ICCJ. Decizia nr. 5070/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5070/2012
Dosar nr. 195/54/2012
Şedinţa de la 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin încheierea de şedinţă din data de 24 ianuarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 10826/63/2010, a fost admisă cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ formulată de recurentul reclamant C.L., privind excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007 şi art. 4 din Decizia nr. 307/2007, fiind sesizată Curtea de Apel Craiova cu soluţionarea acestei excepţii.
Totodată, s-a dispus suspendarea judecării cauzei. Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că recurentul reclamant în Dosarul nr. 10826/63/2010 al Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007 şi a art. 4 din Decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307 din 25 ianuarie 2007, solicitând sesizarea instanţei de contencios administrativ competente cu soluţionarea excepţiei.
Curtea de Apel Craiova, ca instanţă de recurs, apreciind că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2002, a admis cererea recurentului reclamant şi, ţinând seama de faptul că actele administrative contestate sunt emise de instituţii publice centrale, potrivit art. 10 alin. (1) şi (3) din aceeaşi lege, a dispus sesizarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007 şi art. 4 din Decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 195/54/2012.
Prin Notele de şedinţă depuse la data de 15 februarie 2012, pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate, ca nefondată.
Şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la data de 15 martie 2012, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca nefondată.
În motivarea excepţiei de inadmisibilitate, pârâta a arătat că obiectul excepţiei de nelegalitate este limitat la actele administrative individuale fiind excluse de la controlul de legalitate actele administrative individuale cu caracter normativ, cum este Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/C/2007 şi Decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007.
Prin încheierea de şedinţă din data de 21 martie 2012, Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, reţinând că pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi actele administrative cu caracter normativ, în virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte juridice, fiind neîndoielnic că, dacă legiuitorul a creat un mijloc de apărare pe calea excepţiei de nelegalitate pentru actele de autoritate individuale, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit subiectelor de drept în legătură cu actele normative.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin Sentinţa nr. 239 din 29 martie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007 şi a art. 4 din Decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007, invocată de reclamantul C.L. şi a constatat nelegalitatea acestor dispoziţii.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a constatat că dispoziţiile art. 11 pct. 5 din O.M.J nr. 399/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 şi art. 4 alin. (3) şi (4) din Decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007 emisă de Directorul General al A.N.P sunt nelegale, întrucât vin în contradicţie şi adaugă în mod nepermis la dispoziţiile O.U.G. nr. 64/2006 şi Legii nr. 293/2004, acte normative cu forţă superioară şi în aplicarea cărora au fost emise.
Potrivit art. 16 din O.G. nr. 64/2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru orele prestate de funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 293/2004 [actual 45 alin. (3)] în redactarea de la data emiterii actelor normative a căror legalitate este contestată, reglementând durata şi modul de determinare a programului de lucru pentru a această categorie de funcţionari publici cu statut special, impune respectarea timpului de lucru legal, statuând în alin. (3), într-o manieră similară art. 119 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, că orele prestate peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. Pentru situaţia în care compensarea cu timp liber corespunzător nu este posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea muncii suplimentare, acelaşi alineat impune plata orelor suplimentare cu un spor la salariul de bază de 75% pentru primele două ore de depăşire a duratei normale a zilei de lucru, respectiv 100% din salariul de bază pentru orele următoare.
Instanţa a mai statuat că, aplicându-se acest algoritm de calcul se ajunge practic la situaţia în care dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 293/2004, concepute de legiuitor ca o măsură de protecţie pentru personalul ce prestează muncă peste durata normală a timpului de lucru, sunt deturnate de la scopul pentru care au fost edictate în cazul funcţionarilor publici care îşi desfăşoară activitatea în ture, funcţionari care, din raţiuni lipsite de orice suport legal, sunt privaţi de drepturile salariale cuvenite pentru o parte din orele suplimentare efectuate pentru simplul motiv că acestea reprezintă o fracţiune mai mică decât durata normală a programului zilnic de 8 ore.
3. Recursurile declarate în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Penitenciarul Craiova, Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Recurenţii şi-au întemeiat cererile de recurs pe prevederile art. 309 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că în mod greşit prima instanţă a admis excepţia de nelegalitate invocată, întrucât pct. 11 din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/C/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată prin Legea nr. 462/2006, stabileşte un mod de calcul pentru situaţia specială a lucrului în ture, pentru determinarea orelor suplimentare, având în vedere că lucrul în ture reprezintă, potrivit Codului Muncii, "orice mod de organizare a programului de lucru, potrivit căruia salariaţii se succed unul pe altul la acelaşi post de muncă, potrivit unui anumit program, inclusiv program rotativ şi care poate fi de tip continuu sau discontinuu, implicând pentru salariat necesitatea realizării unei activităţi în intervale orare diferite în raport cu o perioadă zilnică sau săptămânală, stabilită prin contractul individual de muncă".
Ţinând cont că situaţia lucrului în ture este una specială, prin ordin s-a stabilit expres un mod de calcul, fără a aduce atingere însă normei legale. Nici în Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/C/2007 şi nici în Decizia nr. 307/2007 nu se face referire la un mod de calcul prin raportare la zile lucrate suplimentar, aşa cum a reţinut prima instanţă.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, precum şi din oficiu, potrivit art. 3041 C. proc. civ., constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, punctul 11.5 din normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006, aprobate prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/C/2007 prevede că, în cazul lucrului în ture, orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se vor plăti:
a) Total ore lucrate conform pontaj - total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar.
b) Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar.
c) Primele 2 ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază, iar diferenţa până la 8 ore se plăteşte cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracţiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează.
De asemenea, art. 4 din Decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007 a directorului general al Administraţiei Penitenciarelor prevede la alin. (3) şi (4) modul de calcul al orelor suplimentare, astfel:
- alin. (3): În cazul lucrului în ture, numărul orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se calculează:
Total ore lucrate conform pontaj - total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar;
Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar.
- alin. (4): Primele 2 ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază, iar diferenţa până la 8 ore se plăteşte cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracţiunile de zile se neglijează.
Potrivit art. 16 din O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru orele prestate de aceşti funcţionari publici peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 4.3 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
În conformitate cu forma în vigoare a acestor din urmă dispoziţii, durata normală a timpului de lucru este, de regulă, de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.
Actul normativ mai prevede că, în cazul în care nu este posibilă compensarea cu timp liber a orelor lucrate suplimentar acestea se vor plăti cu 75% din salariul de bază, primele 2 ore şi respectiv cu 100% din salariul de bază orele următoare şi orele lucrate în zilele de repaus, săptămânal sau în care nu se lucrează, potrivit legii.
Legea nr. 293/2004 instituie şi o limită a orelor lucrate suplimentar, respectiv 120 ore anual şi în mod excepţional, 360 ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite şi cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.
Aşadar, dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 293/2004 reglementează modul de plată a muncii suplimentare necompensate cu timp liber, calculul raportându-se exclusiv ca unitate de timp la orele suplimentare, fără a distinge după cum este vorba de lucru în ture sau nu.
Contrar acestor prevederi legale, prin dispoziţiile contestate din cele două acte administrative emise în baza şi în aplicarea actelor normative cu forţă superioară, modalitatea de calcul a orelor lucrate suplimentar se raportează la altă unitate de timp, ziua lucrată suplimentar, transformându-se orele în zile suplimentare, cu neglijarea fracţiunilor de zile.
Aplicând acest mod de calcul se ajunge la situaţia în care funcţionarii publici din sistemul administraţiei penitenciare sunt privaţi de drepturile salariale pentru o parte din orele suplimentare efectuate, respectiv cele ce reprezintă o fracţiune mai mică de o zi lucrată suplimentar.
În raport de cele expuse, reţinând că excepţia invocată de reclamant este întemeiată, normele contestate adăugând la lege şi stabilind un alt regim de calcul al sporurilor cuvenite pentru orele lucrate suplimentar, Înalta Curte va respinge recursurile declarate, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Penitenciarul Craiova, Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva Sentinţei civile nr. 239 din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5069/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5086/2012. Contencios → |
|---|
