ICCJ. Decizia nr. 5038/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5038/2012
Dosar nr. 10374/2/2010
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 27 octombrie 2010, reclamanţii U.G.F., R.B.N., S. (P.) G., G. (V.) N., C. (M.) C., D.N.C., I.P.V., G.P.A., C.V., F.A.E., B.C.A.M., I.N.C., P.F.F.G., P.F.I.L., T. (F.) D., B.P.A., C. (T.) I., M. (P.) M., B.C., D.F., L. (I.) M., M.D.L., J.M.C.M., T.I. (G.) R., G.I. (M.) D., I.C. (M.) F., P.H.A., I. (F.) V., N. (P.) D.M., S.G.(S.) V.S., B.I.A. (P.) L.F., G.F.I. (N.) M.E., R.G.(M.) F., P.I. (I.) E., B. (M.) M., S.A. (B.) F., C.C.V.S., F.M., S.C. (P.) C., K.T., F. (F.) M., M. (R.) O., T.I.L., R.G.G., C. (P.) G.L., C.A.M., C.I.A.G., C.I.M., M.A.A., A.B.A., C.M.C., N.G.M., toţi reprezentaţi convenţional de Cabinet de avocat S.I., au chemat în judecată pe Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului şi pe Universitatea S.H. solicitând instanţei obligarea Ministerului Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului să acrediteze, să recunoască şi să elibereze diplomele de licenţă absolvenţilor cărora nu le-a fost eliberată, pentru specializarea pe care au absolvit-o la S.H., iar celor cărora le-a fost eliberată diploma să le-o acrediteze şi să o recunoască pentru specializarea absolvită; în subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtei Universitatea S.H. la plata daunelor materiale în valoare de 2.000 euro, echivalentul în RON al sumei de 8.400 RON, şi la plata daunelor morale în valoare de 2.000 euro, echivalent al sumei de 8.400 RON, pentru fiecare dintre reclamanţi.
În temeiul art. 132 din C. proc. civ. reclamanţii şi-au modificat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că au solicitat instanţei să se dispună următoarele:
- obligarea pârâtei Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului să îşi dea avizul şi să desemneze unitatea de specialitate pentru tipărirea diplomelor de licenţă, astfel încât Universitatea S.H. să poată elibera diplomele de licenţă absolvenţilor cărora nu le-au fost eliberate pentru specializarea pe care au absolvit-o la Universitatea S.H.;
- obligarea pârâtei Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului să recunoască diplomele de licenţă astfel eliberate, iar celor cărora le-au fost eliberate diplomele să le recunoască pentru specializarea absolvită;
- să se dispună obligarea pârâtei Universitatea S.H. să elibereze reclamanţilor diplomele de licenţă, suplimentele de diplomă, foile matricole, certificatele D.P.P.D., certificatele de competenţe lingvistice şi să le înapoieze originalele diplomelor de bacalaureat depuse la dosarele de înscriere, sub sancţiunea unor penalităţi de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere începând cu a 10-a zi de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri şi până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei, absolvenţilor cărora nu le-au fost eliberate, în conformitate cu regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior;
- în subsidiar, în situaţia în care instanţa va respinge ca neîntemeiate primele două capete de cerere, să se dispună obligarea pârâtei Universitatea S.H. la plata daunelor materiale în valoare de 2.000 euro, echivalent al sumei de 8.400 RON şi la plata daunelor morale în valoare de 2.000 euro, echivalent al sumei de 8.400 RON, pentru fiecare reclamant.
Prin încheierea de şedinţă din data de 27 iunie 2011 instanţa a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de B. (J.) M., B.O., I. (D.) M., T.F., M.C., A.O., B. (R.) M., B. (M.) G., D.M., I. (R.) M., I. (G.) A.M., P.A.P., P. (M.) C.M., P. (Z.) M., R.V., Ş.M.M., Ş. (P.) I.V., S. (V.) I., T.L.C., U.E.V., V. (D.) V., A. (O.) F., A. (S.) G.G., A.C., B. (P.) C.N., B. (A.) D., C. (L.) M.G., C. (Ţ.) T., C.D.O., P. (C.) A., C. (D.) I., D.I., G. (O.) I., G.C.M., L.N., M.C.I., N. (N.) T., P.D.C., P. (A.) F., P.M., P. (P.) A., P.F.B., R.F.D., S.G.V., Ş. (A.) D.P., T. (P.) A., V. (S.) M.R., Z. (S.) Ş., Z. (M.) D.C., A. (O.) R., A. (P.) R., C. (B.) A.M., C. (D.) D., C. (V.) V., G. (G.) D., H. (S.) L., L. (M.) S., M.R., M. (M.M.) L., N. (C.) M., P. (M.) M., R. (Z.) A., Z. (L.) F.I., C. (Z.) L.M., C. (L.) C.N., D. (A.) E., D.M.P., P. (Z.) M.G., P.D.L., S. (T.) D., S. (J.) L., A. (C.) M., A.L., A. (L.) C., B. (U.) V., B. (D.) M.F., C. (B.) E., D.O.M., D. (B.) E.G., D. (V.) E., D.R., D.C.C., E.A.M., G.I., G. (I.) A.D., G.A., G. (C.) T., B.V., B. (T.) M., B. (A.) L.M., D. (M.) M., F. (S.) A.D., M. (M.) A., P.I., P. (O.) L.M., M.E., M. (D.) A., K. (M.) I., S. (S.) K., G.I., M. (G.) F.M., V. (Z.) M., D. (D.) M., S. (B. I., P. (C.) G., P. (R.) M., B.F.M., A. (C.) N.E., M. (I.) N., P. (H.) V., P. (P.) M.M., S. (B.) M.D., S. (H.) A.G., O.C.C., B. (V.) N., C. (D.) D., D.G., D. (P.) C., H. (D.) M., P. (F.) O.C., H. (C.) A., H.E., H. (M.) M., I. (D.) E.G., I.A.C., I. (N.) C.M., L. (V.) M., L.A., M. (C.) M., M. (I.) N., M.F.M., M.D., M.C., M. (B.) D., M. (S.) E., M. (M.) Ş., M. (D.) M., N. (H.) R., N. (A.) N., O.G., O. (S.) I.M., P. (M.) R.M., P.G., P.T., P. (Z.) E., P. (D.) M., R. (S.) L., R. (M.) M., R.D., S.F., S.S.M., S.M.M.I., S. (R.) E., Ş. (D.) E., Ş. (G.) D.A., S. (B.) L., Ţ. (B.) C., V. (T.) A.V. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Universitatea S.H., solicitând:
- obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să îşi dea avizul şi să desemneze unitatea de specialitate pentru tipărirea diplomelor de licenţă, astfel încât Universitatea S.H. să poată elibera diplomele de licenţă absolvenţilor cărora nu le-au fost eliberate pentru specializarea pe care au absolvit-o la universitatea mai sus menţionată şi, de asemenea, să se dispună obligarea pârâtei să recunoască diplomele de licenţă astfel eliberate, iar celor cărora nu le-au fost eliberate diplomele să li se recunoască specializarea absolvită;
- să se dispună obligarea pârâtei Universitatea S.H. să elibereze diplomele de licenţă, suplimentele de diplomă, foile matricole, certificatele D.P.P.D., certificatele de competenţe lingvistice şi să le înapoieze originalele diplomelor de bacalaureat depuse la dosarele de înscriere, sub sancţiunea unor penalităţi de 500 RON, pentru fiecare zi de întârziere începând cu a 10-a zi de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri şi până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei, absolvenţilor care nu le-au fost eliberate, în conformitate cu regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior;
- în subsidiar, în cazul în care instanţa va respinge primele două capete de cerere să se dispună obligarea pârâtei Universitatea S.H. la plata daunelor materiale în valoare de 2.000 euro, echivalent al sumei de 8.400 RON şi la plata daunelor morale în valoare de 2.000 euro echivalent al sumei de 8.400 RON, pentru fiecare reclamant.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, solicitând admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii formulate împotriva Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâta Universitatea S.H., a depus întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată. În subsidiar, în măsura în care acţiunea ar fi admisă, a arătat că înţelege să cadă în pretenţii, formulând, în conformitate cu dispoziţiile art. 60 - 63 C. proc. civ., art. 18 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 28 alin. (1) din aceeaşi lege, cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru obligarea acestuia să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licenţă şi suplimentul la diplomă pentru reclamantă, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 50 RON pe fiecare zi de întârziere începând cu a 10-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii; cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 6129 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi excepţia lipsei procedurii prealabile.
În baza art. 246 din C. proc. civ. instanţa a luat act de renunţarea reclamantului O.G. la judecarea cauzei.
A fost admisă în parte cererea modificată a reclamanţilor U.G.F., R.B.N., S. (P.) G., G. (V.) N., C. (M.) C., D.N.C., I.P.V., G.P.A., C.V., F.A.E., B.C.A.M., I.N.C., P.F.F.G., P.F.I.L., T. (F.) D., B.P.A., C. (T.) I., M. (P.) M., B.C., D.F., L. (I.) M., M.L., J.C.M., T. (G.) R., G. (M.) D., I. (M.) F., P.A., I. (F.) V., N. (P.) D.M., S. (S.) V.S., B. (P.) L.F., G.F. (N.) M.E., R. (M.) F., P. (I.) E., B. (M.) M., S. (B.) F., C.V.S., F.M., S.C. (P.) C., K.T., F. (F.) M., M. (R.) O., T.L., R.G., C. (P.) G.L., C.A.M., C.I.A.G., C.I.M., M.A.A., A.B.A., C.M.C., N.G.M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Universitatea S.H.
A fost admisă în parte cererea intervenienţilor principali B. (J.) M., B.O., I. (D.) M., T.F., M.C., A.O., B. (R.) M., B. (M.) G., D.M., I. (R.) M., I. (G.) A.M., P.A.P., P. (M.) C.M., P. (Z.) M., R.V., Ş.M.M., Ş. (P.) I.V., S. (V.) I., T.L.C., U.E.V., V. (D.) V., A. (O.) F., A. (S.) G.G., A.C., B. (P.) C.N., B. (A.) D., C. (L.) M.G., C. (Ţ.) T., C.D.O., P. (C.) A., C. (D.) I., D.I., G. (O.) I., G.C.M., L.N., M.C.I., N. (N.) T., P.D.C., P. (A.) F., P.M., P. (P.) A., P.F.B., R.F.D., S.G.V., Ş. (A.) D.P., T. (P.) A., V. (S.) M.R., Z. (S.) Ş., Z. (M.) D.C., A. (O.) R., A. (P.) R., C. (B.) A.M., C. (D.) D., C. (V.) V., G. (G.) D., H. (S.) L., L. (M.) S., M.R., M. (M.M.) L., N. (C.) M., P. (M.) M., R. (Z.) A., Z. (L.) F.I., C. (Z.) L.M., C. (L.) C.N., D. (A.) E., D.M.P., P. (Z.) M.G., P.D.L., S. (T.) D., S. (J.) L., A. (C.) M., A.L., A. (L.) C., B. (U.) V., B. (D.) M.F., C. (B.) E., D.O.M., D. (B.) E.G., D. (V.) E., D.R., D.C.C., E.A.M., G.I., G. (I.) A.D., G.A., G. (C.) T., B.V., B. (T.) M., B. (A.) L.M., D. (M.) M., F. (S.) A.D., M. (M.) A., P.I., P. (O.) L.M., M.E., M. (D.) A., K. (M.) I., S. (S.) K., G.I., M. (G.) F.M., V. (Z.) M., D. (D.) M., S. (B.) I., P. (C.) G., P. (R.) M., B.F.M., A. (C.) N.E., M. (I.) N., P. (H.) V., P. (P.) M.M., S. (B.) M.D., S. (H.) A.G., O.C.C., B. (V.) N., C. (D.) D., D.G., D. (P.) C., H. (D.) M., P. (F.) O.C., H. (C.) A., H.E., H. (M.) M., I. (D.) E.G., I.A.C., I. (N.) C.M., L. (V.) M., L.A., M. (C.) M., M. (I.) N., M.F.M., M.D., M.C., M. (B.) D., M. (S.) E., M. (M.) Ş., M. (D.) M., N. (H.) R., N. (A.) N., O. (S.) I.M., P. (M.) R.M., P.G., P.T., P. (Z.) E., P. (D.) M., R. (S.) L., R. (M.) M., R.D., S.F., S.S.M., S.M.M., S. (R.) E., Ş. (D.) E., Ş. (G.) D.A., S. (B.) L., Ţ. (B.) C., V. (T.) A.V., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Universitatea S.H.
Instanţa a dispus obligarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să îşi dea avizul şi să desemneze unitatea de specialitate pentru tipărirea diplomelor de licenţă, astfel încât Universitatea S.H. să elibereze reclamanţilor şi intervenienţilor principali diplomele de licenţă absolvenţilor cărora nu le-au fost eliberate pentru specializarea pe care au absolvit-o la Universitatea S.H., să recunoască reclamanţilor şi intervenienţilor principali diplomele de licenţă astfel eliberate, iar reclamanţilor şi intervenienţilor principali cărora le-au fost eliberate diplomele să le recunoască pentru specializarea absolvită
S-a dispus obligarea pârâtei Universitatea S.H. să elibereze reclamanţilor şi intervenienţilor principali diplomele de licenţă, suplimentele de diplomă, foile matricole, certificatele D.P.P.D., certificatele de competenţe lingvistice şi să le înapoieze originalele diplomelor de bacalaureat depuse la dosarele de înscriere.
Instanţa a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.
A fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea S.H. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a fost obligat pârâtul-chemat în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în Diploma de Licenţă şi Suplimentul de Diplomă, de natură a asigura dreptul reclamanţilor şi intervenienţilor principali de a le fi eliberat documentul oficial de stat, în regim special de confirmare a absolvirii studiilor de învăţământ superior efectuate în cadrul universităţii pârâte.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că sunt neîntemeiate excepţiile invocate în prezenta cauză.
În ce priveşte excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, curtea a reţinut că în prezenta cauză reclamanţii şi intervenienţii principali critică legalitatea unui act administrativ atipic, în forma prevăzută de art. 2 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, iar potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu este obligatorie plângerea prealabilă.
De asemenea, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor a fost respinsă, instanţa reţinând că există o identitate între persoana reclamanţilor şi a intervenienţilor principali şi titularii drepturilor subiective deduse judecăţii în prezenta cauză.
Curtea constată însă că, între pârâta-reclamantă Universitatea S.H. şi pârâtul-chemat în garanţie Ministerul Educaţiei, există un raport juridic direct, născut din refuzul expres al chematului în garanţie de a aproba tipărirea de către SC R. SA, a formularelor tipizate, care să poată fi folosite de către Universitate la completarea şi eliberarea diplomelor de licenţă ce atestă absolvirea de către reclamante a cursurilor universitare la forma învăţământ la distanţă, şi că acest refuz constituie un exces de putere, atâta timp cât, prin intermediul lui, se neagă dreptul Universităţii de a organiza această formă de învăţământ, conform reglementărilor prevăzute de Ordinul nr. 3404 2006, în condiţiile în care, în perioada 2005 - 2009, nu au fost ridicate obiecţii cu privire la desfăşurarea acestei activităţi, şi cât timp, anterior anului 2009, au fost puse la dispoziţia Universităţii formulare tipizate, care au atestat finalizarea studiilor, prin susţinerea examenului de licenţă, la formele de învăţământ pentru care Ministerul refuză, la această dată, să le mai recunoască ca fiind valabile.
Pentru aceste motive curtea a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Instanţa de fond a reţinut că Universitatea S.H. din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, iar prin H.G. nr. 693/2003 şi H.G. nr. 676/2007 au fost acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, pentru forma de învăţământ de zi, domeniile de licenţă: drept, sociologie, management, psihologie, ştiinţe ale educaţiei, informatică, şi altele.
Ca parte a sistemului naţional de învăţământ, Universitatea S.H. se bucură, conform dispoziţiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanţii au urmat cursurile acestei instituţii de învăţământ superior, de autonomie universitară, care presupunea, printre altele, şi dreptul comunităţii universitare respective de a-şi conduce şi de a-şi exercita libertăţile academice şi de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii, inclusiv dreptul de a înfiinţa şi de a asigura funcţionarea facultăţilor, a colegiilor şi a specializărilor universitare.
Se mai reţine că, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 84/1995, ministrul educaţie a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul cărui se stabileşte, la art. 2, că "Admiterea în învăţământul superior public şi particular se organizează pe domenii de studiu de licenţă, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate"; la art. 8 prevăzându-se că "Formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă pot fi organizate numai de către universităţile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective şi dispun de departamente specializate".
Reclamanţii şi intervenienţii principali au absolvit diferite facultăţi din cadrul Universităţii S.H. şi fost admişi să susţină examenul de licenţă, examen pe care l-au promovat. Instanţa a constatat că celor care au absolvit în 2007 şi 2008 li s-a eliberat diplomă de licenţă, dar ulterior Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu le-a mai recunoscut. Celor care au absolvit în 2009 li s-a eliberat o adeverinţă care să ateste că au absolvit Universitatea S.H., cu termen de valabilitate până la eliberarea diplomei de licenţă.
Instanţa a reţinut că diplomele de licenţa şi adeverinţele reclamanţilor şi ale intervenienţilor principali sunt în fiinţă şi constituie acte administrative nerevocate sau, după caz, anulate în vreun mod, de către instanţele de judecată.
De asemenea, se constată că însăşi Universitatea S.H. recunoaşte că reclamanţii au urmat cursurile pe care le-a organizat la formele de învăţământ legal stabilite şi a emis acestora acte ce recunosc acest fapt şi calitatea de licenţiat, respectiv diplomele de licenţă.
În esenţă, în speţa de faţă sunt în conflict două principii de drept, acela conform căruia nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii (respectiv se pune în discuţie faptul că reclamanţii nu ar putea invoca necunoaşterea împrejurării că au optat pentru înmatricularea la forme de învăţământ neacreditate sau neautorizate provizoriu) şi, teoria validităţii aparenţei în drept.
Curtea a dat eficienţă acestui din urmă principiu.
Astfel, la nivel teoretic, Curtea reţine că ideea de aparenţă producătoare de efecte juridice - teoria aparenţei - constă în a recunoaşte eficacitate juridică unor acte care nu sunt pe deplin conforme condiţiilor strict juridice.
Având în vedere dinamica relaţiilor interumane, prin intermediul dreptului trebuie să se găsească mijloacele şi instrumentele necesare fluidizării raporturilor juridice dintre subiecţii de drept. Astfel, trebuie asigurat un just echilibru între securitatea statică, ce protejează interesele titularilor drepturilor, şi cea dinamică, ce priveşte interesele dobânditorilor de drepturi.
În al doilea rând, Curtea are în vedere că între ideea de aparenţă în drept şi noţiunea de bună-credinţă există o strânsă corelaţie, întrucât aplicarea practică a teoriei aparenţei implică întotdeauna buna-credinţă a celui care dobândeşte un drept de la titularul aparent (în speţă, reclamanţii titulari ai diplomelor de licenţă emise de pârâta Universitatea S.H.). Altfel spus, teoria aparenţei presupune buna-credinţă a dobânditorului unui drept sau eronata convingere a celui care invocă dobândirea unui anumit drept. Pentru aplicarea acestei teorii este necesar ca persoana să se afle într-o "eroare legitimă", în care ar fi putut să se afle orice persoană rezonabilă, în aceeaşi situaţie, sau o "eroare comună", invincibilă pentru orice persoană diligentă.
Termenul de "aparenţă" în drept trebuie privit din cele două laturi pe care le presupune situaţia de fapt, respectiv o latură obiectivă şi una subiectiva/intelectuală. Sub aspectul laturii obiective, aparenţa este dată de informaţiile existente şi obiectivate în formă fizică, la care există acces la un moment dat. Sub aspectul laturii subiective/intelectuale, aparenţa este dată de reprezentarea şi cunoaşterea informaţională a situaţiei de fapt obiective, de membrii colectivităţii.
În ceea ce priveşte buna-credinţă (prezumată de legiuitorul civil), aceasta, astfel după cum s-a indicat în cele ce preced, îndeplineşte rolul de cauză a erorii în teoria aparenţei (altfel spus, eroarea este efectul bunei-credinţe). Pentru a putea vorbi despre bună-credinţă, ignoranţa/necunoaşterea trebuie să nu fie contrazisă de vreun fapt care ar dovedi contrariul (adică "cunoaşterea") şi trebuie să fie justificată, în sensul că este dată de informaţiile din situaţia de fapt, respectiv din latura obiectivă şi subiectivă, pe baza căreia dobânditorul unui drept şi-a întemeiat propria reprezentare şi convingere.
Aplicând în concret, în speţa de faţă aceste principii, Curtea a constatat următoarele:
Calitatea de unitate de învăţământ superior acreditată/neacreditată a Universităţii S.H. - pentru formele de învăţământ absolvite de reclamanţi - vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universităţi, iar reclamanţii, în baza teoriei "aparenţei dreptului", nu pot fi victimele lipsei de acreditare.
Se constată, într-adevăr, faptul că există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituţiilor de învăţământ [potrivit art. 17 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 75/2005, A.R.A.C.I.S. are atribuţii în domeniul acreditării: .. evaluează în temeiul standardelor şi al metodologiei aprobate prin hotărâri ale Guvernului, la cerere sau din proprie iniţiativă, şi propune autorizarea, respectiv acreditarea furnizorilor de învăţământ superior şi a programelor lor de studii. Pe baza rapoartelor de acreditare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării elaborează actele normative pentru înfiinţarea de structuri de învăţământ superior], însă procedura în cauză nu vizează raporturile juridice ale Universităţii cu reclamanţii, ci pe acelea cu autorităţile administraţiei competente în materie.
Altfel spus, eventualele abateri ale Universităţii pârâte în derularea procesului de învăţământ la specializările/programele de studii organizate în formele de învăţământ neacreditate/neautorizate nu pot fi imputate reclamanţilor aflaţi în eroare comună cu privire la legalitatea formei de învăţământ absolvite, iar acestora nu li se poate crea sau menţine un statut juridic incert.
Cu privire la eroarea comuna a reclamanţilor, Curtea reţine că din probele administrate rezultă derularea raporturilor reclamanţilor, în calitate de studenţi, cu Universitatea S.H., inclusiv faptul că aceştia şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, respectiv plata taxelor de studii, susţinerea şi promovarea tuturor examenelor, inclusiv a celui de licenţă. La rândul său, Universitatea a procedat la eliberarea actelor de studii completate. Altfel spus, Universitatea S.H. a creat, faţă de studenţii înmatriculaţi (actuali absolvenţi) aparenţa de legalitate a formelor de învăţământ (aparenţă rezultată din încheierea contractelor de şcolarizare, încasarea taxelor, organizarea şi desfăşurarea de examene, inclusiv de licenţă, eliberarea diplomelor de licenţă, a suplimentelor de diplomă, etc).
Altfel spus, Universitatea creează reclamanţilor, aparenţa de legalitate a organizării şi desfăşurării acestor forme de învăţământ. De altfel, în raporturile juridice în care una dintre părţi este un profesionist (în sensul de persoana care desfăşoară o activitate specifică, cu caracter de repetitivitate şi în mod organizat), iar cealaltă parte este o persoană fizică care apelează la serviciile acestuia, obligaţiile de diligenţă ale profesionistului sunt cele sporite, iar nu cele ale celui care apelează la serviciile sale. Acest principiu este aplicabil, de pildă, şi în raporturile juridice profesionale ale medicului cu pacientul, ale avocatului cu clientul său etc, toţi profesioniştii - indiferent dacă este vorba despre persoane fizice sau instituţii - având obligaţia de a pune la dispoziţia beneficiarului serviciilor prestate toată diligenţa, toată priceperea profesională, în limitele cadrului legislativ adecvat. De cealaltă parte, în mod rezonabil, beneficiarul serviciilor are obligaţia îndeplinirii sarcinilor sale pecuniare - acolo unde raportul juridic o impune. Nu i se poate impune beneficiarului serviciilor prestate să verifice legalitatea acestora, asigurarea legalităţii fiind în sarcina prestatorului.
Traducând această ecuaţie juridică în speţa de faţă, instanţa a concluzionat că nu li se poate imputa studenţilor înscrişi la formele de învăţământ neautorizate provizoriu/neacreditate, actuali absolvenţi, lipsa de diligenţă în condiţiile în care calitatea de profesionist este deţinută de universitate, care trebuia să depună toate diligenţele în vederea legalei desfăşurări a activităţii, nici nu li se pot pretinde diligenţe suplimentare, câtă vreme Universitatea a creat aparenţa de legalitate.
Pe lângă aceste argumente, Curtea reţine faptul că diplomele de licenţă din litigiul prezent sunt valabile, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanţă judecătorească nu s-a pronunţat în sensul revocării/constatării nulităţii sau anulării actului.
A interpreta în sens contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenţilor, prin acordarea de diplome nerecunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi, implicit, nici de alte autorităţi ale statului, absolvenţii riscând să fie excluşi din carieră, din viaţa socială.
În acest context, Curtea apreciază că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de monitorizare şi nici ulterior acestui moment, Ministerul Educaţiei, în exercitarea atribuţiei sale de control şi monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea şi funcţionarea unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat şi particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcţionarii domeniilor de studiu pentru care s-a obţinut acreditarea sau autorizaţia de funcţionare provizorie, precum şi în cel al susţinerii examenului de licenţă, organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu rol de organizator şi conducător al sistemului naţional de educaţie, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susţinut de reclamante şi să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acestora de a li se elibera diploma de licenţă.
Curtea consideră că, într-un stat de drept nu se poate accepta ca organul cu rol de conducător al sistemului naţional de educaţie să persiste în refuzul de a aproba eliberarea formularelor tipizate solicitate de Universitatea S.H.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, în considerentele Deciziei nr. 2874 din 1 iunie 2010, reţine că finalizarea cursurilor universitare organizate de Universitatea S.H. Bucureşti, în cadrul formei de învăţământ la distanţă, prin susţinerea examenului de licenţă şi obţinerea, în urma acestuia, a unei diplome, "presupune în fapt recunoaşterea formei de învăţământ urmată, de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării"; menţionatul refuz neputând acoperi lipsa de acţiune a instituţiilor publice cu atribuţiuni în domeniul asigurării calităţii educaţiei, în condiţiile în care O.U.G. nr. 75/2005 obliga pe furnizorii de educaţie ca, după obţinerea acreditării, să transmită anual A.R.A.C.I.S. rapoarte anuale de evaluare internă; iar, pe instituţia de interes public naţional menţionată, să avertizeze pe furnizorul de educaţie, atunci când ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activităţii educaţionale la nivelul standardelor naţionale în vigoare, urmând ca, în cazul în care şi al treilea raport de evaluare externă ar fi fost nefavorabil, Ministerul Educaţiei să elaboreze şi să promoveze, după caz, prin ordin, hotărâre a Guvernului sau lege, decizia prin care încetează definitiv şcolarizarea în cadrul respectivului program; demersuri pe care pârâtul nu dovedeşte că le-a iniţiat şi finalizat.
Având însă în vedere că obligaţia de eliberare a actului individual de studii din sistemul naţional de învăţământ superior, care este definit de art. 2 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ca fiind "document oficial de stat, cu regim special, care confirmă studii de învăţământ superior efectuate", revine instituţiei de învăţământ superior acreditate şi nu conducătorului sistemului naţional de educaţie, Curtea a admis acţiunea doar în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. din Bucureşti, fiind respinsă acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, pentru lipsa calităţii sale procesuale pasive în prezenta cauză, dat fiind faptul că între reclamante şi pârât nu există niciun raport juridic direct, născut din exercitarea dreptului celor în cauză de a cere să li se elibereze documentul cu regim special ce atestă promovarea examenului de licenţă.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea S.H. în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, faţă de dispoziţiile art. 60 C. proc. civ., văzând şi obiectul acţiunii principale - obligare la recunoaştere diplomă, iar nu obligare la emitere diplomă, cererea de chemare în garanţie urmează a fi respinsă ca nefondată, având în vedere următoarele considerente: în primul rând, Universitatea S.H. nu a căzut în pretenţii în sensul art. 60 C. proc. civ., iar, în al doilea rând, diplomele de licenţă şi suplimentele la diplomă au fost deja emise.
3. Recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 4 din C. proc. civ., respectiv faptul că instanţa a pronunţat o hotărâre cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.
S-a arătat că organizarea şi desfăşurarea sistemului naţional de învăţământ superior, precum şi organizarea mecanismelor de asigurare a calităţii în învăţământ sunt atribuţii exclusive ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Recurentul a precizat că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, obligând Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă, în condiţiile în care persoanele în cauză au urmat studii cu încălcarea prevederilor legale.
Au fost invocate ca motive de recurs şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 din C. proc. civ., arătându-se că nu au fost analizate hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu structurile şi specializările universitare cu formele de învăţământ respective, fiind luate în considerare numai contractele de studii încheiate de Universitate şi metodologia organizării şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de aceeaşi Universitate, documente care nu sunt opozabile Ministerului şi nu pot constitui temei legal pentru acordarea diplomei de licenţă pentru cei care au urmat forme de învăţământ organizate cu încălcarea cadrului legal.
Recurentul a arătat că instanţa de fond a omis să analizeze prevederile legale care au legătură cu pricina. S-a precizat că chemarea în garanţie a Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru a obţine formulare de studii pentru activităţi didactice organizate şi desfăşurate ilegal este inadmisibilă, deoarece o astfel de aprobare ar însemna o confirmare a fraudei organizate de instituţia de învăţământ superior.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 3041 din C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) din C. proc. civ., constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) din C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea Universităţii pârâte la eliberarea diplomei de licenţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Înalta Curte a reţinut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzelor în concordanţă cu dispoziţiile din C. proc. fisc., în raport de două criterii şi, anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte un act emis de o autoritate publică, care este asimilată unei autorităţi locale, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul.
Înalta Curte a constatat că, învestită cu soluţionarea cauzei Curtea de Apel Bucureşti, nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1591 alin. (4) din C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este competentă material să soluţioneze litigiul dedus judecăţii.
Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, în temeiul art. 312 - 313 teza finală din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva Sentinţei nr. 6129 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4979/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 504/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
