ICCJ. Decizia nr. 4614/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4614/2012
Dosar nr. 2315/40/2011
Şedinţa publică de la 8 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 februarie 2011, reclamantul N.V.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 173 din 28 martie 2007 emisă de Comisia Judeţeană Botoşani, actualizate cu indicele de inflaţie şi plata contravalorii drumului până la Bucureşti, în sumă de 250 RON.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este beneficiarul Legii nr. 290/2003, în favoarea sa pronunţându-se Hotărârea nr. 173 din 28 martie 2007 emisă de Comisia Judeţeană Botoşani şi că, deşi a depus dosarul cu hotărârea Comisiei Judeţului Botoşani către A.N.R.P. Bucureşti, nici până la această dată nu a primit sumele ce i se cuvin.
Prin Sentinţa nr. 1075 din 12 mai 2011 Tribunalul Suceava a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Botoşani şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Botoşani a reţinut că acţiunea nu vizează contestarea hotărârii Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii nr. 290/2003, pentru care art. 8 din Legea nr. 290/2003 instituie o competenţă specială prin disp. alin. (6) (respectiv se atacă cu contestaţie la A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, această hotărâre putând fi atacată în contencios, competent fiind tribunalul) - ci, prin această acţiune reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumelor stabilite ca şi despăgubiri, actualizate cu indicele de inflaţie.
În astfel de situaţie, competenţa se stabileşte în condiţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel că instanţa competentă este curtea de apel.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 mai 2011, sub nr. 2315/40/2011.
Prin Sentinţa nr. 380 din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel Suceava - secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta să plătească reclamantului N.V.V. (în calitate de împuternicit a ridica şi sumele de bani cuvenite celorlalte persoane îndreptăţite, respectiv R.E., M.S., Ş.E., L.M., Ş.A., N.G., N.M.S.), suma de 79.615 RON stabilită prin Hotărârea nr. 173/2007 emisă de Comisia Judeţeană Botoşani de aplicare a Legii nr. 290/2003 şi suma de bani constând în actualizarea, în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum a sumei mai sus învederate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, reclamantului şi celorlalte persoane, respectiv R.E., M.S., Ş.E., L.M., Ş.A., N.G., N.M.S. (persoane care l-au împuternicit pe reclamant să primească plata întregii sume, conform procurilor notariale depuse la dosar), li s-a recunoscut dreptul la compensaţii băneşti în temeiul Legii nr. 290/2003, în cuantum de 79.615,00 RON, prin Hotărârea nr. 173 din 28 martie 2007 emisă de Comisia judeţeană Botoşani de aplicare a Legii nr. 290/2003.
În raport cu situaţia de fapt necontestată şi cu dispoziţiile Legii nr. 290/2003, precum şi ale art. 18 din H.G. nr. 1120/2006, instanţa a reţinut că acţiunea reclamanţilor este întemeiată, singura apărare a pârâtei că nu au fost aprobate în buget sumele de bani prevăzute pentru plata compensaţiilor băneşti, neputând fi luată în considerare, întrucât nu le poate refuza acestora constituirea unui titlu executoriu constând într-o hotărâre judecătorească în condiţiile în care li s-a recunoscut dreptul la acordarea compensaţiilor.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut că, în ceea ce priveşte modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile emise de comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 290/2003, aceasta este prevăzută de art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, potrivit cărora: "compensaţiile băneşti stabilite prin hotărârea comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, (...) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depăşeşte 50.000 RON;
b) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an şi 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 RON şi 100.000 RON;
c) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 RON.".
Din acest text de lege, a susţinut recurenta, rezultă că plata despăgubirilor este condiţionată de existenţa în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinaţie.
În ceea ce priveşte obligarea la actualizarea despăgubirilor, recurenta a arătat că din dispoziţiile cuprinse în art. 18 alin. (6) din H.G. nr. 1120/2006 rezultă că, pe cale legală, s-a stabilit calea de urmat în situaţia în care nu se respectă termenele de plată ale compensaţiilor băneşti, respectiv actualizarea sumelor neplătite în raport de indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică faţă de luna decembrie a anului anterior.
În apărarea sa recurenta a invocat şi art. 41 din Charta Europeană a Drepturilor Fundamentale şi interpretarea Recomandării/Rec/C.M./2007/7, unde se stabileşte că, "având în vedere împrejurările cauzei şi volumul de activitate al autorităţii administrative competente în materia soluţionării cererilor de acordare a cetăţeniei române", termenul rezonabil reglementat prin art. 41 trebuie analizat în circumstanţele date.
Astfel, a susţinut recurenta, în interpretarea dată, nu poate fi vorba de încălcarea dispoziţiilor art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei, atunci când există foarte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente.
Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanţa europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză, se aplică, prin analogie, situaţiei în care se regăseşte autoritatea) nu angajează responsabilitatea internaţională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situaţie.
Recurenta a amintit şi aspectele reţinute de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la capacitatea administrativă a C.C.S.D. (A.N.R.P.) în Hotărârea Pilot Atanasiu şi alţii împotriva României.
Totodată recurenta a precizat că prin Decizia nr. 270 din 03 decembrie 2010 a Primului-ministru al României a fost constituit Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislaţiei şi procedurilor din domeniul restituirii proprietăţilor, care are ca principală atribuţie identificarea soluţiilor optime care să conducă la eficientizarea procesului de restituire a proprietăţilor şi elaborarea unor proiecte de acte normative care să conţină propunerile în domeniu.
În aceste condiţii se impune a se constata că, în absenţa disponibilităţilor băneşti ale statului, raportat la dificultăţile prin care trece economia ţării, s-ar stabili, în momentul de faţă, în sarcina A.N.R.P. o obligaţie imposibil de realizat şi care este de natură să afecteze principiul egalităţii de tratament, recunoscut atât în plan intern cât şi în plan european.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că în mod corect prima instanţă a admis cererea reclamantei şi a obligat Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata sumei de 79.615 RON reprezentând compensaţii băneşti acordate în temeiul Legii nr. 290/2003.
Astfel, prin Hotărârea nr. 173/2007 a Comisiei Judeţene Botoşani de aplicare a Legii nr. 290/2003, reclamantului i-a fost recunoscut dreptul la despăgubiri în sumă de 79.615 RON pentru bunurile avute în proprietate în P. com. L., aparţinând fostei URSS.
Din actele dosarului rezultă că Hotărârea nr. 173/2007 a fost comunicată A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, la data de 29 mai 2007 sub nr. 2645/2007, reclamanta comunicând totodată şi celelalte înscrisuri menţionate.
Prevederile legale incidente în cauză sunt dispoziţiile art. 8 alin. (2) - (5), art. 10 alin. (2) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 99/2008.
Astfel, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, "comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 primesc, verifică şi rezolvă cererile de atribuire în natură ori pentru acordare de despăgubiri sau compensaţii, după caz. Hotărârile privind recunoaşterea drepturilor, acordarea despăgubirilor sau/şi a compensaţiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la înregistrarea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei şi se comunică Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, precum şi solicitantului", iar conform art. 8 alin. (3) din acelaşi act normativ, "în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003".
De asemenea, în condiţiile art. 8 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, "în termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Hotărârea se comunică comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi solicitanţilor" iar "hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare".
Despăgubirile sau compensaţiile băneşti vor fi acordate beneficiarilor, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) şi (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face şi în rate, în maximum 2 ani, în funcţie de disponibilităţile băneşti ale direcţiilor prevăzute la art. 11 alin. (1). Plata despăgubirilor se dispune, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Mai mult, potrivit art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 99/2008, "prin decizie, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, dispune plata despăgubirilor acordate în conformitate cu aceste legi, stabilite prin hotărâri ale comisiilor judeţene, respectiv ale comisiei municipiului Bucureşti. (...)".
În fapt, aşa cum s-a menţionat şi anterior, Comisia judeţeană Botoşani de aplicare a Legii nr. 290/2003 a emis în favoarea intimatului reclamant N.V.V. Hotărârea nr. 173/2007, prin care i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în sumă de 79.615 RON, pentru bunurile avute în proprietate în P. com. L., aparţinând fostei URSS.
Actul administrativ mai sus menţionat nu a fost revocat de emitent, nu a format obiectul vreunei contestaţii şi nici nu a fost invalidat prin altă modalitate legală, în condiţiile în care au trecut mai mult de 5 ani de la emiterea şi comunicarea lui, devenind astfel executoriu.
Pe cale de consecinţă, devin pe deplin aplicabile prevederile art. 10 alin. (2) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care dispun că despăgubirile şi compensaţiile vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene, sau, în funcţie de disponibilităţile băneşti, în rate în maximum doi ani, şi că plata despăgubirilor se dispune de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. De asemenea, sunt incidente şi prevederile art. 6 alin. (7) fraza I din O.U.G. nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd obligaţia vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, de a dispune, prin decizie, plata despăgubirilor acordate în conformitate cu aceste legi, stabilite prin hotărâri ale comisiilor judeţene, respectiv ale comisiei municipiului Bucureşti.
Împrejurările relevate ca motive de recurs de către recurenta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, referitoare la lipsa disponibilităţilor băneşti, nu poate fi luată în considerare, în contextul în care, prin Jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că lipsa de fonduri nu poate justifica neaplicarea, într-un termen rezonabil, a unei hotărâri definitive, concept care cuprinde şi existenţa unei decizii a unei autorităţi administrative, întrucât obligaţia de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului. (Cauza Ramadhi şi alţii împotriva Albaniei.)
Pe cale de consecinţă, apreciind că sentinţa atacată este legală şi temeinică şi că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Sentinţei civile nr. 380 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Sentinţei nr. 380 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 08 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4543/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4615/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
