ICCJ. Decizia nr. 5101/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5101/2012
Dosar nr. 2586/2/2010
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 martie 2010, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul A.G. a solicitat constatarea calităţii pârâtului de lucrător al Securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat că activitatea pârâtului, în calitate de ofiţer al fostei securităţi, se remarcă prin acţiunile ce au avut ca efect îngrădirea următoarelor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată:
- dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice;
- dreptul la inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenţei, viaţă privată prevăzut de art. 32 şi art. 33 din Constituţia României din 1965 şi art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice;
Prin întâmpinare, pârâtul A.G. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 24/2008, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că acuzele formulate de către C.N.S.A.S. sunt absurde, ilogice şi fără susţinere în fapt şi în drept, rezumându-se doar la a prelua dintr-un plan de măsuri unele elemente de muncă informativ-operativă, specifice oricăror structuri de această factură.
Susţine pârâtul că măsurile dispuse erau în consens cu legislaţia în vigoare din perioada când acestea se desfăşurau, respectiv Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 18/1972, astfel încât nu se poate pune în discuţie existenţa vreunui exces de zel sau abuz în serviciu desfăşurat de către pârât. Dimpotrivă, măsurile aveau un pronunţat caracter preventiv, de natură a evita pentru urmărit consecinţe penale, prin raportare la faptele incriminate de C. pen. în vigoare la acea dată.
Totodată, arată pârâtul, cu rea credinţă şi voit subiectiv, C.N.S.A.S. nu a vrut să observe faptul că unele măsuri din planul de urmărire elaborat, apreciate ca putând să restrângă drepturile şi libertăţile fundamentale nu au fost aplicate, deci nu au produs consecinţe.
Astfel, nicicând în activitatea de urmărire a obiectivului nu s-au folosit mijloace de tehnică operativă fixe sau mobile, fapt evidenţiat inclusiv de materialele existente în dosarul de caz, unde nu se regăsesc rapoarte privind modul de introducere al acestora, măsuri de securizare şi de scoatere şi nici note de redare.
Or, atâta timp cât aceste sarcini informativ-operative au rămas doar în faza de propunere, neproducându-se vreo încălcare a drepturilor persoanelor urmărite, nu se poate aprecia că pârâtul a desfăşurat efectiv vreo activitate de natură a îngrădi drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
De asemenea, subliniază pârâtul, nu poate fi inclus în categoria ofiţerilor având calitatea de lucrători ai securităţii remarcaţi prin acţiuni ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, dat fiind şi faptul că nu provine din şcolile de specialitate ale fostei securităţi, fiind de formaţie inginer, preluat prin recrutare directă, iar întreaga sa activitate anterioară anului 1989 a fost consacrată apărării unor valori economice specifice serviciului II, în care a lucrat şi apoi l-a condus, axându-şi activitatea pe măsuri de prevenţie, fără impact politic sau penal, valabile activităţii oricărei structuri informative din state cu democraţii consacrate.
Prii sentinţa nr. 509 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul A.G. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Verificările în cazul pârâtului A.G. au fost efectuate ca urmare a cererii formulate în acest sens de către B.G., în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.
Pârâtul A.G. a avut gradul de căpitan (1986, 1987, 1988) şi funcţia de şef al serviciului 2 din cadrul I.J.S. Suceava (1986, 1987, 1988, 1989) şi, în această calitate, a desfăşurat activităţi prin care a îngrădit persoanelor cercetate dreptul la viaţă privată şi de familie, la inviolabilitatea corespondenţei şi a domiciliului (art. 33 şi art. 35 din Constituţia României din 1965, art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1955 şi art. 17 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974) şi dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor şi de conştiinţă (art. 28 şi art. 30 din Constituţia din 1965 şi art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice).
Analizând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, prima instanţă a prezentat pe larg cuprinsul notele raport şi a notele informative din dosarul de urmărire informativă, titular B.G., impiegat de mişcare în staţia C.F.R. P.D., urmărit informativ din anul 1969; dosar, titular D.V., şofer la autobaza S., urmărit informativ în perioada 1987-1989; dosarul de urmărire informativă, titular C.P., de profesie forjor la U.C.R.U.P.S. V.D., „fost condamnat pentru acte de huliganism în timp ce lucra la uzinele S.R. Braşov”, urmărit prin mapă de verificare în perioada 1988-1989 şi a ajuns la concluzia că măsurile dispuse, aprobate sau puse în executare de pârât, au vizat: dirijarea unor surse informative care să pătrundă în intimitatea celor urmăriţi; interceptarea şi studierea corespondenţei acestora; pătrunderea în secret în locuinţa acestora, în vederea instalării de microfoane pentru înregistrarea discuţiilor; înregistrarea discuţiilor ambientale din locuinţa celui supravegheat; atenţionarea persoanei în cauză şi retragerea avizului pentru cursele în trafic internaţional, ceea ce duce la concluzia că sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv, în calitatea sa de ofiţer, pârâtul să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi fundamentale ale omului.
A mai constatat instanţa că acestea măsuri s-au subsumat supravegherii/urmăririi informative a unor persoane pentru următoarele tipuri de „delicte”: relaţii cu cetăţeni străini, rude în străinătate, apartenenţa la cultul religios baptist, ascultarea postului de radio E.L. şi colportarea celor ascultate, manifestări duşmănoase/ostile la adresa orânduirii socialiste din România, acte de „huliganism” cu prilejul evenimentelor de la Uzina S.R. din Braşov, în noiembrie 1987, concepţii politice neconforme cu politica partidului ş.a.m.d.
Toate măsurile menţionate mai sus, au fost dispuse/aprobate/executate de pârât în scopul de a depista poziţia ostilă, atitudinea duşmănoasă a celor urmăriţi faţă de regimul comunist, opiniile politice şi afirmaţiile cu caracter politic ale celor urmăriţi, relaţiile lor cu cetăţeni străini, vădind interesul organelor de securitate pentru opiniile celor vizaţi în legătură cu aspectele menţionate, precum şi pentru anturajul lor.
În opinia instanţei, interesul organelor de securitate, coroborat cu urmările pe care, factum notorium, le antrena împotriva celor vizaţi (în speţă, ele regăsindu-se în mod cert printre măsurile dispuse) dovedesc un mecanism specific de supraveghere poliţienească extrem de intruziv în viaţa privată a celor urmăriţi şi o grevare a exercitării libertăţii de exprimare, de opinie şi de conştiinţă, adică exact a acelor libertăţi care conturează personalitatea unui om, care dau măsura demnităţii acestuia, grevare care, în raport de sistemul de valori al fiecăruia dintre cei vizaţi, poate echivala cu o suprimare efectivă a acestor libertăţi.
În ceea ce priveşte apărările pârâtului, prima instanţă a reţinut că aspectul referitor la scopul afirmat (legislativ) al activităţii de informaţii, precum şi conformitatea măsurilor dispuse cu reglementările Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 18/1972 în vigoare nu prezintă nicio relevanţă în cauză, cât timp ceea ce se pune în discuţie în prezenta cauză nu este simpla apartenenţă a pârâtului la structurile de informaţii, ci modul concret în care şi-a exercitat atribuţiile, în dezacord cu prevederile constituţionale în vigoare în perioada de referinţă, a căror supremaţie era de asemenea consacrată, şi cu prevederile tratatelor internaţionale ratificate de România.
Totodată, instanţa a înlăturat din raţionamentul juridic al cauzei susţinerile pârâtului referitoare la faptul că unele măsuri din planul de urmărire elaborat, apreciate ca putând să restrângă drepturile şi libertăţile fundamentale nu au fost aplicate, deci nu au produs consecinţe, reţinând că nu prezintă relevanţă numărul de astfel de activităţi prin care să se fi suprimat sau să se fi îngrădit drepturi sau libertăţi fundamentale, fiind suficientă şi incidenţa unei singure astfel de situaţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A.G., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv nu se deduce cu exactitate raţionamentul pe baza căruia s-a ajuns la concluzia de colaborare cu Securitatea, fiind astfel încălcate prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. care prevăd obligaţia motivării hotărârii judecătoreşti;
- hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a legii. Astfel, din analiza probelor administrate în cauză rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea de lucrător al securităţii, recurentul fiind de formaţie inginer şi fiind recrutat pentru apărarea unor valori economice specifice serviciului în care a lucrat. Aceste activităţi erau reglementate de legislaţia în vigoare la acea dată, respectiv Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 18/1972. În privinţa numitului B.G. nu se arată în ce fel reclamantul a vizat îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei.
Motivele de recurs invocate se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7, pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, instanţa de control judiciar constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele motive:
Astfel la baza verificării calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârâtul A.G. stă cererea din 6 august 2008 adresată C.N.S.A.S. de către B.G., în privinţa ofiţerilor sau subofiţerilor care au contribuit la instrumentarea dosarului informativ.
Cu toate acestea, în cadrul probatoriilor administrate, cât şi în considerentele hotărârii atacate, instanţa de fond nu a făcut distincţie între documentele sau notele care îl privesc pe B.G., ci a analizat şi probatoriile furnizate de C.N.S.A.S. cu privire la dosarele, care privesc alte persoane (D.L. ş.a.) şi care nu s-au adresat cu cerere către C.N.S.A.S. în condiţiile O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Prin urmare, la stabilirea situaţiei de fapt ce a stat la baza hotărârii atacate, instanţa de fond a încălcat limitele trasate de art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că nu a verificat calitatea de lucrător al Securităţii pentru pârât exclusiv în raport de petentul B.G. şi dosarul fond informativ indicat de acesta, ci s-a referit la toate persoanele şi activităţile enumerate de C.N.S.A.S. prin acţiunea introductivă, chiar dacă aceste persoane nu au formulat cereri, către C.N.S.A.S.
Pentru considerentele menţionate, instanţa de control judiciar apreciază că se impune casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi a calităţii de lucrător al Securităţii a pârâtului numai în raport cu probele ce îl privesc pe petentul B.G. şi dosarul informativ.
În baza art. 312 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ. recursul urmează a fi admis, dispunându-se casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.G. împotriva sentinţei nr. 509 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5099/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5104/2012. Contencios → |
|---|
