ICCJ. Decizia nr. 5145/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5145/2012
Dosar nr. 883/36/2011
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 300/CA din 29 septembrie 2011 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta A.N., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care aceasta a solicitat a se constata faptul că îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, urmând a i se stabili calitatea de beneficiar al acestui act normativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că reclamanta a extins sfera autorilor în vederea admisibilităţii cererii sale, făcând astfel dovada strămutării cu extrasul bunicului său patern şi nu cu înscrisuri care să dovedească refugiul familiei sale, respectiv al părinţilor săi şi eventual fraţi sau surori mai mari; că la momentul schimbului de populaţie, prin plecarea românilor din C., părinţii reclamantei erau deja stabiliţi în Raionul Constanţa cu trei ani înaintea refugiului, astfel încât acestora nu li s-a aplicat efectiv Tratatul; că reclamanta s-a născut în Raionul Constanţa la data de 9 noiembrie 1942, după doi ani de la momentul refugiului, fără a fi supusă nici unui refugiu, că faptul că bunicul patern al reclamantei a fost supus Tratatului nu implică în mod direct evacuarea şi a copiilor acestuia, în condiţiile în care părinţii reclamantei s-au stabilit de bună-voie în Raionul Constanţa, constituind o nouă familie.
Reţinând că din dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000 rezultă că numai persoanele născute la data strămutării pot beneficia de drepturile stabilite de lege, Curtea a făcut totuşi aplicarea şi a prezumţiei absolute a timpului legal al concepţiei, considerând că în cazul de faţă reclamanta ar beneficia de limita maximă a acestei prezumţii, respectiv cele 300 zile de concepţie dinaintea naşterii, iar data concepţiei ar fi ulterioară acestei limite maxime admise.
Instanţa a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada deplină a strămutării efective a părinţilor săi, ci a refugiului bunicului patern, că o eventuală traumă în perioada post refugiu a bunicului, pe care reclamanta o reclamă, devine excesivă, în condiţiile în care de la acest eveniment au trecut mai mult de 70 de ani, iar statul român a acordat măsuri reparatorii prin compensaţii sau despăgubiri refugiaţilor sau moştenitorilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că instanţa de fond a interpretat în mod eronat înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reţinând faptul că părinţii reclamantei nu au avut calitatea de refugiat, ci doar bunicul său a avut această calitate.
Apreciază recurenta-reclamantă că din aceste înscrisuri rezultă, fără echivoc, faptul că părinţii săi P.M. şi P.N., împreună cu bunicii săi, au fost evacuaţi din judeţul unde locuiau în anul 1940, fiind mutaţi într-un centru de refugiaţi.
Recurenta-reclamantă arată că, deşi s-a născut la doi ani de la data la care părinţii săi au fost strămutaţi pe motive etnice, faptul că aceştia au fost evacuaţii pe motive etnice din locuinţa lor a avut consecinţe directe şi asupra sa, prin suferinţele ce au urmat în anii de acomodare în zona în care au fost strămutaţi, precum şi faptul că Legea nr. 189/2000 nu condiţionează ca naşterea să se fi produs în momentul strămutării ori într-un număr de zile de la data strămutării.
Recurenta solicită modificarea în totalitate a sentinţei atacate şi stabilirea calităţii acesteia de beneficiară a dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, cu consecinţa recunoaşterii acestei calităţi şi acordării drepturilor cuvenite, începând cu data la care a fost înregistrată cererea reclamantei la Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, respectiv data de 27 decembrie 2010.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din conţinutul textului de lege sus menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta A.N. este născută la data de 9 noiembrie 1942, în localitatea L., judeţul Constanţa, din părinţi P.M. şi P.E., care au fost evacuaţi în anul 1940, în urma Tratatului Româno-Bulgar, din judeţul în care locuiau într-un centru de refugiaţi, împreună cu bunicii reclamantei.
Aşadar, înscrisurile pe care reclamanta le-a invocat în susţinerea acţiunii respectă cerinţele prevăzute de lege, iar aceasta a făcut dovada că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Fiind născută după strămutarea părinţilor săi, recurenta-reclamantă a împărtăşit situaţia părinţilor strămutaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale acestei strămutări care, începând cu data naşterii sale, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, reclamanta este îndreptăţită să i se recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999 şi, în consecinţă, să i se acorde drepturile ce i se cuvin.
Pentru considerentele mai sus enunţate, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul să fie admis, hotărârea recurată să fie modificată în sensul admiterii acţiunii, anulării hotărârii din 21 iunie 2011 a Casei Judeţene de Pensii Constanţa şi obligării pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 9 noiembrie 1942-6 martie 1945.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N. împotriva sentinţei civile nr. 300/CA din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantei A.N.
Anulează hotărârea din 21 iunie 2011.
Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 9 noiembrie 1942-6 martie 1945.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5143/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5146/2012. Contencios → |
|---|
