ICCJ. Decizia nr. 5142/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5142/2012
Dosar nr. 2242/2/2011
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, revizuentul A.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, revizuirea sentinţei civile nr. 1077 din 14 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 12814/2/2010, şi, în consecinţă, înlăturarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare formulată în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi suspendarea executării Ordinelor nr. 451/2003 şi nr. 55/2006 emise de către Secretarul General al Camerei Deputaţilor.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat că, deşi, în temeiul dispoziţiilor art. 2811alin. (1) C. proc. civ., a solicitat la data de 18 februarie 2011 să se lămurească înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1077 din 14 februarie 2011, în Dosarul nr. 12814/2/2010, această cerere de lămurire dispozitiv nu a fost soluţionată până la data formulării cererii de revizuire.
A arătat revizuentul că din examinarea temeinică a sentinţei civile nr. 1077 se constată faptul că dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice cu referire la termenul de exercitare a căii de atac a recursului, care este unic, de 5 zile de la comunicarea hotărârii, că prin hotărârea pronunţată în şedinţa publică de la data de 14 februarie 2011, instanţa de fond a soluţionat cauza dedusă judecăţii cu încălcarea principiilor contradictorialităţii şi disponibilităţii, întrucât calitate de reprezentant şi calitate procesuală pasivă are Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi, nicidecum, Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, care nu este parte în proces.
S-a mai arătat în motivarea cererii de revizuire că în mod eronat a reţinut instanţa faptul că acţiunea privind suspendarea este inadmisibilă din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu referire la Ordinele intimatului Secretar General al Camerei Deputaţilor nr. 451/2003 şi nr. 39/2006, pentru că, dacă ar fi examinat cu temeinicie memoriul adresat Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, înregistrat la Registratura Generală a Camerei Deputaţilor din data de 15 februarie 2010, aflat la Dosarul nr. 12814/2/2010, ar fi constatat faptul că cererea de suspendare a executării celor două ordine îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ impuse de lege, atâta vreme cât reclamantul a făcut dovada introducerii plângerii prealabile în condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) şi art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Revizuentul a arătat că, în ceea ce priveşte paguba iminentă prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, această condiţie este îndeplinită atâta vreme cât prin cele două ordine, acte administrative unilaterale cu caracter individual nelegale, s-a modificat nejustificat, în mod succesiv şi repetat, salariul de bază brut lunar, înscris în statul de funcţii al instituţiei, cu diminuarea drastică a drepturilor salariate aflate în plată, cu caracter destabilizator, asupra activităţii departamentului financiar-contabil, însă şi această condiţie de admisibilitate a cererii de suspendare a fost omisă a fi examinată de către judecătorul fondului cauzei deduse judecăţii.
A apreciat revizuentul că, în condiţiile în care legiuitorul a stabilit că legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepţie din oficiu sau la cererea părţii interesate, considerentele care au format convingerea instanţei de a respinge acţiunea ca inadmisibilă sunt, în mod vădit neîndoielnic, nefondate.
În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României.
Prin sentinţa civilă nr. 6758 din 15 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva sentinţei civile nr. 1077 din 14 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a în Dosarul nr. 12814/2/2010, în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut faptul că în motivarea cererii de revizuire nu a fost invocat şi argumentat vreun motiv legat de încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, că revizuentul a formulat exclusiv critici asupra soluţiei de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, fără raportare la vreo dispoziţie imperativă de drept comunitar şi că, având în vedere motivele invocate, referitoare la încălcarea principiilor contradictorialităţii şi disponibilităţii, soluţionarea greşită a excepţiei plângerii prealabile, fără a fi avute în vedere actele depuse la dosar, îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, aspecte privind calificarea actelor juridice deduse judecăţii, interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu este admisibilă, fiind respinsă în consecinţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul A.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat, se arată că instanţa de fond, în manifestarea rolului activ în aflarea adevărului, prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., avea „obligaţia procesuală” de a respinge excepţia inadmisibilităţii formulării cererii de revizuire.
Arată recurentul că admiterea cu foarte multă uşurinţă a apărărilor şi excepţiilor formulate în mod abuziv de către intimatul Secretar General al Camerei Deputaţilor, prin întâmpinarea din data de 28 septembrie 2011, care sunt vădit neîntemeiate, situează instanţa de fond sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 8, pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, invocată prin intermediul întâmpinării, arată recurentul că se impunea respingerea acesteia ca vădit nefondată, astfel că instanţa de fond nu a manifestat rolul activ în aflarea adevărului.
Se mai arată în motivarea cererii de recurs că prin refuzul nejustificat de a soluţiona cererea de revizuire formulată în temeiul dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin respingerea ca inadmisibilă a acestei căi extraordinare de atac de retractare, în mod vădit instanţa a încălcat normele internaţionale, respectiv dreptul Uniunii Europene, că prin excepţia inadmisibilităţii a fost blocată în mod nelegal aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) şi cele ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de revizuire au nesocotit principiile contradictorialităţii şi disponibilităţii, de vreme ce calitate procesuală pasivă are intimatul Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi nicidecum Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.
Recurentul-revizuent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei atacate, înlăturarea excepţiei inadmisibilităţii formulării cererii de revizuire ca fiind vădit nefondată, apreciind că sentinţa a cărei revizuire se solicită întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 322 şi art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Solicită trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Înalta Curte are în vedere faptul că prin sentinţa recurată s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva sentinţei civile nr. 1077 din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării Ordinelor Secretarului General al Camerei Deputaţilor nr. 481/2008 şi nr. 39/2006.
Revizuentul A.D. şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României.
Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile, prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este o cale extraordinară de atac, ca şi cea prevăzută de art. 322 C. proc. civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. şi are menirea de a asigura respectarea de către instanţele de contencios administrativ a principiului priorităţii normelor dreptului comunitar faţă de norma internă, principiu care are şi o consacrare constituţională în art. 148 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menţionat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanţele naţionale respectă principiul priorităţii dreptului comunitar şi deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.
Interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanţa nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislaţiei interne.
Prin urmare, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanţa de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii.
Aplicarea principiului priorităţii dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiţionată de existenţa unei incompatibilităţi între normele interne şi cele comunitare.
Revizuentul nu a dovedit această cerinţă esenţială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar şi, astfel, curtea de apel nu a putut reţine existenţa unei incompatibilităţi între acesta şi legislaţia internă, pentru a fi îndeplinită cerinţa impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Aşa cum în mod corect a reţinut curtea de apel, în motivarea cererii de revizuire nu a fost invocat şi argumentat vreun motiv legat de încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, revizuentul formulând exclusiv critici asupra soluţiei de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, fără raportare la vreo dispoziţie imperativă de drept comunitar.
Motivele invocate de către revizuent, referitoare la încălcarea principiilor contradictorialităţii şi disponibilităţii, soluţionarea greşită a excepţiei plângerii prealabile, fără a fi avute în vedere actele depuse la dosar, îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, aspecte privind calificarea actelor juridice deduse judecăţii, interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, sunt considerente care vizează rejudecarea cauzei şi nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluţiei legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, iar funcţia revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăţii irevocabile în afara condiţiilor strict reglementate procedural.
În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare şi aplicare, astfel că exercitarea acesteia nu poate avea loc decât în cazurile, condiţiile şi termenele prevăzute în mod expres de lege.
De altfel, întreaga procedură de judecată a revizuirii are un caracter limitat la motivele de revizuire, în acest sens prevederile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. dispunând că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Instanţa de fond, prin sentinţa recurată, în mod temeinic şi legal a reţinut inadmisibilitatea cererii de revizuire având în vedere chiar prevederile invocate de recurentul-revizuent şi anume prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În cauză, însă, criticile recurentului-revizuent nu s-au încadrat în cerinţele acestui caz special de revizuire, dreptul comunitar nefiind antamat prin cererea de revizuire care a formulat obiectul prezentei cauze, recurentul-revizuent invocând formal prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în fapt cuprinsul căii extraordinare de atac conţinând doar nemulţumirile părţii faţă de soluţia reţinută de instanţa de fond.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a constatat că cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu este admisibilă.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinţei civile nr. 6758 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5122/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5143/2012. Contencios → |
|---|
