ICCJ. Decizia nr. 4864/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4864/2012
Dosar nr. 3330/2/2011
Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii T.R.N., M.D.I., R.N., P.E.M., T.I.D., E.I.A., A.S.A., H.V., C.S.O., M.P., Ş.D. şi Societatea Naţională de Medicina Familiei - Medicină Generală au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, anularea Ordinului comun nr. 1571/1047/2010 pentru aprobarea măsurilor de punere în aplicare a strategiei e-România şi e-Sănătate şi implementarea proiectelor informatice SIUI actualizat (on-line), cârdul naţional de sănătate, e-Prescriere şi dosarul electronic medical, emis de pârâţi.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut, în esenţă, că ordinul atacat adaugă la Legea nr. 95/2006 şi încalcă, pe de altă parte, dispoziţiile acesteia, instituind obligaţii şi atribuţii în sarcina şi pe cheltuiala medicilor de familie ce nu se regăsesc în legea privind reforma în domeniul sănătăţii şi fără a exista o procedură de decontare a cheltuielilor efectuate cu implementarea infrastructurii informatice.
Prin sentinţa civilă nr. 4058 din 7 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că actul atacat se înscrie în limitele marjei de apreciere a autorităţilor publice.
A arătat că prestarea serviciilor medicale este o activitate de interes public şi autorităţile publice competente au dreptul şi obligaţia să ia măsuri de organizare a acestei activităţi.
A mai arătat că prestarea serviciilor de asistenţă de sănătate nu poate fi redusă la furnizarea asistenţei medicale, ci presupune o serie de activităţi adiacente, necesare pentru ca sistemul medical să funcţioneze ca un întreg. Art. 83 lit. f) din Legea nr. 95/2006 menţionează, între obligaţiile cabinetelor de medicină de familie şi obligaţiile privind managementul evidenţei medicale primare şi a informaţiei medicale gestionate. Or din acest punct de vedere implementarea unor sisteme informatice care să permită centralizarea şi prelucrarea unor informaţii privind activitatea cabinetelor medicale este de natură să crească performanţa sistemului medical şi să asigure o mai mare eficienţă în utilizarea banilor publici. Dacă beneficiile sunt sau nu pe măsura efortului pe care îl presupune această măsură, reprezintă o chestiune de apreciere care, aşa cum am arătat mai sus, se înscrie în limitele marjei de apreciere ce trebuie recunoscută autorităţilor publice.
În ceea ce priveşte obligarea medicilor de familie să suporte cheltuielile necesare pentru implementarea sistemului informatic, Curtea a constatat că aceste dispoziţii nu sunt contrare art. 1 din protocolul 1 din C.E.D.O., întrucât autorităţile publice au competenţa să emită norme prin care să organizeze activitatea de asistenţă de sănătate publică. Orice persoană are libertatea să presteze sau nu activităţi, în cadrul sistemului public de sănătate dar, dacă o face, are obligaţia de se supune tuturor normelor privind organizarea acestui sistem, cu beneficiile şi cheltuielile aferente.
Împotriva sentinţa civilă nr. 4058 din 7 iunie 2011 au declarat recurs reclamanţii T.R.N., M.D.I., R.N., P.E.M., T.I.D., E.I.A., A.S.A., H.V., C.S.O., M.P., Ş.D. şi Societatea Naţională de Medicină Familiei - Medicină Generală, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii şi anulării actului administrativ, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Motivele expuse în cererea de recurs s-au subsumat, în esenţă, următoarelor argumente:
1. Prin sentinţa civilă recurată, instanţa în mod neîntemeiat a apreciat că actul normativ a cărui anulare se solicită se înscrie în limitele marjei de apreciere a autorităţilor publice emitente;
2. Prin sentinţa civilă recurată, instanţa în mod neîntemeiat a apreciat că actul normativ a cărui anulare se solicită nu încalcă dreptul de proprietate al recurenţilor, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O.
3. Sentinţa recurată a fost pronunţată fără ca instanţa de fond să analizeze motivele de nelegalitate a Ordinului comun nr. 1571/1047/2010, invocate de către recurenţi prin cererea de chemare în judecată. Analizând hotărârea contestată, raportat la susţinerile din recurs şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele în continuare arătate.
Astfel, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ poate fi sesizată de orice persoană care se consideră vătămată printr-un act administrativ cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, cu examinarea legalităţii actului administrativ.
Instanţa de contencios administrativ astfel învestită urmează a stabili, în baza principiilor legalităţii, ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, legalitatea actului administrativ, prin raportare la legea în a cărei executare acesta a fost emis.
Cu alte cuvinte, avem de-a face cu consonanţa unui act juridic care produce efecte cu o forţă juridică inferioară faţă de actul juridic care produce efecte cu forţă juridică superioară, fundamentul constituţional fiind reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (2) şi, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din Constituţie.
În speţă, examinând conţinutul actului administrativ contestat, prin raportare la actele normative cu forţă juridică superioară, relevante pentru domeniul reglementat, în temeiul şi executarea cărora a fost emis Ordinul comun nr. 1571/1047/2010, conform principiului ierarhiei şi forţei juridice actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României si art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte nu poate reţine elemente de nelegalitate a acestuia.
Ordinul comun nr. 1571/1047/2010 pentru aprobarea masurilor de punere în aplicare a strategiei e-România şi e-Sănătate şi implementarea proiectelor informatice SIUI actualizat (on-line), cârdul naţional de asigurări sociale de sănătate, e-Prescriere şi dosarul electronic medical, supus cenzurii instanţei de contencios administrativ în prezenta cauză, conţine următoarele prevederi:
„Art. 1. - începând cu data publicării prezentului ordin, toţi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate sau, respectiv, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au obligaţia să creeze cadrul informatic necesar punerii în aplicare a strategiei e-România şi e-Sănătate şi pentru implementarea proiectelor informatice SIUI actualizat (on-line), cârdul naţional de asigurări sociale de sănătate, e-Prescriere şi dosarul electronic medical.
Art. 2. - (1) Pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 1 se vor avea în vedere dimensionarea corectă a infrastructurii informatice raportată la volumul de date al furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi materiale sanitare şi asigurarea suportului informatic necesar în acest sens.
(2) Asigurarea infrastructurii informatice se referă în principal la asigurarea cu tehnică de calcul, soluţii de internet de bandă largă şi de back-up pentru acestea, infrastructura de networking specifică, precum şi alte servicii considerate necesare.
(3) Aplicaţiile informatice referitoare la depunerea de documente justificative pentru raportarea activităţii, realizate în vederea decontării, altele decât cele oferite în mod gratuit de C.N.A.S., trebuie up-datate prin specificaţiile puse la dispoziţie în acest scop pe site-ul C.N.A.S. pentru lucrul on-line cu SIUI 2 centralizat.
Art. 3. - Pentru implementarea proiectelor prevăzute la art. 1, pentru transmitere de date la distanţă prin mijloace electronice, pot fi utilizate certificatele digitale calificate, potrivit Ordinului preşedintelui C.N.A.S. nr. 974/2010 privind utilizarea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă în procesul decontării serviciilor prestate de furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.
Art. 4. - (1) Termenul final până la care se vor putea face raportările în sistem descentralizat este data de 1 iunie 2011.
(2) După termenul menţionat la alin. (1), toate raportările se vor face numai în sistem centralizat, on-line, bazat pe autentificare cu certificat digital calificat.
(3) Termenul de la care se vor face prescrierile în sistem electronic este 1 octombrie 2012.
Art. 5. - Cheltuielile privind asigurarea infrastructurii informatice prevăzute la art. 1 şi 2 se realizează, în condiţiile legii, din bugetul de venituri şi cheltuieli propriu al furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi materiale sanitare sau, după caz, din veniturile proprii ale acestora."
Ordinul a fost emis în baza dispoziţiilor titlurilor I şi VIII din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare; ale art. 5 alin. (1) pct. 6 şi art. 6 din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare; ale art. 4 alin. (1) pct. 3 din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din H.G. nr. 144/2010, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 alin. (5) din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Susţinerile recurenţilor-reclamanţi privind faptul că ordinul contestat ar excede limitelor stabilite de actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi aplicarea cărora a fost emis, sunt neîntemeiate.
Astfel, se apreciază că pârâţii-intimaţi au luat măsuri în vederea promovării unui interes public, şi anume creşterea calităţii actelor medicale prin intermediul implementării unui sistem electronic, aspect care nu poate contraveni, în nici un fel, dispoziţiilor Legii-cadru nr. 95/2006, ba chiar reprezintă exercitarea atribuţiilor stabilite de acest act normativ în sarcina pârâtelor.
Obligarea furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate sau, respectiv, C.N.A.S., să ia măsuri pentru crearea cadrului informatic necesar implementării sistemului se circumscrie, de asemenea, dreptului pe care îl are administraţia publică de a reglementa organizarea serviciilor medicale pe care le coordonează şi supervizează.
Se mai constată că autorităţile pârâte au luat măsuri pentru asigurarea suportului logistic în vederea punerii în executare a ordinului, neputându-se reţine că recurenţii-reclamanţi sunt obligaţi să suporte o sarcină excesivă şi împovărătoare, argumentele recurenţilor în acest sens tinzând preponderent a specula situaţii ipotetice.
Din această perspectivă, nu poate fi reţinută nici încălcarea dreptului de proprietate al recurenţilor, prin instituirea obligaţiilor detaliate în ordinul contestat.
De asemenea, viciile subliniate de recurenţi ca ţinând de încălcarea normelor de tehnică legislativă nu sunt de natură a determina nulitatea sau nelegalitatea actului contestat.
Înalta Curte mai apreciază că instanţa de fond, în considerentele sale, a expus în mod convingător motivele pentru care a constatat legalitatea ordinului contestat, răspunzând argumentelor reclamanţilor-recurenţi, chiar dacă într-o formă sintetică.
Pentru aceste considerente, neexistând motive pentru reformarea hotărârii de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.R.N., M.D.I., R.N., P.E.M., T.I.D., E.I.A., A.S.A., H.V., C.S.O., M.P., D.Ş. şi Societatea Naţională de Medicina Familiei - Medicină Generală împotriva sentinţei civile nr. 4058 din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4424/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4866/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
