ICCJ. Decizia nr. 4540/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4540/2012
Dosar nr. 1003/57/2011
Şedinţa publică de la 2 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată sub Dosar nr. 1003/57/2011, reclamantul V.I.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea Ordinului nr. 1541/C din 14 iulie 2011 emis de Ministrul Justiţiei.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că emiterea ordinului menţionat în petitul acesteia este rezultatul aplicării eronate a dispoziţiilor art. 15 şi 22 din Legea nr. 188/2000. În acest sens, reclamantul precizează că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 188/2000 reglementează condiţiile în care o persoană poate fi primită în funcţia de executor judecătoresc, la lit. d) menţionându-se "nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie", în timp ce dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 188/2000 se referă la încetarea calităţii de executor. La lit. e) a art. 22 din Legea nr. 188/2000 se prevede că încetarea calităţii de executor judecătoresc intervine în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni care aduce atingere prestigiului profesiei, iar la lit. g) se menţionează că intervine încetarea acestei calităţi şi în cazul în care executorul judecătoresc nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 15 lit. d) din lege.
A considerat reclamantul că cerinţa textului art. 22 lit. g) este realizată numai în situaţia condamnării pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie, ori condamnarea sa s-a dispus pentru comiterea unei infracţiuni din culpa. Dacă orice condamnare ar fi putut atrage încetarea calităţii de executor judecătoresc, n-ar fi avut sens reglementarea distinctă de la lit. e) a art. 22.
2. Apărarea intimatului.
Pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că ordinul criticat a fost emis în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) lit. g) raportat la art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000, iar situaţia de fapt în care se află reclamantul, care are antecedente penale, se încadrează întocmai în ipoteza reglementată expres prin textul legal care a constituit temeiul de drept al ordinului, temei care a fost în vigoare încă de la apariţia Legii nr. 188/2000 şi nu a suferit nicio modificare.
3. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 290 din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul V.I.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- Prin Ordinul nr. 1541/C din 11 iulie 2011 emis de către Ministrul Justiţiei s-a dispus, în temeiul art. 22 alin. (1) lit. g) raportat la art. 15 lit. d), a art. 22 alin. (2) şi art. 48 din Legea nr. 188/2000, încetarea calităţii de executor judecătoresc a reclamantului.
- La emiterea ordinului s-a ţinut seama de cazierul judiciar nr. 71038 din 30 mai 2011 eliberat de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Sibiu din care rezultă că reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 C. pen., constatându-se că acesta nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000, având antecedente penale.
A apreciat prim instanţă că susţinerile reclamantului în sensul că cerinţa textului art. 22 lit. g) este realizată numai în situaţia condamnării pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie, considerând că dacă orice condamnare ar fi putut atrage încetarea calităţii de executor judecătoresc, n-ar fi avut sens reglementarea distinctă de la lit. e) a art. 22 sunt neîntemeiate având în vedere următoarele:
- Potrivit art. 22 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 188/2000 "(1) Calitatea de executor judecătoresc încetează: (...) g) în cazul în care executorul judecătoresc nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 15 lit. a), b), d), e) şi f);
- În conformitate cu dispoziţiile art. 15 lit. d) din acelaşi act normativ "Executor judecătoresc poate fi persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: (...) d) nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie."
- Din interpretarea literală, sistematică şi teleologică a acestor texte de lege rezultă că ivirea antecedentelor penale după primirea în profesie atrage încetarea calităţii de executor judecătoresc, independent de forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită fapta penală, legiuitorul optând pentru o anumită simetrie a condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru ca o persoană să poată fi executor şi a cazurilor în care această calitate încetează.
A mai reţinut instanţa de fond că dacă legiuitorul a reglementat la lit. e) a art. 22 din acelaşi act normativ situaţia condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni care aduce atingere prestigiului profesiei, drept caz distinct de încetare a calităţii de executor judecătoresc, nu conduce la interpretarea pretinsă de reclamant a dispoziţiilor art. 22 lit. g).
În acelaşi sens, s-a reţinut că textul art. 22 lit. g) din Legea nr. 188/2000 este clar, iar unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă, ceea ce în speţă are semnificaţia că nu pot fi excluse cazuri care n-au fost excluse de legiuitorul însuşi.
În concluzie, reţinând că situaţia de fapt în care se află reclamantul, care are antecedente penale, se încadrează în ipoteza reglementată expres prin textul legal care a constituit temeiul de drept al emiterii ordinului atacat, curtea de apel a apreciat neîntemeiată acţiunea dedusă judecăţii.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul V.I.S. invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant reţine că între considerentele Sentinţei civile nr. 228/2011, pronunţată în suspendarea aplicării ordinului Ministrului Justiţiei şi considerentele Sentinţei nr. 290/2011, prin care s-a soluţionat fondul cauzei este o contradicţie de apreciere a textului art. 22 din Legea nr. 188/2000, deşi ambele hotărâri sunt date şi motivate de acelaşi magistrat.
Arată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că sunt aplicabile prevederile art. 22 lit. g) raportat la art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000.
Prin reglementarea în mod expres a cazului de încetare a calităţii de executor judecătoresc legiuitorul a înţeles să circumscrie condiţia de a nu avea antecedente penale doar la infracţiunile săvârşite cu intenţie, fiind excluse cele din culpă.
Prin urmare, condamnarea pentru săvârşirea unei infracţiuni din culpă, nu antrenează consecinţele juridice în privinţa calităţii de executor judecătoresc.
Prin notele de şedinţă depuse la 25 octombrie 2012, recurentul-reclamant susţine că art. 15 din lege, coroborat cu art. 22 lit. e) trebuie înţeles şi aplicat în practică, dacă antecedentele penale au fost cauzate din comiterea unei infracţiunii cu intenţie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1541/C din 11 iulie 2011, prin care a încetat calitatea de executor judecătoresc a acestuia.
În susţinerea cererii a arătat că temeiul avut în vedere, respectiv art. 22 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 188/2000, vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) lit. e) din acelaşi act normativ, motiv pentru care existenţa antecedentelor penale nu poate constitui un motiv de încetare a calităţii de executor judecătoresc.
Actul administrativ atacat a fost emis în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) lit. g) raportat la art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de certificatul de cazier judiciar nr. 71038 din 30 mai 2011, eliberat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu privind săvârşirea unei infracţiuni din culpă.
Art. 15 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti reglementează condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi primită ca executor judecătoresc, la lit. d), fiind menţionată condiţia de a nu avea antecedente penale şi să se bucure de o bună reputaţie.
Potrivit art. 22 din acelaşi act normativ "calitatea de executor judecătoresc încetează" în cazul condamnării definitive, pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie, care aduce atingere prestigiului profesiei.
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că legiuitorul a prevăzut situaţia executorului judecătoresc condamnat definitiv pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei.
Aşa cum susţine recurentul-reclamant, raportat la cazul dat, este necesar să se facă dovada că este îndeplinită condiţia că prin săvârşirea infracţiunii cu intenţie să se aducă atingere prestigiului profesiei, aceasta prin raportare la obligaţiile profesionale şi de conduită ale executorului judecătoresc, statuate, prin legea de organizare, prin statut sau regulament.
În cauză nu s-au administrat probe şi nici nu s-a pretins că executorul judecătoresc nu se mai bucură de bună reputaţie privită ca o condiţie de primire şi menţinere în funcţie.
Înalta Curte apreciază că raţionamentul îmbrăţişat de judecătorul fondului, că orice condamnare indiferent dacă priveşte o infracţiune săvârşită din culpă sau intenţie, inserate în cazierul judiciar, ca antecedente penale este de natură să conducă la încetarea calităţii de executor judecătoresc, conduce la concluzia că textul art. 22 lit. g) din lege este inaplicabil.
Dacă intenţia legiuitorului în adoptarea Legii nr. 188/2000 era ca sancţiunea încetării calităţii de executor judecătoresc să fie aplicată, indiferent de natura faptei penale comise, nu insera textul de la lit. e) a art. 22.
În concluzie, contrar considerentelor primei instanţe, în cauză nu rezultă îndeplinirea condiţiilor necesare pentru încetarea calităţii de executor judecătoresc, astfel că se impune anularea actului administrativ contestat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Având în vedere cele expuse la pct. II.1 în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. respectiv la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 20 Legea nr. 554/2004 se va admite recursul şi se va modifica sentinţa în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamantul V.I.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de V.I.S. împotriva Sentinţei civile nr. 290 din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului.
Anulează Ordinul nr. 1541/C din 11 iulie 2011 emis de Ministrul Justiţiei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2012
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4529/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4543/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
