ICCJ. Decizia nr. 4840/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4840/2012
Dosar nr. 5569/2/2011
Ședința publică din 16 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5569/2/2011 la Curtea de Apel București, secția a VIII- a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.C.N. a chemat în judecată I.G.P.R. – D.I.C., solicitând ca prin hotărâre să se dispună obligarea pârâtului la punerea în aplicare a dispozițiilor de restituire a autoturismului, adoptată prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 969/II/2 din data de 14 mai 2009, sub sancțiunile prevăzute de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a învederat că i s-a cauzat o vătămare gravă a drepturilor și intereselor sale legitime prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a solicitărilor sale, respectiv de a se aduce la îndeplinire cât mai urgent dispozițiile Parchetului de pe lângă Tribunalul București în ceea ce privește restituirea autoturismului, cu atât mai mult cu cât atât Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cât și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sect. 5 București au stăruit pe lângă I.G.P.R. – D.I.C. pentru aducerea acestor măsuri la îndeplinire prin toate mijloacele legale.
A menționat reclamantul că soluționarea într-un termen rezonabil reprezintă o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este consfințit prin art. 6 din C.E.D.O., și constituie o garanție a părții implicate într-un litigiu, indiferent de faza de desfășurare a acestuia: faza administrativă sau faza contencioasă.
Dispozițiile emise de procuror, a mai susținut reclamantul, sunt obligatorii pentru organele de cercetare penală, iar faptul că legiuitorul nu a înțeles să stabilească un termen anume pentru finalizarea executării măsurilor dispuse de parchet în sarcina organelor de cercetare penală nu poate constitui o justificare pentru I.G.P.R. – D.I.C. să tergiverseze nepermis punerea în executare a acestor dispoziții.
Prin Sentința civilă nr. 718 din data de 3 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de pârâtul I.G.P.R., și a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea reclamantului P.C.N.
Instanța de fond a arătat, în considerentele hotărârii pronunțate, că sunt aplicabile, în litigiu, dispozițiile art. 168 și 170 C. proc. pen., și că în consecință nu se poate dispune, atâta timp cât există o ordonanță a parchetului de restituire a autoturismului, obligarea unui organ de cercetare penală la restituirea bunului respectiv în condițiile legii contenciosului administrativ.
Împotriva Sentinței civile nr. 718 din data de 3 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul P.C., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.
Sub aspectul nelegalității sentinței recurate, a solicitat recurentul a se avea în vedere faptul că instanța de fond, interpretând greșit petitul dedus judecății, a respins în mod greșit acțiunea ca inadmisibilă, raportându-se la un capăt de cerere cu care nu a fost investită, și folosind o motivare străină de natura pricinii.
Reclamantul a precizat că nu a solicitat niciodată modificarea sau desființarea unui act administrativ supus vreunei proceduri speciale prevăzută de legea organică, obiectul acțiunii fiind expres precizat în sensul obligării I.G.P.R. la punerea în executare a Ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 969/II/2 din data de 14 mai 2009 și nu modificarea sau desființarea acesteia.
S-a mai arătat că motivarea instanței prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este străină de petitul formulat de reclamant, atâta timp cât nu s-a solicitat nici modificarea vreunui act administrativ pentru care se prevede prin lege organică o procedură specială și nici desființarea vreunui asemenea act.
Petitul dedus judecății, s-a relevat, a fost și este acela de a obliga instituția intimată de a pune în executare ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București într-un termen rezonabil față de împrejurarea că, în ciuda tuturor insistențelor depuse atât de reclamant cât și de organele ierarhic superioare pârâtului, intimatul nu și-a îndeplinit îndatoririle, drepturile recurentului fiind astfel grav și aproape ireversibil vătămate.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de nelegalitate al sentinței atacate, raportat la motivarea instanței în conformitate cu care nu se poate dispune obligarea unui organ de cercetare penală la restituirea unui bun, în legătură cu care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii în cadrul unui dosar penal, pentru care legea specială prevede o altă procedură de contestare, reclamantul a învederat că și aceste considerente sunt străine de natura pricinii.
În acest sens, a reamintit recurentul că petitul acțiunii nu a fost acela de a obliga organul de cercetare penală la restituirea unui bun asupra căruia s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii, ci este vorba despre obligarea organului de cercetare penală la executarea dispozițiilor legale prevăzute în sarcina acestora prin lege și punerea în aplicare a dispozițiilor organelor ierarhic superioare care le sunt obligatorii, într-un termen rezonabil.
Recurentul a solicitat a se avea în vedere că în speță sunt incidente prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, astfel că petitul acțiunii introductive de instanță nu excede obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ, raportat și la dispozițiile art. 8 din aceeași lege, cu atât mai mult cu cât inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine ca urmare a exercitării de către părți a unor drepturi care nu le sunt conferite sau a unor drepturi procesuale epuizate, ceea ce nu este cazul.
Prin întâmpinarea formulată intimatul I.G.P.R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Recursul declarat de P.C.N. este fondat și va fi admis, cu consecința casării Sentinței civile nr. 718 din data de 3 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
În mod neîntemeiat prima instanță, prin hotărârea recurată, a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul I.G.P.R., și a respins pe cale de consecință ca inadmisibilă acțiunea reclamantului P.C., prin care s-a solicitat obligarea I.G.P.R. la punerea în aplicare a dispozițiilor de restituire a autoturismului, adoptate prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 969/II/2 din data de 14 mai 2009, sub sancțiunile prevăzute de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.
Se reține, în litigiu, raportat la împrejurarea că prin Ordonanța nr. 969/II/2 din data de 14 mai 2009 dată de primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus restituirea către petentul P.C. a autoturismului (autoturism ridicat în prealabil de către organele de poliție, în temeiul prevederilor art. 96 și 97 C. proc. pen., și predat la I.G.P.R. la data de 10 martie 2009) și că prin Rezoluția nr. 3266/P/2009 din 8 februarie 2011 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sect. 5 București s-a dispus ca I.G.P.R. – D.I.C. să ia măsurile necesare punerii în aplicare a dispozițiilor de restituire a autoturismului mai sus menționat, adoptate prin Ordonanța nr. 969/II/2 din data de 14 mai 2009, că în mod eronat judecătorul fondului a statuat că sunt incidente prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și dispozițiile art. 168 alin. (3) C. proc. pen. și că solicitarea reclamantului nu se încadrează în prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 neputându-se prin urmare dispune, în condițiile contenciosului administrativ, obligarea unui organ de cercetare penală la predarea unui bun a cărui restituire s-a dispus printr-o ordonanță a Parchetului.
În mod evident, nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 5/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, atâta timp cât obiectul acțiunii reclamantului nu îl constituie anularea, modificarea sau desființarea vreunui act administrativ, și nici dispozițiile art. 168 C. proc. pen., devreme ce nu s-a probat că autoturismul a fost indisponibilizat urmare instituirii sechestrului asigurător în cursul procesului penal. Or, temeiul de drept al măsurii luate prin Ordonanța nr. 969/II/2 din data de 14 mai 2009 dată de primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, îl constituie dispozițiile art. 169 C. proc. civ., care stabilesc obligația pentru procuror sau, după caz, pentru instanța de judecată, atunci când constată că lucrurile ridicate de la învinuit ori inculpat, sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra, sunt proprietatea persoanei vătămate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea sa, de a dispune restituirea acestor lucruri persoanei vătămate.
Cum s-a mai precizat, prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat obligarea I.G.P.R. – D.I.C. la punerea în aplicare a dispozițiilor de restituire a autoturismului, adoptată prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 969/II/2 din data de 14 mai 2009, sub sancțiunile prevăzute de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, acesta susținând în motivarea cererii că i s-a cauzat o vătămare gravă a drepturilor și intereselor sale legitime prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a solicitărilor sale, respectiv de a se aduce la îndeplinire cât mai urgent dispozițiile Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în ceea ce privește restituirea autoturismului în discuție, cu atât mai mult cu cât atât Parchetul de pe lângă Tribunalul București cât și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București au stăruit pe lângă I.G.P.R. – D.I.C. pentru aducerea acestor măsuri la îndeplinire prin toate mijloacele legale.
Fiind învestit cu o cerere de chemare în judecată întemeiată pe prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, judecătorul fondului avea obligația examinării fondului pretențiilor reclamantului, art. 8 alin. (1) fraza 2 din legea menționată precizând că ”(.) se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că în mod greșit instanța de fond a soluționat procesul pe cale de excepție, fără a intra în cercetarea fondului, și că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în litigiu, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, admiterea recursului declarat de P.C.N. împotriva Sentinței civile nr. 718 din data de 3 februarie 2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de P.C.N. împotriva Sentinţei civile nr. 718 din 3 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4860/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4836/2012. Contencios → |
|---|
