ICCJ. Decizia nr. 4873/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4873/2012
Dosar nr. 1637/36/2010
Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată;
Prin cererea formulată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamanta C.A. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 11798/FF din 08 mai 2010 emise de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând totodată repunerea în termenul de contestare a actului administrativ menţionat.
În motivarea contestaţiei, reclamanta a susţinut că prin decizia atacată în mod greşit s-a validat Hotărârea nr. 568/2006 a Comisiei Judeţene Constanţa, care conţine mai multe inadvertenţe; s-a dispus acordarea de drepturi băneşti, deşi exista posibilitatea atribuirii unui teren în natură; s-a stabilit o valoare foarte mică a despăgubirilor, care nu corespunde valorii de înlocuire a terenului ce se cuvenea a-i fi restituit; nu i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra întregii suprafeţe solicitate, deşi există dovezi cu privire la drepturile sale.
Reclamanta a solicitat şi repunerea sa în termenul de contestare privind Hotărârea Comisiei Judeţene Constanţa pentru aplicarea Legii Fondului Funciar, care a stat la baza emiterii deciziei nr. 11798/FF din 08 mai 2010, arătând că despre această hotărâre a luat cunoştinţă din conţinutul hotărârii Comisiei Centrale. A mai susţinut că a fost grav bolnavă, fiind internată de două ori pe perioade lungi în spital, aspect dovedit cu acte medicale ataşate cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte evaluarea avută în vedere de către comisia Centrală, s-a susţinut că prin Raportul de evaluare întocmit în luna septembrie 2009 s-a folosit metoda comparaţiei, astfel că terenul său, aflat în Dobrogea - cea mai fertilă zonă a României, a fost comparat cu un teren dintr-o zonă recunoscută ca puţin fertilă (com. R., judeţ Bacău).
A mai susţinut reclamanta că pentru un teren aflat în aceeaşi localitate, satul V., com. C., judeţul Constanţa, s-a stabilit prin Raportul de evaluare întocmit de către SC G.B.C. SRL, o valoare de trei ori mai mare.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 339/CA din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de reclamanta C.A. şi, în consecinţă, a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantei decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru diferenţa de 83.499 RON, precum şi la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Hotărârea nr. 568 din 27 septembrie 2006 Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului din cadrul Instituţiei Prefectului Constanţa a dispus validarea propunerii Comisiei locale Cerchezu, privind revalidarea anexei nr. 23 la Hotărârea nr. 766 din 6 septembrie 2006 a Comisiei Locale pentru aplicarea legilor fondului funciar C., anexă în care a fost inclusă şi reclamanta, în calitate de moştenitoare a defunctului R.P.D., la poziţia nr. 240, cu o suprafaţă nerestituită de 14,70 ha – sat V.
Documentaţia transmisă Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cuprinde „Declaraţia” dată de Comisia locală Cerchezu şi avizată de Comisia Judeţeană din care rezultă că pe raza localităţii nu mai există terenuri disponibile în vederea reconstituirii dreptului de proprietate.
Prin Decizia nr. 11798/FF/18.05.2010 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei C.A. pentru suma de 56.151 RON, sumă stabilită prin raportul de evaluare nr. GG/2009.
Decizia a fost comunicată reclamantei prin comunicarea din 4 noiembrie 2010, iar acţiunea a fost formulată la data de 13 decembrie 2010.
Curtea a apreciat că, deşi reclamanta a susţinut că acordarea despăgubirilor s-a făcut în mod nelegal, prin încălcarea dreptului său la restituirea în natură a terenului, ea nu a dovedit în niciun fel că situaţia juridică prezentată de Comisia locală şi avizată de Comisia judeţeană este diferită, în sensul că ar exista suprafeţe de teren disponibile pe raza comunei C.
Mai mult, nemulţumirea reclamantei cu privire la suprafaţa de teren pentru care i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri nu poate fi valorificată în procedura contestării deciziei emise în baza Legii nr. 247/2005, ea putând face obiectul unei contestaţii întemeiate pe legile fondului funciar, cu o competenţă materială de soluţionare diferită.
Cu privire la valoarea despăgubirilor, Curtea a reţinut că prin raportul de evaluare întocmit de SC F.C.C. SRL s-a stabilit o valoare de piaţă a terenului, la data de 3 septembrie 2009, de 56.151 RON, considerând că, deşi reclamanta nu a formulat obiecţiuni împotriva raportului de evaluare, astfel cum indică art. 16 pct. 13 alin. (4) din Normele Metodologice de aplicare a titlului VII al Legii nr. 247/2005, ea nu este împiedicată în a contesta valoarea astfel stabilită şi a dovedi o altă valoare a despăgubirilor prin administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate în cadrul prezentei contestaţii.
Apreciind că evaluarea realizată la data de 3 septembrie 2009 de către evaluatorul desemnat de către Comisia Centrală nu reflectă valoarea reală a terenului la momentul evaluării, fiind cu mult inferioară, astfel că suma de 56.151 RON stabilită prin decizia de despăgubire nu acoperă întregul prejudiciu suferit de reclamantă prin deposedarea de teren, instanţa fondului şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză tehnică în specialitatea agricolă, dispusă în cursul procedurii judiciare, prin care s-a stabilit că valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul în suprafaţă de 14,7 ha situat în satul V., comuna C., jud. Constanţa este de 139.650 RON.
Curtea a mai arătat că termenul de 6 luni impus de art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru introducerea acţiunii curge pentru reclamantă de la data la care a luat cunoştinţă de act, respectiv de la data comunicării actului, astfel că reclamanta a formulat acţiunea în interiorul acestui termen, cererea sa de repunere în termen fiind lipsită de obiect.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 339/CA/2011 a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a arătat că temeinicia raportului de evaluare întocmit în etapa administrativă este susţinută de argumente temeinice şi de art. 16 şi urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005; că valoarea despăgubirilor stabilite de societatea de evaluare desemnată în mod legal de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a fost contestată de către reclamantă, deşi avea posibilitatea de a formula obiecţiuni şi de a fi asistată de un evaluator ales; că valoarea stabilită pentru terenul în cauză, prin raportul de evaluare întocmit de SC F.C.C. SRL, reprezintă în mod realist valoarea de piaţă a proprietăţii, fiind respectare dispoziţiile legale în vigoare.
A mai criticat recurenta şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, cheltuielile inerente raportului de expertiză tehnică judiciară nefiind necesare dacă reclamanta ar fi formulat obiecţiuni la raportul de evaluare, în condiţiile legii.
Soluţia instanţei de control judiciar.
Examinând actele şi înscrisurile cauzei, raportat la susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată recursul fondat şi îl va admite, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, se constată că reclamanta a sesizat instanţa de contencios administrativ cu controlul legalităţii deciziei nr. 11798/FF/18.05.2010, prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei C.A. pentru suma de 56.151 RON, sumă stabilită prin raportul de evaluare nr. GG/2009.
Reclamanta-intimată a susţinut că prin raportul de evaluare s-a stabilit o valoare foarte mică a despăgubirilor, care nu corespunde valorii de înlocuire a terenului ce se cuvenea a-i fi restituit.
Înalta Curte constată că raportul de evaluare criticat a fost întocmit în condiţiile pct. 16.12 din „Normele” de aplicare a Titlului II din Legea nr. 247/2005, intimata-reclamantă având posibilitatea ca, după primirea raportului, să formuleze obiecţiuni conform alin. 4 de la pct. 16.13 din Norme.
„Normele” aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, în aplicarea Titlului VII, prevăd o procedură detaliată şi riguroasă prin care se stabileşte valoarea despăgubirilor pentru imobilele a căror restituire nu este posibilă în natură.
Capitolul V din norme care cuprinde această procedură face aplicarea art. 16 din Titlul VII, şi din conţinutul său rezultă că evaluarea imobilelor este atributul exclusiv al evaluatorului desemnat aleatoriu de Comisie, sub al cărei control are loc evaluarea ori, după caz, reevaluarea.
Această procedură conţine garanţii procesuale administrative suficiente pentru beneficiarul restituirii, astfel încât să asigure o evaluare obiectivă şi corectă. Din acest motiv, orice evaluare trebuie să aibă în vedere cerinţele Standardelor IVS - 1, GN - 1 şi GN - 2.
Pe de altă parte, beneficiarul are la dispoziţie mijloacele prevăzute de pct. 16.13 pentru a formula obiecţiuni la raportul de evaluare, ceea ce, în speţă, reclamanta-intimată nu a făcut.
Aşa fiind, în procedura judiciară a contenciosului administrativ de contestare a deciziei prin care Comisia a stabilit despăgubirile, controlul exercitat de instanţă va fi limitat la legalitatea actului şi a procedurii de emitere a lui, inclusiv cea a evaluării.
Este contrar scopului Titlului VII şi Normelor emise în aplicarea sa ca dezbaterea în contenciosul administrativ să repună în discuţie constatările de fond ale raportului de evaluare prin administrarea unei expertize judiciare. Dacă legiuitorul ar fi avut intenţia să dea instanţei rolul de a stabili valoarea despăgubirilor ar fi exclus din procedura de emitere a deciziilor pentru despăgubiri atât întreaga procedură de evaluare, cât şi atribuţiile de control ale Comisiei.
Este evident că, reglementând o procedură administrativă de evaluare, legiuitorul a urmărit să asigure soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor de restituire prin despăgubiri.
Aşa fiind, se constată că, în lipsa exercitării dreptului la obiecţiuni în procedura administrativă, reclamanta nu mai poate aduce în discuţie, în procedura judiciară, constatările de fond ale raportului de evaluare.
Din această perspectivă, hotărârea instanţei de fond este criticabilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., va fi modificată, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, inclusiv a cererii privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 339/CA din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4874/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4854/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
