
Pe de altă parte, Legea nr. 94/1992 nu conţine norme derogatorii de la regulile generale de determinare a competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ, astfel cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede: „ Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru determinarea competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ: a) criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului; b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 lei – valoarea impozitului, taxei,contribuţiei datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat).
Cum în speţa de faţă nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor, impozitelor, contribuţiilor sau datoriilor vamale, rezultă că este aplicabil criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a pârâtei Camera de Conturi a judeţului Prahova.
În aceste condiţii, competenţa soluţionării acţiunii reclamantei, vizând, în esenţă, anularea actelor administrative emise de Camera de Conturi a judeţului Prahova, revine tribunalului, iar nu curţii de apel.
Este lipsit de relevanţă că prevederile art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi din 2010 trimit la curtea de apel, în a cărei rază teritorială este situat sediul entităţii verificate de controlorii financiari din cadrul Curţii de Conturi, ca instanţă competentă material a soluţiona acţiunea, deoarece nu poate fi aplicată cu prioritate o regulă dintr-un act infralegislativ în detrimentul normei cu putere de lege care reglementează competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ (art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), în lipsa unei norme derogatorii de aceeaşi forţă juridică cu regula consacrată în Legea contenciosului administrativ, în acest sens fiind şi Decizia nr. 4522/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor respective din Regulament.
Se are în vedere şi soluţia de principiu adoptată de plenul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 februarie 2012, în sensul că aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor de natura celui dedus judecăţii în prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei competente, Tribunalul Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Jud. Prahova împotriva Sentinţei civile nr. 271 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată.
Trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 4419/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4316/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
---|