ICCJ. Decizia nr. 478/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 478/2012
Dosar nr.487/32/2011
Şedinţa publică din 2 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, reclamantul A.V. a solicitat instanţei să constate că perceperea cotei CASS de 5,5% din întregul cuantum al pensiei este ilegală, faţă de dispoziţiile Legii nr. 117/2010.
Tribunalul Neamţ a invocat, din oficiu, excepţia de nelegalitate a pct. 18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel cum au fost modificate şi completate prin Hotărârea nr. 150 din 23 februarie 2011, a suspendat judecata contestaţiei şi, prin încheierea din data de 07 iunie 2011, a declinat competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate în favoarea Curţii de Apel Bacău.
Prin Sentinţa nr. 128/2011 din 01 septembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a pct. 18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel cum au fost modificate şi completate prin Hotărârea nr. 150 din 23 februarie 2011, invocată din oficiu de Tribunalul Neamţ în cauza privind acţiunea formulată de reclamantul A.V. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Neamţ.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, analizând condiţiile în care poate fi cercetată legalitatea unui act administrativ, a constatat că nu este respectată condiţia motivării încheierii prin care Tribunalul Neamţ a sesizat Curtea de Apel cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, întrucât nu a fost precizat actul normativ cu care intră în conflict Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, astfel încât Curtea de Apel este în imposibilitate de a verifica excepţia de nelegalitate cu care a fost învestită.
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea a examinat dispoziţiile Legii nr. 117/2010 şi a constatat faptul că această lege nu are legătură cu speţa de faţă, deoarece se referă la completarea alin. (2) al art. 1 din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Reţinând faptul că excepţia de nelegalitate poate fi ridicată în fata unei instanţe sau invocată din oficiu de către instanţă, cum este cazul de faţă, atunci când există o legătură directă între dispoziţiile nelegale din actul de bază şi actul atacat, iar actul atacat este emis în aplicarea actului a cărui nelegalitate este invocată pe cale de excepţie, prima instanţă, cercetând dosarul de fond, a constatat că nu există niciun act administrativ unilateral care să fie atacat, iar, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat "să se constate că perceperea cotei CASS de 5,5% din întregul cuantum al pensiei este ilegală, să se înceteze a se calcula şi reţine această cotă din întregul cuantum al pensei şi să se restituie sumele reţinute fără titlu".
Pe cale de consecinţă, prin nearătarea actului normativ cu care intră în conflict pct. 18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel cum au fost modificate şi completate prin Hotărârea nr. 150 din 23 februarie 2011 şi în lipsa unui act administrativ unilateral care să fie atacat prin acţiunea reclamantului în dosarul de fond, Curtea de Apel a reţinut că excepţia de nelegalitate invocată din oficiu de Tribunalul Neamţ este inadmisibilă.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a declarat recurs reclamantul A.V., invocând ca temei legal dispoziţiile art. 299 şi următoarele C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul susţine că nu îi putea fi diminuată pensia întrucât aceasta reprezintă un drept câştigat, un drept patrimonial ocrotit de dispoziţiile art. 6 din CEDO şi art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a U.E.
Intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Neamţ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind legală şi temeinică sentinţa atacată.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, cât şi prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel cum rezultă din Încheierea din 7 iunie 2011 a Tribunalului Neamţ, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. 1171/103/2011 a fost invocată din oficiu „excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor care au modificat Codul fiscal, respectiv pct. 18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel cum au fost modificate şi completate prin Hotărârea nr. 150 din 23 februarie 2011", în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind declinată competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Curţii de Apel Bacău şi suspendată cauza prin care reclamantul a solicitat instanţei să constate că impunerea cotei CASS de 5,5 din întregul cuantum al pensiei este ilegală, solicitând obligarea pârâtei Casa de Pensii a Judeţului Neamţ să înceteze reţinerea acestei cote şi restituirea sumei reţinute fără titlu.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ numai instanţa ce soluţionează fondul cauzei are competenţa să stabilească dacă de actele administrative invocate depinde soluţionarea cauzei.
Astfel, instanţa de fond are obligaţia, în ipoteza în care constată că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului, să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă, prin încheiere motivată.
În cuprinsul încheierii, instanţa ce soluţionează fondul litigiului trebuie să arate, să denumească, actele administrative considerate a fi nelegale, să menţioneze motivele de nelegalitate şi să demonstreze legătura cu fondul pricinii, această obligaţie fiind impusă de art. 4 alin. (1) sus-menţionat.
După cum se constată, prin încheierea de sesizare nu s-au respectat prevederile legale menţionate.
Deşi s-a invocat excepţia de nelegalitate a unor prevederi din HG nr. 150 din 23 februarie 2011 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, precum şi pentru modificarea şi completarea HG nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, nu s-a menţionat în ce constă nelegalitatea acestora pentru a fi cercetată această excepţie.
Recurentul, în motivarea recursului, face referiri la argumente care vizează acţiunea pe fond şi nu excepţia de nelegalitate.
Astfel, atât instanţa care a soluţionat excepţia de nelegalitate, cât şi instanţa de recurs, nu se pot substitui iniţiatoarei excepţiei de nelegalitate în ceea ce priveşte lipsa motivelor care au determinat declanşarea acesteia, fiind în imposibilitate de a examina această excepţie.
Prin urmare, în raport de cele menţionate anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a Cod procedura civilă şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat, soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate fiind corectă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de A.V. împotriva Sentinţei nr. 128 din 2011 din 01 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 476/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 485/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
