ICCJ. Decizia nr. 5025/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5025/2012

Dosar nr. 3929/1/2012

Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2012

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 5606 din 24 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de P.M., C.M. şi N.I.D. împotriva Sentinţei nr. 184 din 1 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi a luat act de renunţarea la judecata recursului declarat de S.A.I. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierilor din 25 august şi 1 octombrie 2010, pronunţate de aceeaşi instanţă.

Împotriva Deciziei nr. 5606 din 24 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, P.M., C.M. şi N.I.D. au formulat contestaţie în anulare, fără a preciza temeiul juridic al acesteia; în motivarea căii de atac, contestatorii exprimă o serie de nemulţumiri în legătură cu hotărârea contestată, susţinând, în esenţă, că motivarea acesteia "se face doar pe probele inculpaţilor şi pe supoziţia că aceştia aparţin autorităţilor statului şi respectă legea" iar "probele invocate" de recurenţi "au fost omise".

Între criticile aduse de contestatori deciziei atacate nu se regăseşte, însă, niciuna din situaţiile prevăzute expres şi limitativ de dispoziţii legale aplicabile în cauză, respectiv art. 317 - 318 C. proc. civ.

Curtea, analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivarea formulată şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres şi limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 317, "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii; 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă" [alin. (1)], contestaţia putând fi, totuşi, primită pentru motivele mai sus-arătate, "în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond" [alin. (2)].

De asemenea, conform art. 318, "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Cum criticile formulate de contestatori în cererea lor nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de textele legale citate, contestaţia în anulare va fi respinsă ca, nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de P.M., C.M. şi N.I.D. împotriva Deciziei nr. 5606 din 24 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - GV

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5025/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs