ICCJ. Decizia nr. 4649/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4649/2012
Dosar nr. 8074/2/2010
Şedinţa publică de la 8 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 4694 din 6 iulie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul M.M.Ş. în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România, Baroul Bucureşti şi Cabinet de Avocat R.A., ca neîntemeiată, a obligat reclamantul la plata către pârâtul Uniunea Naţională a Barourilor din România a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON şi a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtul Baroul Bucureşti, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, la data de 08 octombrie 2009, sub nr. 9633/2009, a fost înregistrată la Uniunea Naţională a Barourilor din România plângerea formulată de reclamant împotriva Cabinetului de Avocat R.A., în temeiul art. 137 alin. (1), art. 264 alin. (1) şi art. 226 alin. (2) şi (3) din Statutul profesiei de avocat, prin care reclamantul şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la avocatul R.A., susţinând că deşi i-a achitat onorariul în sumă de 2380 RON, conform facturii proforme emisă la data de 10 iunie 2009, acesta nu s-a prezentat la niciunul din termenele de judecată acordate în dosar, mandatând un alt avocat să se prezinte, fără a avea acceptul său. De asemenea, la ultimul termen de judecată, avocatul nu a depus chitanţa privind plata onorariului de avocat, pe care trebuia să o emită prin ordin de plată şi a uitat să solicite acordarea cheltuielilor de judecată.
Prin Hotărârea nr. 9633 din 16 februarie 2010 a Consiliului Baroului Bucureşti a fost respinsă sesizarea reclamantului ca neîntemeiată, iar prin Decizia nr. 830 din 16 iunie 2010, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 9633 din 16 februarie 2010.
Apreciind că soluţia dată contestaţiei reclamantului este legală şi temeinică, instanţa de fond a constatat că, în luna iunie 2008, reclamantul a încheiat cu Cabinetul de Avocat R.A. reprezentat de avocatul R.A. în calitate de avocat titular, un contract de asistenţă juridică având ca obiect asistarea şi/sau reprezentarea acestuia în Dosarul nr. 5330/300/2008 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în care a fost depusă împuternicirea avocaţială nr. 199232 din 06 iunie 2008, din cuprinsul căreia reiese că, în baza contractului de asistenţă juridică, Cabinetul de Avocat R.A. a delegat un număr de trei avocaţi, membri ai Cabinetului, să asiste/reprezinte clientul M.M.Ş. în dosarul menţionat, împuternicirea avocaţială purtând semnătura clientului M.M.Ş. şi a avocatului R.A., titular al Cabinetul de Avocat. Prin Sentinţa civilă nr. 8564 din 13 octombrie 2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a fost admisă excepţia lipsei de interes pe primul capăt de cerere având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii defunctului M.Ş., cu consecinţa respingerii acestui capăt de cerere ca lipsit de interes, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii capătului doi de cerere având ca obiect stabilirea calităţii de legatar cu titlu particular şi a fost respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.
Curtea a observat din cuprinsul încheierilor de şedinţă şi a practicalei sentinţei civile că la toate termenele de judecată acordate în cauza menţionată, pârâtul M.M.Ş. a fost reprezentat de avocat, acesta depunând împuternicirea avocaţială la dosar în şedinţa publică din data de 16 iunie 2008. În partea introductivă a încheierilor de şedinţă şi a hotărârii pronunţate, nu s-a consemnat numele avocatului care l-a reprezentat în instanţă pe pârâtul M.M.Ş., iar din practicaua Sentinţei civile nr. 8564 din 13 octombrie 2008, reiese că în şedinţa publică din 13 octombrie 2008, a fost prezent în instanţă pârâtul M.M.Ş. personal şi asistat de avocat. În cuvântul acordat de instanţă cu privire la excepţiile invocate de pârâţi, cât şi din oficiu, avocatul pârâtului a pus concluzii pe aceste excepţii, fără a solicita cheltuieli de judecată.
Analizând dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 5 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi art. 179 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, prima instanţă a considerat că, în mod legal, pârâtul M.M.Ş. a fost reprezentat de avocatul titular R.A. şi de către alţi doi avocaţi colaboratori ai Cabinetului de Avocat R.A. şi că susţinerile reclamantului în sensul că numele avocaţilor colaboratori din cuprinsul împuternicirii avocaţiale au fost trecute ulterior de către avocatul titular, sunt neîntemeiate, având în vedere că, în şedinţa publică din 29 iunie 2011, pârâtul R.A. a prezentat Curţii carnetul de delegaţii în original, instanţa constatând faptul că înscrisul depus în prezentul dosar, constituie copia împuternicirii avocaţiale nr. 199232 din 06 iunie 2008, înfăţişate în original.
Totodată, Curtea a apreciat că, în condiţiile în care în prezentul dosar nu a fost depus contractul de asistenţă juridică încheiat între pârâtul M.M.Ş. şi Cabinetul de Avocat R.A., despre care se face menţiune în cuprinsul împuternicirii avocaţiale aflate în Dosarul nr. 5330/300/2008, nu se poate constata dacă în cauza respectivă, pârâtul a solicitat să fie asistat/reprezentat numai de către avocatul titular.
Curtea a înlăturat şi susţinerile reclamantului privind culpa avocatului R.A., în sensul că acesta a refuzat să prezinte chitanţa privind plata onorariului de avocat, iar la ultimul termen nu a solicitat instanţei acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât, la data de 10 iunie 2008, Cabinetul de Avocat R.A., prin avocatul titular, a emis factura proformă nr. 00039 din 10 iunie 2008, în valoare totală de 2380 RON cu TVA, iar în cuprinsul acesteia s-a menţionat că factura fiscală se va emite după efectuarea plăţii, sens în care s-a solicitat clientului să trimită prin fax copie a ordinului de plată. La data de 11 iunie 2010, prin ordin de plată fără număr, reclamantul a virat în contul Cabinetului de Avocat R.A., deschis la B.R.D. - Sucursala Militari, suma de 2.380 RON, pentru reprezentare în instanţă, respectiv, dosar civil pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, conform menţiunilor trecute pe ordinul de plată. Conform relaţiilor comunicate Uniunii Naţionale a Barourilor din România prin adresa nr. 2758 din 29 martie 2010 emisă de Uniunea Naţională a Barourilor din România, avocatul R.A. a emis factura nr. 44 din 20 iunie 2008, din care reiese că în evidenţele Cabinetului de Avocat a fost înregistrată încasarea sumei de 2380 RON, reprezentând onorariul de avocat plus TVA.
Faţă de modalitatea de achitare a onorariului de avocat arătată mai sus, în lipsa de la dosar a originalului ordinului de plată, pe care pârâtul M.M.Ş. nu l-a înmânat avocatului, Curtea de apel a apreciat că suma de 2380 RON achitată de pârât nu poate fi dovedită în instanţă ca reprezentând cheltuieli de judecată.
Pe de altă parte, prima instanţă a observat că, din practicaua Sentinţei civile nr. 8564 din 13 octombrie 2008, rezultă că pârâtul M.M.Ş. a fost prezent personal la ultimul termen de judecată, având posibilitatea să adreseze personal instanţei solicitarea respectivă.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că soluţia pronunţată în cauza menţionată este favorabilă pârâtului M.M.Ş., situaţie în care, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată aparţine acestuia şi se putea face atât în cadrul acelui proces, cât şi pe cale separată.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de apel, întrucât reclamantul a căzut în pretenţii, a obligat pe acesta la plata către pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România a cheltuielilor de judecată efectuate pe parcursul procesului în cuantum de 800 RON reprezentând onorariul de avocat, conform chitanţei nr. 43/2010 depusă la dosar, însă a respins ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtul Baroul Bucureşti, constatând faptul că în cuprinsul chitanţei nr. 15/2011 privind plata onorariului de avocat nu este indicat numărul dosarului în care s-a consemnat onorariul respectiv.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul M.M.Ş., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- instanţa de fond a reţinut în mod greşit că avocatul R.R.B.I. ar fi făcut parte din Cabinetul de Avocat R.A., nefiind făcută o astfel de dovadă, ci depunându-se doar un contract de comodat (nedatat) între persoana fizică R.A. şi dl. R.R.B.I., având ca obiect o cameră situată la adresa în care îşi desfăşoară activitatea cabinetul menţionat;
- s-a reţinut în mod greşit că ar fi fost împuterniciţi ca avocaţi în Dosarul nr. 5330/300/2008 şi numiţii B.M. şi R.R.B.I., numele acestora fiind adăugat ulterior semnării împuternicirii avocaţiale, de către dl. R.A. (singurul avocat împuternicit de client);
- instanţa de fond a reţinut în mod greşit că în Dosarul nr. 5330/300/2008 nu s-ar fi solicitat cheltuieli de judecată, aceste cheltuieli fiind solicitate prin întâmpinarea depusă la respectivul dosar, semnată şi însuşită de avocatul R.R.B.I. Aceste cheltuieli trebuiau însă dovedite de pârâtul Cabinet de avocat R.A.;
- în mod greşit s-a reţinut că dovada cheltuielilor de judecată s-ar fi aflat în posesia clientului (M.M.Ş.), în realitate ceea ce trebuie depus la dosar fiind extrasul de cont bancar al pârâtei şi factura fiscală emisă de prestatorul serviciului, respectiv dovada încasării onorariului. Originalul facturii fiscale nu i-a fost niciodată remis clientului, astfel că acesta nu avea cum să-l depună.
Recurentul nu şi-a încadrat în drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi criticile formulate ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Referitor la mandatarea şi a altor avocaţi alături de avocatul titular al Cabinetului R.A., recurentul nu a reuşit să facă dovada susţinerilor sale în legătură cu falsificarea împuternicirii avocaţiale prin adăugarea ulterioară a unor nume, la instanţa de fond fiind prezentat originalul împuternicirii avocaţiale. Totodată, acordarea asistenţei juridice prin alt avocat din cadrul Cabinetului nu a fost contestată de reclamant la vremea respectivă, deşi acesta a fost prezent la termenele de judecată.
Cu privire la actele doveditoare ale cheltuielilor de judecată în situaţia încasării onorariilor prin cont bancar, acestea sunt ordinele de plată în original, neemiţându-se chitanţă, iar factura fiscală fiind emisă pentru evidenţierea TVA.
Pentru considerentele menţionate instanţa de control judiciar apreciază că, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea şi a menţinut Decizia nr. 9633 din 16 februarie 2010 a Consiliului Baroului Bucureşti şi Decizia nr. 830 din 16 iunie 2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.M.Ş. împotriva Sentinţei civile nr. 4694 din 6 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4646/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4674/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
