ICCJ. Decizia nr. 473/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 473/2012
Dosar nr.906/2/2011
Şedinţa publică din 1 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa şi Autoritatea Naţională a Vămilor, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 243 din 22 decembrie 2010 emisă de DRAOV Constanţa pe baza Raportului de inspecţie fiscală nr. 37999/4027 din 22 decembrie 2010.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este un producător agricol din sectorul vegetal, având ca principală activitate cultivarea tutunului, activitatea sa desfăşurându-se din anul 2007, când a început cultivarea simplă a tutunului brut, din varietatea Burley, grupa Light Air Cured, pe o suprafaţă de 50 ha de teren, în localitatea Hârşova, judeţul Constanţa.
Totodată, a susţinut că a fost subiectul unui control fiscal parţial realizat de autorităţile pârâte, obiectul controlului constituindu-l stabilirea obligaţiilor fiscale în ceea ce priveşte acciza datorată la bugetul general consolidat al statului, în perioada supusă controlului, obligaţii fiscale aferente operaţiunilor de cultivare şi livrare a tutunului brut în perioada 01 ianuarie 2008 - 01 decembrie 2010.
În concluzie, reclamanta a arătat, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. În speţă, organul fiscal a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente, a încălcat prevederile pct. 421 din HG nr. 44/2004, introdus prin HG nr. 1579 din 19 decembrie 2007, care nu au în vedere şi activitatea prestată de producătorii agricoli primari de tutun, ci exclusiv de către operatorii economici care trec tutunul cultivat printr-un proces (primar sau secundar) de procesare, calculând obligaţiile fiscale pretins datorate pe baza unor dispoziţii inaplicabile. Referitor la paguba iminentă a invocat cuantumul exorbitant al sumei calculate prin Decizia de impunere, fiind un argument univoc în favoarea iminenţei prejudiciului, deoarece acesta însemnă cu siguranţă încetarea activităţii societăţii reclamante, sistarea oricărei plăţi şi intrarea în procedura insolvenţei.
Iminenţa prejudiciului rezultă şi din faptul că în prezent conturile societăţii de la toate băncile sunt blocate ca efect al deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 199 din 22 octombrie 2010, în temeiul art. 129 alin. (4) C. proCod Fiscal, poprirea conturilor făcând imposibilă continuarea activităţii, cu consecinţa încetării livrărilor de mărfuri, încetarea culturii şi trecerea în şomaj a angajaţilor.
Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat, ca neîntemeiată. A arătat că obiectul inspecţiei fiscale parţiale a constat în verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind comercializarea tutunului brut în perioada 01 ianuarie 2008 - 01 decembrie 2010, de către societatea reclamantă, iar în urma controlului efectuat a rezultat faptul că în perioada 19 mai 2008 - ianuarie 2010 reclamanta nu a deţinut autorizaţie de operator economic comerciant de tutun brut sau parţial prelucrat eliberată de autoritatea vamală, dar a comercializat tutun brut către alt operator economic, respectiv SC I.F. SRL, care, de asemenea, nu deţinea autorizaţie, fiind încălcate astfel prevederile alin. (4) al pct. 42.1 din HG nr. 44/2004.
Prin Sentinţa nr. 1797 din 8 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea Deciziei de impunere nr. 243 din 22 decembrie 2010 emisă de pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. 37999 din 22 decembrie 2010, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, şi anume sesizarea prealabilă a autorităţii publice care a emis actul, existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
În aprecierea condiţiilor privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, prima instanţă a reţinut că se justifică măsura suspendării prin existenţa unui caz bine justificat de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei atacate, având în vedere că se contestă aspecte ce vizează încălcarea unor dispoziţii legale incidente în cauză, iar prin executarea acestei decizii s-ar aduce prejudicii reclamantei determinate de împrejurarea că aceasta figura, la data introducerii prezentei cereri, cu o cifră de afaceri net inferioară obligaţiilor fiscale stabilite prin Decizia a cărei suspendare se solicită, astfel încât plata sumelor dispuse prin decizie, în considerarea cuantumului lor, ar fi de natură să afecteze în mod grav situaţia financiară a reclamantei.
În plus, există dovezi potrivit cărora s-a dispus blocarea contului societăţii cu titlu de măsură asigurătorie, aspect de natură să facă imposibilă continuarea activităţii reclamantei în considerarea cuantumului cifrei de afaceri a acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa (D.R.A.O.V. Constanţa), susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- reclamanta nu a făcut dovada unui caz bine - justificat pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ, susţinerea contribuabilului, în sensul că ar fi doar un producător agricol primar al tutunului şi că nu datorează accize fiind contrazisă de însăşi declaraţia administratorului societăţii, în sensul că tunul recoltat suferea o serie de operaţiuni preliminare înainte de livrare, precum şi de prevederile pct. 42.1. alin. (1) din HG nr. 44/2004 care se refer la tutunul brut şi parţial prelucrat;
- susţinerea reclamantei potrivit căreia prin executarea actului administrativ i s-ar invoca o gravă perturbare a activităţii şi o pagubă iminentă nu a fost dovedită şi nu se justifică în raport de cifra de afaceri a societăţii.
În drept recurenta şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele motive:
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea actului administrativ presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, iar art. 2 lit. t) defineşte cazul bine - justificat ca fiind „împrejurările legate de stare de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
În speţă condiţia cazului bine - justificat nu este îndeplinită, nefiind evidentă, la o primă analiză, susţinerea reclamantei în sensul că eronat s-au aplicat accize, deşi art. 174 Cod fiscal reglementează aceste accize numai pentru tutunul prelucrat.
Astfel, pe de o parte din unele probe ale dosarului rezultă că tutunul recoltat ar fi fost supus unor operaţiuni preliminare (uscare, împachetare în baloturi), iar pe de altă parte normele de drept incidente în perioada analizată (art. 174 Cod Fiscal, prevederile pct. 42.1 alin. (1) din HG nr. 44/2004 introdus prin HG nr. 1579/2007) se referă nu numai la tutunul prelucrat - astfel cum susţine reclamantul - ci şi la tutunul brut şi parţial prelucrat.
Faţă de aceste elemente de fapt şi de drept care contrazic, la o primă analiză, susţinerile reclamantei-intimate, în mod greşit instanţa de fond a reţinut ca fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi admis, dispunându-se modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii de suspendare a actului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale a judeţului Constanţa în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva Sentinţei nr. 1797 din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC A.I. SRL Bucureşti, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 470/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 476/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
