ICCJ. Decizia nr. 480/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 480/2012
Dosar nr. 9144/2/2010
Şedinţa publică de la 2 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 5 octombrie 2010, reclamantul A.V. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, solicitând:
- anularea Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 69496 din 23 aprilie 2009, prin care s-a dispus eliberarea din funcţia publică de conducere de director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad din motive neimputabile funcţionarului public, potrivit dispoziţiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009;
- reintegrarea pe postul deţinut anterior eliberării din funcţia publică de conducere -director executiv-consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad;
- obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, reprezentând diferenţa dintre salariul indexat, majorat şi recalculat de care ar fi beneficiat în funcţia de conducere din care a fost eliberat şi salariul deţinut în funcţia de execuţie din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, diferenţa reactualizată cu indicele de inflaţie, calculată începând cu data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea efectivă, precum şi
- cheltuieli de judecată în sumă de 1.240 RON reprezentând onorariu avocaţial, la care se adaugă cheltuielile cu deplasările la instanţa de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a precizat că a avut calitatea de funcţionar public (consilier, clasa I, grad profesional superior) şi, în baza concursului organizat de pârâtă, a fost numit, începând cu data de 1 iunie 2005, în funcţia publică de director executiv la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, conform Ordinului nr. 25164 din 1 iunie 2005 al Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Prin Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 69496 din 23 aprilie 2009, s-a dispus, începând cu data de 23 aprilie 2009, eliberarea sa din funcţia publică de conducere de director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad.
Reclamantul a mai precizat că, în art. 1 din Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 69496 din 23 aprilie 2009, se menţionează că eliberarea din funcţia deţinută s-a făcut în temeiul prevederilor art. III din O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009, din motive neimputabile funcţionarului public.
Prin întâmpinarea formulată, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 2555 din 1 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A.V., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a anulat Ordinul nr. 69496 din 23 aprilie 2009, a dispus reintegrarea reclamantului pe postul avut anterior emiterii ordinului, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului diferenţa dintre drepturile salariale ce i s-ar fi cuvenit şi salariul deţinut în funcţia actuală cu dobânda legală aferentă de la 23 aprilie 2009 până la data plăţii efective şi a obligat pe pârâtă la 1.250 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia reclamantul a avut calitatea de funcţionar public (consilier, clasa I, grad profesional superior) şi, în baza concursului organizat de pârâtă, a fost numit, începând cu data de 1 iunie 2005, în funcţia publică de director executiv la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, conform Ordinului nr. 25164 din 1 iunie 2005 al Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Prin Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 69496 din 23 aprilie 2009, s-a dispus, începând cu data de 23 aprilie 2009, eliberarea reclamantului din funcţia publică de conducere de director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, invocându-se ca temei legal prevederile art. III din O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009.
Examinând dispoziţiile art. III alin. (1) şi alin. (1)1 din O.U.G. nr. 37/2009, luând în considerare şi conţinutul Deciziei nr. 1275/2009 pronunţată de Curtea Constituţională, instanţa de fond a reţinut, în raport cu prevederile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, că efectele declarării neconstituţionalităţii ordonanţei se produc şi în cauze similare, care au ca temei aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
Lipsirea de temei constituţional a O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acesteia, respectiv a actului administrativ de eliberare din funcţie emis cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 188/1999.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele aspecte:
1. Ordinul nr. 69496 din 23 aprilie 2009 a fost emis în aplicarea dispoziţiilor legale în acel moment, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, instituţia publică neavând un drept de opţiune astfel încât desfiinţarea funcţiei s-a produs „ope legis", cu consecinţa încetării raporturilor de serviciu al reclamantului, ordinul contestat fiind emis cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment.
2. Reglementările constituţionale şi legale prevăd expres efectul ex nunc al deciziilor Curţii Constituţionale în art. 147 alin. 8) din Constituţie şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Recurenta a mai susţinut că ordinul contestat a fost legal emis raportat la cadrul normativ în vigoare la momentul emiterii sale şi că soluţia instanţei de fond este echivalentă cu retroactivarea, nepermisă, a efectelor deciziei Curţii Constituţionale.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor art. 3041C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin Ordinul nr. 69496 din 23 aprilie 2009, emis de către Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului-intimat prin eliberarea acestuia din funcţia publică de director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, pronunţându-se şi asupra constituţionalităţii ordonanţei în cauză, lovită de un viciu de neconstituţionalitate pentru faptul că a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)”.
Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, normă astfel devenită inexistentă, decizia Curţii Constituţionale fiind definitivă şi obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituţional îşi pierde eficienţa.
Ca urmare a acestei decizii, actul administrativ emis în baza textului normativ declarat neconstituţional devine lipsit de orice fundament legal.
Înalta Curte reţine că desfiinţarea postului deţinut de intimat în urma aplicării dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009 este lipsită de efecte juridice din moment ce ordonanţa a fost declarată neconstituţională, astfel că se revine la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale.
În aceste condiţii, eliberarea intimatului dintr-o funcţie publică în alte situaţii decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999, aşa cum este cazul în speţă, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 şi 20 din Constituţia României.
Acceptarea argumentului potrivit căruia ordinul contestat îşi păstrează validitatea pentru că ordonanţa de urgenţă era în vigoare la data emiterii sale ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
Faţă de aspectele arătate, Înalta Curte reţine că întemeiat şi legal a apreciat instanţa de fond că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională.
Sunt neîntemeiate susţinerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea deciziei contestate este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituţionalitate al prevederilor în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
Desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv a avut loc în baza O.U.G. nr. 37/2009 şi a fost menţinută prin O.U.G. nr. 105/2009, adică prin două acte normative adoptate cu nesocotirea normelor constituţionale.
Astfel, desfiinţarea postului deţinut de reclamant, consecutiv, prin cele 2 ordonanţe, este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele ordonanţe au fost declarate neconstituţionale.
În lumina considerentelor Deciziilor nr. 413 şi nr. 414/2010 ale Curţii Constituţionale, care, exercitând controlul de constituţionalitate asupra legii de modificare şi completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reţinut că reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale a O.U.G. nr. 37/2009, faţă de situaţia de fapt descrisă anterior, obligarea recurentei-pârâte la plata diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate în funcţia de execuţie apare ca justă şi întemeiată, în condiţiile în care, ca urmare a actelor nelegale emise de către recurentă, intimatul a suferit în mod concret un prejudiciu, iar cariera acestuia a fost afectată din motive ce exclud culpa funcţionarului public.
În faţa instanţei de recurs, intimatul-reclamant A.V. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, depunând la dosar dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 1.200 RON.
Având în vedere soluţia pronunţată de către instanţa de control judiciar, devin incidente dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi, constatând culpa procesuală a autorităţii recurente, Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata către intimat a sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca nefondat şi va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva Sentinţei civile nr. 2555 din 1 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatului-reclamant 1.200 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 472/2012. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 484/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
