ICCJ. Decizia nr. 4543/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4543/2012
Dosar nr. 1346/2/2012
Şedinţa publică de la 2 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC "P.D.T." SRL, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună suspendarea executării Deciziei nr. 99 din 27 decembrie 2011, emisă de pârâtul Consiliul Concurenţei, în ceea ce priveşte sancţionarea reclamantei cu amenda contravenţională în valoare de 69.968 RON, reprezentând 3,3% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010, pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei ce are ca obiect anularea deciziei.
În ceea ce priveşte existenţa unui "caz bine justificat", în motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă următoarele:
1. În mod greşit şi-a întemeiat pârâtul Consiliul Concurenţei Decizia nr. 99 din 27 decembrie 2011 pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, întrucât la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare supuse investigaţiei acest articol nu era modificat; textul de lege a fost modificat în data de 14 iulie 2011 prin Legea nr. 149/2011, aşadar, la momentul încheierii celor 15 contracte supuse verificării, interdicţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplicau, legea neproducând efecte retroactiv.
2. Fapta care a fost reţinută în sarcina reclamantei de către pârâtă nu există, întrucât practica recomandării unui preţ de revânzare nu poate contraveni art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, atât timp cât această practică duce la o uniformitate a preţului, ceea ce reduce concurenţa intramarcă.
A arătat că este vorba despre contracte comerciale care reglementează afacerile, drepturile şi obligaţiile dintre părţi şi nu înţelegeri anticoncurenţiale, aşa cum s-a reţinut de către pârâta.
A mai susţinut că pentru a exista o limitare a liberei concurenţe, sancţionată de articolul 81 TCE, este necesară constatarea unei înţelegeri între cele două întreprinderi, adică realizarea unui acord de voinţă între cele două parţi, şi nu o simplă decizie unilaterală a unei întreprinderi, iar în speţă, pârâta nu a făcut dovada că există un acord de voinţă între părţi.
3. Prin Decizia nr. 99 din 27 decembrie 2011 s-a făcut o individualizare greşită a sancţiunii aplicate reclamantei.
S-a arătat că, deşi în raportul de investigaţii s-a reţinut că reclamanta, în calitate de importator, a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi a propus în baza prevederilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, fapta fiind de gravitate mică, o amendă în cuantum preconizat de 0,5% până la 2% din cifra de afaceri totală a contravenientului, prin decizia atacată, pârâta a dispus sancţionarea reclamantei cu amendă contravenţională în valoare de 69.968 RON, reprezentând 3,3% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010.
În sensul celor menţionate, a arătat reclamanta că aparenţa de nelegalitate a Deciziei nr. 99 din 27 decembrie 2011 emisă de Consiliul Concurenţei este evidentă, prin prisma motivelor de nelegalitate expuse de reclamantă la pct. 1 - 3 şi se concretizează prin încălcarea, aplicarea şi interpretarea greşită a legii, a situaţiei de fapt şi încălcarea prevederilor referitoare la individualizarea amenzii.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, a susţinut reclamanta că punerea în executare a sancţiunii contravenţionale, ar afecta, în mod grav şi iremediabil, relaţiile comerciale încheiate cu partenerii comerciali, şi ar putea conduce chiar la încetarea contractelor încheiate cu aceştia.
Totodată, punerea în executare a sancţiunii contravenţionale ar avea un impact negativ asupra desfăşurării activităţii curente a reclamantei, putând conduce chiar la intrarea reclamantei în incapacitate de plăţi.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 2128 din 26 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC "P.D.T." SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Din interpretarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, suspendarea executării actului administrativ constituie o situaţie de excepţie, în cadrul căreia instanţa are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
A mai reţinut instanţa că cele două condiţii legale, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat, dacă nu se învederează, în acelaşi timp, iminenţa producerii unei pagube semnificative şi reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esenţial pentru a motiva existenţa cazului bine justificat de admitere a suspendării actului administrativ.
Cu privire la condiţia cazului bine justificat, s-a constatat că motivele invocate în cererea de suspendare de către reclamantă, privind împrejurarea că fapta contravenţională imputată nu există, precum şi criticile referitoare la modalitatea de individualizare a sancţiunii aplicate, ţin, în realitate, de fondul unui eventual litigiu având ca obiect anularea deciziei care face obiectul litigiului de faţă. Aceasta întrucât motivele invocate nu se circumscriu noţiunii de cercetare a aparenţei de legalitate a actului administrativ a cărei suspendare se solicită, ci presupun însăşi analiza fondului litigiului.
Referitor la argumentul reclamantei în sensul că textul art. 5 lit. a) din Legea nr. 21/1996 nu era modificat la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, cercetând sumar decizia a cărei suspendare se solicită, Curtea de apel a reţinut că fapta stabilirii preţurilor de revânzare pe lanţul de distribuţie, respectiv fapta constând în înţelegerea dintre agenţii economici în cauză, a fost prevăzută de Legea concurenţei, astfel că, în mod aparent, fapta este reglementată de lege.
S-a mai reţinut că aspectele privind pretenţia reclamantei în sensul că preţul stabilit ar fi avut caracter de preţ recomandat, precum şi în ceea ce priveşte durata acordurilor dintre agenţii economici sancţionaţi, ţin de analiza clauzelor, deci a fondului litigiului, analiză imposibil de făcut în prezenta speţă, având limitările pe care le impune însuşi obiectul pricinii.
Cercetând decizia a cărei suspendare se solicită, Curtea de apel a reţinut că aceasta întruneşte toate elementele aparenţei de legalitate: a fost emisă de autoritatea administrativă competentă, cuprinde temeiul legal, a fost motivată în fapt şi în drept.
Cu privire la condiţia existenţei unei pagube iminente, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a probat iminenţa pagubei, ci doar a invocat eventuala imposibilitate de executare a obligaţiilor asumate ca urmare a diminuării resurselor financiare cu suma reprezentând amenda.
Astfel, a conchis prima instanţă, reclamanta nu a oferit elemente care să permită determinarea în concret a prejudiciului, a caracterului său profund vătămător şi ireversibil sau foarte greu de reparat a prejudiciului care s-ar produce prin executarea actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.
3. Recursul reclamantei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC "P.D.T." SRL Bucureşti, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii recurate rezultă din toate elementele care ar fi trebuit să conducă la o concluzie de admitere a cererii sale, care întruneşte condiţiile cumulative prevăzute în art. 14 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, care completează dispoziţiile art. 47 din Legea concurenţei nr. 21/1995.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa a reţinut greşit că motivele invocate nu se circumscriu aparenţei de legalitate a actului administrativ, ci ţin de analiza fondului cauzei, pentru că, potrivit jurisprudenţei în materie, existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, ci poate fi şi prezumată.
În speţă, după cum arată recurenta-reclamantă, îndoiala puternică şi evidentă asupra legalităţii deciziei se concretizează în "încălcarea, aplicarea şi interpretarea greşită a legii, a situaţiei de fapt şi încălcarea prevederilor referitoare la individualizarea amenzii", pentru argumentele arătate în cererea de chemare în judecată şi reluate pe larg în motivarea recursului: aplicarea în timp a diferitelor forme ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, inexistenţa faptei reţinute de Consiliul Concurenţei, cumularea nelegală a perioadei contractuale cu prelungirile ulterioare ale acesteia, aplicarea greşită a amenzii de 3,3% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010, în condiţiile în care prin raportul de investigaţii s-a propus, în baza prevederilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, ca fapta, fiind de mică gravitate, cu un impact redus asupra pieţei, să fie sancţionată cu o amendă în cuantum preconizat de 0,5% până la 2% din cifra de afaceri totală a contravenientului.
Cu privire la condiţia pagubei iminente, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a ajuns, de asemenea, la o concluzie greşită, pentru că susţinerile sale privind afectarea gravă şi iremediabilă a relaţiilor contractuale au fost dovedite pe deplin cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
O ultimă critică formulată în recurs se referă la nepronunţarea instanţei asupra cererii de restituire a cauţiunii consemnate conform recipisei Casa de Economii şi Consemnaţiuni nr. 35805748/1 din 24 februarie 2012.
4. Apărările intimatului
Prin notele scrise depuse la dosar, Consiliul Concurenţei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând în mod detaliat tuturor criticilor formulate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de întrerupere sau de amânare a efectelor manifestării de voinţă a autorităţii publice, menită să asigure protecţia juridică a persoanei potenţial vătămate, până la evaluarea legalităţii deciziei administrative de către instanţa de contencios administrativ.
Art. 14 din Legea nr. 554/2004, impune, în acest sens, două condiţii cumulative: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, şi paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) drept prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Îndeplinirea celor două condiţii este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă şi unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.
Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Din această perspectivă, instanţa de control judiciar constată ca fiind fundamentată aprecierea primei instanţe, în sensul că, în raport cu natura pricinii, cercetarea aspectelor de nelegalitate legate de aplicarea legii în timp, inexistenţa faptei anticoncurenţiale, impactul pe piaţa relevantă sau individualizarea sancţiunii necesită un probatoriu complex şi o analiză aprofundată, ce poate fi efectuată numai în cadrul litigiului de fond.
Singurul argument care ar putea fi într-adevăr examinat la nivelul aparenţei dreptului, fără o prejudecare a fondului, este cel referitor la aplicarea, în speţă, a prevederilor art. 5 (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 cu un conţinut normativ care nu era în vigoare la momentul încheierii contractelor calificate ca fiind înţelegeri anticoncurenţiale.
Înalta Curte constată însă, aşa cum a făcut-o şi prima instanţă, că încă din forma iniţială a Legii nr. 21/1996, publicată în M. Of. nr. 88/30.04.1996, textul respectiv interzicea înţelegerile care urmăreau "fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale inechitabile". Modificările ulterioare nu au denaturat în mod substanţial sensul normei iniţiale, ajungându-se, în final, la o formulare care vizează înţelegerile ce "stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare".
Şi în ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente curtea de apel a făcut o analiză judicioasă, motivându-şi soluţia în mod adecvat, cu referire la situaţia financiară a recurentei-reclamante, aşa cum rezultă din bilanţul pe 2010 publicat în extras pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi la ponderea amenzii aplicate în raport cu rezultatele financiare obţinute de acesta.
Nepronunţarea asupra cererii de restituire a cauţiunii prin dispozitivul sentinţei primei instanţe nu constituie un motiv de reformare a hotărârii pentru că restituirea cauţiunii se dispune numai după soluţionarea cauzei, potrivit art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. şi poate forma obiectul unei cereri separate, supuse prevederilor art. 331 şi următoarele din acelaşi cod.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 15 alin. (2), raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC "P.D.T." SRL Bucureşti, împotriva Sentinţei civile nr. 2128 din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4540/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4614/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
