ICCJ. Decizia nr. 485/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 485/2012
Dosar nr.3442/2/2010
Şedinţa publică din 2 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii P.M. şi R.S.C. au solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.) să emită Decizia de acordare a titlurilor de despăgubire, care să încorporeze drepturile lor de creanţă asupra Statului Român, precum şi obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.) să emită Decizia de acordare a titlurilor de plată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, prin Dispoziţia nr. 121 din 27 februarie 2002, Primăria Oraşului Eforie, judeţul Constanţa, a dispus respingerea cererii de restituire în natură a imobilului şi a propus restituirea prin echivalent bănesc a suprafeţei de teren de 627 mp, situată în localitatea Eforie Nord, judeţul Constanţa, însă autorităţile pârâte au refuzat să dea curs procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005 şi să plătească despăgubirile reprezentând contravaloarea imobilului.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ce priveşte capătul de cerere privind emiterea titlului de plată, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, cu motivarea că dosarul reclamanţilor se află în etapa desemnării evaluatorului.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat, prin întâmpinarea depusă la dosar, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ce priveşte capătul de cerere privind emiterea titlului de despăgubire şi excepţia prematurităţii privind cel de-al doilea capăt de cerere.
Prin Sentinţa civilă nr. 4528 din 16 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, excepţia prematurităţii petitului 2 şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu privire la solicitarea de emitere a titlului de plată şi a titlului de conversie a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii P.M. şi R.S.C. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire şi pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită Decizia de acordare a titlurilor de plată, în condiţiile Legii nr. 247/2005.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, examinând cu prioritate excepţiile invocate de către autorităţile pârâte, a constatat că, în ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, capetele de cerere la care fac referire pârâtele nu există, iar referitor la excepţia prematurităţii, Curtea a reţinut că pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu face referire la niciun termen sau condiţie pe care reclamanţii trebuiau să le respecte, respectiv să le îndeplinească, anterior sesizării instanţei.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că dispoziţia prin care s-a propus acordarea de despăgubiri a fost emisă la data de 27 februarie 2002, iar pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a finalizat procedura de emitere a titlurilor de despăgubire nici după 8 ani, fără nicio justificare obiectivă, astfel încât perioada de timp scursă de la data emiterii dispoziţiei şi chiar de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 şi până în prezent depăşeşte cu mult limitele unui termen rezonabil necesar unui stat de drept pentru a-şi îndeplini obligaţiile de despăgubire.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, au declarat recurs pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în motivarea căii de atac declarate, aduce, în esenţă, critici sentinţei atacate sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei prematurităţii cererii formulate de reclamanţi referitoare la emiterea titlului de plată.
Se susţine că această excepţie este întemeiată în raport de dispoziţiile art. 181 alin. (2), art. 182 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pct. 181.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate prin HG nr. 1095/2005 şi modificate prin HG nr. 128/2008, precum şi în raport de cele ale art. III alin. (1) din OUG nr. 62/2010. Se menţionează că emiterea unui titlu şi plata despăgubirilor băneşti în numerar către persoanele îndreptăţite se face în termen de 15 zile de la data disponibilităţilor financiare, după ce în prealabil a fost depusă cererea de opţiune privind valorificarea titlului de despăgubire, iar emiterea titlurilor de plată a fost suspendată pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a OUG nr. 62/2010, astfel că instanţa de fond a încălcat aceste dispoziţii legale considerând că motivarea pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este suficientă deşi s-a recunoscut dreptul suveran al legiuitorului intern de a aprecia întinderea şi amploarea măsurilor pe care le stabileşte prin lege cu incidenţă în ceea ce priveşte despăgubirile.
Recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în motivarea recursului, aduce, în esenţă, următoarele critici sentinţei atacate:
- În mod greşit instanţa de fond a soluţionat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la solicitarea de emitere a titlului de plată şi a titlului de conversie.
Se arată că potrivit art. 1 pct. 3 din HG nr. 1068/2007 pentru modificarea şi completarea HG nr. 361/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ANRP, se introduce art. 21 care la alin. (1) lit. d) menţionează ca structură a ANRP - Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, care are ca atribuţie principală acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptăţite cărora li s-au emis titlurile de plată.
Potrivit art. 131 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 modificată şi completată ulterior, A.N.R.P. coordonează procesul de acordare a despăgubirilor incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acţiuni şi achitarea despăgubirilor în numerar.
Susţine recurenta că în conformitate cu aceste dispoziţii, ANRP prin direcţia menţionată are atribuţii în emiterea titlurilor de plată şi conversie, cât şi în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor în numerar persoanelor îndreptăţite cărora li s-au emis titlul de plată, astfel că numai această autoritate poate avea calitate procesuală pasivă cu privire la solicitarea de obligare la emiterea titlului de plată şi a titlului de conversie.
Însă, se precizează că nu a fost emis titlul de despăgubire, nu a fost făcută opţiunea potrivit Capitolului V1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 de către reclamantă pentru a opera în perioada de suspendare a procedurii de emitere a titlului de plată prevăzută de OUG nr. 62/2010, conversia despăgubirilor din titlul de despăgubire în acţiuni emise de Fondul Proprietatea.
- Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susţine că soluţia referitoare la obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire este nelegală întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi 2 Capitolul V, Titul VII din Legea nr. 247/2005 cu modificările şi completările ulterioare, procedura administrativă impune parcurgerea mai multor etape finalizate cu emiterea titlului de despăgubire, or, fără parcurgerea acestor etape este imposibilă emiterea titlului de despăgubire.
Se susţine şi faptul că dacă s-ar admite că poate fi primită acţiunea în obligare la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, este imposibilă executarea obligaţiei într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, dat fiind că dosarul de despăgubire al reclamantului a fost transmis evaluatorului desemnat în vederea întocmirii lucrării de specialitate, fără de care nu poate fi emis actul solicitat.
Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare la recursurile declarate de C.C.S.D. şi A.N.R.P., solicitând respingerea acestora, apreciind ca legală şi temeinică sentinţa recurată.
Se menţionează că dosarul de despăgubire trebuia soluţionat într-un termen rezonabil iar dispoziţiile OUG nr. 62/2010 nu-şi găsesc aplicabilitatea în cauză faţă de principiul neretroactivităţii legii civile.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul C.C.S.D. în raport de criticile şi motivele formulate, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Critica referitoare la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive este neîntemeiată.
Astfel cum rezultă din considerentele sentinţei atacate, instanţa de fond a analizat această excepţie în raport de cererile adresate autorităţilor pârâte, dispozitivul sentinţei recurate fiind explicit sub aspectul obligaţiilor reţinute în sarcina fiecărei pârâte.
În ceea ce o priveşte pe recurenta-pârâtă C.C.S.D., se constată că instanţa de fond a dispus obligarea acesteia să emită titlul de despăgubire, fiind evident că a analizat calitatea procesuală pasivă a acesteia în raport de cererea reclamanţilor referitoare la atribuţia acesteia de a emite titlul de despăgubire.
De altfel, recurenţii şi în recurs susţin calitatea procesuală pasivă a C.C.S.D. numai în ceea ce priveşte solicitarea de a fi emis titlul de despăgubire.
Cum această atribuţie nu a fost negată de recurenta C.C.S.D., fiind menţionată şi în cuprinsul dispoziţiilor art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în mod corect a fost respinsă excepţia menţionată, existând identitate între persoana acestei recurente-pârâte şi persoana ce urmează a fi obligată în raportul juridic.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că faţă de data emiterii Dispoziţiei prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, respectiv 27 februarie 2002 şi până în prezent, nu au fost respectate cerinţele termenului rezonabil de finalizare a procedurii de emitere a titlului de despăgubire, atribuţie care incumbă recurentei.
Susţinerile recurentei-pârâte referitoare la parcurgerea etapelor procedurii administrative nu pot fi apreciate ca justificări pentru neemiterea titlului de despăgubire într-o procedură referitoare la acordarea de despăgubiri declanşată în urmă cu 8 ani, date fiind dispoziţiile art. 6 din CEDO care obligă la soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil, fiind luată în considerare la calcularea acestui termen şi perioada derulării procedurii administrative.
De asemenea, recurenta-pârâtă are obligaţia de a-şi exercita atribuţiile cu respectarea principiului operativităţii, care obligă orice structură administrativă ca, în scopul interesului general, dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul acestei autorităţi de a emite titlul de despăgubire conform Legii nr. 447/2005 este nejustificat.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a, art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se va respinge recursul formulat de C.C.S.D., ca nefondat.
Înalta Curte, analizând recursul A.N.R.P. în raport de criticile formulate, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Excepţia prematurităţii cererii formulate de către reclamanţi referitoare la emiterea titlului de plată este fondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 182 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 după emiterea titlului de despăgubiri şi formularea cererii de opţiune se emite de către A.N.R.P. titlul de plată şi se face plata despăgubirilor băneşti, în numerar, către persoanele îndreptăţite, în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare.
Potrivit art. III alin. (1) din OUG nr. 62/2010 pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, se suspendă emiterea titlurilor de plată, acest act normativ neavând dispoziţii tranzitorii.
Cum în cauza dedusă judecăţii nu a fost emis un titlu de despăgubire, nu a fost formulată o cerere de opţiune, nu se poate dispune emiterea titlului de plată cu atât mai mult cu cât prevederile OUG nr. 62/2010 sunt de imediată aplicabilitate, neputând fi reţinută susţinerea intimaţilor-reclamanţi referitoare la principiul neretroactivităţii legii civile.
Faţă de aceste considerente, este prematură formularea de către reclamanţi a unei cereri care să vizeze obligarea A.N.R.P. la emiterea titlului de plată.
În consecinţă, în temeiul art. 137 C. proc. civ., se apreciază că excepţia prematurităţii cererii de emitere a titlului de plată de către A.N.R.P. este întemeiată.
Astfel, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se va admite recursul declarat de A.N.R.P., se va admite excepţia invocată şi se va respinge acţiunea faţă de această autoritate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 4528 din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva aceleiaşi sentinţe.
Admite excepţia prematurităţii cererii de emitere a titlului de plată invocată de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi respinge acţiunea faţă de această autoritate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 478/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 502/2012. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
