ICCJ. Decizia nr. 488/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 488/2012
Dosar nr. 8064/3/2010
Şedinţa publică de la 2 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 12 februarie 2010, reclamanta S.M.V. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând obligarea acesteia la emiterea deciziei care să conţină despăgubirile pentru imobilul din Focşani, str. P. nr. X, judeţul Vrancea, obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, precum şi cheltuieli de judecată.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, raportat la faptul că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este entitate aparţinând administraţiei publice centrale, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
Autoritatea pârâtă a precizat că dosarul a fost trimis la evaluare, fiind efectuat raportul de către evaluatorul autorizat, iar cuantumul despăgubirilor fiind de 48.223 RON. În şedinţa Comisiei Centrale din data de 29 ianuarie 2010, raportul a fost aprobat, după ce anterior, au fost scăzute despăgubirile încasate la preluare, în valoare de 20.447,98 RON, despăgubiri ce au fost actualizate cu indicele de actualizare.
Prin urmare, pârâta a solicitat să se constate că cererea de emitere a deciziei a rămas fără obiect.
Prin Sentinţa civilă nr. 428 din 29 martie 2010, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 1544 din 28 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi a respins acţiunea formulată împotriva acestei pârâte în consecinţă; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.M.V., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în favoarea reclamantei titlul de despăgubiri conform raportului de expertiză evaluatoare pentru imobilul din Focşani, str. P. nr. X, judeţul Vrancea; a respins cererea privind aplicarea art. 1075 C. Civ., ca neîntemeiată şi a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către reclamantă a sumei de 714 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, prin notificarea formulată, reclamanta a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1.066 mp şi diferenţa de despăgubiri băneşti pentru casa demolată situată în Focşani, strada P. nr. X, judeţul Vrancea.
Prin Dispoziţia nr. 13548 din 31 mai 2007, Primarul Municipiului Focşani a propus acordarea de despăgubiri pentru construcţia demolată, iar pentru teren s-a respins cererea de restituire în natură pe motiv că a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.
Prin Sentinţa civilă nr. 549/2007, Tribunalul Vrancea a admis acţiunea acesteia şi a anulat în parte dispoziţia primarului nr. 13548/2007, dispunând obligarea primăriei Municipiului Focşani la predarea către reclamantă a terenului echivalent în suprafaţă de 490 mp situat în Focşani, Cartier Sud, str. C.C.F..
În baza Sentinţei mai sus amintite, definitivă şi irevocabilă, Primăria Municipiului Focşani a emis Dispoziţia nr. 12186 din 4 aprilie 2008, prin care s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de teren de 490 mp şi acordarea de despăgubiri pentru construcţia demolată situată în Focşani, strada P. nr. X, judeţul Vrancea.
Dosarul aferent dispoziţiilor mai sus amintite a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fiind înregistrat cu nr. 41138/CC. Ulterior, dosarul a fost trimis la evaluare, fiind efectuat raportul de evaluatorul autorizat, O.S., cuantumul despăgubirilor fiind de 48.223 RON.
În şedinţa Comisiei Centrale din data de 29 ianuarie 2010, raportul a fost aprobat, după ce anterior, au fost scăzute despăgubirile încasate la preluare, în valoare de 20.447,98 RON, despăgubiri ce au fost actualizate cu indicele de actualizare.
Din analiza situaţiei de fapt şi de drept reţinute, instanţa de fond a constatat că nu există o identitate între persoana pârâtului şi A.N.R.P., având în vedere împrejurarea că obiectul acţiunii este obligarea la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire urmare a emiterii raportului de evaluare a imobilului care a făcut obiectul dispoziţiei şi sentinţei irevocabile în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, atribuţie prevăzută în temeiul Legii nr. 247/2005 în sarcina pârâtei C.C.S.D., pârâta A.N.R.P. având în această etapă a procedurii de restituire exclusiv atribuţii de coordonare a activităţii C.C.S.D., iar nu în mod direct obligaţia evaluării şi emiterii titlului de despăgubire.
Ulterior, a reţinut judecătorul fondului, pârâta A.N.R.P. are obligaţia, urmare a opţiunii care va fi exercitată de către reclamantă, să emită fie titlul de plată, fie titlul de conversie, aspect care însă nu a făcut obiectul prezentei cauze, considerente care au condus la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. şi respingerea în consecinţă a acţiunii formulată în contradictoriu cu această pârâtă.
În mod corespunzător celor anterior reţinute, Curtea a apreciat că în mod nejustificat pârâta CCSD a refuzat să emită titlul de despăgubire, nefiind ataşat în acest la dosar, deşi a menţionat chiar prin întâmpinare faptul că ar fi fost emis, împrejurare care nu a fost confirmată de către reclamantă, considerente care au condus, în temeiul art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, la admiterea în parte a acţiunii, respectiv obligarea pârâtei C.C.S.D. să emită în favoarea reclamantei titlul de despăgubiri conform raportului de expertiză evaluatoare pentru imobilul din Focşani, str. P. nr. X, judeţul Vrancea.
Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea privind aplicarea dispoziţiilor art. 1075 C. civ., reclamanta având posibilitatea să apeleze la calea procesuală reglementată de art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2005.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat pârâta la plata sumei de 714 RON cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat conform chitanţei fiscale ataşate cauzei, corespunzător culpei procesuale în care se află autoritatea publică pârâtă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, autoritatea recurentă susţine că instanţa de fond, în mod greşit, a obligat-o la emiterea deciziei conform raportului de expertiză evaluatorie pentru imobilul din Focşani, strada P. nr. X, judeţul Vrancea.
Astfel, deşi instanţa de fond reţine că „în Şedinţa Comisiei Centrale din data de 29 ianuarie 2010, raportul de evaluare a fost aprobat, după ce anterior, au fost scăzute despăgubirile încasate la preluare, în valoare de 20.447,98 RON, despăgubiri ce au fost actualizate cu indicele de inflaţie", în dispozitiv a obligat autoritatea la emiterea deciziei conform raportului, fără a lua în considerare despăgubirile încasate la preluare de către reclamantă.
Un alt aspect pentru care este criticată sentinţa atacată este faptul că instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut că pârâta nu şi-a executat obligaţia de emitere a deciziei conform raportului de evaluare, deoarece a fost ataşat borderoul de emitere a deciziei, prin care aceasta a fost trimisă reclamantei.
Pe de altă parte, susţine recurenta, instanţa de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 714 RON, în condiţiile în care decizia a fost emisă încă din data de 29 ianuarie 2010 şi a fost trimisă reclamantei, conform borderoului ataşat la dosarul cauzei, astfel încât obligaţia de emitere a deciziei a fost îndeplinită.
Pentru aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei civile recurate, în sensul respingerii acţiunii ca fiind lipsită de obiect.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor art. 3041C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
4.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data 12 februarie 2010, reclamanta S.M.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea autorităţii pârâte la emiterea deciziei care să conţină despăgubirile pentru imobilul situat în Focşani, str. P. nr. X, judeţul Vrancea şi obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii şi a cheltuielilor de judecată.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine situaţia de fapt potrivit căreia dosarul aferent Dispoziţiei nr. 12186 din 4 aprilie 2008 emisă de Primăria Municipiului Focşani în favoarea reclamantei a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi fiind înregistrat cu nr. 41138/CC.
Cu ocazia analizării dosarului sub aspectul verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, s-a constatat că este legală respingerea cererii de restituire în natură.
Dosarul a fost trimis la evaluare, fiind efectuat raportul de evaluatorul autorizat, O.S., cuantumul despăgubirilor fiind de 48.223 RON.
Înalta Curte remarcă faptul că, deşi autoritatea pârâtă a învederat în faţa instanţei de fond împrejurarea că, în şedinţa Comisiei Centrale din data de 29 ianuarie 2010, raportul de evaluare a fost aprobat, după ce, anterior, au fost scăzute despăgubirile încasate la preluare, în valoare de 20.447,98 RON, despăgubiri ce au fost actualizate cu indicele de inflaţie şi deşi, Curtea de apel a reţinut această situaţie de fapt în considerentele sentinţei atacate, totuşi, prima instanţă a obligat autoritatea pârâtă la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire conform raportului de expertiză evaluatorie, fără a lua în considerare despăgubirile încasate de reclamantă.
În etapa procesuală a recursului, recurenta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a învederat şi a făcut dovada emiterii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a Deciziei nr. 7296 din 29 ianuarie 2010, prin care s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei S.M.V. în cuantum de 27.775,02 RON, sumă rezultată în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 20.447,98 RON, respectiv 29.974,9 RON, încasate în anul 1979, actualizate cu coeficientul de actualizare, din valoarea stabilită în raportul de evaluare întocmit în Dosarul nr. 4438/CC din 5 septembrie 2008.
Faţă de această împrejurare, Înalta Curte reţine că se impune respingerea, ca rămasă fără obiect, a cererii de chemare în judecată.
4.2. În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată de către instanţa de fond, Înalta Curte ca înlătura apărările formulate de recurenta-pârâtă în sensul inexistenţei culpei sale procesuale întrucât şi-a îndeplinit obligaţia de emitere a deciziei la data de 29 ianuarie 2010, reţinând faptul că, într-adevăr, Decizia nr. 7296 a fost emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 29 ianuarie 2010, însă a fost comunicată reclamantei la data de 22 aprilie 2010, astfel cum rezultă din borderoul ataşat la dosarul cauzei, ulterior deci introducerii cererii de chemare în judecată.
Susţinerile recurentei-pârâte în sensul că nu se poate reţine culpa sa procesuală, potrivit art. 274 - 276 C. proc. civ., întrucât nu a contestat pretenţiile reclamantei, iar acţiunea a fost admisă în parte, nu pot fi primite, atâta timp cât reclamanta a sesizat instanţa ca urmare a conduitei pârâtei care nu a soluţionat, până la data de 12 februarie 2010 (data introducerii acţiunii la Tribunalul Bucureşti) cererea de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Culpa autorităţii pârâte a fost dovedită, întrucât aceasta trebuia să depună toate diligenţele pentru a-şi îndeplini obligaţiile legale într-un termen rezonabil, fără a fi necesară declanşarea unei proceduri judiciare.
Prin urmare, instanţa de control judiciar va menţine dispoziţia instanţei de fond privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 714 RON.
Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea ca rămasă fără obiect, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 1544 din 28 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 487/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 494/2012. Contencios → |
|---|
