ICCJ. Decizia nr. 4822/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4822/2012
Dosar nr. 5834/2/2010
Ședința publică din 16 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamantul T.F., în contradictoriu cu M.F.P., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună următoarele:
- anularea Ordinului nr. 2769 din 5 octombrie 2009 emis de pârât, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia de director coordonator adjunct – A.I.F. la D.G. .P. a Jud. Teleorman,
- reintegrarea reclamantului în funcţia de director coordonator adjunct – A.I.F., cu luarea în considerare a prevederilor arte 78 alin. (2) C. muncii;
- obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri, reprezentând suma drepturilor salariale şi a stimulentelor, ce s-ar fi cuvenit reclamantului, indexată, majorată şi reactualizată, de la momentul eliberării nelegale din funcţia de director coordonator adjunct – A.I.F. până la efectiva reîncadrare în funcţia deţinută anterior, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) C. muncii.
În motivare, reclamantul a arătat că a ocupat funcţia de director coordonator adjunct – A.I.F. începând cu data de 25 mai 2009, urmare a emiterii de către M.F.P. a Ordinului nr. 1317/2009 de numire a acestuia în funcţia menţionată şi a încheierii Contractului de management nr. 77/2009, ce constituie anexă la ordinul respectiv.
Pârâtul a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, motivată de împrejurarea că prin Ordinul M.F.P. nr. 1317 din 25 mai 2009 reclamantul a fost numit pe o perioadă de 1 an, începând cu data de 25 mai 2009, în funcţia de director coordonator adjunct – A.I.F. din cadrul D.G.F.P. a Jud. Teleorman.
Pe fond, s-a solicitat respingerea acţiunii că neîntemeiată, apreciindu-se, în esenţă, că actul atacat a fost întocmit conform prevederilor legale şi în concordanta deplină cu dispoziţiile Ordinului M.F.P. nr. 2669/2009, în baza căruia a fost constituită Comisia de evaluare a activităţii directorilor coordonatori si directorilor coordonatori adjuncţi din cadrul serviciilor publice deconcentrate din cadrul M.F.P.
În şedinţa publică din data de 15 martie 2011, reclamantul a renunţat la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la reintegrarea în funcţia deţinută anterior, iar Curtea de Apel, în raport de dispoziţiile art. 246 C.proc.civ, care consacră principiul disponibilităţii procesului civil, a luat act de aceasta renunţare.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 2695 din 5 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia rămânerii fără obiect ca nefondată, a admis acţiunea, în parte, formulată de reclamantul T.F., în contradictoriu cu pârâtul M.F.P., a anulat Ordinul 2769 din 5 octombrie 2009 emis de pârât şi l-a obligat pe pârât la plata drepturilor salariale cuvenite conform contractului de management nr. 77/2009, de la data de 6 octombrie 2009 şi până la data de 6 noiembrie 2009.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că ordinul de numire a reclamantului în funcţia de director coordonator adjunct - Ordinul nr. 1317/2009 - s-a făcut pe o perioadă de 1 an,începând cu data de 25 mai 2009, iar declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor care l-au fundamentat, nu lipseşte de obiect acţiunea în anulare a ordinului nr. 2769/05 octombrie 2009, prin care s-a dispus încetarea aplicabilităţii prevederilor Ordinului nr. 1317/2009, câtă vreme pârâtul nu a revocat actul atacat, care, pe cale de consecinţă, a produs efecte.
Pe de altă parte, s-a constatat că în argumentarea excepţiei lipsei de obiect a cererii privind plata despăgubirilor,pârâtul a invocat existenţa deciziilor Curţii Constituţionale, prin care s-a declarat neconstituţionalitatea legilor în baza cărora reclamantul a încheiat cu pârâtul contractul de management, şi, implicit, lipsa de temei legal pentru acordarea despăgubirilor constând în drepturile salariale de care ar fi beneficiat în lipsa actului atacat.
În raport de aceasta abordare, Curtea de Apel a apreciat că în cauză nu poate fi vorba de o veritabila excepţie de procedură,ci de apărări de fond, pe care instanţa le va avea în vedere cu ocazia analizării temeiniciei pretenţiilor reclamantului.
Pe de altă parte,s-a reţinut că în partea expozitivă a ordinului se menţionează că au fost avute în vedere constatările Comisiei de evaluare a activităţii directorilor coordonatori şi directorilor coordonatori adjuncţi din cadrul serviciilor publice deconcentrate din cadrul M.F.P.,constituită prin Ordinul M.F.P. nr. 2669/2009.
Curtea de Apel a constatat însă,că potrivit art. 10 alin. (1) lit. c) din contractul de management,părţile au convenit că acest contract încetează de drept „ prin revocarea din funcţie a directorului coordonator adjunct de către ministrul finanţelor publice, la propunerea preşedintelui A.N.A.F.,pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare,în mod repetat,a cel puţin 3 indicatori de performanţă specifici activităţii de administrare a veniturilor statului şi/sau activităţii de inspecţie fiscală, indicatori reprezentativi la nivelul direcţiei generale a finanţelor publice, cu notificarea prealabilă scrisă cu minimum 15 zile calendaristice înainte de aplicarea măsurii”.
Deci, părţile semnatare ale antemenţionatului contract de management au avut în vedere două ipoteze distincte de încetare de drept a contractului, şi care pot interveni cu respectarea condiţiilor specifice reglementate pentru fiecare caz în parte.
În cauză s-a reţinut că, deşi emitentul actului a reţinut incidenţa art. 10 alin. (1) lit. b), în motivare a invocat ipoteza reglementată la lit. c) a aceluiaşi articol.
Emiterea actului în maniera arătată este de natură a vătăma în mod neechivoc pe reclamant, în condiţiile în care nu au fost respectate dispoziţiile privitoare la obligaţia notificării acestuia cu minim 15 zile calendaristice înainte de aplicarea măsurii.
Această împrejurare,unită cu imposibilitatea reclamantului de a cunoaşte în mod efectiv motivele care au justificat emiterea actului contestat, acestuia nefiindu-i comunicate concluziile raportului de evaluare, sunt de natură a atrage nulitatea ordinului.
Lipsa motivării actului administrativ atacat constituie o încălcare evidentă a dreptului la buna administrare, dar şi a principiului constituţional al informării corecte a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal, făcând imposibilă verificarea limitelor puterii discreţionare în cadrul controlului judecătoresc de legalitate.
În condiţiile în care a fost desfiinţat ordinul prin care s-a dispus încetarea contractului de management cu data de 06 octombrie 2009, curtea de apel, faţă de temeiul de drept indicat anterior, a admis cererea reclamantului şi a dispus obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale cuvenite conform contractului de management nr. 77/2009, începând cu data de 6 octombrie 2009 şi până la data de 6 noiembrie 2009.
Perioada pentru care s-a acordat aceste drepturi a fost limitată până la data anterior menţionată (iar nu până la expirarea contractului de management), în raport de împrejurarea că dispoziţiile Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, care au fundamentat actul administrativ de numire a reclamantului în funcţia de director coordonator adjunct (Ordinul 1317 din 25 mai 2009-fila 12 dosar), au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of. nr. 758 din data de 6 noiembrie 2009.
3. Recursurile declarate de T.F. şi pârâta A.N.A.F.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul T.F. şi pârâta A.N.A.F. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fiecare pentru partea din hotărâre care îi este defavorabilă.
3.1. Recursul declarat de către A.N.A.F.
Recurenta A.N.A.F. a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea sentinţei pentru următoarele încălcări:
- reţinerea greşită a neregulilor formale şi de conţinut ale actului administrativ atacat, în condiţiile în care acesta este motivat corespunzător, fiind prezentaţi detaliat indicatorii de performanţă la care reclamantul a avut probleme în lunile iunie şi iulie 2008;
- indicarea eronată a prevederilor Legii nr. 188/1999, care nu sunt incidente în speţă, părţile încheind un contract de management cu efecte specifice;
- omisiunea examinării susţinerilor din întâmpinare referitoare la suspendarea efectelor Ordinului nr. 2769/209 pe perioada în care reclamantul s-a aflat în incapacitate de muncă, determinată de boală.
3.2. Recursul declarat de către T.F.
Calea de atac exercitată de reclamant, neîncadrată în drept, vizează numai perioada pentru care s-au acordat despăgubirile, considerându-se că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere perioada de 1 an pentru care s-a încheiat contractul de management, iar nu pronunţarea Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale.
Analizând efectele generate de pronunţarea deciziei menţionate, cât şi a deciziei nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale, recurentul ajunge la concluzia că drepturile salariale de care a fost lipsit trebuiau acordate cel puţin până la data de 1 martie 2010.
În fine, recurentul-reclamant a mai învederat că ceilalţi doi directori coordonatori care şi-au îndeplinit funcţiile la aceeaşi structură deconcentrată a A.N.A.F. şi-au încheiat mandatele la termen (termenul de 1 an) fără a fi supuşi unei întreruperi intempestive ca în cazul său.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând sentinţa atacată prin prisma ambelor recursuri, cât şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că nu există motive pentru modificarea ori casarea acesteia.
Prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt şi a aplicat corespunzător cadrul normativ incident; în plus, soluţia adoptată reflectă o rezolvare echitabilă a unei situaţii litigioase apărute în contextul adoptării unor acte normative declarate neconstituţionale.
Reevaluând înscrisurile administrative şi răspunzând, în acelaşi timp, la criticile formulate de recurenţi, Înalta Curte reţine următoarele:
Referitor la motivele de nelegalitate a Ordinului nr. 2769 din 5 octombrie 2009 emis de M.F.P.
Actul administrativ individual supus cenzurii instanţei de judecată este ordinul indicat, prin care, începând „cu data de 6 octombrie 2009, încetează aplicabilitatea prevederilor Ordinului nr. 1317/2009 al M.F.P., privind numirea domnului T.F. pe o perioadă de 1 an în funcţia de conducere de director coordonator adjunct – A.I.F. în cadrul D.G.F.P. Teleorman”.
Potrivit motivării cuprinse în preambulul ordinului, soluţia administrativă s-a fundamentat pe „constatările Comisiei de evaluare a activităţii directorilor coordonatori şi directorilor coordonatori adjuncţi din cadrul serviciilor publice deconcentrate din cadrul M.F.P., constituită prin Ordinul M.F.P. nr. 2669/2009”, însă în partea dispozitivă a actului s-a prevăzut încetarea, cu aceeaşi dată, de drept, a contractului de management, „în conformitate cu art. 10 alin. (1) lit. b) din contractul de management”.
Curtea de apel,după verificarea raportului de evaluare a activităţii reclamantului a reţinut că acestuia i s-a imputat că „nu a atins nivelul de realizare a principalilor indicatori de performanţă” în perioada evaluată 1 iunie 2009 – 31 august 2009 situaţie care a fost circumscrisă dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. c) din contractul de management.
Această necorelare cu temeiul legal invocat în ordin nu reprezintă o simplă eroare materială, lipsită de consecinţe juridice, ci, dimpotrivă, efectele sunt majore, fiind bine punctate de prima instanţă cel puţin din perspectiva obligativităţii unei notificări prealabile scrise, cu minimum 15 zile calendaristice înainte de aplicarea măsurii, ceea ce nu este cazul în situaţia incidentă dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. b) din contractul de management, care intervine „fără notificare, fără punere în întârziere sau intervenţia instanţei”.
Pe de altă parte, simpla examinare a raportului de control (filele 58 - 60, dosar fond) demonstrează caracterul superficial şi extrem de general al constatărilor membrilor comisiei, ceea ce face credibilă aserţiunea părţii adverse referitoare la conceperea lucrării post factum, „din birou”, fără legătură cu situaţia concretă existentă la nivelul direcţiei judeţene, suspiciune amplificată de faptul că nici măcar după invocarea acestor aspecte, autoritatea publică nu a fost în măsura să facă dovada înregistrării raportului la registratura instituţiei.
Toate aceste elemente susţin soluţia de anulare a ordinului atacat, care a întrerupt nejustificat cursul contractului de management nr. 77/2009, încheiat de părţi.
Cât priveşte critica referitoare la aplicarea eronată a prevederilor Legii nr. 188/1999, Înalta Curte observă că este străină de sentinţa supusă controlului judiciar, prima instanţă nefăcând vreo referire la acest act normativ.
În fine, împrejurarea că Ordinul nr. 2769/2009 a fost suspendat pe perioada în care recurentul-reclamant s-a aflat în incapacitate temporară de muncă iar instanţa de fond nu a examinat această situaţie nu prezintă relevanţă din perspectiva cadrului procesual existent, mai ales că reclamantul care era partea interesată, nu a formulat nicio critică în această privinţă.
Referitor la despăgubirile acordate
La data pornirii procesului, 30 iunie 2010, erau deja pronunţate şi publicate în M. Of. deciziile Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi nr. 1629 din 3 decembrie 2009.
Prin prima decizie s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice iar prin cea de-a doua, nr. 1629/2009 s-a constatat, de asemenea, neconstituţionalitatea mai multor dispoziţii cuprinse în O.U.G. nr. 105/2009, care au preluat aceleaşi soluţii legislative ca şi cele deja constatate ca fiind neconstituţionale prin decizia anterioară.
Recurentul - reclamant a fost numit director coordonator adjunct la data de 25 mai 2009, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Pronunţându-se cu privire la noua concepţie asupra administraţiei publice ce se degajă din acest act normativ, Curtea Constituţională a reţinut că „desfiinţarea funcţiilor publice, a funcţiilor specifice şi a posturilor încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate(…) şi instituirea corelativă a funcţiei de „director coordonator al serviciului public deconcentrat”, persoana numită (…) care îşi exercită funcţiile în baza unui contract de management încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de max.4 ani, contract asimilat contractului individual de muncă (…) reprezintă o construcţie juridică deficitară şi confuză, ridicând problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management”.
În aceste coordonate, având a se pronunţa asupra capătului de cerere privind despăgubirile, prima instanţă a stabilit judicios că acestea se justifică numai până la data publicării primei decizii a Curţii Constituţionale în M. Of.: 6 noiembrie 2009, de la acest moment decizia fiind, potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie „general obligatorie”.
Prin urmare, pretenţia recurentului - reclamant ca instanţele să facă abstracţie de data publicării acestei decizii şi să acorde despăgubirile până la împlinirea termenului de un an (potrivit contractului de management) este lipsită de temei legal.
În fine, fără a specula în acest cadru procesual cu privire la situaţia celorlalte două persoane care îndeplineau la aceeaşi direcţie judeţeană funcţiile de director coordonator şi director coordonator adjunct, Înalta Curte remarcă împrejurarea că poziţia defavorabilă a recurentului - reclamant, care nu şi-a exercitat mandatul pe întreaga perioadă de 1 an, nu a fost generată de instanţele judecătoreşti.
Dimpotrivă, încercând să limiteze pe cât posibil prejudiciile suferite prin întreruperea intempestivă a efectelor contractului de management, instanţa de judecată i-a acordat despăgubirile cuvenite, pe lângă satisfacţia morală a recunoaşterii caracterului nelegal al ordinului administrativ atacat.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 304 alin. (1) și (3) C. proc. civ., se vor respinge recursurile de faţă, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de T.F. şi de A.N.A.F. împotriva Sentinţei civile nr. 2695 din 5 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4822/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4814/2012. Contencios → |
|---|
