ICCJ. Decizia nr. 509/2012. Contencios. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 509/2012
Dosar nr. 4787/2/2011
Şedinţa publică de la 2 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 6 iunie 2011, petenta Uniunea Naţională a Barourilor din România a solicitat completarea Sentinţei civile nr. 3863 din 31 mai 2011 în sensul ca instanţa să se pronunţe asupra cererii de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 RON, reprezentând onorariu avocat.
Prin întâmpinare, intimata F.M.N. a solicitat respingerea cererii formulate de Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 4909 din 6 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de petenta Uniunea Naţională a Barourilor din România în contradictoriu cu intimaţii F.M.N. şi Baroul Bucureşti şi a dispus completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 3863 din 31 mai 2011 în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată de 800 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 3863 din 31 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 4787/2/2011, s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea reclamantei F.M.N. formulată în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţionala a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti.
Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi faţă de înscrisul aflat la dosar, reprezentând copii de pe factura şi chitanţa ce fac referire la onorariul de avocat în cuantum de 800 RON solicitat de apărătorul ales al pârâtei U.N.B.R., Curtea a constatat întemeiată cererea formulată şi a admis-o, cu consecinţa completării dispozitivului Sentinţei civile nr. 3863 din 31 mai 2011 în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON.
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta F.M.N. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta susţine că în mod greşit instanţa a dispus completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 3863 din 31 mai 2011, întrucât cheltuielile de judecată de 800 RON sunt nerealiste, ele depăşind ca şi cuantum un salariu minim brut pe economie, deşi reprezintă doar o singură prestaţie de reprezentare în instanţă a d-lui avocat angajat de U.N.B.R., prestaţie ce nu a durat mai mult de 1 - 2 minute, lipsită de pledoarie, fără a se intra în dezbaterea fondului.
Referitor la prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa le-a dat o formă de aplicabilitate de tip punitiv, de sancţiune, admiţând cheltuielile de judecată ale pârâtei UNBR în totalitate, fără a analiza rezonabilitatea acestei dispoziţii.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor art. 3041C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Potrivit art. 2812alin. (1): „Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare”.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă, fără putinţă de tăgadă, că pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România a solicitat, în faţa instanţei de fond, acordarea cheltuielilor de judecată, ataşând dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 800 de RON.
Având în vedere soluţia pronunţată de către instanţa de fond au devenit incidente dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că, în mod legal, Curtea de apel a admis cererea de completare a dispozitivului în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pe de altă parte, analizând solicitarea recurentei-reclamante privind incidenţa art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este întemeiată.
Potrivit acestui text de lege, „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor …, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Este adevărat că onorariile avocaţilor sunt negociabile şi se stabilesc prin contractul de asistenţă juridică, însă acest contract nu este opozabil terţilor în proces şi ca atare, în raport de natura litigiului şi după criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa poate majora sau micşora, nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat.
În acest sens, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 401/2005, a recunoscut dreptul instanţei de judecată de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial cuvenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat solicitat de către pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, Înalta Curte apreciază că nu se impunea aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., motivat de complexitatea şi miza cauzei, precum şi de munca îndeplinită de avocat.
În ceea ce priveşte etapa procesuală a recursului, din actele şi lucrările dosarului rezultă că intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, depunând la dosar dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 800 de RON.
Având în vedere soluţia pronunţată de către instanţa de control judiciar, devin incidente dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., iar Înalta Curte, constatând culpa procesuală a recurentei, o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat şi va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimată a sumei de 800 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.M.N. împotriva Sentinţei civile nr. 4909 din 6 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei-pârâte Uniunea Naţională a Barourilor din România 800 de RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 508/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5157/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
