ICCJ. Decizia nr. 5082/2012. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5082/2012
Dosar nr. 3172/54/2010
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, reclamanta SC C.E. SRL, prin administrator judiciar B.C. SPRL, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului C. şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, a contestat decizia din 8 octombrie 2010 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj şi decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală din 28 august 2008, raportul de inspecţie fiscală din 27 august 2008 şi decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 469 din 28 august 2008, întocmite de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Administraţia Finanţelor Publice Craiova, Activitatea de Inspecţie Fiscală, pe care le consideră nelegale şi netemeinice, în ceea ce priveşte constatările şi măsurile dispuse cu privire la modul de calcul, evidenţiere şi virare a obligaţiilor datorate bugetului de stat, după cum urmează:
- impozit pe profit 43.875 RON;
- majorări de întârziere şi penalităţi aferente impozitului pe profit 10.895 RON;
- TVA 729.009 RON;
- majorări de întârziere şi penalităţi aferente TVA 140.898 RON;
- impozit pe dividende 3.840 RON;
- majorări de întârziere şi penalităţi 2.296 RON.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 475 din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte contestaţia, a anulat decizia din 8 octombrie 2010, emisă de Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj, de asemenea a desfiinţat, în parte, decizia de impunere din 28 august 2008 şi raportul de inspecţie fiscală din 27 august 2008 ambele emise de Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Craiova şi a menţinut actele administrativ fiscale pentru următoarele obligaţii:
- impozit pe profit 560 RON şi majorări 318 RON;
- suma de 590 RON constituind bază suplimentară pentru impozitul pe profit 2005, impozitul pe profit şi majorările datorate;
- TVA suplimentară 20.104 RON şi majorări 15.312 RON;
- impozit pe dividende 3840 RON şi majorări 1.435 RON şi a respins contestaţia, în ceea ce priveşte capătul de cerere în anularea deciziei privind nemodificarea bazei de impunere 28 august 2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin decizia de impunere din 28 august 2008, emisă de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Craiova, Activitatea de Inspecţie Fiscală, au fost stabilite obligaţii suplimentare de plată, în sarcina contestatoarei, în ceea ce priveşte TVA 729.009 RON datorat pe perioada 1 ianuarie 2005-31 mai 2008, cu stabilirea unei baze de impunere suplimentare în sumă de 3.836.879 RON şi majorări de întârziere pe perioada 25 ianuarie 2005-25 august 2008 în sumă de 140.098 RON.
Organul fiscal a reţinut nerespectarea regimului fiscal, în sensul înregistrării în evidenţa contabilă a unor facturi fiscale, privind operaţiuni de achiziţie ce nu sunt destinate activităţii taxabile sau care privesc bunuri ce nu se află în patrimoniul persoanei juridice, dubla înregistrare a unor facturi fiscale, greşita înregistrare în evidenţă a unor facturi fiscale emise în temeiul unui contract lucrări .
A fost reţinută obligaţia plăţii unui impozit pe profit în sumă de 43.875 RON şi majorări 10.895 RON, datorate pentru perioada 25 aprilie 2005–25 august 2008 .
Prin raportul de inspecţie fiscală s-a reţinut că, în luna ianuarie 2005, nu au fost înregistrate veniturile aferente unei facturi fiscale, în sumă de 8.403 RON, ca urmare a volumului mare de activitate.
Această operaţiune taxabilă a fost verificată de expertul judiciar desemnat în cauză, precizându-se că factura din 26 ianuarie 2005 este înregistrată în nota contabilă din ianuarie 2005, apărând evidenţiată în contul de venituri, în balanţa de verificare din 31 ianuarie 2005, precum şi în contul TVA, în sumă de 1.597 RON.
S-a mai reţinut, în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală, faptul că, în luna mai 2005, contestatoarea a înregistrat suma de 590 RON, aferentă facturii fiscale din 26 mai 2005, emisă de Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar .
Cu privire la această sumă, instanţa a constatat, având în vedere şi concluziile raportului judiciar de expertiză, faptul că nu îndeplineşte cerinţele art. 21 alin. (1) raportat la art. 21 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003 (cheltuieli realizate în scopul realizării de venituri impozabile), privind deductibilitatea cheltuielilor, în condiţiile în care operaţiunea taxabilă nu prezintă legătură cu obiectul de activitate al persoanei juridice.
Pentru anul 2006, s-a constatat înregistrarea a sumei de 1.722 RON reprezentând materiale şi manoperă plasmă şi alarmă, fără a exista deviz de lucrări; sunt enumerate facturile fiscale din 6 mai 2006 şi din 20 iunie 2006, precizându-se că suma de 1.722 RON, rezultantă, a fost înregistrată cu regim de deductibilitate fiscală.
Având în vedere şi concluziile raportului de expertiză judiciară cu privire la regimul contabil al intrărilor de materiale, instanţa de fond a constatat că suma de 1.722 RON, cu regimul mai sus menţionat, constituie cheltuieli generate de îndeplinirea obiectului de activitate al contestatoarei .
Pentru anul 2007, organul fiscal a constatat că au fost înregistrate cu regim de deductibilitate, cheltuielile privind repararea autoturismelor D.M. şi M. (acestea neregăsindu-se în patrimoniul contestatoarei); sunt indicate facturile din 24 iulie 2007 şi 6 august 2007.
Aceste categorii de operaţiuni taxabile nu intră în sfera deductibilităţilor limitate, astfel cum este reglementată de art. 21 alin. (1), raportat la art. 21 alin. (3) lit. n) din Legea nr. 571/2003 .
Pentru aceeaşi perioadă, organul fiscal a analizat efectele prescripţiei extinctive, în ceea ce priveşte creanţa de 334.740,15 RON deţinută de terţul SC H.T. SRL Craiova împotriva contestatoarei, ce figurează neachitată la data de 31 decembrie 2004, şi a stabilit debitul fiscal suplimentar, plecând de la premisa intervenirii prescripţiei extinctive, fără a lua în considerare efectul întreruperii termenului de prescripţie, potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din decizia nr. 167/1958, prin actul expres de recunoaştere a debitului, în conformitate cu art. 17 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ (în condiţiile în care organul fiscal precizează, faptul că ultima plată realizată către creditorul furnizor a intervenit prin ordinul de paltă din 25 iulie 2006) .
Cu privire la TVA deductibilă, instanţa de fond a reţinut că organul fiscal a analizat înregistrarea a două facturi fiscale (alarmă, materiale şi montaj, manoperă plasmă din 6 mai 2006 şi din 20 iunie 2006), în sumă totală de 2.049 RON, precizând ca fiind greşit înregistrată TVA deductibilă 328 RON, cu încălcarea dispoziţiilor art. 145 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003.
Potrivit art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, persoana impozabilă are dreptul la deducerea taxei aferente achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate efectuării operaţiunilor taxabile .
În condiţiile în care, contestatoarea prezintă calitatea de contribuabil înregistrat în scop de TVA începând cu 30 septembrie 1994, pentru a nu opera deducerea TVA, organul fiscal trebuie să indice elementele de fapt care conduc la concluzia că achiziţiile indicate în cele două facturi nu prezintă legătură cu îndeplinirea operaţiunilor taxabile; în speţă, RIF nu cuprinde asemenea elemente de fapt.
Organul fiscal a analizat efectele facturilor fiscale din 24 iulie 2007 şi din 6 august 2007, privind contravaloarea reparaţiilor auto şi transport persoane, în sumă de 814 RON (cu TVA 130 RON), apreciind că aceste cheltuieli, nefiind generate de operaţiuni taxabile, încalcă prevederile art. 145 alin. (2) lit. a); în condiţiile în care TVA a fost achitată pentru servicii ce nu prezintă legătură cu operaţiuni taxabile (autoturismele nefiind în patrimoniul contestatoarei), nu există drept de deducere.
Organul fiscal a analizat dubla înregistrare a unui număr de 6 facturi fiscale, cu o valoare totală de 502.593 RON şi TVA deductibil în sumă de 82.046 RON. În condiţiile în care această eroare de înregistrare contabilă apare a fi rectificată, în cursul lunii iunie 2008, cu efectele fiscale specifice asupra declarării şi virării TVA, instanţa şi-a însuşit concluziile expertului judiciar asupra inexistenţei debitului suplimentar în sumă de 80.972 RON.
Organul fiscal a mai constatat că, în cursul lunii ianuarie 2008, contestatoarea a înregistrat în evidenţe factura fiscală din 30 ianuarie 2008 privind suma de 98.770 RON (TVA 15.770 RON), cu titlu de avans lucrări de amenajare şi demolări spaţiu comercial, astfel cum a fost emisă de beneficiarul SC C.P. SRL în temeiul contractului din 15 ianuarie 2008, încheiat între părţi, suma fiind achitată prin ordin de plată din 1 februarie 2008.
În analiza operaţiunii taxabile, cu drept de deducere TVA, organul fiscal a constatat că obiectul contractului este insuficient descris, iar în conţinutul facturii fiscale mai sus menţionate nu este indicat numărul contractului .
Punând în discuţie regimul de document justificativ, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile art. 22 din directiva TVA şi respectiv ale art. 155 din Legea nr. 571/2003 reglementează cerinţe speciale de identificare a obiectului (fiind relevante dispoziţiile art. 155 alin. (5) lit. k).
Organul fiscal a apreciat asupra realizării investiţiei înregistrate în cont, imobilizări corporale în curs de execuţie, până la concurenţa sumei de 811.996 RON, apreciind că suma de 740.457 RON, a fost greşit înregistrată cu titlu de investiţie, lucrări modernizare, reparaţii şi consolidări, în condiţiile în care, vizual, nu a fost constatată existenţa lucrărilor şi nu există documente din care să rezulte efectuarea, iar în perioada menţionată în nota explicativă a lucrărilor, activitatea restaurantului (imobilul supus lucrărilor), nu a fost întreruptă; s-a constatat că, pentru materialele aprovizionate, contestatoarea nu a întocmit note de intrare-recepţie şi nici bonuri de consum , precum şi faptul că suma de 811.966 RON, reprezentând majorare a valorii mijlocului fix, nu a fost declarată Serviciul de Taxe şi Impozite Locale .
Asupra acestui aspect, instanţa a constatat că, deşi există facturi fiscale ca documente justificative ale lucrărilor efectuate, organul fiscal nu verifică, pe calea controlului încrucişat reglementat de art. 97 lit. b) din O.G. nr. 92/2003, realitatea înregistrărilor de evidenţă contabilă, fundamentându-şi constatările pe anumite elemente de fapt ce pot da naştere unor simple prezumţii (nedeclararea, valorii majorate a construcţiei, lipsa întreruperii activităţii în perioada indicată, constatări vizuale).
Cu privire la TVA colectată, instanţa de fond a apreciat că organul fiscal a constatat omisiunea colectării TVA de 1.597 RON, ca efect al neînregistrării facturii fiscale din 26 ianuarie 2005 (achiziţie pompă hidraulică regulară), 9.260 RON, ca efect al încasării avansului de 120.940 RON pentru vânzare imobil (ulterior fiind emisă factura din 17 iulie 2008, cu determinarea TVA colectată suplimentar în cuantum de 10.048 RON pentru diferenţa de preţ de 62.940 RON) .
A fost stabilită exigibilitatea TVA, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 23 ianuarie 2008 Biroul Notarial Public L.J. Bucureşti, la data întocmirii contractului şi nu la data emiterii facturii din 15 februarie 2008, privind plata contravalorii imobilului în sumă de 2.647.406,99 RON. Potrivit art. 1341 alin. (3) din C. fisc., pentru livrările de bunuri imobile, faptul generator intervine la data la care sunt îndeplinite formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător .
În privinţa constatării existenţei unei TVA colectate în cursul inspecţiei fiscale, în sumă de 28.370 RON, ca urmare a existenţei unei diferenţe de stoc, la data de 31 mai 2008, în sumă de 745.309,97 RON (organul fiscal reţinând că, până la concurenţa sumei de 595.994 RON, bunurile nu sunt de natura mărfurilor), instanţa de fond a constatat că aprecierile organului fiscal privind inexistenţa stocului, cu aplicarea dispoziţiilor art. 128 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 571/2003 nu sunt fundamentate prin prisma existenţei unui proces-verbal de inventariere faptică a stocului existent .
Cu privire la TVA de plată şi în raport cu considerentele avute în vedere la deductibilitatea TVA şi respectiv colectarea taxei, instanţa a avut în vedere existenţa obligaţiei de plată suplimentare a TVA în cuantum de 20.104 RON (TVA nedeductibilă 796 RON conform facturilor fiscale din 24 iulie 2007 şi din 6 august 2007, precum şi TVA colectată suplimentar 19.308 RON conform facturii din 17 iulie 2008 şi respectiv datorată pentru diferenţă de preţ 62.940 RON), adăugându-se accesorii în cuantum de 15.312 RON.
Cu privire la impozitul pe dividende, s-au reţinut următoarele:
Prin raportul de inspecţie fiscală sunt consemnate constatările cu privire la verificarea perioadei 1 ianuarie 2005-31 mai 2008, precizându-se că profitul aferent anilor 2005-2006 (în sumă de 7.823 RON şi respectiv 13.262 RON) a fost repartizat în cont, fiind repartizate, în luna mai 2006, dividende suma de 24.000 RON, fără a se calcula şi vira impozitul aferent, până la scadenţa din 31 decembrie 2006.
Deşi aspectele ce ţin de sarcina declarării şi virării impozitului pe dividende sunt contestate de către contribuabil, instanţa a avut în vedere concordanţa între constatările organului fiscal şi concluziile expertului judiciar.
S-a mai reţinut că reclamanta, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, deşi a contestat atât obligaţia de plată a impozitului pe dividende, cât şi a accesoriilor acestora, nu a prezentat susţineri în fapt şi în drept de natură să pună în discuţie nelegalitatea actelor administrativ-fiscale şi, respectiv, natura şi întinderea debitului fiscal.
O ipoteză similară se regăseşte şi în ceea ce priveşte contestaţia formulată împotriva deciziei privind nemodificarea bazei de impunere din 28 august 2008; în lipsa unor susţineri relevante privind nelegalitatea acestui act administrativ, instanţa a constatat că reţinerea excepţiei lipsei interesului în soluţionarea contestaţiei administrativ fiscale, respectă imperativele art. 217 din O.G. nr. 92/2003.
3. Recursul declarat de pârâtă
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Cu privire la impozitul pe profit, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond a reţinut greşit că factura din 26 ianuarie 2005 a fost înregistrată în contabilitate, a stabilit greşit deductibilitatea sumei de 1.722 RON, plătită pentru întreţinerea şi reparaţia unei plasme, care nu reprezintă o cheltuială generată de îndeplinirea obiectului de activitate al reclamantei, în sensul art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. şi pct. 48 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 şi a reţinut eronat întreruperea prescripţiei pentru suma de 314.839 RON neachitată către SC H.T. SRL, obligaţie de plată aflată în sold la 31 decembrie 2011, în condiţiile în care suma de 5.020 RON, achitată în anul 2006, face parte dintr-un alt debit, de 24.921 RON, reprezentând contravaloarea unor echipamente electrice achiziţionate în 2005-2006.
Cu privire la debitul constând în TVA, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, următoarele: instanţa de fond a reţinut în mod neîntemeiat ca suma de 328 RON reprezintă TVA deductibilă, fiind eferente unor operaţiuni care nu sunt destinate utilizării în folosul unor operaţiuni taxabile; pentru suma de 80.246 RON, instanţa şi-a însuşit eronat concluziile expertului contabil, în condiţiile în care ea este aferentă unor facturi înregistrate de două ori în contabilitate, cu încălcarea art. 145 alin. (2) lit. a) C. fisc., fără a se fi dovedit, cu documente contabile, corectarea erorii şi înlăturarea efectelor asupra calculului debitului fiscal; suma de 15.770 RON a fost calificată greşit ca fiind deductibilă, deşi nu este aferentă unor operaţiuni taxabile; cheltuielile aferente facturii din 30 ianuarie 2008, emise de SC C.P. SRL, au fost justificate numai cu un contract având ca obiect lucrări de demolare şi transport pentru amenajare spaţiu, fără să se indice datele de identificare ale spaţiului şi fără a se dovedi efectuarea lucrărilor; suma de 140.761 RON, pe care instanţa a considerat-o deductibilă fiscal, este aferentă unor operaţiuni a căror realitate nu a fost dovedită: instanţa de fond a reţinut eronat că exigibilitatea TVA aferentă avansului plătit pentru vânzarea imobilului intervine la data când sunt îndeplinite formalităţile legale pentru transferul dreptului de proprietate, indiferent de înregistrarea în contabilitate; instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt eronată cu privire la suma de 28.370 RON, reprezentând TVA aferentă stocurilor de marfă, în condiţiile în care nu s-a dovedit realitatea stocului; suma de 441.833 RON reprezintă TVA care a rezultat din verificarea concordanţei fiscale cu evidenţele contabile în perioada ianuarie 2005–mai 2008, ca nefiind declarată; majorările de întârziere sunt datorate în temeiul art. 120 C. proc. fisc., iar faptul generator al TVA aferentă livrării imobilului ce a format obiectul contractului de leasing din data de 23 ianuarie 2008 a intervenit la data încheierii contractului, iar nu la data facturării.
Intimata–reclamantă nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare, fiind necesară casarea sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută în art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., actele administrative–fiscale menţionate la pct. 1.1 din prezenta decizie, prin care, în sarcina sa, au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în cuantum total de 930.813 RON, constând în TVA, impozit pe profit şi impozit pe dividende, cu majorările şi penalităţile aferente.
Prima instanţă a admis în parte acţiunea şi a anulat parţial actele contestate, pe care le-a menţinut numai cu privire la unele dintre debitele stabilite de autoritatea fiscală, dar din verificarea considerentelor sentinţei, prin prisma probelor administrate, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată este insuficient motivată şi nu este fondată ca o cercetare aprofundată a situaţiei de fapt fiscale, aptă să conducă la dezlegarea corectă a tuturor aspectelor deduse judecăţii.
Astfel, în ceea ce priveşte impozitul pe profit pe anul 2007, autoritatea fiscală a reţinut că suma de 334.740,15 RON, reprezentând o creanţă prescrisă a SC H.T. SRL , anterioară datei de 31 decembrie 2004, trebuia înregistrată ca venit din exploatare, în timp ce instanţa de fond a considerat întemeiate susţinerile reclamantei, legate de efectul interuptiv asupra cursului prescripţiei , pe care l-a produs efectuarea unei plăţi intervenite către furnizor prin ordin de plată din 25 iulie 2006. O plată efectuată la data de 25 iulie 2006, fără indicarea sumei şi a creanţei în contul căreia a fost făcută, este menţionată şi în răspunsul la obiecţiunile formulate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj împotriva raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Verificând înscrisurile administrate, instanţa de control judiciar constată însă că ordinul de plată, datat 29 iulie 2005, iar nu 25 iulie 2006, cum s-a reţinut în sentinţă, vizează plata parţială a contravalorii facturii din 27 mai 2005, iar plata efectuată conform chitanţei din 24 iulie 2006 reprezintă contravaloarea facturii din 24 iulie 2006, nefiind vorba, aşadar, despre plăţi efectuate în contul creanţei înregistrate în evidenţele anterioare ale intimatei–reclamante, la data de 31 decembrie 2004. Date fiind aceste inadvertenţe, se impune administrarea de probe suplimentare, pentru lămurirea aspectelor de efectuarea unei plăţi apte să întrerupă cursul prescripţiei, menţionate, doar generic, în raportul de expertiză contabilă.
În ceea ce priveşte TVA, considerată de recurenta-pârâtă nedeductibilă, aferentă sumelor plătite drept contravaloare a unor prestări servicii pentru amenajarea unui imobil (98.770 RON, cu TVA 15.770 RON, cu titlu de avans lucrări de amenajare şi demolări spaţiu comercial şi suma de 740.457 RON, cu TVA 140.687 RON, pentru lucrări de modernizare, reparaţii şi consolidări), sentinţa nu cuprinde nici un considerent legat de valoarea probatorie a documentelor justificative prezentate, de realitatea prestaţiilor şi de legătura cu operaţiunilor taxabile, în sensul art. 145 alin. (2) lit. a), reproşând autorităţii fiscale doar că nu a făcut verificări pe calea controlului încrucişat, reglementat în art. 97 lit. b) din O.G. nr. 92/2003 şi că şi-a fundamentat constatările pe anumite elemente de fapt ce pot da naştere unor simple prezumţii.
Or, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat în răspunsul la obiecţiuni, singurele documente avute în vedere au fost facturile fiscale şi registrul jurnal de cumpărări, iar la dosar s-a depus numai contractul din 15 ianuarie 2008 şi o situaţie contabilă pentru perioada 1 ianuarie–28 februarie 2008 fără a fi însoţite de documente justificative apte să probeze conţinutul economic efectiv al contractului, realitatea prestărilor de servicii, cum ar fi situaţii de lucrări, rapoarte, procese–verbale de recepţie a lucrărilor, decizie, bonuri de consum, iar autoritatea fiscală a susţinut constant că a făcut verificări la faţa locului şi nu au fost identificate îmbunătăţiri sau amenajări ale imobilului, era necesară în cauză o expertiză tehnică de specialitate, care să verifice realitatea efectuării lucrărilor de prestări servicii şi legătura acestora cu operaţiunile derulate de reclamantă, potrivit obiectivului de activitate.
Referitor la TVA colectată ca urmare a existenţei unei diferenţe de stoc, instanţa de fond a reţinut că, aprecierile organului fiscal privind inexistenţa stocului, cu aplicarea dispoziţiilor art. 128 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 571/2003, nu sunt fundamentate prin prisma existenţei unui proces–verbal de inventariere faptică a stocului existent.
A scăpat însă din vedere că acea operaţiune de inventariere intra în obligaţiile reclamantei, în lipsa unui proces–verbal autoritatea fiscală raportându-se, în mod firesc, la diferenţa dintre stocul scrisptic înregistrat în balanţa de verificare şi listele de inventar prezentate. Prin urmare, şi sub acest aspect se impune aprofundarea probatoriului, pentru că elementele existente la dosar nu sunt în măsură, prin ele însele, să răstoarne prezumţia de legalitate şi veridicitate a actelor fiscale.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere ponderea însemnată a obligaţiilor fiscale asupra cărora situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită, în sensul celor mai sus arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1), art. 313 şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, în vederea completării probatoriului, urmând ca, în cadrul rejudecării, să fie analizate şi celelalte susţineri făcute în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj împotriva sentinţei nr. 475/2011 din 14 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 4396/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5085/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
