ICCJ. Decizia nr. 4762/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 19 octombrie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul M.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata de daune materiale și morale în favoarea reclamantului, față de faptul că, prin decizia nr. 592 din 27 octombrie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a fost respins recursul reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 1589 din 3 decembrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 617/ A din 21 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, deși reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe prevederile art. 96 din Legea nr. 303/2004, ca și pe prevederile art. 4 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în precizările scrise făcute în fața primei instanțe la 22 aprilie 2010, a arătat că solicită obligarea pârâtului la plata daunelor materiale, constând în contravaloarea bunurilor proprii luate din domiciliile sale din București de fostul regim totalitar, în cuantum de 40.000 RON, în contravaloarea salariului de 400 euro/ lună pe perioada 1982 și până la judecata în fond, în cuantum de 131.600 euro, dar și la plata daunelor morale în sumă de 800.000 euro.
Deși din conținutul cererii de chemare în judecată și al precizărilor sale ulterioare, se înțelege că apelantul reclamă săvârșirea unor erori judiciare, el nu explică în ce ar fi constat acestea și nici modul în care înțelege să probeze producerea lor.
De asemenea, nu explică legătura cauză - efect între aceste pretinse neregularități săvârșite cu ocazia pronunțării sentinței civile nr. 731 din 10 aprilie 2008 de către înalta Curte de Casație și Justiție ori a deciziei nr. 592 din 27 octombrie 2008, completul de 9 judecători al aceleiași instanțe și daunele materiale reclamate, constând în restituirea contravalorii bunurilor confiscate de fostul regim totalitar ori a salariului său lunar de 400 euro/lună începând cu anul 1982.
în mod corect a reținut prima instanță în cuprinsul hotărârii sale că în cauza de față nu s-a dovedit întrunirea condițiilor angajării răspunderii patrimoniale a statului pentru comiterea de erori judiciare, reclamantul nereferindu-se în cuprinsul cererii sale la situații de exercitare cu rea-credință sau gravă neglijență a funcțiilor de către judecători sau procurori, el însuși calificând drept "erori materiale" anumite omisiuni din cuprinsul sentinței civile nr. 731 din 10 aprilie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție ori greșita înregistrare a plângerii sale la un organ penal necompetent.
De asemenea, nu există nici o hotărâre definitivă de angajare a răspunderii penale sau disciplinare a judecătorului sau procurorului pentru vreo faptă săvârșită în cursul judecării vreunuia din procesele la care reclamantul se referă.
Tot astfel, reclamantul nu a oferit nici o explicație sau justificare suferințelor de ordin moral a căror reparație a solicitat-o în cauza de față și deși se referă în mai multe ocazii la aducerea lui într-o situație de sclavie, invocând încălcarea art. 4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu dă detalii precise cu privire la acte sau fapte care să-l fi adus pe el într-o astfel de situație.
împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul M.G.
înalta Curte urmează a constata nul recursul declarat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui art.
Cererea de recurs formulată în cauză nu conține însă precizări de natură juridică a eventualelor greșeli pe care le conține hotărârea recurată și o minimă argumentare în drept a unor criticii de nelegalitate.
Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Nu se poate considera că simpla indicare a dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. în cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigențelor prevăzute de art. 3021C. proc. civ. Cerințele art. 3021C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță.
în consecință, constatând că niciuna din criticile formulate nu puteau fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 302-303 C. proc. civ. și 306 C. proc. civ., înalta Curte a constatat nul recursul declarat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4747/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4764/2012. contencios → |
|---|
