ICCJ. Decizia nr. 5089/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5089/2012
Dosar nr. 6514/2/2011
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 6437 din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii precizatoare şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A.O.C., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în insolvenţă din România (U.N.P.I.R.), Comisia Superioară de Disciplină, astfel cum a fost precizată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin plângerea disciplinară din 16 martie 2011 Consiliul de Conducere al Filialei U.N.P.I.R. Bucureşti a sesizat Comisia de disciplină cu privire la exercitarea calităţii de practician în insolvenţă a reclamantului, pe perioada cât acesta fusese sancţionat disciplinar cu suspendarea din activitate pe o perioadă de 3 luni, pentru încălcarea prevederilor art. 96 alin. (1) şi (21) din Statutul privind organizarea activităţii de practician în insolvenţă.
Prin încheierea din 17 martie 2011, membrii instanţei disciplinare au constatat că 3 din cei 5 membri (M.T., F.G. şi M.P.) s-au pronunţat deja în dosarul în care s-a dispus suspendarea reclamantului, iar împotriva lor reclamantul a formulat plângere penală, astfel că, în baza art. 12 alin. (12) din Regulamentul privind procedura disciplinară, aceştia au declarat că se abţin, înaintând dosarul Comisiei superioare, cu motivarea imposibilităţii constituirii completului.
Comisia superioară a admis cererea de abţinere şi a constatat imposibilitatea constituirii completului disciplinar de 3 membri, motiv pentru care, prin decizia 6/2011 a dispus strămutarea plângerii la Comisia de Disciplină Constanţa.
Referitor la acesta măsură, instanţa a constatat că a fost legal dispusă, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Regulamentul privind procedura disciplinară, potrivit cu care, strămutarea se poate dispune şi pentru imposibilitatea constituirii completului de analizare a plângerii disciplinare.
În ce priveşte motivele de nulitate invocate de reclamant, instanţa a reţinut că prin decizia nr. 4/2011, Comisia de disciplină a Filialei U.N.P.I.R. Constanţa a dispus sancţionarea reclamantului cu excluderea din U.N.P.I.R. şi pierderea calităţii de practician în insolvenţă, pentru nerespectarea prevederilor art. 96 alin. (2) din Statut.
Prin decizia nr. 19 din 17 iunie 2011 emisă în soluţionarea contestaţiei, Comisia Superioară de Disciplină a respins contestaţia reclamantului.
Primul termen fixat de Comisia de Disciplină Constanţa a fost 25 martie 2011, reclamantul solicitând un termen de 2-3 luni pentru pregătirea apărării.
Cererea reclamantului a fost admisă şi s-a acordat termen la 1 aprilie 2011, iar la data de 31 martie 2011 s-a înregistrat o nouă cerere de amânare pentru pregătirea apărării, care a fost respinsă de Comisia de disciplină a Filialei U.N.P.I.R. Constanţa.
Din actele dosarului rezultă că reclamantul a fost convocat pentru termenul din 25 martie 2011 cât şi pentru cel din 1 aprilie 2011, atât prin scrisoare cu confirmare de primire, cât şi prin e-mail, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi (2) din anexa nr. 2 la Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.
În acest context, instanţa a apreciat că drepturile procesuale ale reclamantului nu au fost vătămate, în condiţiile în care, i s-a acordat un termen de 5 zile pentru pregătirea apărării; din primul e-mail transmis de reclamant comisiei rezultă că acesta a precizat că transmite punctul său de vedere referitor la aspectele şi conţinutul plângerii, având, aşadar, cunoştinţă de sesizare.
Mai mult, pe parcursul procedurii în faţa Comisiei Superioare de Disciplină, reclamantul a mai beneficiat de două termene de judecată, respectiv, la data de 13 mai 2011 şi 3 iunie 2011, fiind prezent personal şi asistat de avocat, beneficiind, totodată şi de o amânare de pronunţare de două săptămâni.
Referitor la desfăşurarea activităţii pe perioada suspendării, instanţa a reţinut că reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor art. 96 alin. (2) din Statut, potrivit cu care, avea obligaţia să prezinte conducerii filialei, în termen de 10 zile de Ia rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare, dovada că a solicitat înlocuirea sa cu un alt practician în insolvenţă sau că ar fi solicitat suspendarea efectelor hotărârii atacate, continuând să-şi desfăşoare activitatea de practician în insolvenţă, aspect ce rezultă atât din adresa Tribunalului Bucureşti din 16 februarie 2011, în care se menţionează că nu au fost înregistrate cereri ale reclamantului de înlocuire cu un alt practician în insolvenţă în cauzele în care acesta a fost numit de instanţă, cât şi din sentinţele pronunţate în Dosarele nr. 28902/3/2008, 42282/3/2007, 38696/3/2009.
Referitor la nelegalitatea actului administrativ pe considerentul că prima de asigurare a fost plătită, această critică a fost respinsă, reţinându-se că în cuprinsul deciziei contestate nu se face o atare referire.
De asemenea, a fost înlăturată şi critica referitoare la suma maximă de 3.000 RON stabilită de preşedintele U.N.P.I.R., printr-o decizie internă, ce poate fi plătită din Fondul de lichidare indiferent de onorariile stabilite de judecătorii sindici, acest aspect nefăcând obiectul litigiului şi neconstituind un motiv de nulitate a actelor administrative contestate, măsura nerezultând din conţinutul actelor administrative contestate.
Referitor la inadmisibilitatea cererii precizatoare, s-a apreciat că această excepţie nu este întemeiată, precizarea acţiunii fiind formulată în termenul prevăzut de art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 134 C. proc. civ., prima zi de înfăţişare fiind chiar ultimul termen de judecată, în condiţiile în care, la primul termen de judecată cauza a fost amânată pentru lipsă de apărare.
Împotriva sus-amintitei sentinţe a declarat recurs reclamantul A.O.C.
Criticile recurentului au vizat, în esenţă, următoarele:
1. nelegalitatea procedurii de citare în faţa Comisiei deDisciplină a Filialei U.N.P.I.R. Constanţa, în condiţiile în care probele evidenţiază că procedură de citare a recurentului a fost efectuată doar cu 48 de ore înainte de termenul de judecată, fiindu-i îngrădit dreptul la apărare şi dreptul la muncă;
2. nelegalitatea strămutării sesizării disciplinare de la Bucureşti la Constanţa, mai exact încălcarea dispoziţiilor art. 50 din Statutul U.N.P.I.R., fapt care atrage, în opinia recurentului nulitatea absolută a deciziei nr. 4 din 1 aprilie 2011;
3. ignorarea de către instanţa fondului a faptului că în dispozitivul deciziei contestate s-a strecurat ca principal motiv al sancţionării sale neplata „primei de asigurare”, făcându-se nefondat încadrarea la art. 68 lit. d) din O.U.G. nr. 86/2006;
4. încălcarea prevederilor C. proc. civ. prin neadmiterea solicitării de a depune o cerere precizatoare întrucât la termenul acordat s-a şi procedat la judecarea în fond a cauzei;
5. neobservarea de către prima instanţă a faptului că Comisia de disciplină nu a demonstrat săvârşirea de către reclamant a vreunei abateri disciplinare, că în cei 11 ani de activitate nu a fost niciodată sancţionat şi, în final, a faptului că de altfel potrivit art. 26 din Anexa 3 la Statutul U.N.P.I.R. reclamantul trebuia să fie reabilitat de drept începând cu data de 18 noiembrie 2011 însă deşi s-a adresat cu o cerere în acest sens nu i s-a răspuns nici până în prezent.
Prin cerere separată, recurentul a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinţei aflate în control judiciar, invocând dispoziţiile art. 399 alin. (2) C. proc. civ., iar prin încheierea din 14 iunie 2012 această cerere a fost respinsă ca inadmisibilă, stabilindu-se că nu sunt aplicabile în speţă aceste dispoziţii legale care reglementează instituţia contestaţiei la executare şi avându-se în vedere că sentinţa în discuţie nu este susceptibilă de executare din moment ce acţiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.
Intimata U.N.P.I.R., Comisia de Disciplină a răspuns, punctual, prin întâmpinare, motivelor de recurs, conchizând că se impune menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.
Examinând cauza prin prisma normelor legale incidente, a probatoriului existent la dosar, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare:
După cum se poate observa chiar din considerentele sentinţei atacate, instanţa de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, învestită cu acţiunea în anulare a deciziei nr. 19 din 17 iunie 2011 a Comisiei Superioare de Disciplină (C.S.D.) a U.N.P.I.R. şi a deciziei nr. 4 din 1 aprilie 2011 a Comisiei de Disciplină a Filialei U.N.P.I.R. Constanţa, a analizat atât susţinerile reclamantului cât şi apărările pârâtei, conchizând că nu există motive de fapt şi de drept pentru admiterea acţiunii. De aceea criticile recurentului îşi găsesc răspunsul în argumentaţia ce sta la baza soluţiei pronunţate de judecătorul fondului.
Se observă că prin plângerea disciplinară din 16 martie 2011 Consiliul de Conducere al Filialei U.N.P.I.R. Bucureşti a sesizat Comisia de Disciplină că deşi reclamantul a fost sancţionat disciplinar, prin decizia nr. 5 din 18 august 2010 a Comisia de Disciplină Bucureşti, cu suspendarea din activitate pe o perioadă de 3 luni, acesta a continuat să activeze ca practician în insolvenţă.
Strămutarea cauzei disciplinare de la Bucureşti la Constanţa a intervenit în temeiul art. 13 din Regulamentul privind procedura disciplinară ca urmare a faptului că 3 din cei 5 membri ai Comisiei s-au pronunţat în dosarul în care s-a aplicat sancţiunea suspendării pe perioada 18 august 2010–18 noiembrie 2010, iar cererile de abţinere ale celor 3 membri au fost admise având în vedere că împotriva acestora reclamantul formulase plângeri penale.
Astfel prin decizia nr. 6/2011 plângerea disciplinară a fost strămutată la Comisia de Disciplină Constanţa.
Constatând că reclamantul a încălcat interdicţiile impuse de sancţiunea cu suspendare din activitate, anume de a nu activa pe perioada suspendării, cu obligaţia ca în termen de cel mult 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare să prezinte la conducerea filialei dovada că a solicitat înlocuirea sa cu un alt practician în insolvenţă [art. 96 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Statut], Comisia de Disciplină Constanţa a emis decizia nr. 4/2011 de sancţionare a reclamantului cu excluderea din U.N.P.I.R. şi pierderea calităţii de practician în insolvenţă, prin aplicarea art. 68 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă (modificată şi completată) coroborat cu art. 96 alin. (1) lit. a), art. 96 alin. (2), art. 96 alin. (5) şi art. 100 din Statutul privind organizarea şi funcţionarea profesiei de practician în insolvenţă (aprobat prin hotărârea U.N.P.I.R. nr. 3/2007, republicată în M. Of. nr. 678/6.10.2010).
La aplicarea acestei sancţiuni cu excludere definitivă din Uniune, însoţită de pierderea calităţii de practician în insolvenţă, au fost avute în vedere decizia nr. 5/2010 a Comisia de Disciplină Filiala Bucureşti, decizia nr. 6 din 18 martie 2011 a Comisiei Superioare de Disciplină a U.N.P.I.R., adresa din 16 februarie 2011 înregistrată la U.N.P.I.R. prin care s-a comunicat că reclamantul nu a depus cereri de înlocuire în cazurile în care a fost numit de către instanţă, precum şi sentinţele pronunţate în Dosarele Tribunalului Bucureşti nr. 28902/3/2008, nr. 42282/3/2007 şi nr. 38696/3/2009 în care reclamantul şi-a exercitat calitatea de practician în insolvenţă, în pofida interdicţiilor stipulate în art. 96 alin. (1) lit. a) şi în art. 96 alin. (2) din Statutul amintit.
Trebuie subliniat că în sprijinul acţiunii în anulare reclamantul nu a adus nici un argument sau dovadă care să combată cele reţinute de Comisia de Disciplină a U.N.P.I.R. Filiala Constanţa nici în faţa instanţei de fond şi nici în faţa instanţei de recurs.
Referitor la încălcarea dreptului la apărare în faţa Comisiei de Disciplină a Filialei Constanţa, invocată în primă instanţă şi reiterată în calea extraordinară de atac exercitată, se observă că în mod corect judecătorul a examinat cu atenţie această susţinere. Astfel, la primul termen fixat de Comisia de Disciplină a Filialei Constanţa, 25 martie 2011, s-a admis cererea formulată de reclamant pentru pregătirea apărării, acordându-se termen la 1 aprilie 2011, iar o a doua cerere de amânare, pentru acelaşi motiv, a fost formulată la 31 martie 2011, fiind însă respinsă. Convocarea reclamantului pentru cele două termene s-a făcut atât prin scrisoare cu confirmare de primire cât şi prin e-mail. De altfel, corespondenţa reclamantului către Comisie demonstrează că avea cunoştinţă de sesizarea disciplinară şi că a precizat că transmite punctul său de vedere referitor la aspectele şi conţinutul plângerii.
În faţa Comisiei Superioare de Disciplină a U.N.P.I.R., care prin decizia nr. 19 din 17 iunie 2011 a respins contestaţia împotriva deciziei nr. 4/2011 a Comisiei de Disciplină Constanţa, reclamantul a beneficiat de două termene de judecată (13 mai 2011 şi 3 iunie 2011) la care a fost prezent personal şi asistat de avocat, precum şi de o amânare de pronunţare de două săptămâni.
Astfel, în mod corect s-a reţinut că au fost respectate prevederile cuprinse în Anexa nr. 3 la Statut („Regulament privind procedura de disciplină”), respectiv art. 17 alin. (1)-(5), cu sublinierea că potrivit art. (1) „cercetarea abaterii disciplinare se va face cu celeritate”.
Critica privitoare la reţinerea de către Comisia de Disciplină a Filialei Constanţa ca principal motiv al sancţiunii cu excludere neplată „primă de asigurare”, prin menţinerea aplicării art. 68 lit. d) din O.U.G. nr. 86/2006, nu va fi primită deoarece aşa cum rezultă din întreaga motivare a deciziei atacate aspectele care au determinat sancţiunea se circumscriu în mod evident încălcării de către reclamant a interdicţiilor prevăzute în art. 96 alin. (1) lit. a) şi (2) din Statut. De altfel, prin întâmpinare intimata-pârâtă Comisia Superioară de Disciplină subliniază că la aplicarea sancţiunii nu au fost avute în vedere alte aspecte decât cele precizate mai înainte recunoscându-se implicit că trimiterea la art. 68 din O.U.G. nr. 86/2006 este o eroare materială.
S-a dovedit fără echivoc că sancţiunea disciplinară cu excludere definitivă din Uniune, însoţită de pierderea calităţii de practician în insolvenţă a fost aplicată recurentului-reclamant cu respectarea normelor statutare emise în exercitarea dreptului de autoreglementare recunoscut U.N.P.I.R. prin art. 46 din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă.
Aspectele legate de eventuala incidenţă a dispoziţiilor art. 26 din Anexa 3 la statut exced obiectului prezentului litigiu, recurentul fiind cel care va hotărî asupra demersurilor pe care le are de urmat în privinţa reabilitării de drept.
Având în vedere că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei recurate şi văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.O.C. împotriva sentinţei nr. 6437 din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5085/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5097/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
