ICCJ. Decizia nr. 4424/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Anulare act administrativ, obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4424/2012
Dosar nr. 682/45/2011
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi reclamanta SC M.U. SA a chemat în judecată Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a județului Iași solicitând:
- anularea deciziei A.C.M. nr. 11121 din 08 iulie 2011 privind soluţionarea contestaţiei formulată de SC M.U. SA împotriva deciziei A.C.M nr. 9142 din 31 mai 2011 privind angajarea răspunderii solidare a terţului poprit SC M.U. SA pentru obligaţiile fiscale restante ale debitorului urmărit SC C.D. SRL;
- anularea deciziei A.C.M nr. 9142 din 31 mai 2011 privind angajarea răspunderii solidare a terţului poprit SC M.U. SA pentru obligaţiile fiscale restante ale debitorului urmărit SC C.D. SRL, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Iaşi prin Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii.
- suspendarea executării deciziei ACM nr. 11121 din 08 iulie 2011 până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 296 din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării actului administrativ şi a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei ACM nr. 11121 din 08 iulie 2011.
Instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC M.U. SA în contradictoriu cu Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Iaşi, în sensul că a dispus anularea deciziei A.C.M. nr. 9142 din 31 mai 2011 şi a deciziei A.C.M. nr. 11121 din 08 iulie 2011, doar în ceea ce priveşte suma de 61.651,9 RON, cu obligarea pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării actului administrativ, invocată din oficiu, este neîntemeiată.
Instanța a constatat că prin adresa din 23 iulie 2009 emisă de către organul fiscal s-a comunicat reclamantei înființarea unei popriri asupra sumelor de bani datorate de această societate debitoarei urmărite SC C.D. SRL până la concurența sumei de 1.350.388 RON, datorată de aceasta din urmă către bugetul de stat, conform titlurilor executorii indicate în acest act.
Este adevărat că în actul de executare silită mai sus indicat nu se precizează expres limita până la care s-a instituit poprirea, însă se indică debitul total datorat de debitorul obligației fiscale, iar dispozițiile art. 149 alin. (9) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 precizează faptul că trebuie reținută și achitată doar suma cuvenită creditorului popritor.
Potrivit dispozițiilor art. 454 alin. (2) C. proc. civ., adresa de poprire trebuie să cuprindă limita pentru care se instituie măsura asiguratorie, această limită fiind reprezentată de cuantumul datoriei supuse executării silite.
Instanţa de fond a reținut faptul că organul fiscal, prin întâmpinare, a precizat că poprirea a fost instituită ”în limita sumei de 1.350 388 RON”.
Instanţa reţine că deși, potrivit art. 149 alin. (9) din O.G. nr. 92/2003 terțul poprit avea obligația să nu realizeze nicio plată directă către debitorul poprit pe toată perioada existenței măsurii (23 iulie 2009 - 02 octombrie 2009), societatea reclamantă a efectuat î n perioada menţionată plăţi /viramente direct către debitor prin O.P. din 25 august 2009 în valoare de 20.000 RON şi O.P. din 09 septembrie 2009 în valoare de 1.375.967 RON. De asemenea, între cei doi parteneri s-au efectuat compensări prin notele de compensare din 31 iulie 2009 în valoare de 1.822,67 RON şi din 22 septembrie 2009 în valoare de 14.250,27 RON.
Realizarea plăților / decontărilor între cei doi parteneri, î n perioada 23 iulie 2009 - 02 octombrie 2009, rezultate din derularea raporturilor contractuale este dovedită de demersurile organului fiscal, urmate de obţinerea documentelor financiar-contabile, atât din evidenţa terţului poprit reclamant, cât şi a debitorului urmărit SC C.D. SRL, înscrisuri ce probează stingerea obligaţiilor de plata ale SC M.U. SA către SC C.D. SRL, cu încălcarea prevederilor legale speciale în materia terţului poprit.
În consecință, instanţa a apreciat că măsura angajării răspunderii solidare a terțului poprit SC M.U. SRL este pe deplin justificată de dispozițiile art. 149 alin. (13) din O.G. nr. 92/2003.
Faptul că, în actul administrativ fiscal atacat nr. 9142 din 31 mai 2011 se face trimitere la dispozițiile art. 27 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, care în forma prezentată nu era în vigoare la momentul efectuării plăților, nu prezintă nicio relevanță asupra valabilității acestuia. Astfel, chiar și la acel moment C. proc. fisc. prevedea ca și sancțiune a nerespectării obligațiilor în materie de poprire angajarea răspunderii solidare a terțului poprit, la art. 149 alin. (13).
Instanţa a apreciat că nu prezintă relevanță faptul că datoriile între cele două societăți s-au stins prin plată sau prin compensare în perioada supusă interdicției prin poprire, compensația reprezentând o modalitate de stingere indirectă a obligațiilor interzisă de dispozițiile art. 149 din O.G. nr. 92/2003.
De asemenea, nu prezintă relevanță faptul că sumele plătite debitoarei au fost achitate din surse atrase, respectiv dintr-un credit bancar, dispozițiile art. 149 alin. (9) lit. a) prevăzând expres modalitatea în care se putea efectua în mod corect plata.
Faptul că la momentul efectuării plății existau deja și alte măsuri asiguratorii instituite asupra patrimoniului debitorului principal, nu poate afecta în niciun fel valabilitatea măsurii dispuse prin actul atacat, obligația instituită de dispozițiile art. 149 fiind necondiționată.
Curtea mai reține și faptul că, prin încălcarea obligației de informare impusă de dispozițiile art. 9 și 107 C. proc. fisc. nu s-a adus nicio atingere drepturilor reclamantei, aceasta având posibilitatea să își formuleze apărări atât în cadrul procedurii fiscale speciale prin depunerea contestației la organul fiscal, cât și în fața instanței de judecată.
Având însă în vedere faptul că s-a atras răspunderea solidară a societății reclamante pentru o sumă mai mare decât aceea pentru care s-a înființat poprirea, instanța a admis în parte acțiunea și a dispus anularea celor două acte fiscale, doar în ceea ce privește suma de 61.651,9 RON.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării silite, excepție întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (6), instanța a respins-o, având în vedere faptul că suspendarea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 615/45/2011 privea un alt act administrativ fiscal, în speță decizia A.C.M. nr. 9142 din 31 mai 2011.
În ceea ce privește însă cererea de suspendare a executării, instanța a apreciat că este neîntemeiată.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile reclamantei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC M.U. SA Iaşi, care a criticat-o pentru nelegalitate şi pentru netemeinicie, invocând următoarele motive:
1 - Organul fiscal a aplicat greşit legea la soluţionarea cauzei, deoarece art. 27 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., temei legal invocat de intimată în adresa de înfiinţare a popririi din 23 iulie 2009 a fost introdus prin art. IX din O.U.G. nr. 54 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale publicată în M. Of. nr. 421/26.10.2010, textul neputându-se aplica pentru o faptă săvârşită anterior intrării în vigoare a acestei norme (adică în perioada 24 iulie - 2 octombrie 2009) deoarece s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii civile.
2 - În decizia pentru atragerea răspunderii persoanelor prevăzute de art. 27 din O.G. nr. 92/2003 nu s-au indicat motivele de fapt şi de drept pentru care s-a angajat răspunderea persoanei în cauză, contrar disp. art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
3 - Deşi instanţa a reţinut corect împrejurarea că s-a antrenat răspunderea solidară pentru o sumă superioară valorii indicate în adresa de înfiinţare a popririi şi a dispus anularea pentru excedentul de 61.651,67 RON, care nu era indisponibilizată, totuşi nu a analizat faptul că la data de 31 mai 2011, când s-a emis decizia Administraţiei pentru Contribuabilii Mijlocii nr. 9142, debitoarea nu mai datora decât suma de 277.050 RON, aşa cum rezulta din adresa din 12 iulie 2011, care nu a fost contestată de către intimata - pârâtă.
4 - În mod nelegal s-a respins cererea de suspendare a executării, deşi erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în speţă fiind dovedită atât paguba iminentă, cât şi cazul bine justificat.
La termenul de judecată din data de 30 octombrie 2012 apărătorul recurentei a precizat că nu înţelege să mai susţină motivele 1, 2 şi 4 din recursul formulat, ci numai motivul 3 de recurs.
S-a solicitat admiterea recursului şi, în principal casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru stabilirea debitului real datorat.
2. Apărările intimatei
Intimata, prin întâmpinarea depusă la dosar în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că organul fiscal competent a emis decizia nr. 9142/2011 privind angajarea răspunderii solidare a recurentei, în calitate terţ poprit pentru obligaţiile fiscale restante ale debitorului urmărit SC C.D. SRL cu aplicarea riguroasă a normelor legale în materie.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa criticată prin prisma singurului motiv de recurs susţinut, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată cu care recurenta - reclamantă, a învestit Curtea de Apel Iaşi s-a criticat faptul că s-a solicitat angajarea răspunderii solidare a acesteia în calitate de terţ poprit conform deciziei A.C.M. nr. 9142 din 31 mai 2011 pentru obligaţii fiscale restante ale debitorului urmărit SC C.D. SRL în valoare de 1.412.039,67 RON, sumă care excede celei sustrase indisponibilizării.
În mod corect instanţa de fond a constatat că suma de 61.651,9 RON depăşeşte cuantumul popririi, adică 135.038,8 RON, însă nu s-au verificat susţinerile recurentei - reclamante privind achitarea în cea mai mare parte a acestei sume de către debitorul poprit, anterior emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 9143/2011.
Astfel, la data de 23 iulie 2009 Administraţia Financiară pentru Contribuabili Mijlocii Iaşi din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi a emis către recurenta - reclamantă SC M.U. SA (în prezent SRL) adresa de înfiinţare a popririi, care a fost comunicată a doua zi, în care s-au indicat titlurile executorii privind obligaţiile de plată ale debitoarei SC C.D. SRL către bugetul de stat: din 27 februarie 2009, din 27 martie 2009, din 26 iunie 2009, din 13 octombrie 2008, din 29 ianuarie 2009, 1580 din 29 octombrie 2008, din 26 noiembrie 2008, terţul poprit având obligaţiile individualizate prin aceste titluri executorii şi limitate la sumele înscrise în aceste titluri în baza cărora s-a angajat răspunderea solidară.
La un interval de aproape 2 ani de la comunicarea adresei de poprire, respectiv la 31 mai 2011, s-a emis decizia A.C.M. nr. 9142 privind angajarea răspunderii solidare a terţului poprit pentru obligaţiile fiscale restante ale debitoarei SC C.D. SRL, în această perioadă cea mai mare parte a sumelor din titlurile executorii enumerate anterior fiind deja achitate, ca urmare a plăţilor voluntare şi a formelor de executare silită derulate între timp împotriva debitoarei, finalizate prin procese-verbale de eliberare sau distribuire a sumelor cuprinse în titlurile executorii menţionate în adresa de înfiinţare a popririi.
Atragerea răspunderii solidare a terţului poprit care nu a respectat cererea creditorului are un caracter sancţionator, dar trebuie realizată în condiţiile şi limitele legii, solidaritatea astfel instituită având ca principal efect conferirea dreptului creditorului de a putea solicita executarea aceleiaşi obligaţii oricărui codebitor.
Codebitorul introdus ulterior în raportul juridic obligaţional nu poate fi constrâns să plătească ceea ce debitorul iniţial nu mai datora, sau altfel spus obligaţia trebuia să fie validă la momentul atragerii răspunderii solidare însă, în speţă, aceasta fusese stinsă în cea mai mare parte prin plată şi compensare, neluarea în considerare a acestui aspect conducând la îmbogăţirea fără justă cauză a creditoarei, care beneficiază de o dublă executare.
Deşi recurenta a solicitat la fond să se comunice de către creditor care era soldul sumei datorate de către debitoare SC C.D. SRL la data de 31 mai 2011, din suma indisponibilizată prin adresa de înfiinţare a popririi din 23 iulie 2009, întrucât aceasta nu avea acces la evidenţele organului fiscal, această probă a fost respinsă de către instanţa de fond ca nefiind utilă soluţionării cauzei (încheierea din 6 octombrie 2011).
La dosarul cauzei s-au depus în recurs înscrisuri reprezentate de procese - verbale de eliberare a sumelor rezultate din executarea silită a debitoarei, dar acestea privesc şi alte titluri executorii, astfel că nici instanţa şi nici recurenta nu pot stabili pe baza acestor înscrisuri, cu certitudine, care este cuantumul sumei plătite deja de către debitoare iniţială, anterior emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare, neputându-se stabili nici dacă s-au depus toate documentele care privesc plăţile făcute de debitoare şi nici modalitatea în care s-a făcut imputaţia plăţilor.
Cum toate aceste aspecte trebuie verificate, în lipsa unei confirmări a creditoarei asupra datoriei certe rămasă neachitată de către debitoarea iniţială, ţinând cont de împrejurarea că recurenta codebitoare nu poate fi obligată să răspundă pentru o sumă mai mare decât cea rămasă în sarcina debitoarei iniţiale, în temeiul disp. art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul reclamantei şi va casa sentinţa atacată, urmând a se trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe - Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea stabilirii exacte a cuantumului sumei pentru care se angajează răspunderea solidară a recurentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC M.U. SA Iaşi împotriva sentinţei nr. 296 din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 431/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4864/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
